Nr. operator 2445
R O M A N I A
JUDECATORIA TG.- JIU, JUDETUL GORJ
SENTINTA CIVILA NR. 5356
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 13.07.2010
PRESEDINTE: MIHAELA SURDOIU
GREFIER: IRINA CALUGARU
Pe rol fiind solutionarea actiunii formulata de reclamanta X, cu sediul in ........, in contradictoriu cu parata Y, domiciliata in.........., avand ca obiect revendicare imobiliara.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns pentru reclamanta consilier juridic A, iar, pentru parata Y a raspuns avocat B.
Din partea Comisiei Locale de Fond Funciar Farcasesti se prezinta avocat D.C care depune la dosarul cauzei inscrisurile solicitate de instanta la termenul de judecata anterior, un exemplar de pe acestea fiind inmanate aparatorului paratei.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Aparatorul paratei invedereaza instantei ca la fila 179 de la dosarul cauzei exista un inscris primar depus de catre Comisia Locala de Fond Funciar Farcasesti al carui continut este ilizibil, solicitand sa se depuna o copie lizibila a acestuia, afirmand totodata ca pe portalul instantei, la prezenta cauza, figureaza numele unor martori care nu au legatura cu prezenta cauza, solicitand rectificarea citativului.
Instanta aduce la cunostinta aparatorului paratei ca acei martori nu au legatura cu prezenta cauza si nici nu au fost consemnate in continutul vreunei incheierii de sedinta, pe parcursul derularii prezentei cauze.
Avand in vedere faptul ca in prezentul dosar nu s-a pus in discutie administrarea probei testimoniale, nefiind consemnat in nici o incheiere de sedinta nici un fel de discutie cu privire la audierea de martori, incheierile de sedinta fiind singurele documente care reflecta ceea ce s-a intamplat pe parcursul judecarii cauzei, instanta apreciaza ca eventualele erori de inregistrare in sistemul ECRIS nu afecteaza in nici un fel drepturile partilor si respinge cererea formulata de aparatorul paratei.
Instanta pune in discutie cererea formulata de catre aparatorul paratei la termenul de judecata anterior prin care a solicitat emiterea unei adrese catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara pentru a se comunica documentatia care a stat la baza intabularii in cartea funciara a contractelor de vanzare cumparare invocate de catre reclamanta, acordand cuvantul in acest sens.
Aparatorul paratei solicita prorogarea discutiei asupra cererii formulate, avand in vedere ca la termenul de astazi au fost depuse inscrisuri noi din partea Comisiei Locale de Fond Funciar Farcasesti si se impune acordarea unui nou termen de judecata pentru observare.
Consilier juridic A arata ca nu se opune acordarii unui nou termen de judecata pentru a lua cunostinta de inscrisurile depuse la termenul de astazi, apreciind justificata emiterea unei adrese catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara.
Instanta respinge cererea formulata de catre aparatorul paratei prin care a solicitat emiterea unei adrese catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, pentru a se comunica documentatia care a stat la baza intabularii in cartea funciara a contractelor de vanzare cumparare invocate de catre reclamanta, apreciind cererea ca fiind neintemeiata, proba solicitata nefiind utila solutionarii cauzei, inscrisurile aflate la dosar fiind suficiente pentru justa solutionare a litigiului dintre parti, respingand si cererea de amanare deoarece la acest termen de judecata Comisia Locala de Fond Funciar Farcasesti a depus la dosarul cauzei inscrisurile depuse la termenul anterior certificate pentru conformitate, partilor fiindu-le deja acordat un termen de judecata pentru a le observa.
Consilier juridic A si aparatorul paratei invedereaza instantei ca nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau exceptii de invocat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Consilier juridic A solicita admiterea actiunii formulate si obligarea paratei sa lase in deplina proprietate si linistita posesie terenul in litigiu, apreciind ca dreptul de proprietate al reclamantei este mai bine caracterizat, titlurile de proprietate eliberate persoanelor de la care a achizitionat terenurile sunt anterioare titlului de proprietate eliberat paratei si cu toate ca este proprietar reclamanta este lipsita de posesia si folosinta suprafetelor in cauza; cu cheltuieli de judecata si depune, in sedinta publica, concluzii scrise.
