Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

pretentii Sentinta comerciala nr. 1235 din data de 07.07.2011
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu


R O M A N I A
Cod operator 2445
JUDECATORIA TARGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta comerciala nr. 1235
Sedinta publica de la 07 Iulie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE ANDREEA DANIELA TITERLEA
Grefier ELENA VODISLAV


Pe rol solutionarea cauzei comerciale avand ca obiect pretentii privind pe reclamantul ... in contradictoriu cu paratele ..., .... .si ....
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns avocat .., pentru reclamant, lipsa fiind partile
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau exceptii de invocat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Avocat .., pentru reclamant, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, avand in vedere faptul ca din raportul de expertiza efectuat in cauza rezulta culpa exclusiva a paratei .. in producerea accidentului de circulatie.
Aparatorul reclamantului inainteaza spre atasare la dosar chitanta nr. 032 din data de 07.07.2011, reprezentand onorariu de avocat.
Instanta retine cauza spre solutionare,in temeiul art. 150 din Codul de procedura civila.
I N S T A N T A

Deliberand asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele :
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 24.11.2010, sub nr. 26164/318/2010, reclamantul ... a solicitat instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa oblige pe paratele .., .... . si .. in solidar la plata sumei de 2706,07 lei, reprezentand diferenta de despagubire care i se cuvine in urma producerii accidentului din data de 21.06.2008.Totodata s-a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu desfasurarea procesului.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca in data de 21.06.2008 s-a produs un accident pe raza localitatii Moi in care a fost implicat el si parata .., iar prin procesul verbal de contraventie intocmit de catre agentul constatator s-a stabilit culpa exclusiva a paratei ..
Reclamantul a precizat ca parata a contestat procesul verbal de contraventie, iar prin Sentinta civila nr. 6044 din 15 Octombrie 2009, pronuntata de Judecatoria Tg.-Jiu, in dosarul nr. 8971/318/2008, instanta a respins plangerea contraventionala formulata ca nefondata.
De asemenea, a sustinut ca parata ... in calitate de asigurator de raspundere civila a persoanei vinovate de accident, parata .. in mod gresit i-a acordat numai jumatate din despagubiri avand in vedere faptul ca prin respingerea plangerii se consfinteste culpa exclusiva a acesteia in producerea evenimentului asigurat.
Reclamantul a achitat taxa de timbru in cuantum de 227,49 lei si timbrul judiciar in cuantum de 3 lei.
Parata .. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, avand in vedere faptul ca prin Sentinta civila nr. 6044 din 15 Octombrie 2009, pronuntata de Judecatoria Tg.-Jiu, in dosarul nr. 8971/318/2008 s-a retinut ca atat petenta, cat si intervenientul se fac vinovati de producerea evenimentului rutier, iar imprejurarea ca si intervenientul se face vinovat de producerea evenimentului rutier nu are nici o relevanta asupra sanctiunii aplicate petentei prin actul contestat, aceasta urmand a fi valorificata numai in ceea ce priveste stabilirea despagubirilor, iar prin Decizia nr. 474 din data de 31.03.2010 pronuntata de Tribunalul Gorj s-a retinut ca instanta de fond a considerat in mod corect ca procesul verbal de contraventie a fost intocmit conform dispozitiilor legale de catre agentul constatator, ca dinamica producerii accidentului a fost stabilita prin raportul de expertiza intocmit de cei trei experti, reiesind ca ambii conducatori auto se fac vinovati de producerea evenimentului rutier, recurenta efectuand manevra de schimbare a directiei de mers spre stanga fara sa se asigure, patrunzand pe contrasens in timp ce autoturismul condus de intervenient se afla pe aceasta banda, iar intervenientul se face vinovat de faptul ca a depasit viteza maxima admisa de lege, astfel ca nu a putut evita producerea acestui eveniment rutier.
Parata a aratat ca a acordat despagubiri in cuantum de 1/2 reclamantului avand in vedere culpa comuna in producerea accidentului.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 115 din Codul de procedura civila, Ordinul CSA nr. 11/2007, legea 136/1995.
In cadrul probei cu inscrisuri, parata ... a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: dosarul de dauna intocmit, confirmare de primire, notificare, proces verbal, Sentinta civila nr. 6044 din 15 Octombrie 2009, pronuntata de Judecatoria Tg.-Jiu, in dosarul nr. 8971/318/2008, Decizia nr. 474 din data de 31.03.2010 pronuntata de Tribunalul Gorj, facturi, chitante, devize de calcul.
