SENTINTA PENALA NR. 165 din 17 Februarie 2009
Prin cererea adresata acestei instante sub nr. _/2008, petenta _ a formulat plangere impotriva rezolutiei de respingere nr. 185/II/2/22.10.2008 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe langa Tribunalul Tulcea prin care s-a mentinut rezolutia de neincepere a urmaririi penale nr. 614/P/2008 a Parchetului de pe langa Tribunalul Tulcea.
In motivarea plangerii s-a aratat ca , constructia situata pe strada Babadag bloc 5, parter este proprietatea petentei si a fost edificata conform autorizatiei de constructie nr. 3781/1992, certificatului de urbanism nr. 148/1992 si a proiectului de executie nr. 936/1992, intocmit de S.C. STARPROIECT S.A TULCEA, suprafata a carei concesionare a solicitat-o este aferenta constructiei iar prin adresa nr. G/3498/01.06.2006 au fost somati sa elibereze terenul in 48 de ore, in caz contrar se va proceda la dezafectarea constructiei pe riscul si cheltuielile societatii, iar urmare a adresei mentionate anterior, au formulat cerere de suspendare in temeiul Legii 554/2004, la instanta judecatoreasca si au comunicat reprezentatilor Consiliului Local, inclusiv numitului Iusuf Adinan.
Desi avea cunostinta de toate elementele mai sus mentionate, numitul _, eludand legea, emite adresa nr. G/3739/9.06.2006 din continutul careia rezulta ca va proceda la dezafectarea constructiei in ziua de 10.06.2006 si chiar a incercat sa puna in aplicare o atare actiune in sensul ca, in dimineata zilei de 10.06.2006 s-a prezentat la locul unde este amplasata constructia, impreuna cu alti functionari ai institutiei si au ordonat inceperea demolarii. Se arata in continuare ca nu s-a tinut cont de sustinerile si dovezile prezentate de administratorul societatii, a insistat sa demoleze constructia, instigand personalul din subordinea sa, sa puna in aplicare operatiunea de demolare.
In ceea ce o priveste pe numita _, in afara motivatiilor mai sus mentionate, a mai aratat petenta ca a intocmit si semnat o serie de contracte de concesiune succesive pentru terenul aflat sub spatiul construit, situate in Tulcea, strada Babadag nr. 11, bloc 5, et. 1, in sensul ca acest imobil se afla la parter, nefiind o eroare materiala ci una intentionata in scopul de a crea posibilitatea legala de concesionare.
S-a mai aratat ca numita _ incheie un act aditional la contractul de concesiune cu .., in care , fara nici o justificare, mareste suprafata cu 15,18 mp, cota exclusiva, ajungandu-se la o suprafata totala de 53,48 mp fara sa tina cont de faptul ca suprafata constructiei a fost intotdeauna aceeasi. Toate acestea au fost facute in scopul de a crea avantaje altora.
Referitor la infractiunile prevazute de art. 290-292 Cod penal, savarsite de numitul _, este de observat declaratia acestuia in sensul ca imobilul proprietatea sa se afla situat la parterul blocului B5 de pe strada Babadag iar in realitate acesta se afla la etajul 1.
Aceasta declaratie a produs efecte juridice in sensul ca a fost incheiat un contract de concesiune aferent cladirii iar ulterior s-a incheiat un act aditional prin care se mareste suprafata cotei exclusive cu 15,18 mp. Toate acestea au avut drept scop crearea unei aparente de legalitate si toate in detrimentul societatii.
In ceea ce o priveste pe numita _, in calitatea sa de consilier juridic, avea obligatia de a verifica exactitatea datelor inscrise in contractele de concesiune si actele aditionale ulterioare. Eludand aceste obligatii, aceasta intocmeste si avizeaza un contract de concesiune in care adresa imobilului este intentionat gresita si un act aditional prin care se mareste cota exclusiva cu 15,18 mp fara niciun fundament legal.
Referitor la sustinerile organelor de executare in sensul ca, in ceea ce priveste infractiunea prevazuta de art. 25-20-217 Cod penal savarsita de numitul _, in sensul ca acesteia ii lipseste latura subiectiva, sustine petenta ca somatia nr. 6/3498/01.06.2006 nu avea o baza legala, nu exista o autorizatie de demolare, distrugerea sau aducerea in stare de neintrebuintare a imobilului, proprietatea societatii ar fi avut loc daca nu interveneau organele de politie, iar din continutul somatiei rezulta intentia clara de a demola constructia.
Nu s-a indicat temeiul de drept material al plangerii.
S-au depus la dosarul cauzei inscrisuri de catre petenta si a fost atasat dosarul de urmarire penala nr. 614/P/2008.
Analizand cauza in raport de probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele :
Prin rezolutia Parchetului de pe langa Tribunalul Tulcea cu nr. 614/P/2008 din 09.02.2008, s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de numitii _, sub aspectul infractiunilor prev.de art. 246,247 si art. 25-20-217 alin. 1 Cod penal, _. sub aspectul infractiunilor prevazute de art. 290-292 Cod penal, _. sub aspectul infractiunilor prev. de art. 246 si 247 Cod penal, _ sub aspectul infractiunilor prev. de art. 246 si 247 Cod penal si _ sub aspectul infractiunilor prev. de art. 246 si 247 Cod penal si disjungerea cauzei avand ca obiect plangerea formulata de _ impotriva lui _, in vederea efectuarii urmaririi penale sub aspectul comiterii infractiunilor prev. de art. 181 si art. 250 Cod penal.
