Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Plangere contraventionala Sentinta civila nr. 2894 din data de 29.03.2011
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu


Numar operator 2445
DOSAR NR. 13609/318/2009 plangere contraventionala

R O M A N I A
JUDECATORIA TG - JIU
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 2894
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE: 29.03.2011
PRESEDINTE: MIHAELA SURDOIU
GREFIER: IRINA CALUGARU

Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulata de petenta SC E SRL, cu sediul in.... impotriva procesului verbal de contraventie seria GJ nr. 0006371, incheiat la data de 08.10.2009, de catre intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns pentru petenta, avocat FS, lipsa fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Aparatorul petentei depune, in sedinta publica, un extras E- cris, cu privire la dosarul nr. 376/267/2010 si invedereaza instantei ca din continutul acestui dosar penal, reiese faptul ca victima nu era angajata la societatea petenta, solicitand, in ipoteza in care instanta apreciaza necesar, acordarea unui nou termen de judecata, pentru a face dovada, in acest sens.
Instanta respinge solicitarea formulata de catre aparatorul petentei, avand in vedere ca acest aspect nu a fost contestat in prezenta cauza.
Aparatorul petentei invedereaza instantei ca nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau exceptii de invocat, instanta constata plangerea in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Aparatorul petentei solicita admiterea plangerii formulate si exonerarea petentei de la plata amenzii aplicate, invederand ca victima nu era angajata societatii petente.