De asemenea, instanta a dispus efectuarea unui supliment de expertiza la raportul de expertiza tehnica din dosarul 8971/318/2008, intocmit alaturi de expertii ..., ... si ...
Analizand actele dosarului, precum si ansamblul probatoriu administrat in cauza, instanta retine urmatoarele :
La data de 21.06.2008 pe localitatii Moi a avut loc un accident de circulatie in care au fost implicati reclamantul .. si parata ..., care a fost sanctionata contraventional prin procesul verbal de contraventie seria CC nr. 0337656/21.06.2008, iar in urma accidentului s-a deschis de catre societatea de asigurare dosarul de dauna F110GJ /2010 pentru auto Opel .. cu nr. de inmatriculare .. apartinand reclamantului.
Parata a contestat procesul verbal de contraventie, iar instanta, prin Sentinta civila nr. 6044 din 15 Octombrie 2009, pronuntata de Judecatoria Tg.-Jiu, in dosarul nr. 8971/318/2008 a respins plangerea contraventionala formulata, iar Sentinta civila nr. 6044 din 15 Octombrie 2009, pronuntata de Judecatoria Tg.-Jiu, in dosarul nr. 8971/318/2008, care a fost mentinuta prin Decizia nr. 474 din data de 31.03.2010 pronuntata de Tribunalul Gorj.
Instanta investita cu solutionarea plangerii contraventionale a dispus efectuarea unui raport de expertiza care a fost intocmit de expertul ..., iar reclamantul ..., intervenient, in cauza respectiva a formulat obiectiuni, care au fost incuviintate de catre instanta, dispunandu-se efectuarea unei contraexpertize, noul raport fiind intocmit de catre expertii ..., ... si ...
Prin raportul de expertiza din data de 15.09.2009, cei trei experti au concluzionat ca ambii conducatori auto se fac vinovati de producerea evenimentului rutier, vinovatia petentei constand in faptul ca aceasta a efectuat o manevra de schimbare a directiei de mers, prin viraj spre stanga, fara sa se asigure, patrunzand pe contrasens, in timp ce autoturismul condus de intervenient era deja angajat pe aceasta banda, iar vinovatia intervenientului consta in faptul ca acesta a depasit viteza maxima admisa pe sectorul de drum respectiv, neputand evita producerea evenimentului rutier.
Astfel, instanta investita cu solutionarea plangerii contraventionale a retinut ca atat petenta, cat si intervenientul se fac vinovati de producerea evenimentului rutier, iar imprejurarea ca si intervenientul se face vinovat de producerea evenimentului rutier nu are nici o relevanta asupra sanctiunii aplicate petentei prin actul contestat, aceasta urmand a fi valorificata numai in ceea ce priveste stabilirea despagubirilor.
In prezenta cauza, instanta a dispus efectuarea unui supliment de expertiza la raportul de expertiza tehnica din dosarul 8971/318/2008, intocmit alaturi de expertii ..., .. si ... si a dispus emiterea unei adrese catre experti avand ca obiective: - sa se precizeze daca se poate stabili intinderea raspunderii conducatorilor auto implicati in accidentul de circulatie din data de 21.06. 2008 si in caz afirmativ care este gradul de culpa in producerea accidentului, al fiecaruia dintre conducatorii auto.
Pentru termenul de judecata din data de 26.05 .2011 prin serviciul registratura a fost inregistrat la data de 18.05. 2011 suplimentul la raportul de expertiza din data de 15.09.2009 efectuat de expertii .., ... si ..., dupa care avocatul reclamantului, a depus la dosar obiectiuni la raportul de expertiza intocmit in cauza, iar instanta deliberand asupra obiectiunilor formulate, a dispus revenirea cu adresa catre experti pentru a raspunde la acestea.
In ceea ce priveste raspunsul la obiectiunile formulate la suplimentul din 26.05. 2011, instanta a constatat in sedinta publica din data de 16.06 .2011, ca acesta este nesemnat de catre cei trei experti si ca exista neconcordante intre concluziile expertilor motiv pentru care in s-a dispus emiterea unor adrese catre expertii ..., ... si ..., pentru a se semna raspunsul la obiectiunile formulate la suplimentul din 26.05. 2011 de catre toti cei trei experti si pentru a se explica din punct de vedere tehnic neconcordanta dintre concluziile raspunsul la obiectiunile formulate la suplimentul din 26.05. 2011, suplimentul la raportul de expertiza tehnica din data de 15.09.2009, precum si raportul de expertiza tehnica din data de 15.09.2009.
La data de 29.06.2011, s-a depus de catre cei trei experti raspunsul la obiectiunile formulate de catre reclamant la suplimentul raportului de expertiza din data de 15.09.2009.