S-a retinut prin rezolutia 614/P/2008 ca la data de 21.06.2006 a fost inregistrata plangerea numitului _, reprezentant legal al _. Tulcea prin care a solicitat efectuarea de cercetari fata de _- director la Directia Intretinere si Administrare Patrimoniu a Consiliului Local Tulcea - pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si prin ingradirea unor drepturi, in formele prevazute de art. 246 si art. 247 din C.pen., precum si instigare si tentativa la distrugere, invederand ca acestea ar fi fost savarsite cu ocazia declansarii procedurii de concesionare a terenului aferent constructiei situate in Tulcea, str. Babadag, nr. 11, bl.5 ( fostul sediu al S.C. "TEHNOTON" S.R.L).
Din continutul plangerii - inregistrata in evidentele Parchetului de pe langa Judecatoria Tulcea sub nr. 2075/P/2006 a rezultat ca in mod abuziv i s-a respins solicitarea de concesiune, fiind somat sa elibereze terenul in 48 de ore, prin aceasta existand un pericol iminent al distrugerii proprietatii.
- La data de 12.07.2006 a fost inregistrat in evidentele Parchetului de pe langa Judecatoria Tulcea dosarul nr. 2318/P/2006 avand ca obiect plangerea formulata de reclamant impotriva numitului _ pentru savarsirea infractiunilor de fals, uz de fals si fals in declaratii, sustinand ca ar fi achizitionat in mod ilegal o suprafata mai mare decat terenul aferent proprietatii sale, prin aceasta refuzandu-i-se cererea de concesionare a partii vatamate.
- In aceeasi zi s-a inregistrat la Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea, plangerea lui _, sub nr. 2322/P/2006, formulata impotriva lui _ - functionar la Biroul Concesiuni, Inchirieri al Directiei de Intretinere si Administrare Patrimoniu din cadrul Consiliului Local Tulcea pentru comiterea infractiunilor prev. de art. 246 si art. 247 din C.pen., pe motiv ca ar fi intocmit in mod defectuos si semnat o serie de contracte de concesiune pentru terenul aflat sub spatiul construit situat in Tulcea, str. Babadag, nr. 11 bl.5 et. 1.
A invocat ca prin concesionarea ilegala catre un proprietar de la et. 1 al cladirii, a unei suprafete mai mari decat terenul aferent proprietatii, i s-a cauzat o vatamare a intereselor sale legale.
- La data de 18.07.2006 a fost inregistrata la Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea, sub nr. 2362/P/2006, plangerea partii vatamate impotriva lui _ - jurist la Biroul Concesiuni, Inchirieri al Directiei de Intretinere si Administrare Patrimoniu din cadrul Consiliului Local Tulcea pentru infractiunile prev. de art. 246 si art. 247 din C.pen. intrucat, la randul sau, a semnat contractele de concesiune incheiate in mod defectuos, marindu-se artificial suprafata concesionata lui _ la 53,48 m2.
- La data de 27.12.2006 _ a formulat o noua plangere penala impotriva lui _, director al D.I.A.P. -Consiliul Local Tulcea, pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 181 si art. 250 din C.pen. sustinand ca, prin comportamentul abuziv al acestuia - constand in intentia de a demola imobilul proprietatea societatii sale - i s-a produs o vatamare a sanatatii, necesitand 33 zile concediu medical.
- La data de 16.05.2007 a fost formulata plangere penala si impotriva numitului _ - director al D.A.P.L., Primaria mun. Tulcea pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si prin ingradirea unor drepturi intrucat, in urma sedintei Plenului Consiliului Local din data de 31.05.2006, a emis o decizie de demolare a constructiei sale inregistrata sub nr.G 3498/1.06.2006 si, chiar daca a solicitat revocarea acestei decizii, nu i s-a dat curs solicitarii, realizand un abuz.
- La datele de 21.11.2006 si 29.12.2006, I.P.J Tulcea a primit mai multe sesizari formulate de reclamant impotriva lui _, toate avand ca obiect infractiunile mentionate in celelalte plangeri.
Aceste sesizari inregistrate sub nr. 1702/VIII/1/P/2006, 1704/VIII/1/P/2006, 1706/VIII/1/P/2006, 1708/VIII/1/P/2006 si 1952/VIII/1/P/2006 la Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea, reprezinta precizari la care sunt atasate o serie de inscrisuri pe care a inteles sa le foloseasca pentru dovedirea plangerilor.
- De asemenea, la datele de 29.02.2008 si, respectiv, 22.04.2008, sus-numitul mai formuleaza doua plangeri penale inregistrate sub nr. 102/VIII/1/P/2008 si 300/II/2/2008 la aceeasi unitate de parchet pentru a fi avute in vedere la solutionarea dosarelor constituite anterior.
In continutul acestora .. a precizat ca se constituie parte civila fata de persoanele reclamate dupa cum urmeaza:
- 50.000 lei fata de _;
- Cate 40.000 lei fata de _.
Dosarele nr. 2318/P/2006, 2322/P/2006, 2362/P/2006 au fost conexate la dosarul nr. 2075/P/2006 al Parchetului de pe langa Judecatoria Tulcea, stabilindu-se ca se impune reunirea lor pentru o mai buna infaptuire a justitiei.
In urma cercetarilor efectuate in cauza s-a stabilit ca, la data de 22.09.2004, Consiliul Local al mun. Tulcea a concesionat S.C . TEHNOTON SERVICE S.A. Iasi suprafata de 38,30 m2 in cota indiviza, suprafata aferenta sediului societatii situat in Tulcea, str. Babadag, nr. 11, bl. 5.
Acest spatiu a fost vandut initial de catre S.C. TEHNOTON SERVICE S.A. numitilor MIHAILESCU EDUARD si MIHAILESCU IRINA domiciliati _ 1, potrivit contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 584/17.11.2004 la Biroul Notarial Public "Alexandru - Valeriu Vicol" cu sediul in com. Vladeni, jud. Iasi.
