Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Plangere contraventionala Sentinta civila nr. 3332 din data de 12.04.2011
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu

Dosar numar: 2920/318/2011
Cod operator 2445
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
JUDETUL GORJ
Sentinta civila nr. 3332
Sedinta publica de la 12.04.2011
Completul compus din:
PRESEDINTE: MIHAELA SURDOIU
GREFIER: IRINA CALUGARU

Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulata de petentul CS P Tg Jiu, cu sediul in..... impotriva procesului verbal de contraventie nr. 0213795, incheiat la data de 10.02.2011, de catre intimata Directia Generala a Finantelor Publice Gorj.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns pentru petent avocat M T, lipsa fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza instantei ca, la data de 06.04.2011, prin serviciul registratura, aparatorul petentei, avocat M T a depus o cerere prin care solicita strigarea cauzei spre sfarsitul sedintei de judecata.
Si tot prin serviciul registratura, la data de 11.04.2011, intimata a depus intampinare (filele 30-32).
Instanta comunica aparatorului petentului un exemplar al intampinarii depuse si acorda cuvantul asupra probelor.
Aparatorul petentului invedereaza instantei ca, in afara inscrisurilor aflate la dosarul cauzei, nu are alte probe de formulat.
Nemaifiind cereri de analizat sau exceptii de invocat, instanta constata plangerea in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Aparatorul petentului solicita admiterea plangerii formulate, anularea procesului verbal contestat si exonerarea petentului de plata amenzii aplicate; Sustine totodata ca, culpa pentru neprezentarea documentelor fiscale apartine fostului contabil sef, cu care CS P Tg Jiu se afla in litigiu si care a sustras documentele fiscale si le-a predat unei alte societatii; Mai afirma ca si inspectorii fiscali au efectuat controlul tot in urma unei sesizari a fostului contabil.

