Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Ordonanta presedintiala Decizie nr. 781/R din data de 04.10.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau

Pronuntand sentinta civila nr.7115/9.07.2010 Judecatoria Bacau a respins exceptia prematuritatii si, ca nefondata, si cererea formulata de reclamanta N.O. in contradictoriu cu paratul N.R.V.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, a retinut instanta ca prin sentinta civila nr. 5416/31.05.2010 pronuntata in dosarul nr. 6094/180/2010 partile au divortat si s-a luat act de tranzactia partilor privind iesirea din indiviziune asupra imobilul-casa situat in Bacau, ce a revenit in lotul reclamantei, cu obligarea paratului sa paraseasca domiciliul comun pana la data de 25.06.2010.
Exceptia prematuritatii introducerii cererii invocata de parat a fost respinsa, intrucat evacuarea nu s-a solicitat pentru implinirea termenului convenit, ci pentru comportamentul necorespunzator al paratului, astfel incat cererea putea fi introdusa oricand, instanta urmand sa analizeze situatia de fapt in raport de conditiile de admisibilitate pentru a putea fi pronuntata o ordonanta presedintiala.
Potrivit art. 581 alin. 1 cod proc. civ, instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Cand rezolva o cerere de ordonanta presedintiala, instanta nu are de cercetat fondul dreptului, dar, pentru ca solutia sa nu fie arbitrara, va cerceta aparenta acestui drept.
Din textul de lege se desprind trei conditii de admisibilitate pentru a putea fi pronuntata o ordonanta presedintiala : urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului.
Din probele administrate, instanta a retinut ca nu sunt indeplinite aceste conditii.
Astfel, vremelnicia masurii care se solicita a fi dispusa, nu este indeplinita intrucat odata ce ar fi indeplinita obligatia solicitata de reclamanta, aceasta este o masura definitiva care nu se incadreaza in conditiile de admisibilitate ale ordonantei presedintiale. Pe de alta parte, reclamanta nu a facut dovada ca are pe rolul instantei o actiune similara formulata pe calea dreptului comun.
Admitand cererea s-ar rezolva in fond litigiul dintre parti (or, nu acesta este scopul ordonantei), incalcandu-se astfel si o alta conditie de admisibilitate a ordonantei presedintiale, respectiv neprejudecarea fondului cauzei. .
Avand in vedere ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile vremelniciei masurii si a neprejudecarii fondului cauzei, instanta nu a mai procedat la verificarea celelalte conditii, apreciind ca in cauza cererea de ordonanta presedintiala nu este intemeiata.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs reclamanta, aratand in motivare ca hotararea judecatoriei este lovita de nulitate absoluta intrucat exista o contradictie vizibila intre considerentele hotararii in care se arata ca cererea de evacuare este neintemeiata si dispozitivul prin care actiunea este respinsa ca nefondata, contradictie ce impune casarea sentintei si trimiterea spre rejudecare a cauzei aceleiasi instante.
Se arata, de asemenea, in motivele de recurs, ca in mod eronat prima instanta a apreciat ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a cererii pe cale de ordonanta presedintiala, pe rolul judecatoriei fiind inregistrat la 10.06.2010 actiunea ce face obiectul dosarului nr.9507/180/2010 prin care s-a solicitat evacuarea paratului N.R. pe calea dreptului comun, fiind astfel indeplinita conditia vremelniciei iar masura evacuarii nu ar fi fost o masura definitiva. Prin urmare, apreciaza recurenta ca in mod gresit judecatoria nu a analizat si indeplinirea conditiei urgentei care este indeplinita avand in vedere comportamentul total necorespunzator al intimatului-parat dovedit cu probele administrate in cauza, astfel incat se impune casarea sentintei si in admiterea cererii de evacuare pe cale de ordonanta presedintiala a paratului.
Motivand in drept recursul declarat, reclamanta a invocat dispozitiile art.304 pct.7 teza a II-a si pct.9 Cpc.