Prin Incheierea nr. 6985 din dosarul nr. CF 12033/N/15.06.2005 al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Tulcea, s-a admis cererea lui Mihailescu Eduard si s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 320/2, notandu-se in partea a II-a a CF a contractului de concesiune asupra terenului aferent constructiei, cota parte indiviza corespunzatoare suprafetei de 38,30 m2 pe o perioada de 4 ani si 6 luni, incepand cu data de 01.01.2005.
Ulterior, prin intermediul mandatarului KARACSONY OCTAVIAN-FLORIN, sotii MIHAILESCU i-au vandut lui SIMION STELICA -- imobilul situat in mun. Tulcea, str. _ format dintr-un magazin de prezentare ocupand o suprafata utila de 120,03 m2, compus in intregime din opt incaperi astfel: o sala de vanzare, in suprafata utila de 56,12 m2 , casa scarii, ocupand o suprafata utila de 14,08m2, un lavoar in suprafata de 1,80 m2, un WC in suprafata de 1,31 m2, un hol in suprafata utila de 3,97 m2, un depozit in suprafata de 11,46 m2 si doua ateliere cu suprafete de 17,30 si, respectiv, 13,99 m2, impreuna cu dreptul de proprietate fortata si perpetua asupra tuturor partilor din imobil care prin natura sau destinatia lor sunt in folosinta comuna a tuturor coproprietarilor din imobil.
Acest contract de vanzare-cumparare a fost autentificat la data de 1288/28.06.2005 la Biroul Notarilor Publici Asociati "MIHAI PETRA si CORBEANU LAURA-MADALINA", consemnandu-se ca "pentru terenul aferent in suprafata de 38,30 m2 in indiviziune, vanzatorii au incheiat contractul de concesiune nr. 3596/15.06.2005 cu Consiliul Local Tulcea, Directia de Intretinere si Administrare Patrimoniu - Birou Concesiuni, Inchirieri Spatii alte Destinatii, terenuri".
Prin Incheierea nr. 7575 din dosarul nr. CF 12033/N din 29.06.2005 al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Tulcea s-a admis cererea introdusa de B.N.P.A MIHAI PETRA si CORBEANU LAURA-MADALINA, dispunandu-se ca dreptul de proprietate asupra imobilului magazin prezentare cu nr. cadastral 320/2 proprietatea lui MIHAILESCU EDUARD, sa se intabuleze in favoare lui .., ca bun propriu, in baza contractului de vanzare - cumparare.
Dupa incheierea contractului de concesiune pentru suprafata de 38,30 m2, _ a depus la Consiliul Local al mun. Tulcea cererea nr. 4892/19.08.2005 prin care a solicitat intocmirea unui act aditional la acest contract, in vederea adaugarii suprafetei de 15,18 m2 in cota exclusiva pe care se afla constructia proprietatea sa, respectiv scara de acces spre imobil (fostul sediu al S.C. TEHNOTON SERVICE S.A. Iasi), anexand in acest sens si documentele care atestau acest drept.
Anterior concesionarii si vanzarii spatiului situat in Tulcea, str. Babadag, nr. 11, bl. 5, S.C. TEHNOTON SERVICE S.A. Iasi a solicitat intocmirea Fisei corpului de proprietate pentru acest spatiu, Releveu spatiu comercial si Planul de amplasare in zona, iar dupa obtinerea acestor documente, a avut loc inregistrarea la O.J.C.G.C. Tulcea sub nr. cadastral 320/2 din 29.01.2008.
La rubrica referitoare la teren din cadrul Fisei de proprietate, nu exista mentiuni cu privire la modul de detinere a terenului aferent cladirii pentru care s-a efectuat documentatia, iar din raspunsul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Tulcea nr. 3596/16.06.2008, rezulta imprejurarea ca datele referitoare la proprietar, respectiv actele de proprietate - cu precizarea exacta a suprafetelor, a modului de detinere a terenului sau a constructiei ( exclusiv sau indiviziune), se completeaza in conditiile in care acestea se regasesc in actele de proprietate.
Astfel, din actele puse la dispozitie - respectiv Protocolul nr. 8030/19.07.1991, Procesul - verbal de receptie preliminara si dare in folosinta nr. 2228/03.02.1987 si Conventia din data de 21.09.1984 - nu rezulta si cota exclusiva si indiviza de teren aferenta cladirii S.C. TEHNOTON SERVICE S.A Iasi.
Potrivit declaratiilor lui _, documentele pe care le-a depus anexa la cererea de concesiune in cota exclusiva a suprafetei de 15,18 m2 , le-a primit in acelasi timp cu incheierea contractului de vanzare - cumparare a imobilului, respectand intocmai datele cuprinse in aceste inscrisuri.
Verificarile au relevat si faptul ca sub scara de acces spre imobilul apartinand S.C. TEHNOTON SERVICE S.A., se afla si constructia S.C. _ Tulcea (reprezentata de administratorul _, cu sediul in Tulcea, Astfel, in perioada 2005-2006, S.C. TAKYS S.R.L Tulcea, prin reprezentant legal, a intreprins mai multe demersuri la Primaria mun. Tulcea si Consiliul Local Tulcea in vederea clarificarii regimului juridic al terenului pe care se afla amplasat spatiul comercial in care isi desfasoara activitatea.
Mai mult decat atat, la data de 16.05.2006, a depus cererea inregistrata sub nr. 14421 prin care a solicitat Consiliului Local Tulcea concesionarea suprafetei de 17,35 m2 teren aferent constructiei situate la adresa mai sus - mentionata.
In aceasta imprejurare, _ - in calitate de director al Directiei de Intretinere si Administrare Patrimoniu a intocmit un punct de vedere potrivit caruia nu se putea concesiona suprafata solicitata intrucat aceasta era deja concesionata proprietarului cladirii, terenul solicitat fiind amplasat sub imobilul si scara de acces ale lui _.
