constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate

Sentinta civila nr. 7491 din data de 29.09.2011 pronunțată de Judecatoria Targu Jiu

Dosar nr. 26716/318/2010 Cod operator 2445

R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU, JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 7491/2011
Sedinta publica de la 29 Septembrie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE: OTILIA CEZARINA POPESCU
GREFIER: ELENA CIORTAN


Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de catre reclamantii ..., ... si in contradictoriu cu paratii ....., ....,... si in contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Farcasesti de aplicare a L 18/1991, Comisia Judeteana Gorj si Directia Silvica Tg Jiu, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr.206/11.05.2005 si a cererilor de interventie formulate de intervenientii ... si....
La apelul nominal facut in sedinta publica, a raspuns parata ...., asistata de avocat GV.D., lipsa fiind celelalte parti, reclamantii fiind reprezentati de avocat G.N., parata C.E. a fost reprezentata de avocat G.V. D, iar Comisia locala pentru aplicarea Legii 18/1991 a fost reprezentata de avocat D.F.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, s-au constatat depuse la dosar obiectiuni cu privire la cele concluzionate in cuprinsul raportului de expertiza formulate de reclamanti, insotite de chitanta din data de 21.09.1957 si procesul verbal din data de 25.01.2008.
Se pun in discutie obiectiunile formulate, avocat G.N. solicitand incuviintarea acestora.
Avocat G.V.D si avocat D.F. au solicitat respingerea obiectiunilor.
Instanta, apreciind asupra obiectiunilor formulate, constata ca acestea sunt neintemeiate, fiind respinse. Se observa ca reclamantii, prin obiectiunile formulate, isi exprima nemultumirea fata de identificarea vechiului amplasament al terenului reclamantilor, respectiv in parcelele 40,41 si 42, si nu in parcelele 34,35,36,37,38 si 39 si , de asemenea , arata ca nu s-a avut in vedere sentinta civila nr.1502/2010. Totodata reclamantii au aratat ca nu s-a raspuns la obiectivul nr.3 , cu privire la planurile parcelare intocmite de organul local. In ceea ce priveste prima si a doua obiectiune, instanta constata ca, potrivit raportului de expertiza, vechiul amplasament al terenului reclamantilor, identificat potrivit s.c. nr.1502/2010, se afla situat in tarlaua 8, parcelele 55,56 si 36, iar terenul cuprins in titlul de propriettae contestat este situat in tarlaua 8, parcela 34, expertii raspunzand in mod concret la obiective si argumentandu-si opinia, astfel ca obiectiunile sunt neintemeiate.
Referitor la solutionarea obiectivului nr. 3, referitor la planul parcelar, instanta constata, de asemenea , ca s-a raspuns si la acesta, aratandu-se ca planul nu este datat si ca, potrivit acestui plan, vechiul amplasament nu este respectat.
Se pun in discutie cererile de interventie formulate in primul ciclu procesual de....si ..., acesta din urma formuland o noua cerere la termenul de judecata din data de 22.09.2011.
Intervenientul ... a solicitat incuviintarea in principiu a cererii de interventie.
Reprezentantii partilor au solicitat respingerea in principiu a cererii de interventie formulata de ..., urmand ca instanta sa ia act ca intervenienta .... a renuntat la judecarea cererii de interventie in primul ciclu procesual.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta a constatat cauza in stare de judecata, acordand cuvantul in fond
Avocat G N. a solicitat admiterea actiunii, cu cheltuieli de judecata.
Avocat G.V.D. a solicitat respingerea actiunii.
Avocat D.F. a solicitat respingere actiunii.


