Operator 2445
DOSAR NR. 21240/318/2010 evacuare
ROMANIA
JUDECATORIA TARGU - JIU, JUDETUL GORJ
SENTINTA CIVILA NR. 959
SEDINTA PUBLICA DIN 03.02.2011
PRESEDINTE: BERCULESCU LUMINITA
GREFIER :BARA ELENA
Pe rol fiind judecarea actiunii civile pentru evacuare formulata de reclamantul B. M. M., impotriva paratilor SPCLEP T.J. - S.E.P. si P.D.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamantul asistat de avocat M.M. C., lipsa fiind paratii.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, constand dosarul in stare de judecata s-a acordat cuvantul pe fond.
Avocat M.M.C, pentru reclamant a solicitat admiterea actiunii in modalitatea in care a fost formulata.
J U D E C A T A
Obiectul cererii de chemare in judecata si argumentele reclamantului:
Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Judecatoriei Targu-Jiu sub nr. 21240/318/2010 reclamantul B.M.M., a chemat in judecata pe paratii SPCLEP T.J. - S.E.P. si P.D., solicitand instantei ca prin sentinta ce va pronunta sa se dispuna evacuarea paratei din spatiul locativ, in sensul obligarii acesteia, sa-si schimbe cartea de identitate, in care sa fie mentionat domiciliul sau actual, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca este beneficiarul unui imobil, situat in comuna Balesti, conform contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 8600 din 15.07.1994, iar in luna septembrie 2009, parata P.D., l-a rugat sa o i-a in spatiul locativ, intrucat dorea sa se incadreze in munca si i se cerea sa aiba domiciliul pe raza comunei Balesti.
Dezvoltand acest motiv, reclamantul a aratat ca, initial aceasta i-a relatat ca doreste sa-si faca doar viza de flotant pentru un an de zile, insa ulterior a aflat ca si-a obtinut cartea de identitate cu valabilitate pana la data de 15.02.2016.
A mai aratat reclamantul ca in cursul anului 2010 s-a prezentat la P. B pentru asi achita impozitul pentru imobilul in care locuieste, ocazie cu care a aflat ca la adresa sa, sunt debite de peste 4000 lei, ca urmare a unor amenzi primite de catre parata.
In drept actiunea a fost intemeiata pe disp. OG 97/2002 modificata prin Legea 290/2005.
In dovedirea actiunii a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri si de interogatoriul paratei P.D.
Pozitia procesuala a paratilor:
Parata P.D.nu a formulat intampinare si nici nu s-a prezentat in instanta pentru a formula aparari cu privire la actiunea promovata impotriva sa.
Parata SPCLEP T.J. - S.E.P, prin reprezentantul legal, a formulat intampinare, prin care a aratat ca Serviciul Evidenta, din cadrul acestei directii, a eliberat actul de identitate al paratei, respectand normele legale in vigoare, astfel, parata a completat in fata lucratorului din cadrul serviciului evidenta, cererea pentru eliberarea actului de identitate, inregistrata sub nr. 16038/2009, fiind luata in spatiu de reclamant, cu consimtamantul acestuia.
In dovedirea apararilor din intampinare, parata a atasat cererea paratei P.D., pentru eliberarea actului de identitate, precum si consimtamantul scris al titularului spatiului de locuit, respectiv, al reclamantului.
Stare de fapt - Institutiile legale incidente:
Analizand inscrisurile existente la dosarul cauzei, instanta, retine ca prin cererea inregistrata sub nr. 16038/2009, adresata Serviciului Evidenta din cadrul DPCLEP Tg Jiu, parata P.D., a solicitat eliberarea actului de identitate in baza consimtamantului titularului spatiului de locuit, respectiv, al reclamantului B.M.M, de a fi luata in spatiu, ce reprezinta domiciliul acestuia.
Instanta, a fost investita cu actiunea reclamantului BMM, prin care solicita scoaterea paratei din spatiu locativ ce-i apartine, in sensul obligarii acesteia sa-si schimbe cartea de identitate, in care sa fie mentionat domiciliul sau actual.
Verificand atat sustinerile reclamantului cat si apararile paratei DPCLEP, in opinia instantei, actiunea reclamantului nu poate fi admisibila, din urmatoarele considerente:
Conform art. 13 din OG 97/2005, privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, un nou act de identitate se elibereaza la cererea scrisa a persoanei, cerere ce trebuie semnata in fata lucratorului din cadrul Serviciului Evidenta, si care trebuie insotita de documentele care fac potrivit legii dovada numelui de familie si a prenumelui, a datei de nastere, a starii civile, a cetateniei romane, a domiciliului si dupa caz a resedintei.
In speta, s-a constatat ca actul de identitate eliberat paratei a fost emis cu respectarea normelor legale in vigoare, in sensul ca parata PD, a completat in fata lucratorului din cadrul Serviciului Evidenta, o cerere inregistrata sub nr. 16038/2009, prin care a solicitat eliberarea actului de identitate, fiind luata in spatiu de catre reclamant, acesta manifestandu-si in scris consimtamantul pentru a o lua in spatiu.
Imprejurarea ca, ulterior, au intervenit neintelegeri intre reclamant si parata, nu este de natura a obliga institutia care a emis actul de identitate, ca la randul sau, sa oblige pe cea care a fost luata in spatiu, sa se prezinte la ghiseul serviciului evidenta, pentru asi schimba actul de identitate.
De asemenea, reclamantul nu justifica un drept nascut si actual, de a solicita obligarea paratei sa-si schimbe cartea de identitate, atata timp cat acesta si-a dat consimtamantul de a o lua in spatiu si implicit de a i se incheia actul de identitate acesteia, cu valabilitate pana la data de 15.02.2016, numai dupa expirarea acestei perioade, parata are obligatia de a se prezenta la serviciul evidenta, pentru asi intocmi un nou act de identitate, cu respectarea dispozitiilor legale privind emiterea acestor acte.
In baza considerentelor aratate, va fi respinsa actiunea reclamantului.
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge actiunea formulata de reclamantul B. M. M., impotriva paratilor SPCLEP T.J. - S.E.P. si P.D.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica din 03.02.2011 la Judecatoria Targu-Jiu.
Presedinte, Grefier, Red. L.B.
Tehnored. EB - 21 Februarie 2011- 5 ex. 1
