Dosar nr. 527/318/2006 operator 2445
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
GORJ
Sentinta civila nr. 2307
Sedinta publica de la 02 Aprilie 2007
Completul compus din:
PRESEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU
Grefier ANGELA GAVANESCU
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. D. si pe parat V. L., avand ca obiect revendicare imobiliara.
La apelul nominal facut in sedinta publica a fost prezent reclamantul si procuratorul acestuia L. S., lipsa fiind parata si martorii S.S. si M. D..
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, ser constata depuse la dosar prin Serviciul Registratura note scrise si acte medicale, decizia nr. 1294/2002 din partea martorului S. S., adresa nr. 3 / 3649/30.03.2007 din partea O.C.P.I Gorj, proces verbal privind executarea mandatului de aducere privind martorul S. S., dupa care instanta pune in discutie cererea martorului M. D. prin care solicita sa nu fie audiat in calitate de martor.
Reclamantul este de acord ca acest martor sa nu fie audiat , precum si martorul S. S. avand in vedere actele medicale ale acestuia.
Instanta vazand disp. art. 191 c.p.c aplicabile martorului Murariu Dorin precum si actele medicale si toate actele si lucrarile dosarului privitoare la martorul Statie Sevastian, revine asupra probei testimoniale incuviintate in cauza nemaifiind utila.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constata cauza in stare de judecata, acordand partilor prezente cuvantul pe fond.
Reclamantul solicita admiterea actiunii cu cheltuieli de judecata.
Procuratorul L.S. depune concluzii scrise pentru reclamant.
JUDECATA
Prin cererea de chemare in judecata reclamantul P. D. a chemat in judecata pe parata V. L. pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligata sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilele casa de locuit si suprafata de 203, 3 metri patrati teren aferent constructiei, situata in TG-Jiu, str. 9 Mai nr. 119 jud. Gorj, cu urmatoarele vecinatati: N- Garbea Ion, S- Stoica Nicolae, E- Clinciu Florin si V- strada 9 Mai.
In motivare arata ca reclamantul a dobandit imobilele prin s.c. 3411/2000 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu prin adjudecarea definitiva si consemnare in intregime a pretului de catre reclamant, drept de proprietate transcris in cartea funciara sub nr. 4072/1.09.2000, ca a fost pus in posesie prin executor judecatoresc la 6.11.2000, ca parata a adjudecat acelasi imobil inscriindu-si dreptul sau de proprietate in cartea funciara sub nr. 7095/21.12.2001, aceasta intrand in posesia bunurilor prin deposedare.
Mai precizeaza reclamantul ca a actionat in judecata pe fostii proprietari ai imobilelor pentru asi recupera pretul platit.
Parata prin intampinare a solicitat respingerea actiunii.
Prin s.c. 2438 pronuntata in sedinta publica din 21.04. 2006 in dosarul 3721/C/2004 de Judecatoria Tg-Jiu, s-a respins actiunea civila in revendicare formulata de reclamant precizandu-se ca reclamantul poate uza de disp. art. 522 c.p.c. pentru a-si recupera pretul de la fostii proprietari, ca reclamantul desi a fost citat in dosarul de comandament nr. 4223/2000 intocmit la cererea creditorului ipotecar C.E.C, acesta a stat in pasivitate lasand procedura executarii silite sa-si urmeze cursul impotriva sa iar bunurile sa fie adjudecate de parata.
Reclamantul formuleaza recurs impotriva acestei sentinte si prin d.c. 1790 / 28 septembrie 2006 pronuntata de tribunalul Gorj - Sectia civila in dosarul 2877 /Civ/2006 s-a admis recursul declarat, s-a casat sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiasi instanta, retinandu-se ca la momentul rejudecarii instanta sa verifice si sa stabileasca data la care s-a cumparat bunul, modalitatea vanzarii, modalitatea inscrierii in cartea funciara, regimul titlului C.E.C.- ului, rangul creditorului, fiind esentiale in solutionarea cauzei.
La rejudecare s-a format dosarul 527/318/2006 .
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri, respectiv relatiile solicitate la O.C.P.I Gorj privitoare la inscrierea comandamentelor, ipotecii, ordonantelor de adjudecare, s-au atasat dosarele 17539/2002 la care este atasat dosar. Nr. 1207/Civ/2003, nr. 16839/2000 al Judecatoriei Tg-Jiu, nr. 2758/2002 la care sunt atasate dosarele 2730 /Civ/2002, nr. 8688/2001, nr. 57 /Civ/2002, dosarul 80 /E/2001 privind executarea silita initiata de C.E.C , nr. 142/E/2000, 4223/2000 al Judecatoriei Tg-Jiu privind comandamentul inregistrat de C.E.C, 3726/E/2000 privind punerea in posesie a reclamantului, 12760/1999 al Judecatoriei Tg-Jiu privind inregistrarea comandamentului la cererea creditorului S.S.