De altfel, acest aspect este stipulat si in contractul de concesiune nr. 3913/19.07.2005 incheiat intre Consiliul Local al mun. Tulcea si _ care, la art. 3, prevede ca "terenul care face obiectul acestui contract nu poate fi concesionat unei alte persoane".
Acest contract de concesiune, cat si actul aditional, au fost intocmite anterior solicitarii concesiunii unei suprafete de teren de catre ...
Potrivit disp. art. 21 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, "_bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate sau inchiriate", nerezultand din aceste prevederi legale obligatia concesionarii.
Aspectele mentionate in cererea formulata de reclamant au facut obiectul dezbaterilor din sedinta Consiliului Local al mun. Tulcea din data de 31.05.2006, stabilindu-se ca exista deja un contract de concesiune si nu se poate incheia altul pana cand nu se anuleaza cel existent, fie pe cale amiabila, fie in baza unei hotarari judecatoresti.
Reclamantului i s-a comunicat ca - in conditiile in care apreciaza ca i-a fost incalcat un drept prevazut de lege - are posibilitatea sa se adreseze instantei de judecata pentru a solicita anularea contractului de concesiune incheiat cu _..
Totodata, i s-a comunicat adresa nr. G/3498/1.06.2006 - semnata de catre _, in calitate de director al D.I.A.P., Consiliul Local Tulcea - aducandu-i-se la cunostinta ca nu i-a fost aprobata solicitarea de concesiune pe motiv ca ocupa fara contract suprafata de 17,5 m2 , imprejurare in care a fost somat sa elibereze terenul pe care il ocupa fara a avea nici o relatie contractuala cu primaria.
A fost incunostintat ca in situatia in care, in termen de 48 de ore, nu va proceda la eliberarea terenului, institutia emitenta va trece la dezafectarea constructiei pe riscul si cheltuiala solicitantului.
_ a solicitat, pe de o parte, Consiliului Local al mun. Tulcea, revocarea deciziei sus-mentionate.
Pe de alta parte, la Tribunalul Tulcea - Sectia civila, comerciala si contencios administrativ - s-a inregistrat cererea acestuia pe calea contenciosului administrativ de anulare a Deciziei nr. G/3498/1.06.2006 emisa de Consiliul Local Tulcea prin care i s-a respins propunerea de concesiune pentru suprafata de 17,35 m2 si a fost obligat sa elibereze terenul respectiv.
In cursul cercetarii judecatoresti a formulat intampinare parata Consiliul Local Tulcea, solicitand respingerea cererii ca nefondata, invocand ca acest spatiu fusese deja concesionat in cota exclusiva lui _, prin actul aditional la contractul de concesiune nr. 3913/19.07.2005 si nu mai poate face obiectul unei alte concesiuni.
La 21.12.2006, _ a formulat cerere de interventie in interes propriu, solicitand respingerea cererii principale, motivand ca este proprietarul imobilului situat pe strada Babadag, nr. 11, bl.5, parter - in urma cumpararii de la sotii Mihailescu - incheind si contractul de concesiune sus-mentionat, urmat de actul aditional din 25.08.2005, pentru suprafata de 53,48 m2 teren.
Instanta de judecata a invocat in considerentele hotararii pronuntate ca dispozitiile art. 3 din Legea nr. 219 /1998 prevad ca autoritatea administrativa locala poate, printre altele, concesiona un bun, cum este in situatia data, terenul pe care-l are in administrare, ca bun facand parte din domeniul privat al localitatii. Aceasta inseamna ca este la latitudinea autoritatii in cauza de a solutiona favorabil sau nefavorabil cererea formulata de _ si nu o obligatie.
Refuzul paratei de a da curs favorabil reclamantului s-a fundamentat pe faptul ca terenul in litigiu fusese concesionat, de mai bine de un an, intervenientului _.
Motivul invocat de _, frauda la lege, nu a fost dovedita intrucat, din documentatia depusa de catre parata, si care a stat la baza incheierii contractului de concesionare, nu rezulta ca a fost incalcata vreo norma legala, concedentul avand in vedere atat suprafata - cota indiviza, cat si suprafata - cota exclusiva a intervenientului.
Acesta din urma a devenit proprietar al constructiei - fostul sediu al S.C. TEHNOTON SERVICE S.A Iasi - potrivit contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1288/28.06.2005, avand ca obiect un magazin de prezentare cu suprafata utila de 120,03 m2.
In cauza a fost depusa o expertiza extrajudiciara care nu a rezolvat problema parterului deoarece expertul a facut trimitere la "un parter", dar care nu este aferent cladirii C.E.C.
Din actele dosarului rezulta ca acest parter face parte din portiunea de constructie desfasurata de 120 m2 care a apartinut S.C. TEHNOTON SERVICE S.A Iasi.
Atat din expertiza, cat si din documentatiile tehnice, rezulta ca aceasta constructie se afla pe terenul apartinand domeniului public, la fel si sediul fostului S.C. TEHNOTON SERVICE S.A. Iasi, terenul de sub constructii fiind in cote indivize cu cel al locatarilor blocului, in acest fel consemnandu-se in contractul de concesiune, dar si in certificatul de atestare, dreptul de proprietate al C.E.C cu nr. M16/0381/16.04.2002 pentru suprafata de 228,385 m2.
Instanta a constatat ca, acel contract de inchiriere incheiat cu C.E.C. Tulcea in anul 1992, pentru suprafata de 5 m2 , nu este intocmit legal, intrucat nu s-a dovedit ca aceasta unitate a fost proprietara terenului si, mai mult decat atat, actuala conducere a acestei institutii contesta valabilitatea respectivului teren.
