Ultraj ( art. 257C.pen.)
Cuprins pe materii: Drept penal. Drept procesual penal. Arest la domiciliu. Achitare. In dubio pro reo.
Orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva, conform disp. art. 4 C. pr. pen.
Judecatoria Targu Bujor, sectia penala nr. 187/30.10.2014
Prin rechizitoriul nr. 388_../2014 din 09.04.2014 al Parchetului de pe langa Judecatoria T B , a fost trimis in judecata, in stare de arest la domiciliu, inculpatul S I , pentru savarsirea infractiunii de ultraj, prev. de art. 257, alin. 1, 2 Cod penal, retinandu-se in actul de sesizare ca inculpatul S. .I, in seara zilei de 11.03.2014, in jurul orei 1630, a lovit peste mana stanga, cu o cheie mecanica auto, pe agentul de politie T G S , aflat in exercitarea atributiilor de serviciu in incinta Postului de Politie D , provocandu-i fractura metacarpianului V de la mana stanga, care a necesitat 30-31 de zile de ingrijiri medicale pentru vindecare.
Fa?a de inculpat, instan?a, in timpul cercetarii judecatore?ti, in temeiul art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 Cpp., a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii la domiciliu a inculpatului, masura pe care a mentinut-o pana la ultimul termen de judecata cand, in temeiul art. 362 rap. la art. 242 alin. 2 si 211 alin. 2 208 Cpp., a inlocuit-o cu masura controlului judiciar.
Din analiza coroborata a probelor administrate in cauza, instanta a retinut o alta situatie de fapt care nu a coincis in totalitate cu cea din rechizitoriu intrucat constatarile din actul de sesizare a instan?ei nu s-au mai confirmat, astfel ca activitatea infractionala nu a putut fi dovedita, dincolo de orice dubiu rezonabil.
Instan?a a constatat ca orice solutie pronuntata nu se poate intemeia decat pe probe legal administrate si convingatoare, asa cum a statuat si CEDO in cauza Telfner c. Austriei, scopul procesului penal fiind ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita conform vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
Analizand probele administrate in cauza, instanta a apreciat ca fapta retinuta in sarcina inculpatului nu a existat intrucat declara?iile persoanei vatamate au fost contrazise de declaratiile martorului S V I si de inculpat care au declarat ca persoana vatamata nu i-a lasat sa iasa afara din incapere si ca a incercat sa blocheze usa de la intrare tinandu-i fortat si fara baza legala, ca a existat o imbranceala intre cei prezenti, martorul si inculpatul incercand sa iasa din incaperea in care erau tinuti. Fata de materialul probator aflat la dosar, instanta a apreciat ca nu a fost rasturnata prezumtia de nevinovatie a inculpatului, in cauza gasindu-si aplicarea principiul "in dubio pro reo" ?i nefacandu-se dovada actiunii de lovire sau alte violente ori de vatamare corporala cu cheia metalica de catre inculpat.
Avand in vedere ca vinovatia se stabileste in cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla invinuire nu inseamna si stabilirea vinovatiei, iar sarcina probei revine organelor judiciare, infaptuirea justitiei penale presupunand ca judecatorii sa nu se intemeieze, in hotararile pe care le pronunta, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandita pe baza de probe decisive, complete, sigure, in masura sa reflecte realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii), instan?a, in temeiul art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a) C.pr.pen., a achitat pe inculpatul S Il pentru savarsirea infractiunii de ultraj, prevazuta de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen.