Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatia la executare - pe calea contestatiei la executare se poate solicita constatarea clauzelor abuzive din contractul de imprumut Sentinta civila nr. 392 din data de 21.02.2014
pronunțată de Judecatoria Tecuci

Contestatia la executare - pe calea contestatiei la executare se poate solicita constatarea clauzelor abuzive din contractul de imprumut

Sentinta civila nr. 392/21.02.2014

Cat priveste exceptia inadmisibilitatii cererii, motivata de faptul ca, contestatorul avea calea unei actiuni distincte , in baza Legii nr.193/2000, iar o asemenea actiune nu se poate suprapune cu o contestatie la executare silita, instanta a apreciat-o ca nefondata, pentru urmatoarele motive:
Legea nr.193/2000, invocata de catre intimata, nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, astfel ca instanta trebuie sa aplice dreptul comun in materia nulitatilor.
Sanctiunea care intervine in acest caz este nulitatea absoluta, care poate fi invocata oricand pe cale de actiune sau pe cale de exceptie, actiunea in declararea nulitatii absolute fiind imprescriptibila, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil in cauza de fata.
Ca urmare, nulitatea absoluta poate fi invocata si pe calea contestatiei la executare, dupa cum rezulta, de altfel, din disp.art.399 al.1 C pr. civ. de la 1865, aplicabil in cauza de fata, conform art.3 din Legea nr.76/2012 raportat la art.622 al.2 NCPC.
Pe fond, instanta a retinut ca, la data de 05.02.2008, a fost incheiat contractul de credit bancar nr.18083046, intre intimata B R SA si contestatorul V A, avand ca obiect acordarea acestuia din urma a unui imprumut de nevoi personale in valoare de 19.500 lei.
Potrivit art.6 din contract, pentru creditul acordat, imprumutatul va plati o dobanda fixa de 8,5000 % pentru primul an din perioada de creditare, perioada care incepe cu data utilizarii creditului; la expirarea primului an contractual, dobanda datorata va fi variabila a bancii, la respectiva data, compusa din indicele de referinta la care se adauga marja de 4,33%, dobanda fiind revizuibila in functie de evolutia dobanzii de referinta.
Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, in principiu, o clauza care da dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobanzii nu este abuziva, cu conditia ca acest lucru sa se faca in baza unui motiv intemeiat, prevazut si in contract, respectiv este necesara prezentarea unei situatii clare, corespunzator descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea de a o cunoaste de la inceput. Astfel, optiunea clientului de a contracta este libera, perfect constienta si cu reprezentarea corecta a consecintelor actului juridic pe care il va semna.
Ori, in contractul incheiat intre parti, motivul pentru care dobanda s-a modificat este clar aratat, in sensul ca, in primul an se aplica o rata fixa, pentru ca ulterior dobanda sa fie variabila, astfel ca, contestatorul a avut reprezentarea clara a consecintelor pe care le implica o astfel de clauza.
Cat priveste comisionul de monitorizare credit si comisionul de rambursare in avans, prevazute de art. 5 al.lit.d si e din contract, instanta a retinut ca este abuziva clauza prin care se reglementeaza dreptul bancii de a percepe acest comision, in conditiile in care, riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garantii reale mobiliare constituite in favoarea bancii. Prin introducerea comisionului de risc, fara reglementarea unei obligatii corelative, se creeaza un dezechilibru intre contraprestatiile partilor, contrar bunei-credinte, situatie ce contravine caracterului sinalagmatic al conventiei de credit.
Pentru aceste motive, instanta urmeaza constate ca art. 5 lit. d) si e din contractul de credit bancar nr.18083046/05.02.2008 constituie clauze abuzive in sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Pe de alta parte, la data 17.02.2012, a fost emisa somatia imobiliara pentru imobilul din T, str. S nr., insa, conform certificatului de mostenitor nr.216/2005, acest imobil se afla in indiviziune intre comostenitorii defunctului Voinea Ioan, printre care si contestatorul.
Avand in vedere cel constatate mai sus, instanta urmeaza sa admita in parte cererea, sa constate ca art.5 lit. d) si e din contractul de credit bancar nr.18083046/05.02.2008, incheiat intre intimata B R si contestatorul V A constituie clauze abuzive in sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 si sa dispuna anularea formelor de executare efectuate de BEJ T in dosarul de executare nr.3418/324/470/TS/2012.

Sursa: Portal.just.ro