I N S T A N T A

Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 22.02.2011, sub numarul 2920/318/2011, petentul CS P Tg Jiu a solicitat instantei de judecata ca prin hotararea ce o va pronunta in contradictoriu cu intimata Directia Generala a Finantelor Publice Gorj, sa dispuna anularea procesului verbal de contraventie nr. 0213795, incheiat la data de 10.02.2011 si exonerarea de la plata amenzi aplicate, in cuantum de 25000 lei.
In motivarea plangerii petentul a aratat ca la data de 10.02.2011, s-au prezentat la sediul sau, inspectorii fiscali pentru efectuarea unui control privind modul de calcul, evidenta si virare a obligatiilor datorate bugetului general consolidat al statului, fiind vizata perioada 01.01.2006 - 31.12.2010, iar la solicitarea echipei de control a pus la dispozitie actele si documentele solicitate pentru perioada verificata, cu exceptia jurnalelor de verificari si notele contabile pentru perioada octombrie - decembrie 2010, balanta de verificare la data de 31.12.2010, fisa conturilor clienti, avansuri de trezorerie si lista mijloacelor fixe .
A mai aratat petentul ca a motivat echipei de control imposibilitatea prezentarii acestor documente datorita faptului ca numita PM care a detinut functia de sef serviciu contabilitate cu delegatie pana la data de 1.01.2011, a refuzat sa predea evidenta contabila persoanei care a fost numita sef serviciu contabilitate incepand cu data de 02.01.2011, datorita refuzului acesteia de a preda baza de date si documentele contabile din perioada octombrie - decembrie 2010, precum si a faptului ca aceasta nu a operat actele si documentele pe calculatorul unitatii aceasta a fost sanctionata disciplinar prin decizia 7/19.01.2011 iar, la momentul inceperii controlului fiscal 09.02.2011 erau in derulare masurile intreprinse de conducerea petentului de recuperare a bazei de date si a documentelor contabile instrainate de fosta contabil sef PM, la data intocmirii procesului verbal de contraventie aceasta aflandu-se in concediu de odihna, drept pentru care s-a dispus rechemarea acesteia la serviciu solicitandu-i-se totodata si documentele contabile solicitate de comisia de control in baza adresei nr. 399/14.02.2011, pe care insa aceasta a refuzat sa o semneze.
Petentul a mai aratat ca a procedat la identificarea firmei careia i-au fost predate de fostul contabil, P M, fara aprobare, documentele contabile, stabilindu-se ca este vorba de numita G M de la SC C G C SRL Tg-Jiu, iar prin adresa nr. 428/16.02.2011 a solicitat acestei firme restituirea bazei de date si a documentelor contabile apartinand CS P Tg Jiu
A sustinut ca prin adresele nr. 1150 si 1152 din 15.02.2011 organul de control fiscal a comunicat ca incepand cu data de 11.02.2011 a fost aprobata suspendarea inspectiei fiscale aflata in derulare, urmand ca aceasta sa fie reluata incepand cu data de 14.03.2011, iar prin adresa nr. 58/11.02.2011 au fost comunicate masurile ce urmeaza a fi intreprinse de unitate, avand in vedere ca in acest termen de 30 de zile vor putea fi prezentate toate documentele fiscale solicitate.
In drept au fost invocate dispozitiile articolului 31 si urmatoarele din O.G 2/2001.
Plangerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform articolului 36 din OG numarul 2/2001.
A fost anexat, in fotocopie, procesul verbal de contraventie contestat, procesul verbal din 11.02.2011, nota explicativa, adresele nr. 1150/15.02.2011 si 1152/15.02.2011, adresa nr. 58/11.02.2011, convocarea in vederea cercetarii disciplinare, adresa nr. 399/14.02.2011, procesul verbal din 16.02.2011, adresa nr. 428/26.02.2011, decizia 10/10.02.2011, confirmarea de primire, decizia 7/19.01.2011 si decizia 11/14.02.2011.
Intimatul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a plangerii, motivat de faptul ca petentul nu a pus la dispozitia organelor de control actele si documentele contabile solicitate, respectiv jurnalele de vanzari si cumparari, notele contabile pentru perioada octombrie - decembrie 2010, balanta de verificare la data de 31.12.2010, fisa conturilor de clienti, furnizori, avansuri de trezorerie si lista mijloacelor fixe iar, prin neprezentarea acestor acte au fost incalcate disp. art. 56 alin.1 din OG 92/2003, fapta constand contraventie conform art. 219 alin.1 lit.c din aceasta ordonanta.
A sustinut intimata ca motivele invocate de petenta in plangere sunt strict subiective, nefiind de natura a o exonera de raspunderea de a pune la dispozitia organelor de control actele solicitate iar, invocarea culpei exclusive a fostul sef serviciu contabilitate nu poate fi opozabila organelor de control fiscal intrucat raportul juridic a existat intre petentul CS P Tg Jiu si fostul sef serviciu contabilitate si nu poate invoca propria culpa in alegerea prepusilor sai, precum si lipsa de diligenta in ceea ce priveste preluarea actelor contabile la incetarea raportului juridic.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie seria nr. 0213795, incheiat la data de 10.02.2011, petentul CS P Tg Jiu a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 25.000 lei, retinandu-se in sarcina sa savarsirea contraventiei prevazuta de articolul 219, alineat 1, litera c din O.G 92/2003, constand in aceea ca, la data de 10.02.2011, ora 11:00, in Tg- Jiu, CS P Tg Jiu nu a pus la dispozitia echipei de control jurnalele de vanzari si cumparari, notele contabile pentru perioada octombrie - decembrie 2010, balanta de verificari la data de 31.12.2010 si fisa conturilor clienti, furnizori, avansuri de trezorerie, lista mijloacelor fixe.
Impotriva procesului verbal de contraventie a fost formulata de catre petent prezent plangere.
Procedand potrivit art. 34 alineat 1 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalitatii si temeiniciei procesului verbal de constatarea contraventiei contestat, instanta constata ca acesta a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cauze de nulitate absoluta ce ar fi putut fi invocate si din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei instanta retine ca desi OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a procesului verbal de contraventie, din economia textului art.34 rezulta ca acesta face dovada deplina a situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara, prezumtia de temeinicie a prezentului proces verbal de contraventie retinandu-se avandu-se in vedere faptul ca fapta contraventionala pentru care a fost sanctionat petentul a fost constatata personal de agentul constatator.
Instanta constata ca petentul nu a negat savarsirea faptelor retinute in sarcina sa prin procesul verbal de contraventie contestat, invocand numai in aparare faptul ca nu a putut pune la dispozitia organelor de control documentele solicitate deoarece acestea se aflau in posesia numitei Popescu Mariana care a refuzat sa le restituie societatii, din decizia nr. 10/10.02.2011 emisa de petent (fila 20) rezultand ca la data de 10.02.2011, data intocmirii procesului verbal de contraventie contestat, numita P M era angajata petentului CS P Tg Jiu
In aceste conditii instanta constata ca nu sunt incidente in cauza nici una din cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei prevazute de art. 11 din OG nr. 2/2001, petentul fiind tinut sa raspunda pentru faptele savarsite de prepusii sai.
Avand in vedere cele aratate instanta urmeaza sa respinga plangerea formulata de petentul CS P Tg Jiu, impotriva procesului verbal de contraventie 0213795, incheiat la data de 10.02.2011, de catre intimata Directia Generala a Finantelor Publice Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E

Respinge plangerea formulata de petentul CS P Tg Jiu, cu sediul in....., impotriva procesului verbal de contraventie nr. 0213795, incheiat la data de 10.02.2011, de catre intimata Directia Generala a Finantelor Publice Gorj-
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 12.04.2011.


PRESEDINTE, GREFIER,
MIHAELA SURDOIU IRINA CALUGARU

RED SM/ THRED V.M/
4 EX/ 12.05.2011 1

Sursa: Portal.just.ro