Dosar nr. 1179/280/2011
R O M A N I A
JUDECATORIA PITESTI
SECTIA PENALA
SENTINTA PENALA NR.781/2011
Sedinta publica de la 12 Aprilie 2011
Instanta constituita din :
PRESEDINTE: A.P.
Grefier I.D.
Pe rol pronuntarea in cauza penala privind pe inculpat T.M, inculpat P.G.A,
inculpat I.V.D. si pe parte vatamata I.N., parte vatamata B.T.C , parte vatamata D.C.,
parte vatamata C.R.M., parte vatamata G.B., parte civila SC VISTIM SRL, parte civila
I.V., parte civila A.T.C., parte civila M.L.I., parte civila E.M., parte civila S.A.M, parte
civila B.G.E., autoritate tutelara Serviciul De Probatiune De Pe Langa Tribunalul Arges,
parte responsabila civilmente P.G., parte responsabila civilmente I.I., parte responsabila
civilmente P.I., parte responsabila civilmente I.L., parte vatamata U.C., avand ca obiect
infr. de furt calificat prev. de art.208 al. 1 C.p. -art. 209 al. 1 C.p. cu aplic. art. 41 al.2 C.p.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit toate partile.
Procedura legal indeplinita, fara citare.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca dezbaterile in fond
asupra cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 05.04.2011, iar sustinerile partilor
si ale reprezentantului parchetului sunt consemnate in incheierea de sedinta din acea data,
care face parte integranta din prezenta sentinta, instanta dispunand amanarea pronuntarii
la data de astazi, la care delibereaza si hotaraste urmatoarele:
INSTANTA,
Constata ca la data de 17.01.2011 a fost inregistrat pe rolul acestei instante
rechizitoriul nr. 8993/P/2010 emis la 17.01.2011 de Parchetul de pe langa Judecatoria
Pitesti, prin care au fost trimisi in judecata, in stare de arest preventiv, inculpatul major
T.M. pentru infractiunea prev. de art. art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i C.pen.
cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. c C.pen., art. 37 lit. b C.pen., precum si
inculpatii minori P.G.A. si I.V.D., pentru infr. prev. de art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit.
a, e, g, i C.pen. si alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 si urm. C.pen.
In esenta, in actul de sesizare, s-a retinut ca in perioada 18-20.12.2010, pe timp de
noapte, prin efractie, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, inculpatii T. si P. au sustras
din incinta partii vatamate SC VISTIM SRL unelte electrice, bani, 51 kg cupru, iar din
autoturismele partilor vatamate I.V. si I.N. un radiocasetofon auto si 2 acumulatori, in
valoare totala de 7982,40 lei. Totodata, in perioada 21-31.12.2010, pe timp de noapte, prin
efractie, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, inculpatii P. si I., au sustras din
autoturismele partilor vatamate B.T.C., U.C., D.C., M.L.I., C.R.M., G.B., A.T.C., E.M.,
S.A.M., B.G.E., radiocasetofoane, unelte, un portofel cu documente de identitate, un
ghiozdan cu carti, un sistem GPS, incarcatoare pentru telefon mobil si alte bunuri, in
valoare totala de 18782,40 lei.
In cursul urmaririi penale, au fost avute in vedere urmatoarele mijloace de proba:
plangerile si declaratiile partilor vatamate, procesele verbale de constatare la fata locului,
procese verbale de reconstituire, inscrisuri, raport de constatare tehnico-stiintifica
dactiloscopica, fise cazier, procese-verbale de predare-primire bunuri, declaratiile
inculpatilor, declaratiile martorilor G.C., T.M., D.I., C.V.C., M.L., B.C..
In cursul urmaririi penale, declaratiile tuturor inculpatilor au fost in sensul
recunoasterii savarsirii faptelor, acestia relatand pe larg modul in care au actionat.
In cursul cercetarii judecatoresti, au fost audiati inculpatii, s-au depus la dosar
inscrisuri, precum si referate de evaluare a inculpatilor minori intocmite de Serviciul de
Probatiune de pe Tribunalul Arges.
In raport de declaratiile inculpatilor date in fata instantei, in sensul art. 3201
C.pr.pen., la termenul de judecata din 22.02.2011 s-au incuviintat cererile formulate de toti
inculpatii avand ca obiect efectuarea judecatii doar in baza probelor administrate in cursul
urmaririi penale, conform procedurii prev. de art. 3201 C.p.p.