I N S T A N T A

Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 20.10.2009, sub numarul 13609/318/2009, petenta SC E SRL a solicitat anularea procesului verbal de contraventie seria GJ nr. 0006371, incheiat la data de 08.10.2009, de catre intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj si exonerarea de plata amenzii aplicate.
In motivarea plangerii petenta a aratat ca prin procesul verbal de contraventie contestat a fost sanctionata contraventional cu suma de 3700 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazute de articolul 27, alineat 1, litera a, din Legea nr. 319/2006, inspectorii de munca retinand ca la data de 18.11.2008, in punctul Gura Vaii din orasul Novaci a avut loc un eveniment in urma caruia numitul Serban Gheorghe a decedat ca urmare a rostogolirii unui bustean de fag cu ocazia descarcarii dintr-un autocamion.
A mai aratat petenta ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru ca decesul numitului Serban Gheorghe sa reprezinte un "eveniment" asa cum este descris in articolul 5, litera f, din Legea nr. 319/2006, in cauza persoana decedata nefiind angajata societatii SC E SRL asa cum rezulta si din procesul verbal de cercetare, in sarcina administratorului societatii si a angajatilor neretinandu-se vreo culpa in producerea decesului.
Petenta a mai aratat ca, la momentul decesului au fost anuntate organele de politie care, daca ar fi avut suspiciuni in legatura cu natura cauzei, ar fi anuntat Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj, in raportul intocmit fiind descrise modul si circumstantele producerii decesului care nu intruneste conditiile legii pentru a fi considerat "eveniment", conform Legii sanatatii si securitatii in munca.
In drept au fost invocate dispozitiile articolului 32, din O.U.G nr. 2/2001.
Au fost anexate, in fotocopie, instiintare de plata nr. 12/08.10.2009, procesul verbal de contraventie contestat, adresa nr. 3307/05.10.2009, proces verbal de cercetare nr. 3003/08.09.2009 si, in original, instiintarea de plata nr. 12/08.10.2009 si procesul verbal de contraventie contestat.
Plangerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform articolului 36 din OG numarul 2/2001.
Prin intampinarea formulata in cauza intimata a solicitat respingerea plangerii contraventionale ca netemeinica si nelegala, apreciind ca motivele invocate de petenta in sustinerea plangerii sunt nefondate si netemeinice.
Intimatul a mai aratat ca petenta a fost sanctionata contraventional pentru ca nu a anuntat Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj despre evenimentul produs in data de 18.11.2008 ce a avut ca urmare decesul numitului SG incalcand astfel prevederile articolului 27, alineat 1, litera a, din Legea nr. 319/2006, in conditiile in care decesul a survenit in utilajul sau si in timp ce era descarcata marfa, organele de politie neavand obligatia de a instiinta inspectoratele teritoriale de munca despre producerea unor evenimente, aceasta obligatie revenind angajatorului unde s-a produs acel eveniment.
In drept au fost invocate prevederile art. 115-118 Cod de procedura civila iar, in temeiul art. 242 Cod de Procedura Civila s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie seria GJ nr. 0006371, incheiat la data de 08.10.2009, de catre intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj, petenta SC E SRL a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 3500 lei, retinandu-se in sarcina sa savarsirea contraventiei prevazute de articolul 39, alineat 5, din Legea nr. 319/2006, constand in aceea ca, cu ocazia cercetarii evenimentului ce a avut loc in data de 18.11.2008, ora 18:30, a carui victima este Serban Gheorghe, eveniment cercetat in perioada 20 august - 8 septembrie 2009 si finalizat cu procesul verbal de cercetare nr. 3003/08.09.2009, s-a constatat: SC E SRL nu a anuntat Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj evenimentul produs in data de 18.11.2008 ce a avut ca urmare decesul numitului S G. Au fost incalcate prevederile articolului 27, alienat 1, litera a, din Legea nr. 319/2006.
Impotriva procesului verbal de contraventie a fost formulata de catre petenta prezenta plangere.
Procedand potrivit art. 34 alineat 1 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalitatii si temeiniciei procesului verbal de constatarea contraventiei contestat, instanta constata ca acesta a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cauze de nulitate absoluta ce ar fi putut fi invocate si din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca, desi OG nr. .2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a procesului verbal de contraventie, din economia textului art. 34 rezulta ca acesta face dovada deplina a situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara, proba ce nu a fost facuta in cauza.
Instanta retine ca petenta a recunoscut faptul ca nu a anuntat ITM ul despre evenimentul produs in data de 18.11.2008 ce a avut ca urmare decesul numitului S G petenta invocand in aparare numai ca nu ar fi avut o astfel de obligatie atata timp cat victima nu a fost salariatul sau.
Conform art. 27, alineat 1, litera a din Legea nr. 319/2006 angajatorul are obligatia sa comunice de indata inspectoratelor teritoriale de munca toate evenimentele asa cum sunt definite la art. 5, litera f, respectiv accidentele care au antrenat decesul sau vatamari ale organismului, produs in timpul procesului de munca ori in indeplinirea indatoririlor de serviciu, situatia de persoana data disparuta sau accidentul de traseu ori de circulatie, in conditiile in care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum si cazul susceptibil de boala profesionala sau legata de profesiune.
Din procesul verbal de cercetare aflat la fila 8 din dosar, document necontestat de parata, instanta retine ca victima S G intr-adevar nu era angajatul petentei dar a fost folosit de catre aceasta la descarcarea unor autocamioane cu lemne (transportul rutier de marfuri reprezentand una din activitatile secundare a societatii petente), in concret transportul de material lemnos in desfasurarea caruia a avut loc accidentul soldat cu decesul numitului SG realizandu-se in temeiul contractului de cumparare masa lemnoasa incheiat cu numitul P D , fiind prin urmare in prezenta unui accident care a antrenat decesul unei persoane produs in timpul procesului de munca.
Analizand dispozitiile art. 5, litera f din Legea nr. 319/2006 instanta constata ca, in temeiul art. 27, alineat 1, litera a din acelasi act normativ, angajatorii au obligatia de a comunica de indata inspectoratelor teritoriale de munca accidentele care au antrenat decesul unei persoane daca acestea s-au produs in timpul procesului de munca, indiferent daca victima a avut sau nu calitatea de angajat al societatii, prin sintagma "in conditiile in care au fost implicate persoane angajate" intelegandu-se conditia ca in evenimentul respectiv sa fi fost implicate persoane angajate ale societatii, conditie indeplinita in speta, in procesul de descarcare a materialului lemnos fiind implicat si numitul P D, soferul autocamionului apartinand petentei.
Avand in vedere cele aratate, instanta urmeaza sa respinga plangerea formulata de petenta SC ESRL, impotriva procesului verbal de contraventie seria GJ nr. 0006371, incheiat la data de 08.10.2009, de catre intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge plangerea formulata de petenta SC E SRL, cu sediul in..... impotriva procesului verbal de contraventie seria GJ nr. 0006371, incheiat la data de 08.10.2009, de catre intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 29.03.2011.
PRESEDINTE, GREFIER,
MIHAELA SURDOIU IRINA CALUGARU RED SM/ THRED SM
4 EX/08.04.2011 1

Sursa: Portal.just.ro