Raportul de expertiza intocmit de expertul MORFI ROZALIA, de care se prevaleaza reclamantul, a constituit o proba extrajudiciara si nu s-a coroborat cu documentele existente la dosar.
De aceea, cercetandu-se numai sub aspectul legalitatii refuzul de a initia procedura concesionarii, cat si a contractului de concesiune incheiat in favoare unui tert, instanta a constatat ca acesta este legal, iar raspunsul nefavorabil comunicat reclamantului este justificat.
Din aceste motive, prin sentinta civila nr. 39/4.01.2008 din dosarul nr. 760/88/2006, Tribunalul Tulcea a respins cererea principala introdusa de S.C. TAKYS S.R.L Tulcea, in totalitate, ca nefondata, respingand, de asemenea, cererea de interventie a numitului .. si a exceptiei de nelegalitate.
Certificatul din data de 17.06.2008 obtinut in dosarul nr. 760/88/2006 al Curtii de Apel Constanta - avand ca obiect recursul declarat de S.C. TAKYIS S.R.L Tulcea impotriva sentintei mentionate anterior - stabileste ca, prin Decizia nr. 301/CA/28.05.2008, instanta de control judiciar "Respinge recursul ca nefondat. Obliga recurenta la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre intimatul Consiliul Local al Municipiului Tulcea. Irevocabila. Pronuntata in sedinta publica".
Din documentele depuse de _ in sustinerea cererii sale de concesionare, rezulta ca, la data de 29.04.1992, directorul C.E.C - Sucursala Tulcea, _, a incheiat cu acesta contractul de inchiriere 3226 pentru o suprafata de 5 m2.
Potrivit acestui contract, reclamantul a inchiriat spatiul semi zidit de sub scara de acces a cladirii Sucursalei C.E.C., urmand ca spatiul de sub scara de nord sa fie amenajat si inchis.
Conform acestor aspecte si a fotografiilor existente la dosar, rezulta ca scara de acces a cladirii Sucursalei C.E.C. Tulcea nu este una si aceeasi cu scara de nord a cladirii sub care a fost edificata constructia apartinand S.C. _
Potrivit contractului de inchiriere, _ a solicitat Primariei Tulcea, in cursul anului 1992, autorizatia de constructie pentru completarea cu zidarie a spatiului de sub scara de acces spre sediul S.C. TEHNOTON SERVICE S.A Iasi - Filiala Tulcea, chiar daca in contractul de inchiriere nu se prevede in mod expres acest lucru.
Astfel, Primaria Tulcea a emis certificatul de urbanism nr. 148/21.05.1992 si autorizatia de construire nr. 3781/11.06.1992 prin care s-a autorizat executarea lucrarilor de completare cu zidarie, tamplarie metalica si geam a spatiului de sub scara de acces spre sediul societatii sus-amintite, dimensiunile constructiei preconizate fiind de 5 m2.
Din adresa nr. 8633/02.07.2007 a Sucursalei C.E.C. Tulcea rezulta ca institutia nu se afla in posesia niciunui contract de inchiriere cu S.C. _S.R.L Tulcea si nu detine documente care sa ateste incasarea vreunor sume de bani reprezentand chiria aferenta acestui spatiu.
Reclamantul a depus un alt contract inregistrat sub nr. 808/01.02.1996 din care rezulta ca ar fi inchiriat tot de la Sucursala C.E.C Tulcea, pentru o perioada de 10 ani, suprafata de 16 m2 , fiind evident ca acest contract a expirat in anul 2006, iar suprafata legal construita este cea de 5 m2.
Chiar daca partea vatamata sustine ca prin contractul 3226/19.04.1992 a inchiriat doar 5m2- contract a carui valabilitate este contestata chiar de C.E.C., Sucursala Tulcea - aceasta a solicitat concesionarea unei suprafete de 17,35 m2 , existand neconcordante flagrante intre suprafata construita si cea solicitata a fi concesionata.
Din procesul-verbal incheiat la data de 29.07.1993, pentru delimitarea incintei cu denumirea "Reprezentanta TEHNOTON Tulcea" situata pe str. Babadag, bl. 5 si din planul de situatie, rezulta ca acest spatiu de sub scara apartine S.C. TEHNOTON SERVICE S.A Iasi - Filiala Tulcea si se invecineaza cu C.E.C. - Sucursala Tulcea.
In urma edificarii spatiului, prin Hotararea Asociatilor S.C. _S.R.L nr. 2/05.12.1992, acesta a fost introdus in capitalul social al societatii, reclamantul prezentand patru ordine de plata din datele de 27.05.1996, 25.06.1996, 24.07.1996 si 23.08.1996, toate insumand 200.000 lei, suma virata din contul deschis la BRD Tulcea, catre C.E.C - Sucursala Tulcea.
Potrivit adresei nr. 102679/19.03.2007 a Serviciului Impozite si Taxe din cadrul Primariei Tulcea, imobilul apartinand S.C. _.S.R.L figureaza inregistrat incepand cu data de 01.01.1999, fiind achitate impozitele pana la data de 31.12.2006.
Pentru perioada 1992 -2008 ( cu exceptia anului 2006) nu exista documente de plata a contravalorii chiriei catre C.E.C - Sucursala Tulcea, iar pentru perioada 1992-1998, nu exista inscrisuri care sa ateste plata impozitului asupra spatiului comercial catre Serviciul Impozite si Taxe al Primariei Tulcea.
Privitor la faptul ca se reclama marirea nejustificata a suprafetei concesionate catre _ cu cota exclusiva de 15,18 m2, in urma verificarii documentelor si schitelor existente la dosar rezulta ca, atat proiectul de constructie a spatiului respectiv de catre S.C. _ S.R.L., cat si documentatia intocmita in anul 2004, nu contin date cu privire la cota indiviza si exclusiva.