Aparatorul paratei invedereaza ca prin respingerea cererii de amanare a fost incalcat dreptul la apararea al clientei sale, pe fondul cauzei solicitand respingerea actiunii formulate de reclamanta Exploatarea Miniera de Cariera Rosia, afirmand ca solutionarea actiunii in revendicare din prezentul dosar presupune compararea titlurilor, aceasta comparare presupunand existenta unor titluri de proprietate necontestate, or titlul de proprietate nr. 1508904/09.10.2007, desi a fost contestat de catre reclamanta Exploatarea Miniera de Cariera Rosia, instantele judecatoresti au stabilit cu putere de lucru judecat valabilitatea acestuia si in consecinta parata are un drept preferabil deoarece titlul sau de proprietate, privit ca act administrativ, prin continut este conform legii fondului funciar, reconstituirea fiind facuta in baza unei hotarari judecatoresti irevocabile.
In privinta inscrisurilor depuse de parti la dosarul cauzei, arata ca titlul de proprietate nr. 1508904/09.10.2007, emis pe numele paratei este in concordanta cu dispozitiile Legii nr. 18/1991, sentinta civila nr. 625/05.02.2008 si respectiv sentinta civila nr. 1727/12.03.2009, pronuntate de catre Judecatoria Tg- Jiu care au analizat atat procesul verbal de punere in posesie nr. 358/05.03.2007 cat si titlul de proprietate nr. 1508904/09.10.2007 eliberate pe numele paratei Balaci Valeria, sentintele fiind pronuntate in contradictoriu cu reclamanta Exploatarea Miniera de Cariera Rosia care a invocat aceleasi inscrisuri, respectiv contractele de vanzare cumparare autentificate si respectiv actele in baza carora au fost incheiate.
In ceea ce priveste inscrisurile depuse la dosarul cauzei de catre reclamanta Exploatarea Miniera de Cariera Rosia, respectiv cele patru contracte de vanzare - cumparare, aparatorul paratei arata ca trei dintre acestea sunt incheiate avand la baza procese verbale de punere in posesie si respectiv o adeverinta provizorie iar unul are la baza titlul de proprietate emis in baza unei H.C.J Gorj, fata de aceste aspecte apreciind ca titlul de proprietate al paratei este preferabil, fiind mai bine conturat.
Sustine totodata aparatorul paratei ca cele trei contracte de vanzare cumparare autentificate sub nr. 7741/03.10.2002, nr. 380/05.02.2003 si nr. 479/12.02.2003, au fost incheiate dupa pronuntarea deciziei de indrumare nr. 1/1997 a Inaltei Curti de Casatie Justitie, potrivit careia s-a stabilit ca adeverinta provizorie si procesul verbal de punere in posesie nu reprezinta titlu de proprietate, astfel ca reclamanta si-a asumat riscul cumpararii unor terenuri pentru care vanzatorii nu au facut dovada proprietatii cu titlu de proprietate la data vanzarii, aspect retinut de instantele de judecata, in procese anterioare, derulate intre aceleasi parti, afirmand reaua credinta a Comisiei Locale Farcasesti, care prin adresa nr. 4449/05.07.2010 reda o stare de fapt care nu concorda cu realitatea, cererea paratei fiind depusa in anul 1998, aspect analizat in mai multe dosare solutionate irevocabil.
Apreciaza aparatorul paratei, fata de obiectul cererii introductive si actele de proprietate ale ambelor, ca titlul de proprietate al paratei Y este cel mai bine caracterizat, fiind in perfecta concordanta cu sentinta civila nr. 7727/30.11.2006 a Judecatoriei Tg- Jiu si cu procesul verbal de punere in posesie nr. 358/05.03.2007, afirmand chiar si in ipoteza in care o hotarare judecatoreasca nu constituie autoritate de lucru judecat ea actioneaza ca o prezumtie care se intemeiaza pe faptul ca in situatia in care exista diversitate de actiuni si identitate de chestiuni, raporturile litigioase stabilite printr-o hotarare judecatoreasca definitiva nu trebuie sa fie contrazise de o alta hotarare, in speta, compararea actelor facandu-se cu un titlu care a fost contestat si analizat intrand in puterea lucrului judecat; Depune, in sedinta publica, concluzii scrise si un set de inscrisuri (filele 204- 257) si solicita obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata si depune o lista cu cheltuielile ocazionate cu acest proces (fila 258).
