Sentinta penala 543/2008, pronuntata de Judecatoria Vanju Mare, in dosarul 1680/332/2008
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Vinju Mare , nr.1583/P/2007, a fost pusa in miscare actiunea penala si s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatului A.G., pentru savirsirea a doua infractiuni de furt calificat, fapte prevazute si pedepsite de art. 208 - 209 alin. 1 lit. g, i cod penal si art. 208 - 209 alin. 1 lit. i cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal si art. 33 lit. a cod penal .
In actul de sesizare al instantei , s-a retinut ca, in noaptea de 14/15 10 2007 inculpatul A.G., aflat in stare de ebrietate , se deplasa spre locuinta de domiciliu situata in localitatea Scorila , comuna Vladaia , judetul Mehedinti , imprejurare in care a luat hotarirea infractionala de a sustrage bunuri din incinta magazinului P.F. C- V pe linga care se deplasa , magazin administrat de catre partile vatamate R. V. M. si R.C.I.
In acest scop , inculpatul s-a deplasat la acest magazin , unde a fortat rama unei ferestre , care a cedat usor fiind in stare de degradare si prin despartitura creata , inculpatul a patruns in interiorul magazinului de unde a sustras un televizor marca Daewo, un D.V.D.player marca Hyundai , 5 boxe , 15 c.d..-uri , 4 telecomenzi , bunuri care au fost restituite partilor vatamate , prejudiciul fiind recuperat .
Ulterior in ziua de 10 02 2008, in jurul orelor 14,30 inculpatul, prin escaladarea gardului a patruns in curtea imobilului proprietate personala a partii vatamate M.M., imobil situat in satul Scorila , comuna Vladaia , apoi prin efractie a patruns si in imobil , de unde a sustras mai multe bunuri , respectiv , obiecte de imbracaminte si un bec tip neon .
Starea de fapt retinuta in actul de sesizare a fost dovedita cu plingerea si declaratiile partilor vatamate , declaratiile martorilor , procese verbale de cercetare la fata locului, procesele verbale de consemnare a plingerilor, declaratiile inculpatului.
Partea vatamata M.M., a declarat in instanta ca , se constituie parte civila cu suma de 200 lei reprezentind contravaloarea bunurilor sustrase de catre inculpat, iar , partile vatamate R.C.I. si R.V.M., nu s-au constituit parti civile, intrucit prejudiciul a fost recuperat .
In instanta a fost interogat inculpatul care, a recunoscut savirsirea acestor fapte, declarind ca , a sustras bunuri de la magazinul alimentar PF C-V , un televizor color , un DVD plaier marca Hiundai , 5 boxe , 15 CD-uri si 4 telecomenzi pe care le-a restituit partii vatamate . De asemenea , de la partea vatamata M.M. a sustras un neon si obiecte de imbracaminte insa, obiectele de imbracaminte le-a lasat la fata locului , iar becul neon l - a ars .
Din depozitiile martorilor B.G. , V.M., R.I., P.S., P.A., M.C.,M.L., C.E., B.E. si A.L. rezulta ca, inculpatul a sustras bunuri de la partile vatamate, R.V.M.
si R.C.I., iar cu ocazia efectuari unei perchezitii de catre organele de Politie la domiciliul inculpatului , au fost descoperite mai multe bunuri cum ar fi un televizor color si 5 boxe , bunuri care au fost restituite partilor vatamate .
Au mai relatat martorii ca , acelasi inculpat a patruns in domiciliul partii vatamate M.M., unde a spart un geam si a sustras doi saci cu haine, pe care i-a abandonat in curtea partii vatamate .
Analizand actele si lucrarile dosarului si coroborand probele administrate in cauza , instanta constata si retine ca, in noaptea de 14/15 10 2007 inculpatul A.G , aflat in stare de ebrietate , s-a deplasat la magazinul partilor vatamate R.V.M. si R. C.I. situat in satul Scorila , comuna Vladaia , unde a fortat rama unei ferestre si prin despartirea creata , inculpatul a patruns in interiorul magazinului , de unde a sustras , un televizor marca Daewo , un DVD player marca Hyundai , 5 boxe , 15 c.d.-uri , 4 telecomenzi , bunuri ce au fost restituie partilor vatamate , prejudiciul fiind recuperat ,astfel ca partile vatamate nu s-au constituit parti civile .
