Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Validare poprire rate de leasing. Nerespectarea termenului de 3 luni de formulare a cererii Sentinta civila nr. 2235 din data de 08.10.2013
pronunțată de Judecatoria Tecuci

Prin cererea de chemare in judecata creditorii xxxxxxxxxxxxx in contradictoriu cu tertul poprit Primaria B si debitorul S M au solicitat validarea popririi infiintata de BEJ xxxxxxxxxx la data de 03.04.2013 asupra sumelor datorate de tertul poprit debitorului.
In fapt, in motivarea cererii, creditorii au aratat ca, la data de 12.02.2013 s-a formulat cerere de executare silita impotriva debitorului S M in vederea recuperarii sumei de 91.071,53 lei pe care le-o datoreaza conform contractului de leasing nr.9030709/070018 si in vederea reintrarii in posesia autovehiculului marca SEAT TOLEDO, numar inmatriculare B 45 YIW .
Cererea a fost inregistrata pe rolul Biroului Executorilor Judecatoresti xxxxxxxx formand dosarul de executare silita nr. xxxxxxxx
Ulterior, in data de 3.04.2013 executorul judecatoresc a emis catre Primaria B o ordonanta de infiintare a popririi asupra sumelor datorate de catre debitorul S M pana la indeplinirea obligatiei ce se executa silit, respectiv pana la concurenta sumei de 98.606,53 lei din are 91.071,53 lei reprezinta contravaloarea ratelor de leasing restante, a ratelor prime de asigurare Casco restante, valoarea estimativa a cheltuielilor de executare la contractul de leasing nr. xxxxxxxxx si 7535 lei reprezentand cheltuieli de executare.
S-a mai aratat ca Primaria B nu a dat curs adresei si drept urmare nu a procedat la virarea sumelor poprite in contul Biroului Executorilor Judecatoresti .
Astfel, tertul poprit avea obligatia conform art.456 alin.1 lit. a si b), a in termen de 15 zile de la primirea ordonantei de infiintare a popririi sau pentru sumele datorate in viitor de la scadenta acestora, sa consemneze sumele de bani si sa trimita dovada executorului judecatoresc, confirmand infiintarea popririi .
Mai mult decat atat tertul poprit Primaria B a incalcat si prevederile art. 460 alin.1 intrucat nu a consemnat la dispozitia executorului judecatoresc suma urmaribila, ci le-a eliberat debitorului S M. Subliniaza faptul ca cel ce stabileste cuantumul sumelor urmarite este executorul judecatoresc.
In drept si-a intemeiat cererea pe disp.art.452 - 460 C.p.c. de la 1865.
In dovedirea cererii a solicitat proba cu inscrisuri, sens in care a depus la dosar adresa de infiintare a popririi, dovada de comunicare , proces verbal de stabilire a onorariului si a cheltuielilor de executare , contract de leasing financiar.
Cauza a parcurs procedura de verificare si regularizare a cererii de chemare in judecata conform art. 200 NCPC.
Tertul poprit a formulat intampinare ( fila 19) prin care a aratat ca este de acord in parte cu actiunea si cu obligarea debitorului S M la plata sumei de 98.606,53 lei, reprezentand contravaloarea ratelor de leasing restante, a ratelor prime de asigurare Casco restante, valoarea estimata a cheltuielilor de executare a contractului de leasing si 7535 lei cheltuieli de executare , precum si a cheltuielilor de judecata.
In motivarea intampinarii, tertul poprit a aratat ca, in mod neintemeiat s-a sustinut ca nu a dat curs adresei de infiintare a popririi si ca in realitate debitorul S M are calitatea de viceprimar al com. B , iar in aceasta calitate a intrat in posesia actelor de executare inainte de creditori tertului poprit si a omis transmiterea acestora Serviciului Contabilitate pentru infiintarea popririi pe salariu si ca atare termenul a fost depasit.
In concluzie, tertul poprit este de acord cu infiintarea popririi .
In drept si-a intemeiat cererea pe disp.art. 150, 205, 249 si art.269 alin.1 si 2 C.p.c.
A solicitat administrarea probei cu acte.
Debitorul nu a formulat intampinare in termenul prevazut de art. 201 alin.1 NCPC si redus de instanta, conform art. 201 alin.5 NCPC la 10 zile , insa a formulat o cerere dupa primul termen de judecata, prin care a aratat ca i s-a pus deja poprire pe salariu incepand cu data de 09.09.2013.
S-a atasat si dosarul de executare in copie.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine urmatoarele:
Creditorii au formulat cerere de executare silita fata de debitor la data de 12.02.2013, formandu-se dosarul de executare xxxxxxxxx al BEJ xxxxxxxxxxxxxxx.
Fata de data formularii cererii de executare, instanta constata ca aplicabile in cauza sunt dispozitiile Codului de Procedura Civila de la 1865, in temeiul art. 3 din Legea 72/2012 si art.25 alin.1 NCPC in vigoare la data promovarii prezentei cereri .
Astfel, in cauza este incident art. 460 alin.1 C.p.c. de la 1865, conform caruia daca tertul poprit nu-si indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi .
Or, termenul de 3 luni prev. de art.460 alin.1 C.p.c. este un termen imperativ ( preemtoriu) legal, fix si absolut, a carui nerespectare atrage sanctiunea decaderii, in acest sens pronuntandu-se si decizia nr.7/2013 a ICCJ in recursul in interesul legii .
Dupa cum se poate constata in cauza adresa de infiintare a popririi a fost comunicata la data de 08.04.2013, insa doar tertului poprit Primaria B, in timp ce pe numele debitorului nu a fost expediata nicio adresa de infiintare a popririi .
Admitand ca respectiva adresa a fost comunicata Primariei B pentru ca debitorul avea calitatea de viceprimar si s-a dorit expedierea adresei de infiintare poprire la locul de munca, instanta constata ca, nici in aceste conditii nu se poate considera ca aceasta comunicare este legala , deoarece nu a fost respectat termenul de 3 luni prev. de art.460 alin.1 din C.p.c. de la 1865 . Astfel, se poate observa ca acest termen a fost incalcat deoarece adresa de infiintare a popririi a fost inmanata la data de 09.04.2013 iar creditorii au sesizat instanta la data de 19.08.2013 , asa cum de altfel se arata chiar de creditori in raspunsul la intampinare (fila 33).
Or, conform deciziei nr.7/2013 a ICCJ, pronuntata in recursul in interesul legii termenul de 3 luni prev. de art. 460 alin.1 C.p.c. este un termen legal, imperativ si absolut .
In consecinta, instanta a invocat exceptia tardivitatii la termenul din 08.10.2013 , exceptie pe care fata de considerentele ce preced, instanta o priveste ca fiind intemeiata.
Fata de aceste motive, instanta va respinge cererea ca fiind tardiv formulata si pe cale de consecinta, in conformitate cu art. 460 alin.2 C.p.c. de la 1865 va desfiinta poprirea infiintata de executorul judecatoresc in dosarul de executare al BEJ xxxxxxxxxxxxxx prin adresa emisa la data de 03.04.2013 vizand pe debitorul S M.

Sursa: Portal.just.ro