I N S T A N T A
Prin actiunea introdusa la Judecatoria Targu-Jiu sub nr.12811/318/2008, reclamanta X, in contradictoriu cu parata Y a solicitat instantei de judecata ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratei sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafetele de teren cu vegetatie forestiera, ce fac obiectul contractelor autentice de vanzare - cumparare detinute de unitatea miniera, suprafete peste care a fost pusa in posesie parata si i s-a reconstituit dreptul de proprietate, mentionand ca aceste suprapuneri partiale insumeaza in total suprafata aproximativa de 8490 mp.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca, in fapt, Comisia Locala de Fond Funciar Farcasesti a reconstituit dreptul de proprietate in favoarea paratei Y cu privire la suprafata de 3,5 ha tern cu vegetatie forestiera, fiind eliberat procesul verbal de punere in posesie nr. 358/05.03.2007 si titlul de proprietate nr. 1508904/09.10.2007.
A mai aratat reclamanta ca reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea paratei s-a facut cu incalcarea dreptului de proprietate al Societatii Nationale a Lignitului Oltenia SA care in anii 2002 - 2003 a incheiat contractele de vanzare cumparare autentificate sub nr. 7741/03.10.2002, 380/05.02.2003, 7162/12.09.2002 si 479/12.02.2003, o parte din suprafata de teren cu vegetatie forestiera achizitionata prin aceste contracte de vanzare cumparare fiind cuprinsa in titlul de proprietate eliberat paratei.
A mai aratat reclamanta ca atata timp cat contractele de vanzare cumparare autentificate mentionate in cuprinsul cererii de chemare in judecata sunt preexistente procesului verbal de punere in posesie eliberat paratei, CNLO este cumparator de buna credinta, contractele de vanzare cumparare nu au fost denuntate si parte din suprafata de 3,5 ha tern cu vegetatie forestiera ce a fost reconstituita in favoarea paratei se suprapune cu suprafata achizitionata de CNLO sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru admiterea actiunii in revendicare.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 480, 481 Cod civil.
Judecatoria Tg. Jiu, prin sentinta civila nr. 7664 din 16.10.2008, a anulat ca netimbrata actiunea civila formulata de reclamanta, in contradictoriu cu parata Y, ca netimbrata.
A fost obligata reclamanta sa plateasca paratei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut ca, in conformitate cu dispozitiile art.20 alin.3 din Legea 146/1997, neindeplinirea obligatiei de plata a taxelor de timbru pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii, desi a fost legal citata cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru in cuantum de 3267,20 lei si de a depune timbre judiciare in valoare de 1,5 lei, reclamanta nu s-a conformat celor dispuse prin citatie, actiunea nefiind timbrata.
A mai retinut instanta ca, nefiind legal sesizata, nu se putea pronunta asupra cererii de amanare formulata de catre reclamanta.
In baza art.274 Cod de procedura civila instanta a dispus ca reclamanta sa fi obligata sa plateasca paratei cheltuieli de judecata in cuantum de 500 lei, reprezentand onorariu avocat.
Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie in sensul ca in mod gresit instanta a dispus anularea actiunii ca netimbrata intrucat au formulat o cerere de amanare a judecarii cauzei pentru termenul din 16.10.2008 solicitand amanarea cauzei cu motivarea ca in ziua respectiva consilierul juridic are o alta cauza de sustinut la Curtea de Apel Craiova.
Ca, unitatea miniera nu putea fi reprezentata in aceeasi zi si de catre aceeasi persoana la doua instante aflate in localitati diferire, respectiv Craiova si Tg Jiu, iar daca s-ar fi refuzat achitarea taxei de timbru atunci convingerea instantei era una temeinica si legala, insa unitatea miniera a fost in imposibilitatea de a asigura asistenta juridica in cauza si prin pronuntarea sentintei s-a incalcat dreptul la aparare, dreptul la un proces echitabil si al egalitatii partilor in fata instantei.
In dezvoltarea motivelor de apel s-a mai aratat ca taxa de timbru s-a achitat la data de 15.10.2008 in jurul orelor 14 insa nu a fost depusa la registratura in aceeasi zi intrucat s-a incheiat programul si timbrarea cereri este o masura cu caracter fiscal care nu trebuie sa lezeze cauza sub aspectul solutionarii fondului in ceea ce priveste dreptul pretins.