J U D E C A T A


Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 3668/318/2009, reclamantii ......,...,..., au chemat in judecata paratele ... si ..., si au solicitat instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, in contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Farcasesti de aplicare a L 18/1991, Comisia Judeteana Gorj si Directia Silvica Tg Jiu, sa se constate nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr.206/11.05.2005 emis pe numele defunctei. ...., cu mostenitori .... si ...., pentru suprafata de 1,50 ha, teren cu vegetatie forestiera.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca in mod abuziv a fost emis titlul de proprietate a carui nulitate o solicita, intrucat paratele au indicat in mod gresit amplasamentul pentru a fi puse in posesie de catre comisia locala, incluzand astfel si terenul in suprafata de 1,50 ha, ce a apartinut bunicului lor si care se afla in extravilanul satului Rogojelu ,in punctul ,, Gradina lui Palante" .
In dovedirea actiunii reclamantii au inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri si de expertiza extrajudiciara .
La termenul de judecata din 03.04.2009 paratele au formulat intampinare, prin care arata ca actiunea reclamantilor este nefondata, intrucat sunt persoane indreptatite sa li se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafata de 1,5 ha, teren cu vegetatie forestiera, care a apartinut autorului lor CA, fiind respectata atat intinderea dreptului de proprietate, cat si amplasamentul.
Mai arata paratele ca terenul cu vegetatie forestiera se afla in continuarea terenului arabil, pentru care li s-a eliberat titlul de proprietate nr. 1488107 din data de 10.10.2003, a carei valabilitate a fost stabilita prin sentinta civila nr. 6988/2008, ramasa irevocabila .
La data de 23.04.2009 au fost formulata cerere de interventie de catre ...si..., cerere la care ulterior s-a renuntat, in sedinta publica din 19.06.2009, luandu-se act de aceasta renuntare prin incheierea de sedinta de la aceea data.
Paratele au solicitat proba cu expertiza, motivat de faptul ca expertiza extrajudiciara intocmita de dl. expert M.M, de care inteleg sa se foloseasca reclamantii, nu este concludenta pentru solutionarea acestei cauze, cerere care a fost incuviintata, fiind numit in acest sens domnul expert G.L. stabilindu-se totodata si obiectivele la care acesta trebuie sa raspunda.
In urma administrarii probatoriului incuviintat s-a pronuntat s.c. nr.5290/2010, prin care actiunea a fost respinsa.
S-a retinut ca punerea in posesie a paratilor s-a facut potrivit planului parcelar intocmit de Comisia locala Farcasesti pentru aplicarea Legii 18/1991, in colaborare cu OCPI Gorj, iar amplasamentul atribuit paratelor nu se suprapune cu vechiul amplasament al reclamantilor, identificat potrivit raportului de expertiza.
Impotriva sentintei au declarat recurs reclamantii, aratand ca la efectuarea expertizei nu s-a avut in vedere s.c. nr.1501/2010 si raportul de expertiza efectuat de domnul expert M.M.
Prin decizia civila nr.2620/2010 a fost admis recursul, sentinta a fost casata, iar cauza s-a trimis spre rejudecare.
A retinut instanta de control judiciar ca nu s-a verificat daca vechiul amplasament al autorului reclamantilor se suprapune cu amplasamentul stabilit prin titlul de propriettae contestat, daca planul parcelar a fost emis la data validarii, daca acesta respecta vechiul amplasament al autorilor partilor si daca amplasamentul stabilit potrivit s.c. nr.1502/2010 se suprapune cu titlul de propriettae contestat.
Pe rolul judecatoriei Tg-Jiu dosarul a fost inregistrat sub nr.26716/318/2010.
Potrivit indrumarilor instantei de control judiciar, s-a dispus efectuarea unei noi expertize, de catre trei experti, fiind numiti domnii experti C.D.G.M. si V.N., urmand ca acestia sa stabileasca daca la reconstituirea dreptului de propriettae in favoarea mostenitorului C.A. a fost respectat vechiul amplasament al acestora, daca vechiul amplasament al autorilor reclamantilor, conform actelor vechi de propriettae, se suprapune cu amplasamentul mentionat in titlul de proprietate contestat, daca planul parcelar a fost emis la data validarii suprafetelor sau ulterior, daca planul respecta vechiul amplasament si daca amplasamentul stabilit potrivit s.c. nr.1502/2010 se suprapune cu amplasamentul din titlul de propriettae emis paratelor.
In cuprinsul raportului de expertiza depus la fila 121 s-a concluzionat ca la reconstituirea dreptului de propriettae in favoarea autorului paratelor nu a fost respectat vechiul amplasament al autorului C.A., insa nici vechiul amplasament al autorului reclamantilor nu se suprapune cu cel atribuit paratelor .