Dupa primirea dosarului, precum si pe parcursul judecatii, instanta a verificat
legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive si a mentinut aceasta masura fata de
fiecare inculpat.
Analizand probele administrate in faza urmaririi penale si declaratiile inculpatilor
din cursul judecatii, conform art. 3201 C.p.p., instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
1. In noaptea de 17/18.12.2010, inculpatii T. si P. s-au deplasat la incinta partii
vatamate SC VISTIM SRL din mun. Pitesti, unde inculpatul P. a spart un geam din
termopan de la o fereastra a cladirii societatii, dupa care ambii inculpati au parasit locul
pentru a nu fi surprinsi de alte persoane. In aceeasi noapte, dupa cateva ore, cei doi au
revenit la incinta societatii, au patruns in interiorul acesteia prin deschiderea ferestrei
mentionate si au sustras de pe o masa suma de 1500 lei, pe care au impartit-o in mod egal.
2. La data de 19.12.2010, pe timpul zilei, inculpatii T. si P. s-au deplasat din nou la
incinta partii vatamate SC VISTIM SRL, au patruns in interiorul acesteia prin fereastra al
carei geam fusese spart si au sustras de pe un raft o drujba electrica, pe care au vandut-o
martorului D.I. pentru suma de 30 lei, impartita in mod egal intre inculpati. Pe parcursul
cercetarilor martorul a predat drujba, care a fost restituita partii vatamate.
3. La data de 19.12.2010, in jurul orelor 18,00-19,00, dupa comiterea faptei
anterioare, aceiasi inculpati s-au deplasat pe str. Dragos Voda din Cartierul Tudor
Vladimirescu din mun. Pitesti si au sustras, dupa ce inculpatul P. a deschis capota motor,
un acumulator auto de la autoturismul marca Dacia 1310 cu numarul de inmatriculare
AG-05-DJO, proprietatea partii vatamate I.V..
4. In aceleasi imprejurari, imediat dupa comiterea faptei anterioare, inculpatii au
sustras, dupa ce inculpatul T. a deschis cu o surubelnita portiera din stanga fata, un
radiocasetofon si un acumulator auto de la autoturismul marca Dacia 1310 cu numarul de
inmatriculare X, proprietatea partii vatamate I.N..
5. In noaptea de 19/20.12.2010, inculpatii T. si P. s-au deplasat din nou la incinta
partii vatamate SC VISTIM SRL, unde inculpatul P. a spart din nou un geam din
termopan de la o fereastra a cladirii societatii, dupa care ambii inculpati au patruns in
interiorul acesteia si au luat un aparat de sudura, un ferastrau pendular, pe care le-au scos
afara langa zid cu intentia de a le lua la plecare. Prin fortarea unei usi din lemn, inculpatii
au patruns si intr-un depozit de materiale din incinta aceleiasi societati, de unde au sustras
4 colaci din teava de cupru in greutate de circa 50 kg, material pe care l-au scos afara langa
acelasi zid. Inculpatii au plecat de la fata locului numai cu colacii de cupru, lasand celelalte
bunuri langa zidul societatii.
Ei au vandut cei doi acumulatori sustrasi din autoturisme, precum si colacii din
cupru martorului C.V.C., pentru suma de 1100 lei, din care inculpatul T. a luat 700 lei, iar
inculpatul P. 400 lei.
Inculpatul Tanase a vandut si radiocasetofonul sustras din autoturismul partii
vatamate Ionascu la un centru de colectare a fierului vechi, impreuna cu alte deseuri,
bunul neputand fi recuperat.
Situatia de fapt rezulta din mentiunile procesului-verbal de cercetare a incintei SC
VISTIM SRL, referitoare la modul de patrundere in cladirile societatii, bunurile sesizate ca
sustrase, gasirea in exteriorul cladirii a aparatului de sudura si a fierastraului pendular,
precum si a altor bunuri care lipseau din interiorul incintei (mai putin a sumei de 1500 lei,
a colacilor din teava de cupru, respectiv a drujbei electrice, care lipseau din incinta
societatii), identificarea unor urme papilare de pe un ciob de sticla aflat pe pervazul
interior al ferestrei sparte, etc (f. 7-19 dup), coroborate cu declaratiile martorilor G.C. si
T.M. referitoare la spargerea incintei acesteia si sustragerea bunurilor si a banilor din
interiorul acesteia (f. 20-25 dup), precum si cu adresele de evaluare emise de societate,
referitoare la valoarea fiecarui bun sustras (f. 26-27 dup).
