Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Pensie de intretinere Sentinta civila nr. 7450 din data de 11.11.2010
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu


Dosar nr. 17853/318/2010 Cod operator 2445
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
SENTINTA CIVILA Nr. 7450
Sedinta publica de la 11.11.2010
Completul constituit din:
JUDECATOR- ANGELA GAVANESCU
GREFIER: IUTALIM RAMONA CLAUDIA


Pe rol fiind judecarea actiunii civile, avand ca obiect majorare pensie de intretinere, formulata de reclamantul MOM, cu incuviintarea reprezentantului sau legal Gamulescu GEE impotriva paratului MCM, in contradictoriu cu Autoritatea tutelara din cadrul CL.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile, reclamantul fiind reprezentat de reprezentantul sau legal, GEE.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei, de catre grefierul de sedinta, dupa care se constata inaintate la dosar prin serviciul registratura al instantei adeverinta nr.11224/08.11.2010 privind veniturile realizate de parat pe lunile septembrie si octombrie, la SC A SA.
De asemenea, se constata depusa din partea reclamantului MOM cerere prin care precizeaza ca isi insuseste actiunea promovata de reprezentantul sau legal, insotita de sentinta civila nr.664/2009 a Judecatoriei Tg-Jiu, purtand mentiunea ramanerii definitive prin nerecurare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constatandu-se cauza in stare de judecata, s-a acordat cuvantul pe fond.
Reprezentantul legal al reclamantului solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, majorarea pensiei de intretinere in raport de veniturile paratului, cu luarea in calcul atat a veniturilor realizate de parat atat la SC ASA, cat si la Primaria D.

