Recurs. Admisibilitate.
Hotararile irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs ci sunt supuse numai cailor extraordinare de atac - contestatie in anulare si revizuire.
Sectia civila - Decizia civila nr. 305/26 septembrie 2008
Prin sentinta civila nr. 831/2008 a Judecatoriei Deva a fost admisa cererea formulata de petentul Composesoratul S. in contradictoriu cu intimatul M.P. avand ca obiect modificare de act constitutiv si au fost incuviintate modificarile la Statutul Composesoratului S. conform actului aditional nr. 1 autentificat sub. Nr. 665/13 iulie 2007. S-a dispus inscrierea acestor modificari in registrul special de la grefa Judecatoriei Deva.
Impotriva sentintei a declarat recurs intimatul M.P.
Prin decizia civila nr. 376/R/2008 a Tribunalului Hunedoara, pronuntata in dosar nr.619/221/2008, recursul a fost respins ca tardiv.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs intimatul .
Prin decizia civila nr. 305/26 septembrie 2008 a Curtii de Apel Alba Iulia, pronuntata in dosar nr.619/221/2008, recursul a fost respins ca inadmisibil.
S-a retinut ca hotararea atacata fiind una irevocabila, aceasta nu mai poate fi atacata cu recurs, normele de procedura civila nepermitand acest lucru si ca eventual se poate uza de caile extraordinare de atac cum ar fi contestatia in anulare sau revizuirea.