Totodata, din declaratiile martorului D.I. rezulta ca acesta a cumparat la data de
18.12.2010 de la doi tineri, identificati ulterior la sediul politiei in persoana celor doi
inculpati, drujba electrica sustrasa de la partea vatamata SC VISTIM SRL, contra sumei de
30 lei (f. 28-30 dup).
Imprejurarile in care inculpatii au sustras bunurile din autoturismele aflate in cartier
Tudor Vladimirescu rezulta din mentiunile procesului-verbal de cercetare la fata locului,
referitoare la locul si starea celor doua autoturisme, bunurile sesizate ca fiind lipsa de la
compartimentele motor si din interiorul unuia din autoturisme, lipsa urmelor papilare (f.
47-48,56-62 dup), coroborate cu plangerile si declaratiile parti vatamate I.N. si I.V. (f. 49-
53 dup).
Probele analizate se coroboreaza si cu mentiunile din procesul-verbal de
reconstituire, referitoare la indicarea de catre ambii inculpati a modului in care au patruns
in incinta SC VISTIM SRL, in mod repetat, la sustragerea bunurilor din interiorul incintei
acestei societati, respectiv la sustragerea din cele doua autoturisme parcate in str. Dragos
Voda din cartier Tudor Vladimirescu a acumulatorilor auto si a radiocasetofonului (f. 224-
232 dup).
6. In noaptea de 21/22.12.2010, inculpatii minori P. si I. s-au deplasat intr-o
parcare din cartierul Tudor Vladimirescu din mun. Pitesti, cu intentia de a sustrage bunuri
din autoturisme. Dupa ce inculpatul I. a tras de rama portierei dreapta fata, indoind-o
pentru a patrunde in interior, inculpatii au sustras din autoturismul marca Dacia Solenza
cu numarul de inmatriculare X, proprietatea partii vatamate B.T.C., un ghiozdan cu carti
pentru scoala si o sacosa cu haine pentru copii. Ulterior ei au pastrat ghiozdanul si au
aruncat restul bunurilor. Pe parcursul cercetarilor, ghiozdanul a fost recuperat de la
inculpatul P., fiind restituit partii vatamate, careia i-a fost produs un prejudiciu total de
circa 200 lei.
7. In noaptea de 28/29.12.2010, in jurul orelor 22,00, inculpatii P. si I. s-au
deplasat intr-o parcare de pe str. Gh. Doja din mun. Pitesti, cu aceeasi intentie. Dupa ce
inculpatul Pisicaru a tras de rama portierei stanga fata, indoind-o pentru a patrunde in
interior, inculpatii au sustras din autoturismul marca Daewoo Cielo cu numarul de
inmatriculare X, proprietatea partii vatamate U.C., un patent, o surubelnita, o bricheta
metalica, o cutie pentru bomboane, o rola de banda izoliera, o pereche de manusi din
piele, doua doze cu bautura energizanta, o bucata de branza. Partii vatamate i-a fost
produs un prejudiciu total de circa 100 lei, unele bunuri fiind recuperate pe parcursul
cercetarilor.
8. In noaptea de 28/29.12.2010, inculpatii P. si I. s-au deplasat si intr-o parcare de
pe str. Tineretului din mun. Pitesti, cu intentia de a sustrage bunuri din autoturisme. Dupa
ce inculpatul P. a tras de rama portierei dreapta fata, indoind-o pentru a patrunde in
interior, inculpatii au sustras din autoturismul marca Dacia Logan cu numarul de
inmatriculare X, proprietatea partii vatamate D.C., un radio CD, iar partii vatamate i-a fost
produs un prejudiciu total de circa 1500 lei.
9. In noaptea de 28/29.12.2010, aceiasi inculpati s-au deplasat intr-o parcare de pe
str. Gh. Doja din mun. Pitesti. Folosind acelasi mod de operare, inculpatii au incercat sa
sustraga, fara a gasi, bunuri din autoturismul marca Chevrolet Spark cu numarul de
inmatriculare X, proprietatea partii vatamate A.T.C.. Partii vatamate i-a fost produs un
prejudiciu in cuantum de 3000 lei, reprezentand contravaloarea reparatiilor la portiera
distrusa.
