Cod operator 2445
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
TARGU JIU
SENTINTA CIVILA Nr. 2691
Sedinta publica de la 12 Aprilie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE DORINA IVANISI
Grefier ELENA CARBUNESCU
Pe rol fiind judecarea cauzei civile, privind pe contestatorii ......., in contradictoriu cu intimatii BEJ ENEA M.MARIN, ...., avand ca obiect contestatie la executare.
La apelul nominal facut in sedinta publica, s-au prezentat contestatoarea ...., in calitate de parte si de procurator pentru ceilalti contestatori, intimatul .... asistat de avocat Murgu Grigore, fiind lipsa intimat BEJ Enea M. Marin.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, intimatul prezent a depus la dosar contractul de asistenta juridica incheiat la 13.11.2009, cu avocat Bocse Marian, contract avand nr. 024798 si nemaifiind alte cereri de formulat, s-a acordat cuvantul pe fond partilor prezente.
Contestatoarea Fagas Viorica, in calitate de parte, a solicitat admiterea cererii asa cum a fost formulata si anularea formelor de executare, respectiv somatia nr. 540 E/2009 din 27.11.2009 si procesul verbal de cheltuieli nr. 540 E/2009, ce i-au fost inaintate de BEJ Enea M. Marin, cu obligarea intimatilor la cheltuieli de judecata.
Avocat Murgu Grigore pentru intimat a solicitat respingerea contestatiei la executare, obligarea contestatorilor la cheltuieli de judecata, conform notei depusa la dosar, precum si obligarea contestatorilor la daune morale, intrucat s-a intarziat executarea sentintei civile nr. 2325/30.03.2009 pronuntata in dosarul nr. 3644/318/2009.
INSTANTA
Prin cererea introdusa pe rolul Judecatoriei Tg Jiu si inregistrata sub nr.554 /318/2010, contestatorii ....., au solicitat instantei ca prin sentinta ce se va pronunta si in contradictoriu cu intimatii BEJ ENEA M.MARIN, ...., sa se dispuna anularea formelor de executare intocmite in dosarul nr. 540 E/2009 de BEJ Enea M. Marin, respectiv somatia nr. 540 E/2009 din 27.11.2009 si procesul verbal de cheltuieli cu nr. 540 E/2009.
In motivare, contestatorii au aratat ca sumele de 595 lei reprezentand onorariu executare silita si 14,10 lei reprezentand taxa timbru, timbre mobile postale, judiciare, fiscale, sunt legale si consimt sa le plateasca.
Cat priveste suma de 2400 lei, reprezentand onorariu avocat, contestatorii au precizat ca aceasta este o suma care nu-si are suport economic, nu poate fi motivat cuantumul atat de sporit, nu are suport legal si intimatul Donoiu Marcel nu poate justifica aceasta suma, numai pentru ca avocatul Bocse Marin sa depuna la sediul executorului judecatoresc Enea M. Marin, sentinta civila nr. 2325/30.03.2009.
Au mai sustinut contestatorii ca aceasta suma de 2400 lei reprezentand onorariu avocat pentru Bocse Marin, achitat de client .... in faza de executare silita, nu este o suma certa, lichida si exigibila.
In drept, contestatorii si-au intemeiat cererea pe disp. art. 399, 404 CPC si au timbrat cu suma de 194 lei, precum si timbru judiciar de 3 lei.
La solicitarea instantei, intimatul BEJ Enea M. Marin a inaintat in copii certificate, dosarul de executare silita cu nr. 540 E/2009, iar acesta a fost atasat la filele 30-43 din dosar.
Intimatul ... a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia tardivitatii introducerii contestatiei la executare, cu motivarea ca respectiva contestatie a fost introdusa la 11 ianuarie 2010, desi procesul verbal de cheltuieli, precum si somatia, au fost primite sub semnatura la 24.12.2009, deci s-a depasit termenul de 15 zile prevazut pentru introducerea contestatiei de catre contestatori.
In ceea ce priveste fondul cauzei, intimatul a sustinut ca activitatea depusa de avocatul angajat are suport legal, deoarece in temeiul art. 91 alin. 1 din statutul profesiei de avocat "In conditiile legii, avocatul asigura asistenta si reprezentarea juridica in fata instantelor judecatoresti, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor cu atributii jurisdictionale, a notarilor publici si a executorilor judecatoresti".
Intimatul a mai precizat ca activitatea depusa de avocatul angajat, in faza de executare silita, nu a constat numai in depunerea unei simple sentinte, la dosarul de executare silita, aceasta a constat si in consultatii, efectuarea de cereri cu caracter juridic, iar cuantumul onorariului perceput de avocat are temei legal, prin prisma prevederilor art. 132, 133, 134 al statutului profesiei de avocat.
Cu privire la suma de 2400 RON reprezentand onorariu avocat, s-a aratat ca aceasta este o suma certa, lichida si exigibila, deoarece provine dintr-un titlu executoriu, catimea este determinata potrivit disp. art. 379 C.P.C.
