Dosar nr. 1796/318/2011 cod operator 2445
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU, JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 4078/2011
Sedinta publica de la 05 Mai 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE EMILIA MIHAELA STOIAN
Grefier SIMINA COJAN Pe rol fiind solutionarea plangerii contraventionale formulata de petenta SC N S SRL in contradictoriu cu intimata A R R - A.R.R.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile, petenta fiind reprezentata de catre S N , in baza imputernicirii depuse la dosar.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza ca intimata a depus la dosar, prin serviciul registratura al instantei, copia lizibila a confirmarii de primire de catre petenta a procesului verbal de contraventie seria AIR nr. 0173311/06.01.2011, dupa care, instanta, din oficiu, invoca exceptia tardivitatii formularii plangerii contraventionale de catre petenta , acordand cuvantul pe exceptie.
Reprezentantul petentei a lasat solutia la apreciere.
Instanta ramane in pronuntare pe exceptie.
J U D E C A T A
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.-Jiu sub nr.1796/318/2011 petenta SC N S SRL a solicitat instantei ca prin sentinta ce se va pronunta, in contradictoriu cu intimata A R R - A.R.R., sa se dispuna anularea procesului-verbal de contraventie seria AIR nr. 0173311/06.01.2011 intocmit de catre A.R.R. - Ag G , ca netemeinic si nelegal.
In motivarea plangerii, s-a aratat ca la data de 06.01.2011, in timp ce autovehiculul de transport persoane cu nr. de inmatriculare VL - 28 - NOR, apartinand petentei, efectua un transport de persoane prin servicii regulate in trafic interjudetean in baza licentei de traseu LT170025/1, pe traseul Rm.-Valcea - Timisoara, a fost oprit pentru verificari de catre inspector M G din cadrul A.R.R. - Ag G , iar in urma acestei verificari, petenta a primit la sediu procesul verbal de contraventie seria AIR nr. 0173311/06.01.2011 prin care a fost sanctionata cu amenda contraventionala in suma de 4000 lei pentru neindeplinirea obligatiilor ce le revin operatorilor de transport, respectiv sa asigure afisarea in interiorul vehiculului a tarifului de transport pe baza de legitimatie de calatorie conform distantelor.
S-a precizat ca cele mentiunile inserate in procesul verbal de contraventie nu sunt conforme cu starea de fapt existenta la momentul controlului, acestea fiind eronate, datorita interpretarii gresite a legislatiei.
Ca, pe traseul mentionat societatea petenta detine mai multe licente de traseu si efectueaza regulat curse de transport persoane, autovehiculul VL - 28 - NOR fiind un mijloc de transport de generatie noua care asigura intreg confortul si siguranta necesare unui transport de calitate pentru pasageri.
Avand in vedere obligatiile prevazute de legislatie, societatea petenta a inmanat conducatorilor auto care efectueaza curse pe acest traseu o lista cuprinzand statiile prevazute in graficul de circulatie, distantele tarifare dintre aceste statii, precum si tariful corespunzator, document care este tinut de catre conducatorul auto la loc vizibil pe bordul autovehiculului.
La tipul de autovehicul cu care se executa cursa respectiva nu exista un loc special prevazut care sa fie folosit in vederea afisarii acestui plan tarifar.
Inspectorul ARR a comunicat conducatorului auto ca acest document trebuia lipit sau prins in capse pe parasolarul aflat in dotarea autovehiculului, acest fapt nefiind posibil, intrucat gaurirea sau folosirea unor adezivi pe suprafata acestui parasolar duce la deteriorarea lui, cu consecinte asupra sigurantei circulatiei si costuri de intretinere. Aceste parasolare sunt montate pe autovehicul pentru a crea conditii de siguranta conducatorului auto in activitatea de conducere si nu pentru a fi folosite ca panou de afisaj.
S-a mentionat ca tariful pe baza de legitimatii de calatorie era afisat la loc vizibil pe bord, fapt confirmat si in actul constatator.
Petenta a considerat ca prin modul tendentios in care a efectuat constatarea, inspectorul A.R.R. a iesit din cadrul legal, procedand la aplicarea amenzii de 4000 lei, in conditiile in care legislatia face referire la afisarea tarifului in interiorul autovehiculului, si nu intr-un loc anume prevazut, cum gresit a interpretat inspectorul A.R.R.
In drept s-au invocat prevederile O.G. 2/2001 si ale Codului de procedura civila.
