anulare act - anulare oferta reala de plata respinsa ca inadmisibila pentru lipsa incheierii intocmite de executorul judecatoresc prin care sa se constate efectuarea platii si liberarea debitorului
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 23.06.2014, sub numarul de dosar 29518/299/2014, reclamantul L.D.L. a chemat in judecata pe paratii R.S., R.I., solicitand anularea ofertei reale de plata pe care debitorii au facut-o prin intermediul BEJ G.J. De asemenea, a solicitat obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat, in esenta, ca debitorii ii datoreaza suma de 2.000 lei in baza deciziei civile nr. X a Tribunalului Bucuresti, iar in data de 06.06.2014 i-a fost comunicata prin BEJ G.J. somatia de oferta reala de plata nr. X. Reclamantul a precizat ca oferta de plata nu indeplineste toate cerintele de valabilitate, aratand ca a gasit in seara zilei de 06.06.2014 in cutia sa postala somatia emisa de BEJ G.J., fara a se preciza ora la care s-a facut comunicarea. Reclamantul a mai invocat ca nu au fost respectate dispozitiile art.588-590 C. proc. civila.
In sustinerea actiunii, reclamantul a anexat inscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata.
Prin precizarile depuse la data de 11.07.2014, reclamantul a indicat ca temei de drept al cererii sale de anulare a ofertei reale de plata dispozitiile art.1005-1010 NCPC.
La termenul din data de 14.08.2014, paratii au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea cererii in anulare ca neintemeiata, considerand ca este formulata cu rea-credinta, precum si sanctionarea reclamantului cu amenda judiciara spre limita maxima de 1.000 lei, in temeiul art.190 raportat la art.187 alin.1 pct.1 lit.a NCPC, pentru formularea cu rea-credinta a unor cereri vadit netemeinice. Paratii au precizat ca nu solicita cheltuieli de judecata.
Paratii au aratat ca suma pe care o datoreaza reclamantului este cea indicata in somatia BEJ G.J. din 05.06.2014, respectiv 2/3 din 2.000 lei, adica 1.333,30 lei, astfel ca sustinerile reclamantului sunt neintemeiate. Paratii au mai aratat ca din moment ce in cuprinsul deciziei civile nr. X a Tribunalului Bucuresti nu sunt indicate alte criterii in mod explicit referitor la impartirea cheltuielilor de judecata intre sotii R. si C.M., iar reclamantul nu a formulat o cerere de completare sau de lamurire a dispozitivului deciziei, si nu exista instituita nici in lege si nici in cuprinsul deciziei instantei de apel vreo solidaritate pasiva intre acestia si C.M., cererea reclamantului cu privire la cuantumul sumei datorate nu poate fi primita.
La solicitarea instantei, BEJ G.J. a inaintat la dosarul cauzei, in copie certificata pentru conformitatea cu originalul, dosarul nr. X, continand dovada comunicarii, cererea de comunicare a notificarii, imputernicirea data de parati pentru depunerea ofertei reale de plata, imputernicirea avocatiala, oferta reala de plata si recipisa de consemnare seria XX nr. XX pentru suma de 1.350 lei (file 66-74).
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, la data de 05.06.2014 a fost inregistrata la BEJ G.J., sub numarul de dosar X, cererea de comunicare a notificarii reclamantului L.D.L.
Prin oferta reala de plata, inregistrata la BEJ G.J., sub numarul de dosar X, paratii l-au somat pe reclamant ca la data de 06.06.2014, ora 11,00, sa se prezinte la sediul BEJ G.J. pentru a ridica recipisa CEC (depusa la executorul judecatoresc) pentru suma de 1.350 lei, pe care o datoreaza cu titlu de rest debit, in temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia civila nr. X a Tribunalului Bucuresti-Sectia a IV-civila in dosarul nr. X.
In continutul ofertei reale de plata se arata ca cele 2/3 din sumele indicate la pct.1-2 din oferta care le reveneau paratilor au fost deja achitate de acestia in dosarul de executare nr. X la BEJA O.R., astfel ca prin oferta de plata au consemnat 2/3 (partea care revine ambilor soti R.) din sumele de la pct.3-4 din oferta, respectiv 1.350 lei.
De asemenea, este precizat ca in caz de neprezentare la data si ora si locul mentionate in oferta reala de plata, suma datorata va fi consemnata pe seama si la dispozitia reclamantului, recipisa urmand a fi depusa la executorul judecatoresc, iar prin comunicarea prezentei oferte reale si depunerea recipisei reclamantii vor fi liberati de plata, in sensul dispozitiilor art.1512 Cod civil.
In recipisa de consemnare seria XX nr. XX este mentionat ca suma de 1.350 lei reprezinta debit conform Deciziei civile nr. X, dosar nr. X.
Procedura ofertei reale de plata si consemnatiunii este reglementata atat de Noul Cod de procedura civila (art.1005-1012), cat si in Noul Cod civil (art.1510-1515, 1524), cu scopul de a acorda posibilitatea debitorului de buna-credinta de a se libera fata de creditor, in cazul in care acesta din urma refuza in mod nejustificat primirea platii. Aceasta procedura poate fi realizata in doua modalitati distincte: a) pe cale principala, din initiativa debitorului obligatiei de plata/predare si prin intermediul executorului judecatoresc (art.1006-1009 NCPC); b) pe cale incidentala, in timpul derularii unui proces, in fata oricarei instante si in orice stadiu al judecatii (art.1010 NCPC).