Din aceste considerente, Consiliul Local Tulcea a tinut seama de singurele documente existente, respectiv cele puse la dispozitie de catre S.C. TEHNOTON SERVICE S.A Iasi - Filiala Tulcea, in calitate de concesionar, cat si de catre urmatorii concesionari _ si _, documente in posesia carora au intrat in momentul achizitionarii imobilului. In toate aceste inscrisuri figureaza in cota indiviza suprafata de 38,30 m2 .
_ a relatat ca, ulterior concesionarii, a studiat documentele pe care le-a primit si a constatat ca imobilul cumparat mai detine o suprafata de teren de 15,18 m2 in cota exclusiva.
Datorita acestui fapt, a depus o noua cerere pentru concesionarea acestei suprafete, Primaria Tulcea aproband-o prin intermediul actului aditional nr. 4892/25.08.2005 la contractul de concesiune nr. 3913/19.07.2005.
Autenticitatea actelor detinute de _ ( provenind de la S.C. TEHNOTON SERVICE S.A Iasi) este dovedita cu documentatia topografica intocmita conform HG nr. 834/1991 - Proiect nr. 4/1993, beneficiar fiind S.C. TEHNOTON SERVICE S.A Iasi - Filiala Tulcea, iar proiectant - S.C. STARPROIECT S.A Tulcea.
In conditiile in care in plangerile depuse se reclama ca unele din aceste documente detinute de _ si folosite pentru obtinerea concesiunii sunt nelegale, s-au efectuat verificari in sensul ca, inscrisurile au facut obiectul unei constatari tehnico-stiintifice astfel ca, raportul de constatare tehnico-stiintifica nr.26112/20.04.2007 intocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J Tulcea, a concluzionat ca, pe anumite documente exista modificari sau adaugiri, acestea regasindu-se pe toate exemplarele ridicate din arhiva S.C. TEHNOTON SERVICE S.A Iasi.
Totodata, raportul de expertiza tehnico-stiintifica nr. 84826/23.01.2008 al I.P.J Tulcea - Serviciul Criminalistic a concluzionat ca semnaturile de pe cererea de eliberare a autorizatiei de construire nr. 3781/10.06.1992 si de pe plangerea nr. 1118/22.05.2007 au fost executate de una si aceeasi persoana.
Chiar daca la data de 27.03.2008 s-a dispus de catre I.P.J Tulcea - S.I.F. efectuarea unei expertize in specialitatea constructiei, s-a apreciat ca aceasta nu poate fi utila, pertinenta si concludenta solutionarii cauzei in conditiile in care expertul nu ar fi putut identifica un proiect original sau identic cu actele deja existente la dosar, aceasta cu atat mai mult cu cat documentele ridicate din arhiva S.C. TEHNOCOM SERVICE S.A Iasi (aflata la lichidator) au putut lamuri aspectele legate de suprafata reala detinuta anterior.
Relevante pentru cauza sunt declaratiile martorului BOSNEAG TEODOR care in perioada 1983 - 2005 a lucrat in cadrul S.C. TEHNOTON SERVICE S.A. Iasi - Reprezentanta Tulcea, fiind imputernicit din anul 1992 sa reprezinte societatea si sa se ocupe de intocmirea documentatiei necesare intabularii spatiului.
Pentru obtinerea titlului de proprietate, a constituit un dosar complet ce continea proiectul intocmit de o societate autorizata, fiind inregistrat ca Proiectul nr. 4/1992.
A primit de la STARPROIECT 6 exemplare ale documentatiei pe care se aflau aplicate semnaturile si stampilele in original, acestea fiind depuse la Consiliul Judetean Tulcea pentru atribuirea si stabilirea suprafetei exclusive reprezentand terenul de sub scara de acces spre sediul S.C TEHNOTON SERVICE S.A - Filiala Tulcea si a cotei indivize pentru restul spatiului.
Martorul sustine ca, inca de la infiintare, scara spre sediul acestei societati a fost construita cu destinatia unica pentru asigurarea accesului. Din aceste motive, trepte de urcare sunt construite doar pana la usa de intrare in sediul acesteia.
In anul 1994, Comisia de Urbanism si Amenajare a Teritoriului a emis documentatia in baza careia s-a stabilit suprafata de teren aflata in perimetrul acestei societati, fiind vorba de o cota exclusiva de 15,18 m2 si de o cota indiviza de 38,30 m2.
Aceasta documentatie ar fi trebuit prezentata ministerului de resort pentru obtinerea titlului de proprietate insa, din diferite motive, actiunea nu a mai putut fi finalizata de catre societate.
Sus-numitul sustine ca "Toate modificarile sau adaugirile au fost efectuate la momentul intocmirii documentatiei de catre S.C. STAR-PROIECT Tulcea. Modificarile au fost facute inclusiv in actul emis de Compartimentul pentru urbanism la data eliberarii documentului, si nu ulterior".
Functie de declaratiile martorului, la data de 23.05.2008, un lucrator din cadrul I.P.J Tulcea s-a deplasat la sediul AVA Lichidator IPURL - in calitate de lichidator judiciar al S.C TEHNOTON SERVICE S.A Iasi - de unde a ridicat un numar de 26 de file certificate si semnate ca fiind identice cu originalele, acestea cuprinzand documentatia topografica incheiata conform HG 834/1991, fisa corpului de proprietate, releveu spatiu comercial, plan de amplasament zona si schita spatiului.
Pe baza documentelor ridicate de la lichidator si a celor depuse la dosar de _. ( folosite pentru obtinerea concesiunii, atat a suprafetei exclusive, cat si a celei indivize) s-a constatat ca acestea sunt identice, iar corecturile si adaugirile se regasesc in ambele cazuri.
