Dosar nr. Cod operator 2444
at.87 alin 1 din OUG 195/2002 R.
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
TARGU JIU
SENTINTA PENALA Nr.
Sedinta publica de la
Completul compus din:
PRESEDINTE -
Grefier
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Tg-Jiu Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul S C D , trimis in judecata prin rechizitoriul nr. al Parchetului de pe langa Judecatoria Tg-Jiu pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 republicata.
La apelul nominal, facut in sedinta publica, a raspuns inculpatul asistat de avocat S S si martorul din acte D C .
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, de catre grefierul de sedinta, a fost ascultat martorul prezent conform art.323 C.p.p. sub prestare de juramant, cele declarate fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.
Inculpatul prin aparator a depus la dosar inscrisuri in circumstantiere ( caracterizare, diploma de licenta, certificat de nastere a minorilor aflati in intretinere, certificat de casatori, diploma de bacalaureat, certificat medical nr. 877/31.07.2008, certificate de incadrarea cu grad de handicap nr. 4558/12.09.2008, nr. 4517/11.09.2008, legitimatia nr. 3654 pentru persoane cu grad de handicap.
Instanta constatand ca nu mai exista cereri de formulat si probe de administrat a declarat cercetarea judecatoreasca incheiata si s-a acordat cuvantul pe fond.
Reprezentantul Ministerul Public, dupa expunerea starii de fapt, a formulat concluzii de condamnare a inculpatului la pedeapsa inchisorii pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 republicata si cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Avocat S S , pentru inculpat, a solicitat instantei condamnarea inculpatului la pedeapsa inchisorii, orientata spre minimul special prevazut de lege, in considerarea atitudinii sincere a inculpatului pe parcursul procesului penal.
Ca modalitate de executare a pedepsei inchisorii a solicitat aplicarea dispozitiilor art. 861 Cod penal invederand instantei ca sunt indeplinite cerintele prevazute de lege.
Inculpatul avand ultimul cuvant a recunoscut si regretat fapta comisa , lasand la aprecierea instantei solutia. INSTANTA
Asupra procesului penal de fata,
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Tg-Jiu nr. din 16.04.2009 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului S C D, , cercetat in stare de libertate, pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 republicata.
In fapt s-a retinut ca, in noaptea de 07.02.2009, orele 02:00, lucratorii de politie din cadrul SPR Gorj au oprit pentru control autoturismul marca Volvo cu numar de inmatriculare ., care se deplasa pe drumurile publice de pe raza orasului Tg-Jiu- strada General Tell, autovehiculul fiind condus de inculpatul SC D
Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, la orele 02: 08, rezultand o valoarea de 0,63 MG/L alcool pur in aerul respirat ( fila 6 d.u.p), ulterior fiind condus la Spitalul Tg-Jiu in vederea recoltarii probelor biologice de sange.
Inculpatului i s-a recoltat o singura proba biologica de sange, deoarece a refuzat recoltarea celei de-a doua proba , astfel ca din buletinul de analiza toxicologica - alcoolemie nr.153/267 din data de 10.02.2009 intocmit de catre SML Gorj a rezultat ca valoarea alcoolemiei acestuia a fost de 1,25 g %0 la orele 02:20.
Cu ocazia audierii inculpatul a precizat ca in noaptea de 07.02.2009 in intervalul de timp 01:35-01:55, la Pizzeria Partener din Tg-Jiu a consumat 250 ml wyski, desi initial a declarat ca in noaptea mentionata in intervalul de timp 23:00-01:00 a consumat trei beri cu alcool.
Din declaratiile datate la 12.03.2009 si 23.09.2009, ale martorilor L P , SM si D C C , se retine ca acestia au asistat la oprirea in trafic a inculpatului si testarea acestuia cu aparatul etilotest, precum si ca inculpatul a declarat verbal ca a consumat beri cu alcool la Pizzeria Partener din Tg-Jiu in intervalul de timp 23:-01:00 in noaptea de 007.02.2009
In cursul urmaririi penale s-au administrat urmatoarele probe: proces verbal de constatare; buletin de analiza toxicologica-alcoolemie nr.153/267 din 10.02.09 intocmit de SML Gorj, valoarea alcooltest tip Drager, declaratii martori, declaratii inculpat.
