Abuz de incredere. Schimbarea incadrarii juridice in infractiunea de inselaciune. Consideratii.
Primirea in detentie a unei sume de bani de la victima printr-un consimtamant viciat al acesteia, cauzat de mijloace de inducere in eroare, respectiv achitarea contravalorii marfii cumparate de la un tert, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune, prevazuta de art.215 alin.1 Cod penal si nu a infractiunii de abuz de incredere, prevazuta de art. 213 Cod penal.
Sectia penala - Decizia penala nr. 520/09 octombrie 2008
Prin sentinta penala nr. 442/30.03.2007 a Judecatorie Alba, a fost condamnat inculpatul C.C. la 1000 lei amenda penala pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art.213 Cod penal cu aplicarea art. 37 litera b Cod penal.
Prima instanta a retinut in fapt ca la 25 martie 2002, inculpatul s-a oferit sa-i achizitioneze victimei o cantitate de BCA, sens in care s-au deplasat la depozitul societatii.
Inculpatul a primit de la victima suma de 4000000 lei ROL, destinate achitarii contravalorii marfii, suma cu care acesta a parasit incinta SC M. SA Deva fara a efectua plata.
Impotriva sentintei a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Deva, aducandu-i critici pentru nelegalitate sub aspectul incadrarii juridice a faptei retinute in sarcina inculpatului si care in opinia Parchetului constituie infractiunea de furt calificat, inculpatul neavand nici posesia si nici detentia bunului, ci doar un contact material asupra sumei de 400 lei RON remise de catre partea vatamata pentru a efectua plata cantitatii de BCA achizitionata de la SC M. SA Deva.
Prin decizia penala nr. 319/A/2007 pronuntata de Tribunalul Hunedoara in dosar nr.864/221/2006 s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului Parchetului de pe langa Judecatoria Deva, cu argumentatia ca prima instanta a dat o apreciere concreta probelor administrate si o interpretare judicioasa a exigentelor art.213 Cod penal.
Decizia Tribunalului Hunedoara a fost atacata cu recurs de catre Parchetul de pe langa acesta instanta, pentru aceleasi considerente ca si cele expuse in apel.
Recursul este fondat in ceea ce priveste gresita incadrare a faptei.
Curtea retine ca inculpatul a prezentat ca adevarata fapta de a efectua o plata, folosind ca mijloc de inducere in eroare contactarea martorului SA, pe care l-a rugat sa transporte cantitatea de 3,6 mc BCA, precum si incarcarea materialului de constructie in autocamion desi acesta luase rezolutia infractionala de a-si insusi bani si a nu plati marfa, sens in care a parasit incinta societatii, ulterior sustragandu-se urmaririi penale.
Mijloacele de inducere in eroare au prezentat o aparenta de veridicitate, victima crezand ca exista o deplina concordanta intre plata contravalorii BCA si intentia inculpatului.
In speta nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de abuz de incredere, deoarece inculpatul a primit banii in detentie printr-un consimtamant viciat al victimei cauzat de mijloace de inducere in eroare, respectiv afirmatia ca merge sa achite contravaloarea marfii si nici infractiunea de furt, deoarece inculpatul a luat banii din posesia victimei cu consimtamantul acesteia, dar prin crearea unei false reprezentari asupra realitatii , partea vatamata L.A. fiind indusa in eroare.
Recursul a fost admis, iar hotararea instantei de fond si de apel casate, sub aspect penal a faptei cu consecinta schimbarii incadrarii juridice din infractiunea de abuz de incredere prevazuta de art.213 Cod penal in infractiunea prevazuta de art. 215 alin.1 Cod penal si a condamnarii inculpatului C.C. la 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.