Din intreaga reglementare actuala rezulta cu claritate ca efectele juridice ale ofertei reale de plata urmata de consemnatiune de a libera pe debitor si de a tine loc de plata nu se produc in cazul in care oferta este nula pentru vicii de fond si de forma.
Pentru a produce efectul liberatoriu este necesar ca oferta de plata sa indeplineasca conditiile formale si sa fie reala, iar din punct de vedere procedural sa fie respectate etapele procedurii de consemnare, astfel cum sunt acestea reglementate de art.1006-1009 NCPC (in cazul in care oferta de plata a fost realizata pe cale principala, din initiativa debitorului obligatiei de plata/predare si prin intermediul executorului judecatoresc).
In conformitate cu dispozitiile art.1009 alin.1 NCPC, “Dupa consemnare, executorul judecatoresc va constata, printr-o incheiere data fara citarea partilor, efectuarea platii si liberarea debitorului. Incheierea se comunica creditorului in termen de 5 zile de la intocmirea acesteia", la alineatul 2 fiind stipulat ca "In termen de 15 zile de la comunicarea incheierii prevazute la alin. (1), creditorul va putea cere anularea acesteia pentru nerespectarea conditiilor de validitate, de fond si de forma ale ofertei de plata si consemnatiunii, la judecatoria in circumscriptia careia s-a facut consemnarea. Hotararea poate fi atacata numai cu apel, in termen de 10 zile de la comunicare".
Fata de aceste dispozitii legale, instanta retine ca actul care semnifica finalizarea procedurii si liberarea debitorului si care va face dovada deplina despre efectuarea platii este incheierea emisa de executorul judecatoresc in conditiile art.1009 alin.1 NCPC. Aceasta incheiere nu are caracter jurisdictional si se da fara citarea partilor, dupa ce executorul judecatoresc verifica conditiile formale ale procedurii, urmand ca in termen de 5 zile de la data intocmirii sa o comunice creditorului, in vederea unei eventuale contestari de catre acesta. Daca creditorul nu formuleaza in termenul legal imperativ de 15 zile actiune prin care sa conteste incheierea emisa de executorul judecatoresc, oferta si consemnatiunea devin perfecte, fiind considerate acceptate de creditor, si isi produc pe deplin efectul de liberare a debitorului la data consemnarii platii, cu exceptia situatiei in care se anuleaza oferta de plata si consemnatiunea (art.1009 alin.3 NCPC).
In cazul in care se formuleaza actiune in anularea incheierii data de executorul judecatoresc, actul final al procedurii va fi hotararea judecatoreasca, cu urmatoarea distinctie: 1. daca cererea creditorului este admisa, intreaga procedura va fi invalidata, existand, dupa caz, posibilitatea reluarii acesteia, actele anterioare facute de debitor in vederea platii in cadrul procedurii invalidate ramanand fara nicio semnificatie; 2. daca cererea in anulare este respinsa pe fondul sau, in sensul verificarii de catre instanta judecatoreasca a tuturor conditiilor de legalitate a incheierii executorului judecatoresc si de realizare a ofertei de plata, hotararea pronuntata va fi actul final care atesta doar finalizarea procedurii, incheierea executorului judecatoresc fiind actul liberarii debitorului prin aceasta procedura a carei legalitate a fost verificata in cadrul actiunii in anulare.
Analizand inscrisurile care se regasesc in dosarul nr. X in raport de dispozitiile legale mai sus citate, instanta retine ca executorul judecatoresc nu a procedat la intocmirea incheierii prevazute la art.1009 alin.1 NCPC, astfel ca exercitarea actiunii in anulare de catre reclamant inainte de constatarea prin incheiere de executorul judecatoresc a efectuarii platii si liberarii debitorului este in aceste conditii in mod vadit inadmisibila.
In acest sens, instanta retine ca un creditor nu poate formula actiunea in anulare decat impotriva incheierii emise de executorul judecatoresc in cadrul acestei proceduri, asa cum se prevede in mod imperativ la art.1009 alin.2 NCPC, urmand ca analizarea conditiilor de validitate, de fond si de forma ale ofertei de plata si consemnatiunii, precum si a motivelor invocate de creditor in sustinerea actiunii in anulare, sa fie efectuata de judecatorie odata cu verificarea legalitatii incheierii intocmite de executorul judecatoresc.
Fata de considerentele de fapt si de drept prezentate, instanta, constatand ca reclamantul-creditor a exercitat aceasta cale de contestare fara sa existe o incheiere intocmita de executorul judecatoresc prin care s-a constatat efectuarea platii si liberarea debitorilor-parati, in cauza nefiind asadar indeplinita cerinta de admisibilitate prevazuta de art.1009 alin.2 NCPC pentru actiunea in anulare, va respinge cererea reclamantului L.D.L., ca fiind inadmisibila.
In ceea ce priveste cererea paratilor privind aplicarea unei amenzi judiciare reclamantului, instanta o va respinge ca neintemeiata, nefiind intrunite cerintele prevazute de art.187 alin.1 pct.1 lit.a) NCPC care privesc reaua-credinta a reclamantului, dupa cum rezulta din datele cauzei.
Instanta va lua act ca paratii nu solicita cheltuieli de judecata.
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge cererea reclamantului L.D.L. domiciliat in _, impotriva paratilor R.S., R.I. cu domiciliul ales in _, ca inadmisibila.
Respinge cererea paratilor privind aplicarea unei amenzi judiciare reclamantului, ca neintemeiata.
Ia act ca paratii nu solicita cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depusa, in caz de formulare, la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 28.08.2014.