Intimata parata a depus la dosarul cauzei intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat sustinand ca apelanta reclamanta nu a atasat cereri de amanare a cauzei si dovada achitarii taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, iar exceptia de netimbrare este o exceptie de fond, absoluta si peremtorie.
Prin decizia civila nr.49 din 18 februarie 2009, pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr.12811/318/2008, s-a admis apelul declarat de reclamanta impotriva sentintei civile nr.7664 din 16 octombrie 2008, pronuntata de Judecatoria TG- Jiu in dosarul civil nr. 12811/318/2008, s-a desfiintat sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru a se pronunta astfel instanta a retinut urmatoarele:
Este adevarat ca in conformitate cu art. 20 din Legea 146/1997 republicata taxele de timbru se platesc anticipat, iar neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit de instanta se sanctioneaza cu anularea actiunii sau cererii insa instanta este obligata ca odata cu citarea partii care a facut cererea sa o incunostinteze despre necesitatea plati taxei de timbru,
Nesocotirea acestei obligatii duce la nelegalitatea hotararii prin care a fost anulata ca netimbrata actiunea reclamantului, instanta trebuind sa acorde un termen pentru ca aceasta in cunostinta de cauza sa-si timbreze cererea .
Avand in vedre ca la instanta de apel reclamanta a facut dovada achitarii taxei de timbru in data de 15.10.2008 si au fost in imposibilitatea de a se prezenta in ziua judecarii cauzei asa cum rezulta din cererea de amanare, in mod gresit instanta s-a pronuntat pe exceptia netimbrarii cauzei.
Conform art. 6 pct. 1 din CEDO orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala instituita de lege, astfel ca, instanta de fond a pronuntat o sentinta nelegala, avand in vedere ca la dosarul cauzei se afla o cerere de amanare a cauzei si mai mult reclamanta a facut dovada achitarii taxei de timbru la instanta de apel cu data de 15.10.2008.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata, intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.7,9 Cod de procedura civila aportat la dispozitiile art. 20 din Legea nr.146/1997, solicitand admiterea recursului, modificarea deciziei civile si mentinerea sentintei civile, cu cheltuieli de judecata.
Contrar celor retinute in motivare de catre instanta de apel, reclamanta apelanta a fost citata cu mentiunea de a timbra si cuantumul taxei conform art.85 teza 1 Cod pr.civila, aspect ce rezulta atat din actele dosarului cat si din apelul declarat, prin care insa, nu a invocat ca motiv faptul ca nu ar fi fost citat cu mentiunea timbrarii, ci faptul ca nu a "putut" depune dovada achitarii taxei de timbru.
Motivarea instantei pe dispozitiile art.6 pct.1 CEDO nu are suport legal fiind incalcate dispozitiile art.20 din Legea nr.146/1997, si de asemenea in cauza nu poate fi retinuta o stare de fapt identica sau asemanatoare cu cauza Beian deoarece nu s-a solicitat o scutire sau o reducere a taxei de timbru, simpla imprejurare a achitarii de catre parte a taxei de timbru, fara a fi depus dovada la dosarul cauzei este fara relevanta atata timp cat atat doctrina cat si practica au statuat ca prioritara in analizare este exceptia privitoare la timbrarea cererii principale, taxele trebuind a fi platite anticipat, asa incat pentru a se putea aprecia asupra temeiniciei cererii de amanare pentru lipsa de aparare trebuia ca instanta sa fie legal sesizata.
Prin intampinarea formulata in cauza reclamanta a solicitat respingerea recursului, invederand ca prin admiterea apelului Tribunalul Gorj a restabilit echilibrul in ceea ce reprezinta drepturile tuturor la o judecata echitabila, in masura in care cauza se afla la primul termen si cererea a fost depusa intr-un interval rezonabil.
Corect a retinut instanta de apel ca obligatia achitarii taxei de timbru a fost achitata anterior, dar datorita faptului ca nu s-a putut asigura asistenta, concomitent la doua instante din localitati diferite, chitanta doveditoare de plata, nu a putut fi depusa.
Prin decizia nr. 638/13.05.2009, Curtea de Apel Craiova a respins recursul declarat de parata impotriva deciziei civile nr. 49 din 18 februarie 2009, pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 12811/318/2008, in contradictoriu cu intimata reclamanta.
