Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

calitate procesuala pasiva Sentinta civila nr. 1877 din data de 09.09.2010
pronunțată de Judecatoria Pascani

Prin sentinta civ. nr. 1877 din 09.09.2010 a Judecatoriei Pascani data in dosarul 472/866/2009 s-au dispus urmatoarele: "Respinge cererea promovata de reclamantii V.S. si A.L. in contradictoriu cu paratii P. S.P., jud. Iasi si P. com. S.P., jud. Iasi, ca fiind introdusa impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva"
Pentru a se dispune astfel, s-au retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr., reclamantii V.S. si A.L. au chemat in judecata pe paratii P. S.P., jud. Iasi si P. com. S.P., jud. Iasi, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate ca sunt constructori de buna credinta a unui imobil, casa de locuit, construit pe un teren de 120 mp situat in intravilanul satului C., invecinat la N. si E. cu V.E., la S. cu fam. V., la V. cu B.M..
Cererea a fost legal taxata.
In motivarea acesteia, reclamantii afirma ca bunicul patern al lui V.S., numitul V.V.F. a cumparat prin contractul de vanzare-cumparare nr. 615/08.03.1927 printre alte suprafete si suprafata de 0,4117 ha teren in locul numit "La Sangii". Pe acest teren ce nu a fost revendicat de nimeni si care se afla la dispozitia P. S.P., jud. Iasi, ei, reclamantii, au edificat in timpul casatoriei imobilul, casa de locuit, construit pe un teren de 120 mp situat in intravilanul satului C., in baza autorizatiei de construire nr. 1/20 noiembrie 1991.
Cererea este intemeiata in drept pe disp. art. 111 c.pr.civ.
S-a cerut judecata in lipsa conform disp. art. 242 c.pr.civ.
La cerere reclamantii au atasat urmatoarele inscrisuri in copie: autorizatia pentru executarea lucrarilor nr. 01/20.11.1991, actul de vanzare-cumparare nr. 615/08.03.1927.
Parata nu a depus intampinare.
La termenul de judecata din 05 martie 2010 instanta a invocat din oficiu si a pus in discutia contradictorie a partilor exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, exceptie ce a fost unita cu fondul, potrivit disp. art. 137 c.pr.civ., fiind necesar a se administra probe pentru solutionarea ei.
In sustinerea cererii reclamantii au inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri.
Avand a solutiona cu precadere exceptia invocata , potrivit disp. art. 137 C.pr.civ., instanta apreciaza pe baza sustinerilor partilor si a inscrisurilor dosarului ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive este intemeiata intrucat:
Reclamantii V.S. si A.L. solicita in contradictoriu cu paratii P. S.P., jud. Iasi si P. com. S.P., jud. Iasi, sa se constate ca ca sunt constructori de buna credinta a unui imobil, casa de locuit, construit pe un teren de 120 mp situat in intravilanul satului C., invecinat la N. si E. cu V.E., la S. cu fam. V., la V. cu B.M..
Problema constructorului de buna credinta sau se rea credinta se pune in situatia accesiunii imobiliare artificiale reglementate de art. 494 cod civil. Accesiunea imobiliara artificiala reglementata de art. 494 cod civil presupune realizarea unor lucrari sau constructii de o terta persoana cu materialele sale pe un teren proprietatea altuia.
Intrucat raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decat intre acele persoane care isi disputa dreptul in litigiu, poate avea legitimare procesuala pasiva intr-o asemenea actiune in constatare a unui constructor cu materialele sale in constatarea bunei sale credinte, numai persoana care este proprietarului terenului pe care a fost edificata constructia.
In speta se apreciaza ca reclamantilor le revine obligatia de a dovedi calitatea de proprietar al terenului, justificand astfel legitimarea procesuala pasiva a celui chemat in judecata.
O solutie contrara ar lipsi de eficienta juridica actiunea avand obiectul mentionat, intrucat o persoana care nu ar putea pretinde un drept de proprietate asupra terenului nu ar putea nici sa opuna reclamantului ce se pretinde constructor asupra constructiei edificate pe terenul in cauza aparari concrete cu privire la buna credinta a acestuia, astfel incat la stabilirea cadrului procesual subiectiv instanta este obligata sa verifice calitatea de proprietar asupra terenului a persoanelor chemate in judecata.
Din probele administrate in cauza nu rezulta ca paratii din prezenta cauza, sa aiba calitatea de proprietari ai terenului. Din adresa nr. 2758/28.07.2010 a Consiliului Local al com. S.P. reiese ca P. com. S.P., jud. Iasi nu detine teren in locul denumit "_" unde se afla terenul pe care sustin reclamantii ca se afla edificata constructia.
Avand in vedere ca, din probele administrate in cauza, nu rezulta calitatea procesuala pasiva a paratilor din prezenta cauza, instanta va admite exceptia si va respinge cererea ca fiind formulata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva.

Sursa: Portal.just.ro