Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

1479 Sentinta comerciala nr. 1479 din data de 25.10.2007
pronunțată de Tribunalul Comercial Mures

Dosar nr. 1248/1371/2007 (Numar in format vechi 5892/2001)
R O M A N I A

TRIBUNALUL COMERCIAL MURES
FALIMENTE

SENTINTA Nr. 1479
Sedinta publica de la 25 Octombrie 2007 Pe rol fiind derularea procedurii de faliment prev.de Legea nr. 85/2006, deschisa fata de debitoarea S.C. A S.A
La apelul nominal se prezinta actionarul S.I.F. Transilvania reprezentat prin ec. C V si lichidatorul C C IPURL lipsa fiind restul partilor.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care:
Se constata ca acest termen a fost stabilit pentru solutionarea contestatiei formulate de creditorul P C impotriva tabelului definitiv de obligatii al debitoarei.
Creditorul nu s-a conform dispozitiilor de la termenul anterior, de a timbra contestatia cu suma de 39 lei si timbre judiciare in valoare de 0,30 lei, desi i s-a pus in vedere aceasta obligatie.
Reprezentantul lichidatorului depune la dosar raport cu privire la demersurile intreprinse in cadrul procedurii in cuprinsul caruia si-a exprimat si punctul de vedere referitor la contestatia promovata de creditorul P C.
Nefiind formulate alte cereri, judecatorului sindic acorda partii prezente cuvantul in fond.
Reprezentantul lichidatorului solicita respingerea contestatiei, aratand ca a analizat documentele prezentate de creditor si a constatat ca acesta a predat spre prelucrare cantitatea de 8.056 litri borhot de mere, care a fost receptionat si inregistrat la societatea debitoare, respectiv la Vinalcool Mures S.A. Din cantitatea de borhot a rezultat 1.290 l rachiu de mere, sens in care s-a intocmit procesul - verbal nr. 309/21.03.1997. Conform mentiunii consemnate pe acest proces- verbal, creditorul nu a ridicat rachiul de mere, intrucat nu a achitat contravaloarea serviciilor de distilare, fapt recunoscut de creditor prin contestatia formulata.
In aceste conditii, debitoarea a inregistrat in mod legal receptia borhotului, dar rachiul rezultat a fost distrus odata cu stocurile nevandabile. Astfel, considera ca cererea creditorului, de actualizare a pretului este tardiva, avand in vedere data preluarii borhotului- anul 1997 si cea a deschiderii procedurii falimentului fata de debitoare din anul 2001.
Datorita faptului ca a intervenit prescriptia, nu a fost posibila nici incasarea contravalorii serviciilor de distilare.

Judecatorul sindic,
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta la data de 07.09.2007, contestatorul P C, domiciliat in Tg. Mures, a contestat tabelul definitiv de obligatii intocmit in cadrul procedurii de faliment a debitoarei SC A S.A., solicitand inscrierea in acest tabel cu o creanta in cuantum de 14.700 lei.
S-a invederat in motivarea contestatiei ca, in mod eronat, a fost inscris in tabelul definitiv de obligatii cu suma de 288 lei, deoarece a avut marfa lasata in custodie conform actelor anexate contestatiei, respectiv procesul- verbal nr. 309/1997, factura nr. 15129/97 si nota de intrare receptie nr. 7/97, acte care dovedesc calitatea de proprietar a contestatorului asupra marfurilor inscrise in acestea. In consecinta, solicita sa fie inscris in tabelul definitiv cu valoarea actualizata a marfurilor inscrise in actele mentionate.
Fata de contestatia promovata lichidatorul C C IPURL, in raportul prezentat in sedinta din data de 25.10.2007, a invederat ca, contestatorul nu a formulat obiectiuni in ceea ce priveste tabelul definitiv al creditorilor depus la data de 05.02.2002, tabel in care a fost inscris cu suma de 288 lei. S-a mai invederat din partea lichidatorului ca din actele depuse la dosarul cauzei de catre contestator se poate retine ca acesta a predat in favoarea debitoarei falite borhot in vederea prelucrarii, iar acesta ar fi trebui sa preia in contul borhotului predat cantitatea de 1.290 litri rachiu de mere, care nu a fost ridicat datorita neachitarii sumei care reprezenta contravaloarea serviciilor de distilare prestate de debitoare.
In aceste conditii debitoarea a inregistrat in mod legal receptia borhotului la un pret stabilit prin decizie interna in anul 1997, acceptand obligatia de plata a contravalorii alcoolului obtinut la suma de 288 lei.
Avand in vedere actele si lucrarile dosarului, cu privire la contestatia formulata, judecatorul sindic retine in fapt urmatoarele:
Impotriva debitoarei falite a fost deschisa procedura falimentului prin incheierea din data de 9 octombrie 2001.Tabelul definitiv de obligatii intocmit de lichidator a fost inregistrat la tribunal la 5 februarie 2002.Contestatorul P C a fost inscris in acest tabel cu o creanta chirografara in cuantum de 288 lei. Potrivit dispozitiilor judecatorului sindic din sedinta de la 05 februarie 2002, lichidatorul a notificat tabelul definitiv cu toti creditorii. In conformitate cu dispozitiile Legii nr. 85/2006 ( dar si a Legii nr. 64/1995 care a fost abrogata prin acest normativ, dar a fost in vigoare la data afisarii tabelului definitiv) contestatorul putea sa formuleze contestatie impotriva tabelului preliminar, in termen de 10 zile inainte de data stabilita prin sentinta de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creante. Contestatorul nu a promovat o astfel de contestatie.
In conformitate cu disp.art. 76 din Legea nr.85/2006, orice parte interesata poate formula contestatie impotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta in tabloul definitiv al creantelor in cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta. In consecinta, contestatorul trebuia sa faca dovada existentei unei erori esentiale, a unui fals, a unui dol in sustinerea contestatiei promovate impotriva tabelului definitiv. Ori, aspectele prezentate de contestator au fost cunoscute si la data inregistrarii creantei fata de debitoarea falita si actele au fost depuse initial in sustinerea declaratiei de creanta inregistrate ( vezi in acest sens actele depuse la fila 57-61 dosar, volum I). Mai mult, in cererea de inscriere a creantei, contestatorul a recunoscut ca nu a achitat contravaloarea serviciilor de distilerie pentru borhotul predat. Se constata in aceste conditii ca, contestatorul nu a facut dovada contestatiei promovate in conformitate cu disp.art. 76 din Legea nr. 85/2006.
Retinand aceasta stare de fapt, judecatorul sindic urmeaza sa respinga contestatia promovata ca nefondata.

Pentru aceste motive
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Respinge ca nefondata contestatia formulata de creditorul P C, cu domiciliul in Tg. Mures, impotriva tabelului definitiv de obligatii intocmit in cadrul procedurii de insolventa a debitoarei S.C. A S.A de catre lichidatorul judiciar C C IPURL, cu sediul in Tg. Mures jud. Mures.
Executorie.
Cu drept de recurs in 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 25 octombrie 2007.

Sursa: Portal.just.ro