Pentru a se pronunta astfel instanta a retinut urmatoarele:
Din motivarea instantei de apel se desprinde ideea necesitatii acordarii unui nou termen in vederea satisfacerii timbrajului de catre parte si din aceasta perspectiva s-a aratat ca, in acest sens, reclamanta trebuia citata cu mentiunea timbrarii si a cuantumului.
S-a retinut ca primul termen de judecata a fost la data de 16 oct.2008, reclamanta fiind citata cu mentiunea de a timbra totodata, fiind indicat si cuantumul sumei (fila 8 dosar fond), obligatie prevazuta de lege in acest sens.
Legea nu impune acordarea unui nou termen, decat in situatia in care partea nu a fost citata cu mentiunea de a timbra si indicarea cuantumului, ceea ce nu este cazul in speta.
Insa, aceasta parte a motivarii instantei de apel neconforma cu piesele dosarului, nu conduce, prin invocarea ca motiv de recurs a acestui aspect, la modificarea solutiei pentru urmatoarele argumente:
Potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, taxele de timbru se platesc anticipat, iar conform art.20 alin.2 din aceeasi lege, daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in momentul inregistrarii cererii, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata.
Sanctiunea anularii actiunii sau a cererii este prevazuta de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 numai pentru situatia in care obligatia de plata nu a fost indeplinita pana la termenul stabilit insa recurenta, citata cu mentiunea de a depune taxa de timbru in valoare de 3267,2 lei noi, timbrul judiciar in valoare de 1,5 lei noi, si-a indeplinit aceasta obligatie, anterior primului termen stabilit 16 oct.2008, deoarece potrivit chitantei seria TS 4 nr.2857908 (fila 10 dosar apel), plata taxei de timbru a fost facuta la data de 15.10.2008.
Fata de faptul ca recurenta si-a indeplinit obligatia de plata anterior termenului de 16 oct.2008 s-a retinut ca in cauza nu sunt incidente prevederile art.20 alin.3 din legea nr.146/1997, chiar daca dovada achitarii s-a facut ulterior din motive independente de vointa reclamantei intimate, neaflata in culpa, asa cum reiese din cererea de amanare si extras ECRIS, din care reiese ca reclamanta in aceeasi data mai avea o cauza pe rol, iar consilierul juridic nu putea asigura apararea decat intr-un singur dosar.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg- Jiu, la data de 11.06.2009, sub nr. 7385/318/2009
Prin serviciul registratura, la data de 07.09.2009, parata Balaci Valeria a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulate, afirmand ca actele premergatoare eliberarii titlului, respectiv procesul verbal de punere in posesie nr. 358/05.03.2007, precum si titlul de proprietate nr. 1508904/09.10.2007, i-au fost eliberate avand la baza hotarari judecatoresti ramase irevocabile, apreciind ca titlul sau de proprietate privit ca act administrativ, prin continut, este conform Legii Fondului Funciar, fiind eficient (filele 10-15).
Pe parcursul cercetarii judecatoresti a fost administrata proba cu interogatoriul reclamantei, proba cu inscrisuri si proba cu expertiza tehnica de specialitate
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta constata ca actiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu parata, este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Actiunea in revendicare este acea actiune reala prin care reclamantul cere instantei de judecata sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun determinat si, pe cale de consecinta, sa-l oblige pe parat la restituirea posesiei bunului.
Proba dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu revine reclamantului in conformitate cu art. 1169 Cod Civil.
In speta instanta retine ca ambele pati invoca faptul ca sunt proprietarii terenului in litigiu, invederand ca detin acte de proprietate cu privire la acesta, acte ce provin de la autori diferiti.
Conform doctrinei si practicii judiciare in materie intr-o actiune in revendicare, in situatia in care atat reclamantul cat si paratul detin titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, titluri ce provin de la autori diferiti, instanta este obligata sa le cerceteze si sa pronunte hotararea in favoarea acelei parti care a dobandit bunul de la autorul al carui drept este mai preferabil.
In speta instanta retine ca fiecare dintre parti invoca dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu, reclamanta in baza contractelor de vanzare cumparare autentificate sub nr. 7741/03.10.2002, 380/05.02.2003, 7162/12.09.2002 si 479/12.02.2003, iar parata in baza titlului de proprietate nr. 1508904/09.10.2007.
