Reducerea cheltuielilor de executare

Decizie nr. 34 din data de 20.01.2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu

Asupra recursului de fata, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.4514/2010 a Judecatoriei Sibiu s-a admis in parte contestatia la executare formulata de contestatorii S. I. si S. M. I., in contradictoriu cu intimatii M. M., M. C. si Biroul executorului judecatoresc si s-a dispus reducerea onorariului executorului judecatoresc din dosarul executional nr … din somatia si procesul verbal din 23.02.2009, de la 1190 lei, la 79,80 lei.
Intimatii au fost obligati la cheltuieli de judecata de 538,30 lei.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca, in baza titlului executoriu a sentintei civile nr.4136/2006 a Judecatoriei Sibiu, s-a pornit executarea silita la cererea creditorilor M.C. si M. a debitorilor S. I. si I., in dosarul executional nr….
S-au redus cheltuielile de executare deoarece executorul judecatoresc nu a efectuat nici o deplasare in valoare de 303,3 lei iar onorariul acestuia trebuia sa fie de 10% din suma executata, respectiv 79,80 lei.
Ca atare, in baza art.37 din Legea nr.188/2000 s-a admis contestatia si s-a redus onorariul executorului judecatoresc de la 1190 lei la 79,80 lei.
Impotriva sentintei a declarat, in termen, recurs Biroul executorului judecatoresc care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentintei si respingerea contestatiei fata de el, deoarece, conf. deciziei nr.162/2003 a Curtii Constitutionale, biroul executorului judecatoresc nu are calitate procesuala.
S-a solicitat si respingerea cererii de obligare la cheltuieli de judecata.
In drept, recursul nu a fost motivat.
Intimatii M. C. si M. au fost de acord cu recursul declarat de Biroul executorului judecatoresc.
Intimatii S. M. si I., prin intampinare, au solicitat respingerea recursului deoarece actele de executare s-au intocmit de executor iar deplasarea la fata locului, nu a avut loc. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Analizand recursul in limita motivelor invocate, instanta l-a gasit fondat, pentru urmatoarele considerente:
Raportul juridic dedus judecatii, vizeaza contestatia la executare formulata de debitorii S. I. si I. M. in contradictoriu cu creditorii M. M. si C. si Biroul executorului judecatoresc, de anulare a somatiei si procesului verbal din 23.02.2009 din dosarul executional nr.50/2009 al Biroul executorului judecatoresc, in sensul reducerii cheltuielilor de executare si a onorariului executorului.
In cadrul executarii silite, ca si in cadrul contestatiei la executare, organul de executare nu are interese proprii si in consecinta, nu are calitatea de parte in proces, astfel cum a statuat Curtea Constitutionala prin decizia nr.162/2003. In atare situatie, fata de preved. art. 304 pct.9 si 312 C.p.civ., se va admite recursul declarat si se va modifica in parte sentinta civila nr.4514/2010 a Judecatoriei Sibiu, in sensul respingerii contestatiei la executare formulata de S. I. si M. I., in contradictoriu cu Biroul executorului judecatoresc.
Neavand calitate de parte in proces, nu devin incidente prev. art. 274 C.p.civ., motiv pentru care, se va inlatura obligatia recurentului intimat Biroul executorului judecatoresc de plata cheltuielilor de judecata de 538,30 lei.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecata, deoarece nu s-au solicitat.

Sursa: Portal.just.ro