ordonanta presedintiala.evacuare

Sentinta civila nr. 6980 din data de 09.06.2005 pronunțată de Judecatoria Sectorului 2

Data fiind starea de boala a reclamantei, este evident ca un comportament de natura celui pe care se pretinde ca il are paratul i-ar pune in pericol sanatatea si chiar viata - fiind indeplinita astfel conditia pastrarii dreptului ce s-ar putea pagubi prin intarziere, insa in cauza nu s-au probat nici vremelnicia, intrucat la dosar nu s-a depus dovada existentei dosarului de divort pana la solutionarea caruia se solicita a fi dispusa evacuarea, si nici urgenta masurii evacuarii intrucat, potrivit propriilor sale sustineri, reclamanta locuieste in prezent la sora sa, iar motivul formularii cererii de evacuare il constituie imposibilitatea convietuirii cu paratul, convietuire care, prin separarea in fapt a sotilor, nu mai exista. (sentinta civila nr.6980/09.06.2005) Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti in data de 16.05.2005, reclamanta E.I. a chemat in judecata pe paratul E.I. , solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna evacuarea acestuia din locuinta ce constituie domiciliul comun.
In motivarea cererii formulata pe cale de ordonanta presedintiala, reclamanta sustine ca paratul este deosebit de violent si a batut-o de multe ori, pe fondul consumului excesiv de alcool provocand scandaluri ce tulbura linistea vecinilor.
Arata reclamanta ca a fost nevoita sa paraseasca domiciliul conjugal si sa se refugieze la sora sa, comportamentul paratului constituind o amenintare permanenta pentru sanatatea si chiar viata sa, astfel ca se impune evacuarea sa din domiciliul conjugal pana la solutionarea procesului de divort.
In drept au fost invocate dispozitiile art.581 C.proc.civ.
Anexat cererii de chemare in judecata reclamanta a depus la dosar, in copie certificata conform dispozitiilor art.112 alin.2 C.proc.civ., contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr.6181/1982 la Notariatul de Stat al sectorului 2 Bucuresti, certificat medico legal nr.A2/2339/2005 din 30.04.2005.
La solicitarea reclamantei, s-a incuviintat ca solutionarea ordonantei presedintiale sa se faca fara citarea partilor insa la termenul acordat, 26.05.2005, s-a prezentat aparatorul acesteia solicitand amanarea cauzei pentru a putea propune probe, imprejurare fata de care instanta a dispus citarea in cauza si a paratului.
Legal citat, paratul nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a-si preciza pozitia fata de sustinerile reclamantei.
Conform art.581 C.proc.civ., prin ordonanta presedintiala se pot lua masuri provizorii, grabnice, cu privire la pastrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari, legea impunand intrunirea cumulativa a celor trei conditii.
Verificand inscrisurile depuse la dosarul cauzei, singurele probe pe care reclamanta a inteles sa le invoce in dovedirea sustinerilor sale, instanta constata ca partile au calitatea de coproprietari asupra apartamentului nr.120 din Bucuresti, str. D.G. nr.1, sector 2 si ca in data de 30.04.2005 reclamanta s-a prezentat la Institutul Medico-Legal Mina Minovici, fiindu-i eliberat certificat medico legal ce atesta faptul ca prezenta leziuni traumatice ce s-ar fi putut produce la data de 29.04.2005 prin lovire cu corp dur si care necesita 1-2 zile de ingrijiri medicale. Acelasi act medico legal evidentiaza starea precara de sanatate a reclamantei, operata de litiaza renala bilaterala, boala instalandu-se in anul 1977.
Data fiind starea de boala a reclamantei, este evident ca un comportament de natura celui pe care se pretinde ca il are paratul i-ar pune in pericol sanatatea si chiar viata - fiind indeplinita astfel conditia pastrarii dreptului ce s-ar putea pagubi prin intarziere, insa in cauza nu s-au probat nici vremelnicia, intrucat la dosar nu s-a depus dovada existentei dosarului de divort pana la solutionarea caruia se solicita a fi dispusa evacuarea, si nici urgenta masurii evacuarii intrucat, potrivit propriilor sale sustineri, reclamanta locuieste in prezent la sora sa, iar motivul formularii cererii de evacuare il constituie imposibilitatea convietuirii cu paratul, convietuire care, prin separarea in fapt a sotilor, nu mai exista.

Sursa: Portal.just.ro