Instanta are in vedere faptul ca din raspunsul la obiectiunile formulate de catre reclamant la suplimentul raportului de expertiza din data de 15.09.2009 semnat de catre cei trei experti reiese faptul ca toti conducatorii de vehicule trebuie sa respecte regimul de viteza, nefiind specificata nicio situatie in care sa permisa depasirea vitezei legale, intelegand -se ca nici in situatia efectuarii unei depasiri nu este permisa depasirea vitezei maxime admise pe portiunea de drum pe care circula, iar din determinarile efectuate s-a stabilit ca in conditiile in care la viteza autoturismului Opel, in momentul aparitiei starii de pericol, era de 50 de km/h, reclamantul putea evita impactul cu autoturismul ....
Astfel, instanta nu va putea retine concluziile raspunsului la obiectiunile formulate la suplimentul de expertiza din 26.05. 2011 din care reiese faptul ca situatia periculoasa a fost creata de neasigurarea corespunzatoare a conducatoarei auto .... la efectuarea manevrei de virare la stanga, aceasta constituind cauza de producere accidentului intrucat pe de o parte acest inscris nu a fost insusit de catre unul dintre experti respectiv, de catre ing. ... si de pe alta parte din raspunsul la obiectiunile formulate de catre reclamant la suplimentul raportului de expertiza din data de 15.09.2009 se constata ca raportat la desfasurarea evenimentului rutier analizat, cei trei experti au considerat ca situatiile periculoase create de catre cei doi conducatori auto implicati au condus in egala masura la producerea accidentului.
Potrivit art.42 din Legea 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, drepturile persoanei pagubite se vor exercita impotriva celor raspunzatori de producerea pagubei, asiguratorul putand fi chemat in judecata alaturi de asigurat de persoana pagubita in limitele obligatiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare. In continuare, art.44 din acelasi act normativ prevede situatia in care asiguratorul plateste despagubirea nemijlocit celui pagubit in masura in care acesta nu a fost despagubit de catre asigurat. Raportat la aceste doua articole, instanta constata ca persoana pagubita are posibilitatea sa aleaga ce persoana cheama in judecata, obligatia de plata fiind solidara, asiguratorul putand plati doar in limitele contractului de asigurare incheiat.
Articolul 28 din Ordinul nr. 11 din 2 octombrie 2007 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule prevede urmatoarele:
(1) In situatia in care persoana prejudiciata a contribuit din culpa la producerea accidentului sau la marirea prejudiciului, cel chemat sa raspunda va fi tinut raspunzator numai pentru partea din prejudiciu care ii este imputabila culpa comuna. In astfel de situatii intinderea raspunderii fiecarei persoane va fi cea constatata prin orice mijloc de proba.
(2) In situatia in care nu se poate stabili intinderea raspunderii fiecarei persoane, aceasta se va stabili in cote egale, in raport cu numarul partilor implicate in accident, fiecare parte avand dreptul la despagubire in proportia in care nu s-a facut raspunzatoare de producerea accidentului.
Fata de aceste considerente, instanta constata ca parata .... in calitate de asigurator de raspundere civila a paratei ... in mod corect i-a acordat numai jumatate din despagubiri avand in vedere faptul ca cei doi conducatori auto au fost in egala masura vinovati de producerea accidentului.
Instanta retine ca desi s-a depus s-a dosarul cauzei chitanta nr. 032 din data de 07.07.2011, reprezentand onorariu de avocat, in raport de solutia ce va fi pronuntata de respingere ca neintemeiata actiunii, reclamantul se afla in culpa procesuala, nefiind intrunite conditiile art. 274 din Codul de procedura civila pentru ca paratele sa fie obligate la cheltuieli de judecata.
In aceste conditii, avand in vedere situatia de fapt retinuta, precum si temeiurile de drept mentionate mai sus, constand ca cei doi conducatori auto respectiv reclamantul ... si parata ... au avut o culpa comuna in producerea accidentului de circulatie in care au fost implicati, actiunea reclamantului apare ca neintemeiata, instanta urmand sa o respinga ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:

Respinge ca neintemeiata actiunea formulata de catre reclamantul ..., domiciliat in ..., in contradictoriu cu paratele ..., cu sediul in ...., ..... cu sediul in .... si ...., cu domiciliul in ....
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 07.07.2011.

Presedinte,
ANDREEA DANIELA TITERLEA Grefier,
ELENA VODISLAV
Red./Tehnored. Jud. A.T.
5 exemplare
14 Iulie 2011

Sursa: Portal.just.ro