Pretentii

Deliberand asupra cererii de fata, retine urmatoarele:
OBIECT:
Prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul B.G.A. in contradictoriu cu A.N.P.R.P., inregistrata pe rolul acestei instante la data de 4.11.2011 sub nr de dosar 5887/110/2011 s-a solicitat instantei obligarea paratei la plata sumei de 156424,74 lei, reprezentand totalul compensatiilor banesti acordate in temeiul Legii 290/2003.
MOTIVE:
In motivarea actiunii reclamantul a aratat faptul ca prin Hotararea nr 21/17.12.2007 emisa de catre Comisia Judeteana Bacau s-a admis cererea si s-a propus acordarea sumei de 156424,74 lei.
Reclamantul a invocat dispozitiile Legii 247/2005 referitoare la termenele in care trebuia facuta plata .
TEMEI IN DREPT: Actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile Legii 290/2003.
SUSTINERILE PARATEI:
Parata ANPR a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii, invocand lipsa fondurilor, avand in vedere faptul ca potrivit dispozitiilor articolului 18 alineat 5 din HG 1120/2006 compensatiile banesti se achita beneficiarilor in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie. Parata a invocat dispozitiile articolului 41 din Charta Europeana a Drepturilor Fundamentale si interpretarea Recomandarii /Rec/CM/2007/7 , interpretare care este in sensul ca nu se poate vorbi de o incalcare a articolului 10 din Conventia Europeana asupra cetateniei cand exista foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente. Parata a mai facut trimitere la Hotararea Pilot Atanasiu si altii impotriva Romaniei.
ANALIZA INSTANTEI:
In fapt, prin Hotararea nr 21/17.12.2007 emisa de Comisia Judeteana Bacau pentru Aplicarea Legii 290/2003 s-a admis cererea formulata de domnul B.G.A. si s-a dispus acordarea de despagubiri in cuantum de 156424,74 lei pentru locuintele, anexele, terenurile aferente constructiilor si pentru terenurile agricole si culturile situate in Ucraina.
In drept, potrivit dispozitiilor articolului 10 alineat 2 din Legea 290/2003 in vigoare la data formularii actiunii:
„Despagubirile sau compensatiile banesti vor fi acordate beneficiarilor in termen de un an de la comunicarea hotararii comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti, dupa caz, sau a hotararii prevazute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face si in rate, in maximum 2 ani, in functie de disponibilitatile banesti ale directiilor prevazute la art. 11 alin. (1)”.
Instanta apreciaza intemeiata apararea reclamantului, refuzul paratei de indeplinire a obligatiei de plata a despagubirilor stabilite prin Hotararea nr 21/17.12.2007 pentru bunurile ramase in localitatea Lunca aducand atingere dreptului de proprietate al partii, fiind incalcate prevederile articolului 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In jurisprudenta Curtii un reclamant nu poate invoca o incalcare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 decat in masura in care deciziile pe care le incrimineaza se raporteaza la “bunurile” sale, in sensul acestei dispozitii, notiunea de “bunuri” acoperind atat “bunurile actuale” cat si valorile patrimoniale, inclusiv creantele, in virtutea carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o “speranta legitima” de a obtine beneficierea efectiva de un drept de proprietate. In schimb, speranta de a i se recunoaste dreptul la mostenirea unui fost drept de proprietate pe care de mult timp ii este imposibil sa-l exercite efectiv nu poate fi considerata drept un “bun” in sensul articolului 1 al protocolului nr. 1 (Printul Hans-Adam II de Lichtenstein contra Germaniei [GC], nr. 42527/98, § 83, ECHR, 27 iunie 2001).
In cazul in speta reclamantul nu urmareste sa i se recunoasca mostenirea unui fost drept de proprietate, ci beneficierea dreptului de proprietate recunoscut prin actul definitiv al unei autoritati administrative, avand astfel un bun in sensul articolului 1 al Protocolului nr.1, neputandu-se contesta valoare patrimoniala a dreptului de a obtine compensatii banesti. Curtea Europeana a recunoscut aplicarea articolului 1 in cazurile avand ca obiect drepturi banesti reprezentate de compensatii pentru bunurile abandonate dincolo de granitele statului, apreciind ca a existat o incalcare a dreptului de proprietate, in ciuda dificultatilor economice invocate de stat (cauza Broniowski c Poloniei)
Instanta apreciaza faptul ca refuzul paratei de a executa plata despagubirilor, atat timp cat dreptul reclamantului a fost recunoscut printr-o hotarare definitiva reprezinta o ingerinta in dreptul de proprietate al acesteia, actul administrativ nefiind contestat sub aspectul legalitatii si nici sub aspectul temeiniciei.