J U D E C A T A

Prin actiunea civila inregistrata la data de 02.09.2010 sub nr.17853/318/2010 pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu, reclamanta GEE, in calitate de reprezentant legal al minorului MOM, a chemat in judecata pe paratul MCM, solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna majorarea pensiei de intretinere stabilita in favoarea minorului si in sarcina paratului prin sentinta civila nr.664/04.02.2009 a Judecatoriei Tg-Jiu, raportat la veniturile obtinute de parat in prezent.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca prin sentinta civila mentionata paratul a fost obligat la o pensie lunara in cuantum de 102 lei lunar in favoarea minorului, avandu-se in vedere veniturile realizate de parat la acea data, care insa in prezent au crescut.
A sustinut ca minorul se afla in intretinerea exclusiva a mamei.
In drept, actiunea nu a fost motivata.
In dovedirea actiunii reclamanta a depus la dosar in copie, certificatul de nastere al minorului, cartea de identitate a minorului, sentinta civila nr.664/04.02.2009 a Judecatoriei Tg-Jiu, adeverinta din care rezulta ca minorul este elev in clasa a XI-a la Liceul T TJ.
Paratul, legal citat, a formulat intampinare, aratand ca mai are un minor in intretinere, respectiv MFM, nascuta la data de 20.12.1998, anexand certificatul de nastere al minorei, solicitand ca la calcularea pensiei de intretinere sa fie avuta in vedere aceasta imprejurare.
Instanta, din oficiu, a dispus citarea in cauza in calitate de reclamant a minorului MOM, cu mentiunea de a preciza daca isi insuseste actiunea promovata de mama sa, avand in vedere faptul ca minorul care a implinit 14 ani are, potrivit dispozitiilor art.9 din Decretul nr.31/1954, capacitate de exercitiu restransa, ceea ce insemana ca, potrivit disp.art.105 C.familiei, dupa implinirea varstei de 14 ani, minorul isi exercita singur drepturile si isi executa tot astfel obligatiile, insa numai cu incuviintarea prealabila a reprezentantului legal.
La ultimul termen de judecata reclamantul minor a inaintat la dosar cerere prin care a aratat ca isi insuseste actiunea promovata de reprezentantul sau legal.
De asemenea, instanta a dispus, in temeiul disp.art.129 alin.5 C.proc.civ., emiterea unei adrese la locul de munca al paratului, SC A SA RV, precum si la Primaria D, pentru a se comunica veniturile nete permanente obtinute de parat pe ultimele 6 luni, defalcate pe fiecare luna si media lunara a acestora, solicitandu-se aceste venituri si pentru lunile septembrie si octombrie 2010, relatiile solicitate fiind comunicate cu adresa nr.9178/09.09.2010, adresa nr.11224/08.11.2010 si adresa nr.1943/13.10.2010.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Paratul MCM este tatal minorului MOM, nascut la data de 17.10.1993, conform certificatului de nastere nr.575/1993 aflat la dosarul cauzei ( fila 6).
Pe de alta parte, din certificatul de nastere nr.295/1998 instanta constata ca paratul mai are un minor in intretinere, respectiv MFM, nascuta la data de 20.12.1998.
Prin sentinta civila nr.664/04.02.2009 a Judecatoriei Tg-Jiu paratul a fost obligat la plata unei pensii de intretinere majorate in favoarea minorului MOM in cuantum de 102 lei lunar incepand cu data introducerii actiunii 09.01.2009 si pana la majorat.
Din adeverinta nr.1943/13.10.2010 eliberata de Primaria D (fila 10), instanta retine ca paratul ocupa functia de consilier local pe perioada determinata, iar veniturile nete realizate in aceasta functie sunt aprilie-iunie 2010-104 lei si iulie-septembrie 2010-78 lei.
Din adeverintele inaintate de SC A SA RV, instanta retine ca paratul ocupa functia de electrician in cadrul acestei societati si a realizat un venit net in luna mai 2010 de 1145 lei, in luna iunie 2010 -1145 lei, in luna iulie 2010 -1059 lei, in luna august 2010 -1569 lei, in luna septembrie 2010 -1059 lei, in luna octombrie 2010- 1030 lei.
La stabilirea veniturilor sale nete care vor fi luate in considerare pentru calcularea cuantumului pensiei de intretinere, instanta va avea in vedere pe de o parte veniturile cu caracter de continuitate realizate de acesta, iar pe de alta parte faptul ca in ceea ce priveste indemnizatia de consiler local, fiind venit bugetar, nu se va face media pe ultimele 6 luni, asa cum se procedeaza in mod obisnuit cand se stabileste cuantumul pensiei de intretinere. Calcularea pensiei pe baza mediei veniturilor lunare din ultimele 6 luni anterioare promovarii actiunii sau datei pronuntarii hotararii de obligare la plata pensiei s-a impus practicii judiciare, ca urmare a fluctuatiilor intervenite in privinta veniturilor, de principiu, salariale, supuse, de regula, unor cresteri periodice, fiind in avantajul minorilor.
Avand in vedere faptul ca prin Legea nr.118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar veniturile angajatilor bugetari s-au redus cu 1/4, dand nastere unei situatii atipice cu privire la mijloacele debitorului intretinerii, in ceea ce priveste indemnizatia de consilier local a paratului instanta va avea in vedere cuantumul acesteia rezultat in urma reducerii legale mentionate, respectiv 78 lei, acestea fiind posibilitatile actuale ale debitorului.