In sedinta publica din 15 martie 2010, s-a pus in discutie exceptia tardivitatii contestatiei invocata de intimatul ...., avocat Murgu Grigore, pentru intimat, a solicitat admiterea exceptiei, iar contestatoarea Fagas Viorica a solicitat respingerea exceptiei tardivitatii contestatiei, aratand ca detine inscrisuri doveditoare, pe care le-a depus la dosar si din care reiese ca respectiva contestatie a fost depusa inlauntrul termenului de 15 zile prevazut de lege.
Instanta, analizand exceptia invocata, cu privire la tardivitatea contestatiei si avand in vedere inscrisurile depuse la dosar, constata ca din confirmarea de primire aflata la dosar, la fila 53, reiese cu certitudine ca respectiva contestatie a fost inaintata prin posta la data de 07.01.2010, Judecatoria Tg Jiu a confirmat primirea acesteia la data de 11.01.2010, deci contestatorii au respectat termenul de 15 zile, prevazut de art. 401 CPC, pentru introducerea contestatiei, termen care curge pentru acestia de la data de 24 dec. 2009, cand s-a facut comunicarea actelor de executare de BEJ Enea M. Marin, "data comunicarii rezultand din inscrisul atasat la fila 54 dosar".
Fata de aceste date precizate mai sus, instanta a ajuns la concluzia ca exceptia tardivitatii contestatiei invocata de intimat nu este intemeiata si a procedat la respingerea acesteia.
Intimatul ... a mai depus la dosar contractul de asistenta juridica cu nr. 024798/13.11.2009, incheiat intre client ... si avocat Bocse Marian, avand ca obiect redactare, sustinere, reprezentare, in cadrul executarii silite.
Analizand fondul cauzei, instanta retine urmatoarele:
Contestatorii au formulat contestatie la executare, in ceea ce priveste formele de executare, respectiv somatia nr. 540 E/2009 si procesul verbal de cheltuieli, intocmite de executorul judecatoresc Enea M. Marin si au motivat ca suma de 2400 lei, reprezentand onorariu avocat in faza de executare, pentru Bocse Marian, de catre client Donoiu Marcel, nu are suport legal, nu poate fi justificata, nu are suport economic, iar cuantumul este sporit.
Este de retinut ca in conformitate cu disp. art. 94 alin. 2 si 3 din statutul profesiei de avocat, onorariul se stabileste prin negociere si in consecinta, instanta nu este indreptatita sa reduca cuantumul onorariului stabilit de avocat cu clientul sau ( CSJ - Sectia Comerciala, Decizia nr. 1479/1996, publicata in B.J. 1996)
In conformitate cu art. 34 din Legea 51/95 " Contractul dintre avocat si clientul sau nu poate fi stanjenit sau controlat direct sau indirect de nici un organ al statului, astfel ca instantele nu mai pot sa majoreze sau sa micsoreze onorariile avocatilor ( Curtea de Apel CA Timisoara - sectia civila , decizia nr. 1982/2000).
In situatia in care s-ar sustine ca in baza disp. art. 274 pct. 3 CPC, instanta poate sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, se retine ca dispozitiile acestui text de lege de drept comun, nu se aplica in speta de fata, intrucat este vorba de un onorariu achitat in faza de executare silita, in baza contractului de asistenta juridica nr. 024798/13.11.2009 de catre client Donoiu Marcel, pentru avocat Bocse Marian, pentru executarea unui titlu definitiv si irevocabil ( sentinta civila nr. 2325/30.03.2009 pronuntata de Judecatoria Tg.Jiu, in dosarul nr. 3644/318/2009)
Dispozitiile dreptului comun si art. 274 pct. 3 CPC, sunt aplicabile numai la judecata in fond si judecata in cai de atac, cand se pune problema ca partea care a pierdut procesul si a cazut in pretentii, sa suporte si cheltuielile de judecata.
In concluzie, formele de executare intocmite de executorul judecatoresc BEJ Enea M. Marin, pentru suma de 2400 lei, reprezentand onorariu avocat, achitat in faza de executare, de catre intimatul ...., sunt legale si in cauza nu sunt indeplinite disp. art. 399- 404 C.P.C., deci urmeaza a se respinge contestatia la executare formulata de contestatori.
In baza art. 274 CPC, urmeaza a fi obligati contestatorii, in solidar, la 500 lei, cheltuieli de judecata fata de intimatul Donoiu Nicolae Marcel, reprezentand onorariu de avocat, achitat in cursul cercetarii judecatoresti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge contestatia la executare formulata de contestatorii .... domiciliati in Tg Jiu, jud. Gorj, impotriva formelor de executare intocmite de intimatul BEJ ENEA M.MARIN, cu sediul in Tg Jiu, str. Tudor Vladimirescu nr. 65, jud. Gorj, in contradictoriu cu intimatul ...., domiciliat in Tg Jiu, jud Gorj.
Obliga contestatorii, in solidar, la 500 lei, cheltuieli de judecata fata de intimatul .....
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 12 Aprilie 2010, la Judecatoria Tg Jiu.
Presedinte,
DORINA IVANISI Grefier,
ELENA CARBUNESCU
Red. D.I.
E.C. 28 Aprilie 2010
7 ex.
1