Sustinerile paratei referitoare la lipsa fondurilor nu poate constitui o justificare in sensul articolului 1, intrucat, desi se poate retine faptul ca a intervenit din motive de utilitate publica, aceasta neexecutare nu este proportionala, drepturile reclamantului nefiind respectate nici macar partial. Curtea Europeana aminteste constant faptul ca trebuie sa fie mentinut un echilibru just intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului, echilibrul fiind distrus daca individul respectiv suporta o obligatie speciala si exorbitanta (Sporrong si Lönnrot din 23 septembrie 1982, seria A nr. 52, pag. 26-28, §§ 69-74 si Strain si altii contra Romaniei, nr. 57001/00, § 44, 21 iulie 2005). In cauzele impotriva Romaniei in materia incalcarii articolului 1, Curtea a stabilit faptul ca statul roman trebuie sa garanteze prin masuri legale si administrative adecvate realizarea efectiva si rapida a dreptului la restituire, indiferent daca este vorba de o restituire in natura sau de acordarea unei despagubiri, conform principiului suprematiei dreptului si al legalitatii protectiei drepturilor patrimoniale, tinand cont de principiile enuntate de in materie de despagubire (cauza Viasu).
Instanta nu neaga marja de apreciere de care dispune statul pentru a stabili ceea ce este in interesul public, atunci cand este vorba de adoptarea si aplicarea unor masuri de reforma economica, marja recunoscuta in jurisprudenta Curtii (hotararea Ramadhi si alti), dar retine faptul ca a trecut o perioada de 10 ani de la formularea cererii fara ca parata sa achite reclamantului vreo parte din compensatiile banesti la care acesta este indreptatit, termenul indelungat supunand partea unei sarcini disproportionate si excesive.
In ceea ce priveste dispozitiile OUG 10/2013 pentru plata esalonata a despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr. 9/1998, ale Legii 290/2003 avand in vedere data intrarii in vigoare a actului normativ- 28.02.2013 si data introducerii actiunii-4.11.2011, instanta apreciaza ca aceste prevederi nu sunt incidente in cauza, pentru respectarea principiului securitatii raporturilor juridice si a neretroactivitatii legii, actul normativ modificand dispozitiile legare care constituie temeiul juridic al actiunii partii.
Principiile consacrate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in situatiile referitoare la interventia legiuitorului in administrarea justitiei, menita sa influenteze stabilirea judiciara a cauzelor aflate pe rol (Rafinariile grecesti Stran si Stratis Andreadis c. Greciei, 9 decembrie 1994, par. 49; National & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society si Yorkshire Building Society c. Marii Britanii, 23 octombrie 1997, par. 112; Zielinski, Pradal si Gonzalez si altii c. Frantei [MC], par. 57; mutatis mutandis, Aubert si altii c. Frantei, 9 ianuarie 2007, par. 84, si Ducret c. Frantei, 12 iunie 2007, par. 35-41), sunt aplicabile in speta, avand in vedere momentul modificarii actului normativ si influenta acestei modificari asupra analizei caracterului justificat/nejustificat al refuzului autoritatii. Curtea EDO a sanctionat interventia statului prin puterea legislativa, avand ca scop modificarea in favoarea sa a unei legi aplicabile cauzei in care statul era parte si prin aceasta crearea unei sanse de castig a procesului, analizand-o ca o incalcare a dreptului la un proces echitabil.
Fata de aceste aspecte, avand in vedere prevederile articolului 10 din Legea 290/2003, articolului 1 din Protocolul 1, si jurisprudenta Curtii Europene in aceasta materie, instanta urmeaza a admite actiunea asa cum a fost formulata si a obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 156424,74 lei.