S-a administrat proba cu interogatoriul partilor, proba testimoniala fiind ascultati ca martori Z. C. si Z. A., declaratiile fiind atasate la dosar iar cu privire la martorul M. D. propus de parata avand in vedere disp. art. 191 c.p.c in sensul ca la data ivirii litigiului intre parti aceste avea calitate de consilier juridic la creditorul ipotecar C.E.C , instanta revine asupra acestei probe incuviintate. Cu privire la martorul S. S. avand in vedere actele medicale si dosarele atasate in cauza, instanta revine asupra acestei probe incuviintate ca nemaifiind utile cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele :
Prin contractul de vanzare - cumparare inscris in registrul de transcriptiuni sub nr. 1156/5.03.1998 debitorii Z. Constantin si Z. A. cumpara imobilele din litigiu de la vanzatorul N. N., pretul urmand sa fie achitat dintr-un imprumut contractat de cumparatori de la C.E.C Tg-Jiu ( fila 76).
C.E.C Tg-Jiu incheie contractul de ipoteca cu acesti debitori si prin incheierea nr. 505/10.03.1998 se inscrie ipoteca in favoarea C.E.C Tg-Jiu in registrul de transcriptiuni ( fila 5 si 132).
Creditorul S. S pune in executare silita s.c. 1638/5.03.1999 a Judecatoriei Tg-Jiu formandu-se dosarul de executare nr. 205/E/1999, se infiinteaza comandament inscris in registrul de transcriptiuni sub nr. 24 din 19.05. 1999 ( fila 109 - 112) iar prin s.c. 3411/4.05.2000 pronuntata in dosarul 12760/1999 de Judecatoria Tg-Jiu( fila 14) acest imobil este adjudecat de catre reclamant. Ulterior ordonanta de adjudecare a fost intabulata in cartea funciara sub nr. 4072 cu numarul 3847/1.09.2000 ( fila 70- 71). Intrucat debitorii Z. nu au eliberat imobilul de buna voie, reclamantul prin executor judecatoresc ( dosar 3726/E/2000- fila 16) intra in posesia imobilului incheindu-se procesul verbal in 6.11.2000.
Pe de alta parte creditorul ipotecar C.E.C instituie comandament inscris sub nr. 21 in 16.02.2000 in registrul de transcriptiuni ( fila 11 si 80), ulterior inscrierii comandamentului de catre creditorul S. S. pentru acelasi imobil.
In timpul executarii silite pornita de C.E.C. ( dosar executare 142/E/2000), la termenul de judecata din 6. 10. 2000 in dosarul 4223/2000 al Judecatoriei Tg- Jiu ( fila 45), consilierul juridic al C.E.C invedereaza instantei ca asupra aceluiasi imobil s-a pronuntat s.c. 3411/4.05.2000, imobilul fiind adjudecat de reclamant, solicitand totodata suspendarea cauzei. Cum in dosarul de executare amintit mai sus numitul F. I. platise pretul pentru acelasi imobil si vazand ca de fapt imobilul fusese adjudecat de alta persoana a solicitat instantei restituirea pretului, instanta fiind de acord cu aceasta cerere. Se repune dosarul pe rol la cererea C.E.C in data de 31.10.2000 fiind citat pentru opozabilitate adjudecatarul reclamant la 11.01.2001 iar prin s.c. 6039/5.06.2001 se scoate cauza de pe rol si se trimite la B.E.J Enea Marin pentru continuarea executarii silite.
C.E.C. formuleaza contestatie in anulare impotriva ordonantei de adjudecare referitoare la reclamant si prin s.c. 10955/ 31.10.2000 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu in dosarul 16839/2000, se respinge aceasta contestatie ca inadmisibila, sentinta nerecurata.
C.E.C continua executarea silita iar imobilul in litigiu este adjudecat de parata in data de 31.08.2001 sub nr. 80 /E/2001 de la debitorii Z., aceasta inscrie in cartea funciara dreptul sau de proprietate sub nr. 7095 la data de 21.12.2001.
In data de 21.12.2001 parata intra in posesia imobilului fara ajutorul executorului judecatoresc, prin ruperea lacatului de la poarta ( fila 51), nestiind ca acelasi imobil mai fusese adjudecat de numitul F. I. care ulterior a renuntat.
Chiar daca reclamantul a incercat prin mai multe actiuni fie sa intre in posesia imobilului, fie sa-i fie restituite sumele de bani platite la adjudecare, actionand pe debitorii Z. , pe creditorul S. S., pe parata si pe creditorul ipotecar C.E.C, initiind chiar contestatie la executare, toate actiunile au fost respinse retinandu-se constant ca actul de adjudecare nu este anulat si astfel, nu este evins.
Mai mult parata introduce actiune in constatarea dreptului sau de proprietate dar si in rectificarea cartii funciare prin radierea inscrierilor facute de reclamant, insa prin d.c. 3339 / 12.10.2004 irevocabila prin d.c. 3683 / 13.12.2005, Curtea de Apel Craiova a respins actiunea in constatare, retinand ca partile au posibilitatea promovarii unei actiunii in realizarea dreptului.