S-a mai concluzionat ca planul parcelar nu este datat, data mentionata in cuprinsul acestuia reprezentand data eliberarii planului din arhiva si nu data intocmirii.
In cuprinsul lucrarii de specialitate s-a aratat ca planul parcelar nu respecta vechiul amplasament al autorilor partilor, iar amplasamentul stabilit prin s.c. nr. 1502/2010 nu se suprapune cu cel cuprins in titlul de proprietate contestat .
Instanta, analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarea stare de fapt:
Prin HCJ nr.3127/2002 autorul paratelor a fost validat cu suprafata de 1,50ha, teren cu vegetatie forestiera( pozitia 10 din anexa de validare).
La data de 08.04.2004 paratele au fost puse in posesie cu suprafata de 1,50ha, potrivit procesului verbal de punere in posesie nr.223( fila 72), amplasamentul fiind stabilit in tarlaua 8, parcelele 34, 62/1 si 62, iar la data de 11.05.2005 s-a emis titlul de proprietate nr.206,pentru acelasi amplasament, amplasament care, potrivit raportului de expertiza, nu se suprapune cu vechiul amplasament al autorului C.A.
Prin HCJ nr.3127/2002 autorul ... a fost validat cu suprafata de 8,59ha, teren cu vegetatie forestiera, iar prin s.c. nr.1502/2010( fila 49 din dosarul de recurs) a fost obligata Comisia locala Farcasesti sa intocmeasca documentatia pentru emiterea titlului de proprietate pentru terenul situat in tarlaua 8, parcelele 55,56 si 36, conform planului parcelar, retinandu-se ca numai pentru aceste terenuri nu s-au emis acte de proprietate.
Din considerentele sentintei rezulta ca terenurile ce au facut obiectul litigiului sunt situate in punctele ,, La noroaie" si ,, Padurea lui Murgu"( Gradina lui Palante) si sunt cuprinse in actul de vanzare din anul 1928.
Potrivit cererii de chemare in judecata, amplasamentul solicitat de reclamanti este situat in punctul ,, Padurea lui Murgu".
Din cuprinsul raportului de expertiza rezulta ca amplasamentul solicitat de reclamanti, respectiv punctul ,, Gradina lui Murgu", nu a facut obiectul s.c. nr.1502/2010, acest lucru rezultand cu certitudine din faptul ca prin s.c. nr.1502/2010 s-a dispus emiterea titlului de propriettae in favoarea reclamantilor numai pentru terenurile pentru care nu se eliberasera acte de proprietate, ori, la data pronuntarii sentintei, pe numele autorului paratelor fusese eliberat actul contestat.
Tot din cuprinsul raportului de expertiza, instanta retine ca punerea in posesie a paratelor s-a realizat conform planului parcelar intocmit de catre Comisia locala Farcasesti, in colaborare cu OCPI Gorj,plan care nu este datat si care nu respecta vechiul amplasament al autorilor partilor, insa care trebuie avut in vedere la punerea in posesie.
Ca, potrivit aceluiasi raport, vechiul amplasament al autorului reclamantilor nu se suprapune cu amplasamentul atribuit paratelor prin titlul de propriettae contestat, vechiul amplasament fiind situat, conform planului de situatie, la vest de terenul atribuit paratelor.
Fata de cele retinute instanta constata ca, desi amplasamentul paratelor nu corespunde cu vechiul amplasament al autorului C.A., acest din urma amplasament, stabilit potrivit planului parcelar, nu se suprapune cu vechiul amplasament al autorului reclamantilor, amplasament care a fost stabilit ca fiind situat in parcelele 35-42 si nu in parcela 34.
In consecinta, nefiind motive de nulitate a titlului de propriettae in sensul dispozitiilor art. III alin. 1 lit. a si c din Legae 169/1997, actiunea va fi respinsa.
In ceea ce priveste cererea de interventie formulata de intervenineta ... instanta va lua act ca s-a renuntat la judecarea cererii de interventie in primul ciclu procesual.
Cererea de interventie formulata de intervenientul ... va fi respinsa in principiu, intervenientul fiind mostenitorul testamentar al defunctului M.D.Gh. si nu al autorului M.D., care a fost validat prin HCJ nr.3127/2002( anexa 53, pozitia 20, fila 74), astfel ca acesta nu justifica un interes in prezenta cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :

Respinge in principiu cererea de interventie formulata de intervenientul ..., domiciliat in comuna ..., sat ...., nr...., judetul ....
Ia act ca intervenienta ...., cu domiciliul in comuna ..., sat ..., nr...., judetul .., a renuntat la judecarea cererii de interventie in primul ciclu procesual.
Respinge actiunea formulata de reclamantii ..., ..., ...,..., cu domiciliul in comuna..., sat..., jud. ... , impotriva paratelor ...,..., domiciliate in comuna ..., sat..., jud. si in contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Farcasesti de aplicare a L 18/1991, Comisia Judeteana Gorj si Directia Silvica Tg Jiu.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica azi, 29 Septembrie 2011, la judecatoria Tg-Jiu


Presedinte,
OTILIA CEZARINA POPESCU Grefier,
ELENA CIORTAN

O.P. 11 Octombrie 2011
16ex 1

Sursa: Portal.just.ro