Din raportul de expertiza intocmit in cauza (filele 94-100) instanta retine ca terenul in litigiu este in suprafata de 8422 mp si se regaseste atat in titlul de proprietate eliberat in favoarea paratei cat si in contractele de vanzare cumparare invocate de reclamanta, astfel 134 mp ce se regaseste in contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 774/03.10.2002, 3562 mp ce se regaseste in contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 380/05.02.2003, 637 mp ce se regaseste in contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 7162/12.09.2002 si 4089 mp ce se regaseste in contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.479/12.02.2003, persoanelor cu care reclamanta a incheiat aceste contracte de vanzare cumparare fiindu-le eliberate titlurile de proprietate nr. 3/10.05.2002, 20/11.10.2002, 10/11.10.2002 si 17/29.08.2002.
Analizand titlurile de proprietate invocate de parti instanta retine urmatoarele:
Titlul de proprietate nr. 1508904/09.10.2007, eliberat paratei a fost emis in temeiul sentintei civile irevocabile nr. 7727/30.11.2006, pronuntata de Judecatoria Tg Jiu in dosarul nr. 815/318/2006 (fila 16) prin care s-a dispus reconstituirea in favoarea paratei a dreptului de proprietate pentru suprafata de 3,5 ha tern cu vegetatie forestiera, avand latimea de 20 m si lungimea de 1750 m, cu vecinii la N Boltasu Emanoil si Dochian Ion, la S cu Boltasu Emanoil, la V si E rest proprietate.
Din considerentele sentintei civile mentionate instanta retine ca reconstituirea dreptului de proprietate pe terenul mentionat in dispozitivul sentintei s-a facut pe vechiul amplasament ce a apartinut autoarei paratei, conform actului de vanzare cumparare din data de 23.08.1920 si care a fost identificat prin raportul de expertiza intocmit de expert Munteanu Iancu, art. 24 din Legea nr. 1/2000 stabilind prioritatea unei astfel de reconstituiri.
In aceste conditii este cert ca dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera reconstituit in favoarea persoanelor de la care reclamanta a cumparat inclusiv suprafata de 8422 mp teren cu vegetatie forestiera ce se regaseste si in titlul de proprietate eliberat paratei nu respecta vechiul amplasament al autorilor acestora.
Din considerentele sentintei civile nr. 843/2006 (fila 221) instanta constata ca parata a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la acest teren in anul 1998, prin urmare anterior eliberarii adeverintelor de proprietate, proceselor verbale de punere in posesie si titlurilor de proprietate persoanelor ce si-au instrainat terenurile catre reclamanta, din inscrisurile aflate la filele 45 - 56 rezultand ca toate aceste acte de proprietate au fost eliberate in anul 2002.
Avand in vedere cele aratate si tinand seama de faptul ca in conformitate cu dispozitiile art. 24 din Legea nr. 1/2000 reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera, pentru diferenta dintre suprafata primita prin aplicarea legilor fondului funciar si cea avuta in proprietate, persoanelor fizice si juridice sau, dupa caz, mostenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente, instanta apreciaza ca titlul de proprietate eliberat in favoarea paratei este mai bine caracterizat, actiunea formulata de reclamanta fiind in aceste conditii neintemeiata.
Avand in vedere faptul ca parata a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul in litigiu inca din anul 1998 cand terenul era liber, titlurile de proprietate si procesele verbale de punere in posesie invocate de reclamanta fiind emise in anul 2002, instanta retine ca nu sunt incidente in speta dispozitiile art. 24, alineat 2 din Legea nr. 1/2000 care excepteaza de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament terenurile atribuite fostilor proprietari cu respectarea prevederilor Legii nr. 18/1991 pentru care se eliberasera deja titluri de proprietate sau procese verbale de punere in posesie.
Avand in vedere dispozitiile art. 274 Cod de procedura civila conform carora partea care cade in pretentii va fi obligata la cerere sa plateasca cheltuielile de judecata dovedite de partea adversa, instanta urmeaza sa oblige reclamanta la plata catre parata a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge actiunea formulata de reclamanta X, cu sediul in......, in contradictoriu cu parata Y, domiciliata in ............
Obliga reclamanta la plata catre parata a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 13.07.2010.
PRESEDINTE, GREFIER,
MIHAELA SURDOIU IRINA CALUGARU
Red.S.M./Th.S.M.
4 ex./15.07.2010