Fond funciar admis

Sentinta civila nr. 4117 din data de 31.08.2010 pronunțată de Judecatoria Slatina


Fond funciar

Data publicarii pe portal: 15.11.2010

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:
Prin cererea inregistrata la data de 04.06.2010 pe rolul Judecatoriei Slatina sub nr. 5994/311/2009, reclamanta Gh. Ir. a solicitat, in contradictoriu cu paratii Comisia Locala C. si Comisia Judeteana Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate privata a terenurilor, Primarul comunei C. si Prefectura Judetului Olt, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna modificarea titlului de proprietate nr. 0873/84/26.07.2002 in ceea ce priveste numele mentionat la cel de-al doilea coproprietar, respectiv din in loc de G. I. sa se inscrie Gh. Ir.
In motivare, s-a aratat ca Gh. Ir. impreuna cu D. D. in calitate de mostenitoare a defunctului D. Gh M. au formulat cererea prevazuta de Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, catre comuna Cungrea in vederea retrocedarii imobilelor teren apartinand autorului lor D. Gh M. situate pe raza comunei C., satul S.
S-a mai aratat ca in decursul procedurii de retrocedare s-au indeplinit toate prevederile legale in vederea emiterii titlului de proprietate aferent terenurilor detinute in trecut de catre autorul lor, astfel ca Prefectura a emis titlul de proprietate nr. 0873/84/26.07.2002 pe numele ambelor proprietare in indiviziune insa, din eroare numele celui de-al doilea coproprietar, a fost scris gresit ca fiind Gh. I. in loc de G.I.
In drept s-a invocat art. 119 Cod proc.civ., Legea nr.18/1991, Leg.169/1997, Leg. 1/2000 si Leg. 247/2005 .
In sustinerea cererii reclamanta a depus fotocopiile urmatoarelor inscrisuri: acte de stare civila,. fisa cu date pentru titlu de proprietate, titlu de proprietate nr. 0873/84/26.07.2002, adeverinta nr 99809/1991.
Atat Comisia Locala C. cat si Comisia Judeteana Olt au depus precizari prin care au aratat ca sunt de acord cu cererea reclamantei.
Fata de lucrarile si actele dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, la data de 26.07.2002 a fost emis titlul de proprietate 0873/84 prin care a fost stabilit dreptul de proprietate pentru suprafata de 2,93 ha la rubrica denumita "cetateanul" fiind trecute D. D. si G. I., ca mostenitoare ale defunctului D. Gh. M.
Pentru emiterea acestui titlu au formulat cerere Gh. I. si D. D. insa la completarea fisei cu date in loc de "Gh." a fost inscris "G." imprejurarea ce a determinat scrierea eronata a titlului de proprietate in privinta numelui.
Conform actelor de stare civila aflate la dosar, reclamanta s-a numit D. I., fiind fiica lui D. M. si I., iar dupa casatorie aceasta se numeste G., cele doua comisii parate aratand ca sunt de acord cu rectificarea titlului.
Instanta retine ca actiunea in rectificare presupune probarea existentei unei erori materiale la emiterea actului administrativ a carui analiza e dedusa judecatii, iar finalitatea actiunii consta in corectarea erorilor intervenite, in sens formal, fara afectarea substantei sau intinderii insusi a dreptului recunoscut, conditii ce sunt indeplinite in cauza de fata.
Potrivit art. 58 din Legea 18/1991, pe baza hotararii judecatoresti definitive, comisia judeteana care a emis titlul de proprietate il va modifica, il va inlocui sau il va desfiinta. Dispozitiile Legii nr. 18/1991 trebuie intelese nu numai in sensul ca in cadrul acestei proceduri se infaptuieste activitatea de emitere a titlului de proprietate, ci si procedura de modificare, de inlocuire sau desfiintare, dupa caz, a titlului de proprietate emis in cadrul acestei proceduri, atunci cand titlul nu este in concordanta cu cele hotarate de comisii.
Fata de textul de lege sus mentionat si de imprejurarea ca eroarea invocata de reclamanta cu privire la numele mentionat la rubrica intitulata "Cetateanul" este reala instanta constata ca solicitarea avand ca obiect rectificarea titlului de proprietate 0873/84 din 26.07.2002 este intemeiata.
Pentru considerentele expuse, instanta va admite actiunea si va dispune rectificarea titlului de proprietate 0873/84 din 26.07.2002 emis de Comisia Judeteana Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor in sensul ca, la rubrica ,,Cetateanul", se va trece "GH." in loc de "G.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite actiunea formulata de reclamanta G. I.
Dispune rectificarea titlului de proprietate 0873/84 din 26.07.2002 emis de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenului Olt in sensul mentionarii corecte la rubrica intitulata "Cetateanul"
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 31.08.2010.

Sursa: Portal.just.ro