Sentinta civila nr.307
Sedinta publica din 02.02.2009
INSTANTA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul acestei instante la data de _. dosar nr_.., petentul __.contradictoriu cu intimatul __.., a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna anularea procesului-verbal de contraventie, restituirea permisului de conducere si exonerarea de la plata amenzii.
In fapt, petentul a invederat, in esenta, ca nu este vinovat de savarsirea faptei retinute in sarcina sa prin procesul-verbal intrucat in ziua respectiva nu a consumat absolut deloc bauturi alcoolice, ci doar cateva bomboane de menta, care, probabil, au influentat rezultatul aparatului alcooltest.
A mai aratat petentul ca nu a stiut ca are dreptul de a cere sa i se recolteze probe de sange sau fiziologice, intrucat agentul constatator nu i-a precizat acest lucru, probe ce ar fi dovedit nevinovatia sa.
Totodata, a mai mentionat petentul ca in seara zilei de 20.10.2008 a consumat circa 3 pahare cu vin, seara la masa, impreuna cu familia, acest lucru neputand influenta rezultatul aparatului alcooltest.
In drept, petentul si-a intemeiat plangerea pe dispozitiile OG nr.2/2001; OUG nr.195/2002 si OUG nr.69/2007.
Conform art.36 din OG nr.2/2001 si art. 15 lit. i din Legea nr.146/1997 plangerea contraventionala este scutita de plata taxei judiciare de timbru.
In dovedirea plangerii sale, petentul a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: dovada seria CD nr.0020308 (f.4); procesul-verbal de contraventie seria CC nr.1383132/21.10.2008 (f.4).
Intimatul, desi legal citat, nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in instanta.
La solicitarea instantei au fost depuse la dosarul cauzei de catre intimat, urmatoarele inscrisuri: ___.
In cauza, instanta a incuviintat, in temeiul art.167 al.1 Cod proc.civ., proba cu inscrisuri, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie __., petentul __. a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 486 lei, fiindu-i retinut si permisul de conducere, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.102 al.3
lit.a din OUG nr.195/2002.
S-a retinut in procesul-verbal ca in data de _, orele _.., petentul a condus autoturismul marca __ cu numarul de inmatriculare ___pe strada __ cu o alcoolemie de 0,21mg/l alcool pur in aerul expirat, fiind implicat intr-un accident cu avarii la magazinul _.., ulterior conducand autoturismul pana la sediul __
Conform dispozitiilor art. 34 din OG nr. 2/2001 instanta analizeaza legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.
Sub aspectul legalitatii, instanta apreciaza ca procesul-verbal a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu, petentul neindicand motive de nelegalitate, ci de netemeinicie a procesului-verbal.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanta apreciaza ca situatia de fapt retinuta in procesul-verbal nu corespunde realitatii.
Petentul a fost sanctionat contraventional pentru conducerea autovehiculului sub influenta bauturilor alcoolice, ca urmare a testarii sale cu aparatul etilotest, in urma careia a rezultat o concentratie de 0,21 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Potrivit art.88 al.3 din OUG nr.195/2002 stabilirea prezentei alcoolului in aerul expirat se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.
Conform al.4 al aceluiasi articol, stabilirea concentratiei de alcool in aerul expirat se face tot de catre politia rutiera, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.
Rezulta, asadar, din interpretarea acestor dispozitii ca aparatul etilotest trebuie sa fie certificat, omologat si verificat metrologic.
Certificarea, in general a unui dispozitiv, aparat, etc. implica demonstrarea calitatilor de care dispune ansamblul tehnic sau aparatul respectiv, felul in care este atins, realizat, implinit, scopul pentru care a fost creat, anduranta, fiabilitatea, precizia valorilor afisate si concordanta dintre acestea si cele demonstrate de rezultatele de laborator etc.
Omologarea este operatiunea de consacrare intr-un document emis de autoritatea din domeniu cu privire la calitatile aparatului, modul de folosire, perioadele de remont si recalibrare etc. Omologarea poate fi: de gen, pentru o serie de acelasi tip sau individuala pentru un anume prototip.
Verificarea metrologica implica determinarea exactitatii datelor analizate, masurate, si afisate la displeiul aparatului, care este perioda in care ansamblul tehnic respectiv poate functiona fara ca aceste rezultate sa fie, intr-un fel, afectate de diminuarea capacitatii de prelucrare a componentelor.
Asadar, certificarea, omologarea si verificarea metrologica sunt operatiuni obligatorii pentru stabilirea cu exactitate a prezentei alcoolului in aerul expirat si a concentratiei de alcool in aerul expirat.
Avand in vedere ca intimatul nu a facut dovada ca aparatul alcooltest cu care a fost testat petentul indeplineste conditiile prevazute de lege, respectiv de a fi un mijloc certificat, omologat si verificat metrologic, desi aceasta obligatie ii revenea, nu se poate stabili cu certitudine daca rezultatul alcooltestului, respectiv concentratia de 0,21 mg/l alcool pur in aerul expirat, este sau nu corect.
Desi intimatul a invederat ca alcooltestele au fost calibrate, in buletinul de calibrare ________.
In aceste conditii, instanta, facand aplicarea principiului in dubio pro reo, va admite plangerea petentului, va anula procesul-verbal de contraventie si va exonera petentul de plata amenzii.
Potrivit art.113 din OUG nr.195/2002 permisul de conducere se restituie in baza hotararii judecatoresti ramase definitive prin care procesul-verbal de contraventie a fost anulat.