La dosarul de recurs au fost depuse inscrisuri (un certificat de grefa din dosarul 9507/180/2010 al Judecatoriei Bacau, adeverinta nr.297.978 din 29.06.2010 emisa de Politia Municipiului Bacau, sectia 2 Politie, adresa nr. 106233 din 21.07.2010, emisa de Politia Municipiului Bacau – sectia 2 Politie, 2 copii dupa plangerile formulate de catre N.O., o adeverinta medicala nr.3721 din 28 iunie 2007, un certificat medico-legal si patru scrisoari medicale, filele 31-43).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art.304 pct.7 Cpc modificarea sau casarea unor hotarari se poate cere cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii; este adevarat ca in considerentele sentintei recurate se arata ca cererea de evacuare este neintemeiata iar in dispozitiv se respinge actiunea ca nefondata dar aceasta inadvertenta nu poate atrage incidenta articolului citat care cere „motive contradictorii sau straine de natura pricinii”, avand in vedere si faptul ca, potrivit dictionarului explicativ al limbii romane, verbul „a intemeia” fiind sinonim cu cel de „a fonda”, astfel incat si notiunile de ”intemeiat/neintemeiat” si „fondat/nefondat” sunt sinonime.
In ceea ce priveste indeplinirea conditiilor de admisibilitate a cererii de evacuare pe calea ordonantei presedintiale, in mod gresit a apreciat prima instanta ca nefiind indeplinite conditiile vremelniciei si cea a neprejudecarii fondului; astfel, potrivit art. 581 cpc, instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Cererea de ordonanta presedintiala se va introduce la instanta competenta sa se pronunte asupra fondului dreptului, ordonanta putand fi data si fara citarea partilor si chiar atunci cand exista judecata asupra fondului.
Evacuarea unei persoane din locuinta ce i-a fost domiciliu nu este o masura definitiva, existand posibilitatea reintegrarii sale in acelasi domiciliu, iar in materia raporturilor de familie, admisibilitatea cererii de evacuare a unui sot este consacrata chiar de dispozitiile art.6132 cpc. Pe de alta parte, concluzia ce se desprinde din textul legal citat mai sus este aceea ca admiterea unei cereri intemeiate pe dispozitiile art.581 cpc nu este conditionata de dovada introducerii unei actiuni pe calea dreptului comun, cum se arata in considerentele sentintei recurate.
Probele administrate in cauza dovedesc indeplinirea cerintelor art.581 Cpc; astfel, reclamanta a fost casatorita cu paratul din anul 2003 si pana in 2010, cand casatoria lor s-a desfacut din culpa comuna a ambilor soti, o data cu divortul partile tranzactionand asupra imobilului-casa situat in Bacau, imobil care a fost inclus in lotul recurentei-reclamante care a platit fostului sot suma de 28.000 euro.
Relatiile tensionate dintre parti incompatibile cu o convietuire a acestora in acelasi imobil sunt atestate de inscrisurile depuse la dosarul primei instante (f.27 - adeverinta nr.297978/29.06.2010 eliberata de Politia Bacau, sectia 2, potrivit careia in dosarul penal nr.386.856/2010 se efectueaza cercetari penale fata de N.R.V. si N.V. pentru savarsirea infractiunilor de amenintare si distrugere fata de N.O., f.36,37 – plangerea formulata de intimatul-parat impotriva fostei sale sotii privind savarsirea infractiunilor de lovire, furt, inselaciune si tulburarea folosintei locuintei). Aceeasi instanta – Judecatoria Bacau - a admis cererea de preschimbare de termen prin incheierea din 30.06.2010 tocmai motivat de vadita situatie conflictuala ce se impune a fi solutionata cu celeritate in interesul superior al minorului D.I.N. (f.43).
In consecinta, considerand indeplinita si conditia urgentei ceruta de art.581 Cpc si admitand recursul, in temeiul art.312 alin.(1) raportat la dispozitiile art.304 pct.9 Cpc, Tribunalul va modifica in tot sentinta recurata si, procedand la rejudecare, va admite actiunea formulata pe calea ordonantei presedintiale si va dispune evacuarea paratului din imobilul situat in Bacau.
Dand eficienta si dispozitiilor art.274 cpc, instanta va obliga pe intimat la plata catre recurenta a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Sursa: Portal.just.ro