10. In noaptea de 30/31.12.2010, inculpatii minori P. si I. s-au deplasat din nou
intr-o parcare din cartier Tudor Vladimirescu din mun. Pitesti, cu intentia de a sustrage
bunuri din autoturisme. Folosind acelasi mod de operare, inculpatii au sustras din
autoturismul marca Dacia Super Nova cu numarul de inmatriculare X, proprietatea partii
vatamate M.L.I., un portofel din piele, care continea cartea de identitate a partii vatamate,
permise de conducere, un certificat de nastere si un carnet de asigurat, precum si o cutie
cu guma de mestecat. Portofelul si cutia cu guma au fost restituite partii vatamate, insa
actele din portofel au fost aruncate de catre inculpati.
11. In noaptea de 30/31.12.2010, aceiasi inculpati, folosind acelasi mod de operare,
au incercat sa sustraga bunuri din autoturismul marca Daewoo Matiz cu numarul de
inmatriculare X aflat in parcare in cartier Tudor Vladimirescu din mun. Pitesti,
proprietatea partii vatamate E.M.. Inculpatii nu au sustras bunuri, deoarece s-a declansat
alarma autoturismului, partii vatamate fiindu-i produs un prejudiciu in cuantum de 700 lei
reprezentand contravaloarea reparatiilor la portiera distrusa.
12. In noaptea de 30/31.12.2010, inculpatii P. si I., folosind acelasi mod de
operare, au sustras din autoturismul marca Dacia Solenza cu numarul de inmatriculare X
aflat intr-o parcare de langa blocul X din str. Targul din Vale din Mun. Pitesti,
proprietatea partii vatamate S.A.M., un radio CD marca LG si o pereche de manusi din
piele. Radio CD-ul a fost vandut martorului M.L., care l-a predat dupa inceperea
cercetarilor, iar manusile au fost gasite abandonate in apropierea autoturismului, ambele
bunuri fiind restituite partii vatamate.
13. In noaptea de 30/31.12.2010, aceiasi inculpati, folosind acelasi mod de operare,
au sustras din autoturismul marca Daewoo Matiz cu numarul de inmatriculare B-65-PDL,
aflat in parcarea de langa blocul U7 din aceeasi zona, utilizat de partea vatamata Chiliment
Relu Marius, un incarcator pentru telefon mobil, un cutter si o rola scotch, toate aceste
bunuri fiind restituite partii vatamate.
14. In noaptea de 30/31.12.2010, aceiasi inculpati, in acelasi mod, folosind acelasi
mod de operare, au sustras din autoturismul marca Daewoo Matiz cu numarul de
inmatriculare X aflat in parcarea de langa blocul X din aceeasi zona din mun. Pitesti,
proprietatea partii vatamate B.G.E., trei incarcatoare pentru telefon mobil, un aparat GPS,
un modulator MF, o telecomanda si un stick de memorie, toate aceste bunuri fiind
restituite partii vatamate pe parcursul cercetarilor, dupa ce fusesera vandute si cumparate
de martorul B.C. si M.L.. Partii vatamate i-a fost produs un prejudiciu de circa 700 lei
reprezentand contravaloarea reparatiilor la autoturism.
15. In aceeasi noapte, in aceeasi parcare, folosind acelasi mod de operare, cei doi
inculpati au sustras din autoturismul marca Daewoo Matiz cu numarul de inmatriculare X,
utilizat de partea vatamata G.B., un card pentru combustibil aflat sub un parasolar.
Situatia de fapt rezulta din mentiunile proceselor-verbale de cercetare la fata locului
si din constatarile facute cu ocazia examinarii criminalistice a autoturismelor partilor
vatamate, referitoare la starea autoturismelor, locurile in care se aflau, modul de
patrundere in interiorul lor, bunurile sesizate ca sustrase, ridicarea unor urme papilare, etc
(f. 110-111, 64, 68 - 71, 89, 101-105, 74-75, 85-87, 106-107, 139-140, 120-124, 164-165,
186-190, dup), coroborate cu plangerea si declaratiile partilor vatamate referitoare la
aceleasi aspecte si la pagubele cauzate (f. 112-114, 63-65, 88,90-91, 76-77, 78-79, 135-137,
116-118, 167-169, 175-176, dup), precum si cu procesele-verbale de predare-primire a
unor bunuri din cele sustrase catre partile vatamate, cu declaratiile martorilor M.L., B.C.
cumparatori ai bunurilor de la inculpati (f. 129-130, 208-211 d.u.p.).