Audiat in legatura cu obiectul plangerii, _ sustine ca S.C TEHNOTON SERVICE S.A. Iasi a solicitat concesionarea terenului in suprafata de 38,30 m2 reprezentand cota indiviza, cu respectarea prevederilor legale iar, prin vanzari succesive, contractul de concesiune a fost incheiat cu noii proprietari.
Referitor la solicitarea reclamantului de concesionare a terenului, aceasta nu a putut fi rezolvata favorabil deoarece, cu aproximativ un an in urma, terenul fusese deja concesionat in conditiile descrise mai sus.
Cu privire la adresa nr. G/3498/10.06.2006, sustine ca aceasta nu reprezinta o dispozitie de demolare - neavand aprobarile legale in acest sens - ci constituia o somare de eliberare a terenului.
Mai sustine ca, contractul de inchiriere de care se prevaleaza _ are ca obiect un spatiu amplasat in alt loc fata de cel care are legatura cu scara de acces la S.C TEHNOTON SERVICE S.A. Iasi, apreciind ca aceasta constructie nu are valabilitate deoarece a fost edificata intr-un alt loc fata de cel inchiriat.
.. sustine ca a achizitionat la data de 28.06.2005 imobilul situat in Tulcea, str. Babadag, nr. 11, bl. 5 parter ( fostul sediu al S.C TEHNOTON SERVICE S.A. Iasi), solicitand ulterior concesionarea suprafetei de 38,30 m2 cota indiviza, avand in vedere ca aceasta suprafata facuse si obiectul concesiunilor anterioare.
In urma studierii documentelor privind stabilirea terenurilor aflate in patrimoniul societatii comerciale cu capital de stat, a constatat ca imobilul detine si o suprafata de teren de 15,18 m2 in cota exclusiva, solicitand concesionarea acesteia printr-un act aditional.
Privitor la mentiunea "parter", aceasta denumire rezulta din actele originale ce au fost intocmite in perioada 1993-1994, in posesia carora a intrat dupa achizitionarea legala a imobilului.
_ este salariata la D.I.A.P - Consiliul Local al mun. Tulcea, indeplinind functia de sef Birou Concesiuni, Inchirieri si s-a ocupat de verificarea si semnarea documentelor in baza carora i s-au concesionat lui _ cele doua suprafete de teren, sustinand ca respectivele contracte de concesionare au fost intocmite in mod legal, conform documentelor originale prezentate si a dispozitiilor care reglementeaza institutia concesionarii.
_ - consilier juridic, sef Birou Juridic, documente licitatie din cadrul Consiliului Local Tulcea, a vizat pentru legalitate contractul de concesionare in favoarea S.C TEHNOTON SERVICE S.A. Iasi, in conditiile in care aceasta a facut dovada proprietatii constructiei amplasata pe acel teren.
Ulterior, a vizat pentru legalitate si contractele de concesiune incheiate succesiv cu _ si _, avand in vedere ca au devenit proprietarii imobilului, in baza contractelor de vanzare - cumparare din anul 2005.
Cererea formulata de S.C _ S.R.L Tulcea de concesionare a unei suprafete de teren a fost respinsa in urma discutarii acesteia in Plenul Consiliului Local Tulcea din data de 31.05.2006, avand in vedere ca acea suprafata de teren fusese deja concesionata altei persoane.
_ este director executiv in carul D.A.P.L al Primariei mun. Tulcea si sustine ca cererea nr. 17/13.06.2006 adresata de catre S.C. T..S S.R.L Tulcea a fost repartizata compartimentului de resort in vederea verificarii conditiilor de admisibilitate, avand in vedere Regulamentul de Organizare si Functionare, precum si dispozitiile Legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale.
Raspunsul compartimentului de specialitate a fost in concordanta cu punctul de vedere exprimat de catre consilieri in cadrul sedintei, asa cum este relevat si in procesul-verbal de sedinta aprobat si afisat.
Referitor la adresa nr. 16801/07.06.2006, _. a declarat ca, conform procedurilor stipulate de Legea contenciosului administrativ, aceasta a fost inaintata Serviciului juridic din cadrul D.I.A.P. pentru a putea "sustine dosarul pe rolul instantei".
Analizand actele administrate in cauza, s-a apreciat ca atat functionarii reclamati de .. ca ar fi comis abuzuri cu ocazia respingerii cererii de concesiune a unei suprafete de teren, cat si _ - cel care a obtinut concesionarea a doua suprafete de teren - au actionat in legalitate.
Acest lucru este certificat si de instanta de judecata, avand in vedere atat sentinta civila nr. ../04.01.2008 pronuntata de Tribunalul Tulcea in dosarul nr. 760/88/2006 - avand ca obiect de judecata anulare act administrativ - , cat si decizia nr. 301/CA/28.05.2008 a Curtii de Apel Constanta care a respins recursul S.C _ S.R.L Tulcea ca nefondat.
Poate fi retinuta infractiunea prev. de art. 246 din C.pen. atunci cand un functionar public, in exercitarea atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare intereselor legale ale unei persoane.
Infractiunea prev. de art. 247 din C.pen. presupune ingradirea, de catre un functionar public, a folosintei sau a exercitiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situatii de inferioritate pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA.
Tinand seama de continutul acestora, s-a apreciat ca functionarii reclamati - respectiv _ - nu au comis niciuna din cele doua infractiuni, acestia actionand doar in conformitate cu dispozitiile legale, ceea ce demonstreaza ca ele nu exista.