Astfel, instanta va avea in vedere venitul net permanent realizat la SC A S ( luna mai 2010 de 1145 lei, in luna iunie 2010 -1145 lei, in luna iulie 2010 -1059 lei, in luna august 2010 -1569 lei, in luna septembrie 2010 -1059 lei, in luna octombrie 2010- 1030 lei), la care se adauga un cuantum de 78 lei lunar reprezentand indemnizatia de consilier local, rezultand un cuantum total al veniturilor nete avute in vedere la stabilirea pensiei de intretinere de 7475 lei.
Intrucat, potrivit dispozitiilor art.94 din Codul familiei, nu se face nici o rezerva cu privire la veniturile parintelui care urmeaza a fi obligat la plata pensiei de intretinere pentru copilul sau, inseamna ca la calcularea pensiei de intretinere ce se stabileste de instanta trebuie luate in considerare toate veniturile care au caracter de continuitate, adica nu numai retributia propriu-zisa, ci si sporul de vechime sau alt venit permanent, cum sunt in speta orele suplimentare. Ca atare, acestea vor fi avute in vedere la stabilirea venitului mediu net al paratului pentru ultimele 6 luni anterioare promovarii actiunii, constatandu-se astfel un cuantum mediu al venitului sau de 1245,8 lei lunar.
Cum venitul net avut in vedere la stabilirea pensiei de intretinere datorate de parat in favoarea minorului prin sentinta civila nr. 664/04.02.2009 a Judecatoriei Tg-Jiu a fost 613,5 lei, iar in prezent venitul sau mediu lunar este 1245,8 lei, instanta constata ca veniturile paratului au crescut, astfel ca s-au schimbat imprejurarile avute in vedere la pronuntarea sentintei civile mentionate.
In conformitate cu dispozitiile art.31 din Legea 272/2004 " ambii parinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti trebuie sa aiba in vedere interesul superior al copilului si sa asigure bunastarea materiala si spirituala a copilului."
Pornind de la acest principiu consacrat de lege, privind protectia si promovarea interesului copilului, rezulta ca interesul minorului este acela de a primi pensie si de la parintele caruia nu i-a fost incredintat.
In conformitate cu art. 86 alin.1, coroborat cu art. 107 alin. 1din Codul familiei, obligatia de intretinere exista si intre parinti si copii.
Aceste dispozitii legale sunt completate de art.86 alin.3 C.fam., care statueaza ca descendentul, cat timp este minor, are dreptul la intretinere, oricare ar fi pricina nevoii in care se afla, nevoie care este astfel prezumata de lege. Obligatia de a contribui la cheltuielile privind intretinerea copilului minor reprezinta, asadar, aspectul patrimonial al indatoririlor parintesti legate de cresterea, ingrijirea si educarea acestuia, starea de nevoie fiind prezumata in cazul copilului minor.
Intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati, astfel cum statueaza disp. art. 94 alin. 1 C.familiei.
Potrivit art.94 alin.2 din Codul familiei, instanta judecatoreasca va putea mari sau micsora obligatia de intretinere, dupa cum variaza cele doua criterii expuse mai sus, respectiv dupa cum se schimba mijloacele materiale ale debitorului obligatiei de intretinere sau starea de nevoie a creditorului obligatiei de intretinere.
Constatand ca nevoile minorului au crescut in mod inevitabil odata cu varsta, avand in prezent 17 ani, avand in vedere si dispozitiile art. 94 alin.3 din Codul familiei, conform carora, in cazul in care intretinerea este datorata de parinte pentru doi copii se stabileste pana la 1/3 din castigul sau din munca, deci 1/6 din venituri pentru fiecare, instanta constata ca cererea de chemare in judecata este intemeiata, impunandu-se majorarea cuantumului pensiei de intretinere stabilita in sarcina paratului si in favoarea minorului MOM, nascut la data de 17.10.1993, de la 102 lei lunar la 207,6 lei lunar, incepand cu data introducerii actiunii, 02.09.2010 si pana la majoratul minorei sau noi dispozitii ale instantei.
Potrivit art.453 alin.2 C.proc.civ., pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere, cand executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, infiintarea popririi se dispune de instanta de fond, din oficiu, de indata ce hotararea este executorie potrivit legii, asadar indiferent daca partile au solicitat sau nu aceasta masura, astfel ca in raport de aceste prevederi legale, instanta va dispune din oficiu prin ordonanta infiintarea popririi asupra veniturilor salariale realizate de parat la SC A SA.
In temeiul art.274 C.proc.civ., instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Admite actiunea avand ca obiect majorare pensie de intretinere formulata de reclamantul MOM, cu domiciliul in ......, cu incuviintarea reprezentantului sau legal GE, cu acelasi domiciliu impotriva paratului MCM, cu domiciliul ..... si in contradictoriu cu Autoritatea tutelara din cadrul Consiliului Local.
Majoreaza pensia de intretinere stabilita in sarcina paratului si in favoarea minorului MOM, nascut la 17.10.1993, prin sentinta civila nr.664/04.02.2009 a Judecatoriei Tg-Jiu, de la 102 lei lunar la 207,6 lei lunar, incepand cu data introducerii actiunii, 02.09.2010 si pana la majoratul minorului sau noi dispozitii ale instantei.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 11.11.2010 la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte, GREFIER, RED.TEHN.AG 5 ex.15.11.2010

Sursa: Portal.just.ro