Ulterior in ziua de 10 02 2008, in jurul orelor 14,30 acelasi inculpat, prin escaladarea gardului a patruns in curtea imobilului proprietate personala a partii vatamate M.M., imobil situat in satul Scorila , comuna Vladaia , apoi prin efractie a patruns si in imobil, de unde a sustras mai multe bunuri , respectiv , obiecte de imbracaminte si un bec tip neon , obiecte restituite partii vatamate , mai putin becul tip neon care a fost ars de catre inculpat .
Faptele inculpatului asa cum au fost retinute de catre instanta ,intrunesc
elementele constitutive a doua infractiuni de furt calificat , fapte prevazute si pedepsite de art. 208 - 208 alin. 1 lit. g , i , cod penal si respectiv art. 208 - 209 alin. 1 lit. i cod penal , cu aplic. art. 37 lit. a cod penal si art. 33 lit. a cod penal , iar vinovatia inculpatului fiind dovedita , urmeaza ca acesta sa raspunda penal .
Savirsind doua infractiuni inainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele , inculpatului i se vor aplica disp. art. 33 - 34 C.P.
La individualizarea pedepselor , ce urmeaza a fi aplicate inculpatului , instanta va avea in vedere pe langa pericolul social al infractiunilor si persoana inculpatului , atitudinea procesuala penala sincera a acestuia , imprejurarile in care au fost comise faptele, antecedentele penale ale inculpatului , faptul ca prejudiciul a fost recuperat , urmind ca inculpatului a i se aplica disp. art. 74 - 76 cod penal . Fata de aceste considerente se apreciaza de catre instanta ca, aplicarea unei pedepse cu inchisoare si executare in regim de detentie orientata spre minimul special prevazut de lege este de natura sa duca la reeducarea inculpatului si la atingerea scopului prevazut de legea penala .
Se va mentine liberarea conditionata pentru restul de 795 zile ramas neexecutat din s.p. nr. 1049 / 25 09 2003 a Judecatoriei Vinju Mare , ramasa definitiva prin decizia penala nr. 544/A/ 6 11 2003 a Tribunalului Mehedinti .
Referitor la actiunea civila formulata de partea vatamata M.M., instanta urmeaza a o admite in parte si a obliga inculpatul la 50 lei despagubiri civile reprezentind c.valoarea geamului spart , celalalte bunuri sustrase fiind restituite si a constata prejudiciul recuperat fata de partile vatamate R.V.M. si R.C.I..
In baza art. 191 CPP , inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare in folosul statului .
In baza art. 208 , 209 alin. 1 lit. g , i cod penal cu aplic art. 37 lit. a si art. 74 lit. c , art. 76 cod penal .
Condamna inculpatul A.G., fiul lui N si V , nascut la data de 07 03 1983 , in comuna Vladaia, judetul Mehedinti , domiciliat in comuna Vladaia , sat Scorila , judetul Mehedinti , cetatean roman , studii 6 clase , ocupatia - agricultor , loc de munca - propria gospodarie , necasatorit , stagiul militar satisfacut, cu antecedente penale , la 1 an inchisoare .
In baza art. 208, 209 alin. 1 lit. i, cod penal cu aplic. art. 37 lit. a si art.74 lit. c - 76 cp .
Condamna acelasi inculpat la 6 luni inchisoare .
In baza art. 33 - 34 cp .
Contopeste pedepsele aplicate si dispune ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an inchisoare .
In baza art. 61 cp.
Mentine liberarea conditionata pentru restul de pedeapsa de 795 zile ramas neexecutat din s.p. nr. 1049/ 25 09 2003 a Judecatoriei Vinju Mare , judetul Mehedinti , ramasa definitiva prin decizia penala nr. 544/A/6 11 2003 a Tribunalului Mehedinti .
In baza art. 71 c.p.
Pe durata executarii pedepsei inculpatului ii vor fi interzise exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c cod penal .
In baza art. 14 rap.la art. 346 c.p.p.
Constata prejudiciul recuperat fata de partea vatamata R.V.M. si R.C.I.
Admite in parte actiunea civila si obliga inculpatul sa plateasca partii vatamate M.M. 50 lei despagubiri civile reprezentind c.valoarea geamului spart .
In baza art. 191 c.p.p.
Obliga inculpatul sa plateasca statului 250 lei cheltuieli judiciare .