Cu privire la capatul de cerere privind rectificarea cartii funciare, acesta a fost respins, curtea aratand ca reclamantul a inscris primul dreptul sau de proprietate opozabil paratei ca dobanditor ulterior si de la acelasi autor iar rectificarea cartii funciare nr. 4072/2000 corespunde situatiei reale a imobilului, neexistand temeiuri pentru radierea inscrierii reclamantului ca proprietar a imobilului, intrucat dreptul de proprietate al acestuia a fost dobandit prin ordonanta de adjudecare ce nu a fost anulata iar mentiunile facute in cartea funciara cu nr. 4072/2000 anterioare celor facute de parata, sunt corecte( fila 43- 51 din dosarul de fond nr. 3721/2004).
Tot Curtea de Apel Craiova mai retine si faptul ca reclamantul nu a stat in pasivitate si a consimtit la vanzarea silita catre parata intrucat acesta a fost citat in dosarul de executare initiat de CEC pentru opozabilitate, acesta a formulat contestatie la executare cu toate caile de atac legale, contestatia fiind respinsa iar ordonanta de adjudecare a paratei nu a avut efect asupra valabilitatii inscrierilor in cartea funciara efectuate de reclamant.
Potrivit art. 480 cod civil , actiunea in revendicare este actiunea proprietarului neposesor formulata impotriva posesorului neproprietar .
In speta ambele parti au intrat in proprietatea imobilului prin aceiasi modalitate, respectiv executarea silita prin comandament indreptata impotriva debitorilor Z. Constantin si Z. A., pe de o parte de creditorul S. S. si pe de alta parte de C.E.C Tg-Jiu creditor ipotecar.
Ordonanta de adjudecare este un titlu executoriu in baza careia transferul dreptului de proprietate se face prin exproprierea debitorului in folosul adjudecatarului, in temeiul ordinului judecatoresc cuprins in ordonanta. Prin adjudecatare se produce purga ipotecilor la care este supus imobilul, adjudecatarul primind imobilul liber de aceste sarcini iar creditorul ipotecar urmand sa fie indestulat din pretul depus.
Instanta constata ca in cauza exista doua ordonante de adjudecare valabile :
Prima cea a reclamantului inscrisa in cartea funciara sub nr. 4072/01.09.2000 si cea de a doua a paratei inscrisa in cartea funciara sub nr. 7095 /21.12.2001. Prin prima ordonanta de adjudecare transferul de proprietate se transmite de la debitorii Z. la adjudecatarul reclamant. Prin a doua ordonanta, debitorii Z. nu mai erau proprietari la data adjudecarii iar creditorul ipotecar C.E.C avea cunostinta inca de la data de 6.10.2000, cu aproximativ cu un an inainte de adjudecarea imobilului de catre parata, ca acest imobil a fost adjudecat de catre reclamant.
In aceasta situatie creditorul ipotecar C.E.C putea urmari bunul in mana noului dobanditor, reclamant in cauza de fata, lucru ce nu s-a intamplat, C.E.C Tg-Jiu continuand executarea silita prin transferul proprietatii de la debitorii Z. catre parata desi la data de 31.08.2001 debitorii nu mai erau proprietari.
Din declaratiile martorilor Z. C. si Z. A. dar si din derularea executarii silite pornite de creditorul chirografar S. S., se retine ca acesti debitori nu au fost prezenti la nici un termen de executare iar acestia au adus la cunostinta reclamantului si creditorului chirografar faptul ca imobilul este ipotecat la C.E.C doar in momentul punerii in executare a ordonantei de adjudecare la data de 6.11.2000.
Cum inscrierile in cartea funciara s-au retinut a fi corect inregistrare , ambele ordonante de adjudecare au acelasi efect fiind veritabile titluri de proprietate. Intrucat actul de adjudecare al reclamantului fiind primul inscris in cartea funciara la 1.09.2000 si nefiind anulat pana in prezent si nici radiat din cartea funciara, in baza art. 480 cod civil, instanta urmeaza sa admita actiunea in revendicare si sa oblige pe parata sa lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilele descrise in actiune.
Vazand dip. art. 274 c.p.c. instanta urmeaza sa oblige parata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 405, 8729 lei catre reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea in revendicare imobiliara formulata de reclamant P.D. domiciliat in Tg-Jiu str. Aleea Plopilor, bl.7, ap.1, jud. Gorj, impotriva paratei V. L.domiciliata in comuna Balesti, sat Balesti, jud. Gorj .
Obliga parata sa lase reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie imobilele case de locuit si suprafata de 203,3 m.p. teren aferent constructiei, situate in Tg- Jiu, str. 9 Mai nr. 119 jud. Gorj, cu vecini : N- Girbea Ion, S- Stoica N., E- Clinciu Florin si V- strada 9 Mai .
Obliga parata la plata sumei de 405, 8729 lei catre reclamant, reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 02 Aprilie 2007 la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte,
LILIANA-MARIA CRUCERU
Grefier,
ANGELA GAVANESCU
D.V. 13 Aprilie 2007