In dovedire petenta a depus la dosar, in copie, procesul verbal de contraventie contestat, lista cu preturile biletelor de calatorie si a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si cu martori ( conducatorul auto S N ).
Din oficiu, instanta a solicitat intimatei sa inainteze actele care au stat la baza incheierii procesului verbal de contraventie contestat, acestea fiind inaintate cu adresa nr. 91/25.02.2011, odata cu intampinarea, prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale ca nefondata si mentinerea procesului verbal de contraventie seria AIR nr. 0173311/06.01.2011 ca temeinic si legal intocmit.
In temeiul art. 242 alin.2 C.pr.civila a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Totodata, in virtutea rolului sau activ, instanta a considerat necesara emiterea unei adrese catre intimata sa inainteze confirmarea de primire de catre petenta a procesului verbal de contraventie contestat sau procesul verbal de afisare a procesului verbal de contraventie, o copie lizibila a confirmarii de primire fiind inaintata prin adresa nr. 59 A/21.04.2011.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie seria AIR nr. 0173311/06.01.2011 intocmit de catre A.R.R. - Ag G petenta a fost sanctionata contraventional cu suma de 4000 lei pentru savarsirea contraventiei prev. de art. 58 lit.a,d din Legea 102/2006, retinandu-se in sarcina sa ca la data efectuarii controlului, respectiv 06.01.2011, orele 10:05, pe D.N. 66, Km. 107 + 900, pe raza localitatii Lainici, judetul Gorj, conducatorul autobuzului cu nr. de inmatriculare VL - 28 - NOR nu si-a indeplinit obligatiile ce revin operatorilor de transport, respectiv sa asigure afisarea in interiorul vehiculului a tarifului de transport pe baza de legitimatie de calatorie, conform distantelor corespunzatoare prevazute in graficul de circulatie aferent licentei de transport.
Cu privire la exceptia tardivitatii plangerii contraventionale, invocata din oficiu, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art.31 alin.1 din O.G.nr.2/2001, impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia.
Coroborand aceste prevederi legale cu dispozitiile art.47 din O.G.nr.2/2001, in conformitate cu care dispozitiile ordonantei se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila, instanta constata ca termenul de 15 zile se calculeaza potrivit disp.art.101 C.proc.civ.
Asadar, termenul se calculeaza pe zile libere, neintrand in socoteala nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul.
Transpunand aceste principii in speta, instanta constata ca termenul in care petenta putea formula plangere contraventionala a inceput sa curga in data de 12.01.2011, data cand i s-a comunicat petentei actul, conform inscrisului aflat la fila 39 in dosar (dovada comunicarii procesului verbal, inaintata la dosar de intimata la cererea instantei), zi care nu intra in calcul si s-a sfarsit in ziua de 27.01.2011, care de asemenea nu intra in calcul.
Instanta constata ca ultima zi in care petenta putea depune plangerea contraventionala a fost 28.01.2011, zi de vineri (deci zi lucratoare), or conform stampilei postei aplicata pe plicul cu care petenta a inaintat plangerea instantei este din data 01.02.2011 ( fila 14 din dosar), deci dupa implinirea termenului.
In consecinta, constatand ca petenta a inaintat plangerea contraventionala Judecatoriei Targu Jiu dupa implinirea termenului legal de 15 zile si avand in vedere ca exceptia tardivitatii introducerii plangerii este o exceptie absoluta, peremptorie si dirimanta, care face inutila cercetarea cauzei in fond, in temeiul prevederilor art.31 alin.1 din O.G.nr.2/2001, instanta va admite exceptia tardivitatii plangerii contraventionale si va respinge plangerea contraventionala ca fiind tardiv introdusa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Admite exceptia tardivitatii formularii plangerii contraventionale, invocata de instanta din oficiu.
Respinge plangerea contraventionala formulata de petenta SC N S SRL, cu sediul in .............impotriva procesului verbal de contraventie seria AIR nr. 0173311/06.01.2011, in contradictoriu cu intimata Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R., cu sediul ................ ca tardiv formulata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata azi, 05.05.2011, in sedinta publica, la Judecatoria Tg.-Jiu.
Presedinte,
EMILIA MIHAELA STOIAN Grefier,
SIMINA COJAN
Red. E.M.S.
Th. S.C. 17 Mai 2011
Ex.4.
1