Referitor la infractiunea prev. de art. 25-20-217 din C.pen. reclamata in sarcina lui _, s-a apreciat ca acesteia ii lipseste latura subiectiva intrucat autorul nu a avut intentia de a distruge sau aduce in stare de neintrebuintare a unui bun apartinand partii vatamate, somatia transmisa reclamantului cu adresa nr. G/3498/01.06.2006 avand drept scop eliberarea terenului pe care il ocupa fara a avea nici o relatie contractuala cu Consiliul Local Tulcea si, prin urmare, intrarea in legalitate.
Fata de aceste considerente, s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de numitii _, cercetat pentru art. 246, art. 247, art. 25-20-217 alin. 1 din C.pen., si fata de numitii _, cercetati sub aspectul comiterii infractiunilor prev. art. 246 si art. 247 din C.pen.
In ceea ce-l priveste pe _, se constata ca infractiunea prev. de art. 291 este absorbita de infractiunea prev. de art. 290 din C.pen. atata timp cat falsificarea unui inscris sub semnatura privata prin vreunul din modurile aratate in art. 288 din C.pen. poate fi retinuta doar atunci cand faptuitorul foloseste inscrisul falsificat.
In prezenta cauza, a retinut Parchetul, nu exista nici infractiunea prev. de art. 290 si nici aceea prev. de art. 292 din C.pen. in conditiile in care s-a demonstrat ca _ a facut declaratii corespunzatoare adevarului pentru obtinerea celor doua contracte de concesiune, fara a falsifica vreun inscris care a stat la baza documentatiei depuse la Consiliul Local al mun. Tulcea, in vederea concesionarii celor doua suprafete de teren.
Din aceste motive, s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de _ sub aspectul comiterii infractiunilor prev. de art. 290, art. 291 si art. 292 din C.pen.
La data de 27.12.2006, _ a formulat o plangere penala impotriva lui _ pentru comiterea infractiunilor prev. de art. 181 alin. 1 si art. 250 din C.pen., invederand ca, "datorita comportamentului abuziv de care a dat dovada prin tentativa de a demola la data de 10.06.2006, sambata dimineata, imobilul din str. Babadag, nr. 11, bl.5" i-a produs o vatamare a sanatatii pentru care a necesitat 33 zile concediu medical.
In raport de obiectul plangerii - avand in vedere natura infractiunilor reclamate si conditiile de efectuare a urmaririi penale - s-a apreciat ca in mod gresit a fost conexata la dosarul nr. 2075/P/2006, nefiind intrunite conditiile de indivizibilitate sau conexitate cerute de legiuitor.
Incidentul din data de 10.06.2006, reclamat de _, nu are legatura cu cererea prin care a solicitat concesionarea unei suprafete de teren, care ar fi condus la o indeplinire defectuoasa a atributiilor de serviciu de catre functionarii publici mentionati anterior.
Mai mult decat atat, in cazul infractiunii prev. de art. 250 din C.pen., urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror, avand in vedere dispozitiile art. 209 pct. 3 din C.pr.pen.
Determinandu-se ca au fost incalcate normele de procedura in aceasta materie, s-a impus disjungerea cauzei in vederea efectuarii urmaririi penale fata de _ pentru infractiunile prev. de art. 250 si art. 181 din C.pen.
Impotriva acestei rezolutii petenta a formulat plangere iar prin rezolutia Parchetului de pe langa Tribunalul Tulcea nr.185/II/2 din 22 octombrie 2008 s-a respins plangerea ca nefondata.
S-a retinut in considerentele acestei rezolutii ca asa cum in mod corect s-a apreciat de catre procuror, in sarcina functionarilor din cadrul Primariei Mun. Tulcea si a numitului _, nu pot fi retinute infractiunile reclamate de petentul _, deoarece contractele de concesiune incheiate intre aceasta institutie si SC"Tehnotron Service"SA Iasi sunt legale, situatie consfintita si de instantele judecatoresti care au hotarat mentinerea ca legale si temeinice a actelor administrative emise de functionarii Primariei Mun. Tulcea.
In cauza nu s-a impus efectuarea expertizei grafoscopice si tehnice in constructii, intrucat in urma analizarii tuturor documentelor ridicate de organele de politie judiciara si a celor depuse de numitul _, s-a constatat ca sunt identice si corespund datelor din teren, cu corecturile de rigoare certificate ca fiind identice cu originalele sau copia existenta in arhiva SC"Tehnotron Service"SA Iasi.
Raportat la motivele invocate de catre petenta in plangerea formulata si la considerentele celor doua rezolutii mai sus mentionate instanta a apreciat prin prisma materialului probator administrat ca plangerea este nefondata in considerarea faptului ca acele contracte de concesiune incheiate intre SC TEHNOTRON SERVICE SA IASI sunt legale, situatie care a fost de altfel consfintita si de catre instantele judecatoresti care au hotarat mentinerea ca legale si temeinice a actelor administrative emise de catre functionarii Primariei Municipiului Tulcea. Relativ la sustinerea privind necesitatea efectuarii unei expertize grafoscopice si tehnice in constructii aceasta nu se impunea in considerarea faptului ca in urma analizarii tuturor documentelor ridicate de organele de politie judiciara si a celor depuse de catre numitul Simion Stelica, s-a constatat ca sunt identice si corespund datelor din teren cu corecturile de rigoare certificate ca fiind identice cu originalele sau copia existenta in arhiva SC TEHNOTRON SERVICE SA IASI.
Pentru considerente expuse in baza art. 278 ind.1 alin.8 lit. a Cod procedura penala instanta va respinge plangerea ca nefondata si va mentine rezolutia Parchetului de pe langa Tribunalul Tulcea nr. 614/P/2008 din data de 09 septembrie 2008.
In baza art. 192 alin.2 Cod procedura penala va fi obligata petenta la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. In baza art. 193 alin.6 Cod procedura penala va obliga petenta la plata sumei de 2500 lei catre intimatul _ cheltuieli judiciare reprezentand onorariu avocat.
1