Inculpatul a fost trimis in judecata in stare de libertate.
Cauza a fost inregistrata la Judecatoria Tg-Jiu, sub nr. .
In cursul cercetarii judecatoresti, ascultat in sedinta publica din 25.05.2009, inculpatul a declarat ca recunoaste si regreta fapta comisa precizand totodata ca isi insuseste probatoriul administrat in cursul urmaririi penale si nu mai solicita alte probe in aparare.
Inculpatul a precizat ca a condus autoturismul marca Vollvo sub influenta bauturilor alcoolice insa a condus pe un drum " printre blocuri" pe o distanta scurta iar inainte de a iesi in bulevard pentru a parca masina a fost oprit de organele de politie.
Examinand probatoriul administrat in cauza instanta retine ca la data de 07.02.2009, inculpatul a condus autoturismul marca Volvo cu numarul de inmatriculare , care se deplasa pe drumurile publice de pe raza orasului Tg-Jiu- str. G-ral Tell., sub influenta bauturilor alcoolice, fapta ce intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata.
In raport de considerentele expuse, rezulta indubitabil ca fapta comisa de inculpat raspunde tuturor cerintelor incriminatoare si, in consecinta solutia de condamnare a acestuia la pedeapsa inchisorii pentru savarsirea infractiunii prevazuta si pedepsite de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 republicata, isi afla suportul in probatoriul administrat pe parcursul procesului penal.
La individualizarea judiciara a pedepsei ce se va aplica inculpatului se vor avea in vedere imprejurarile in care a fost comisa fapta, gradul de pericol social concret al acestuia precum si circumstantele personale ale inculpatului.
Cat priveste cuantumul pedepsei ce se va aplica, instanta apreciaza ca o pedeapsa orientata spre minim este proportionala in raport cu gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului si imprejurarile in care aceasta a fost savarsita.
Ca modalitate de executare a pedepsei, ce se va aplica inculpatului, instanta, apreciaza ca suspendarea conditionata a acesteia, pe durata prevazuta de art. 82 Cod penal, apare ca adecvata si de natura sa asigure realizarea scopurilor pedepsei atat in ceea ce priveste preventia speciala cat si cea generala conform art. 52 Cod penal, respectiv scopurile preventive si educative.
Cu referire la pedeapsa accesorie ce se va aplica inculpatului, instanta retine ca, in aplicarea jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului cauza Hirst contra Marii Britanii, (hotararea din 30.03.2002), instanta nu va aplica in mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 Cod penal ci va analiza in ce masura, in prezenta cauza aceasta se impune fata de natura, gravitatea infractiunii savarsite sau comportamentul inculpatului.
Astfel, instanta nu retine nici o legatura intre o eventuala interzicere a dreptului de a alege si circumstantele personale ale inculpatului si natura infractiunilor savarsite si in consecinta, in baza art. 71 Cod penal si art. 3 din Protocolul nr. 1 aditional CEDO, va interzice acestora drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal in conditiile prevazute de art. 71 alin. 5 Cod penal.
Vazand si disp. art. 192 Cod procedura penala,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE In baza art. 87 alin 1 din OUG nr 195/2002 republicata condamna pe inculpatul S C D , la 1 an inchisoare.
In baza art. 81 C.p. dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata termenului de incercare prevazut de art.82 C.p.
Pune in vedere inculpatului dispozitiile art. 83 si urmatoarele C.p..
Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit b C.p. in conditiile prev. de art. 71 alin 5 C.p.
In baza art 191 C.p obliga inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu apel in 10 zile .
Pronuntata in sedinta publica din la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte,
Grefier,
1