Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

EMITEREA UNUI ORDIN DE PROTECTIE Sentinta civila nr. 441 din data de 13.06.2012
pronunțată de Judecatoria Rosiori de Vede

La data de 14 mai 2012, a fost inregistrata la Parchetul de pe langa Judecatoria Rosiorii de Vede, sub nr. 251 IV/7, cererea formulata de reclamanta OD, in contradictoriu cu paratul OA, privind emiterea unui ordin de protectie conform Legii nr. 25/2012.
Cu adresa nr. 251 IV/7 din 28 mai 2012, Parchetul de pe langa Judecatoria Rosiorii de Vede a inaintat aceasta cerere Judecatoriei Rosiorii de Vede, la aceasta instanta, cauza fiind inregistrata sub nr. 1863/292 din 29 mai 2012.
Art. 2 din Legea 217/2003 modificat prin Legea 25/2012, prevede ca violenta in familie reprezinta orice actiune intentionata manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii (prin membru de familie intelegandu-se si fostul sot conform art. 22 lit. b), care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale sau psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte.
Pentru a inlatura orice stare de pericol in ceea ce o priveste pe reclamanta, instanta in baza art. 26 si urmatoarele din legea sus mentionata, a admis cererea si a emis un ordin de protectie, pentru o perioada de 6 luni, prin care a obligat pe parat sa pastreze o distanta minima de 100 metri fata de reclamanta, fata de resedinta si locul de munca ale acesteia si a interzis paratului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu reclamanta.
Avand in vedere ca, prin sentinta civila nr. 2789 din 6 decembrie 2011 pronuntata de Judecatoria Rosiorii de Vede, a fost incuviintata invoiala partilor cu privire la modalitatea in care paratul are legaturi personale cu minorele rezultate din casatorie, iar reclamanta nu a facut probe din care sa rezulte ca fiicele sunt afectate sau puse in pericol de comportamentul paratului, ordinul de protectie nu cuprinde si obligatia acestuia de a pastra o distanta minima fata de copii.

Sursa: Portal.just.ro