Totodata, imprejurarile in care au fost savarsite faptele rezulta din mentiunile
proceselor-verbale de reconstituire, la care au participat toti inculpatii (f. 224-232, 233-
253, 212-223 dup).
Probele analizate se coroboreaza si cu concluziile rapoartelor de constatare
tehnico-stiintifica dactiloscopica nr. 331061/11.01.2011, nr. 331062/11.01.2011, nr.
331063/11.01.2011, nr. 331064/11.01.2011 intocmite de IPJ Arges- Serviciul
Criminalistic, din care rezulta ca urmele papilare ridicate din zonele portierelor unora
dintre autoturismele partii vatamate au fost create de inculpatul P. (f. 96-99, 152-155, 194-
197, 181-184 dup).
Savarsirea tuturor faptelor de catre inculpatii T. si P., respectiv P. si I., rezulta si din
toate declaratiile date de inculpati in cursul urmaririi penale, precum si in fata instantei,
declaratii in cadrul carora inculpatii au recunoscut savarsirea tuturor faptelor, relatand pe
larg imprejurarile in care au sustras bunurile partilor vatamate si aratand ca sunt de acord
si cu despagubirile civile solicitate, iar inculpatul T. declarand ca stia la data savarsirii
faptelor care este varsta inculpatului minor Pisicaru (f. 271-273, 277-285, 290-306, 313-
324 d.u.p., f. 55, 56, 57, 59 dos. inst.).
Fata de aspectele de fapt, instanta constata ca fapta inculpatului major T.M.,
constand in sustragerea prin 5 acte materiale, in perioada 17-20.12.2010, pe timp de
noapte, prin efractie, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, impreuna cu inculpatul minor
Pisicaru a carei stare de minoritate o cunostea, a mai multor bunuri (unelte electrice, bani,
51 kg cupru) din incinta partii vatamate SC VISTIM SRL, precum si din autoturismele
partilor vatamate I.V. si I.N. (un radiocasetofon auto si 2 acumulatori), in valoare totala de
circa 7982,40 lei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. de
art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 75
alin. 1 lit. c C.pen., art. 37 lit. b C.pen.
Totodata, fapta inculpatului minor P.G.A., constand in sustragerea prin 15 acte
materiale, in perioada 17-31.12.2010, pe timp de noapte, prin efractie, in baza aceleiasi
rezolutii infractionale, impreuna cu inculpatul major T. (pentru 5 acte materiale) respectiv
cu inculpatul minor I. (pentru 10 acte materiale), a mai multor bunuri din incinta partii
vatamate SC VISTIM SRL, precum si din autoturismele partilor vatamate I.V. si I.N.,
B.T.C., U.C., D.C., M.L.I., C.R.M., G.B., A.T.C., E.M., S.A.M., B.G.E., (acumulatori auto,
radiocasetofoane, unelte, un portofel continand documente ce servesc pentru dovedirea
starii civile, pentru legitimare si identificare, un ghiozdan cu carti, un sistem GPS,
incarcatoare pentru telefon mobil si alte bunuri), in valoare totala de circa 18782,40 lei,
intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 -
art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i si alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 si
urm. C.pen.
Fapta inculpatului minor I.V.D., constand in sustragerea prin 10 acte materiale, in
perioada 17-31.12.2010, pe timp de noapte, prin efractie, in baza aceleiasi rezolutii
infractionale, impreuna cu inculpatul P., a mai multor bunuri din autoturismele partilor
vatamate B.T.C., U.C., D.C., M.L.I., C.R.M., G.B., A.T.C., E.M., S.A.M., B.G.E.,
(radiocasetofoane, unelte, un portofel continand documente ce servesc pentru dovedirea
starii civile, pentru legitimare si identificare, un ghiozdan cu carti, un sistem GPS,
incarcatoare pentru telefon mobil si alte bunuri), in valoare totala de circa 18782,40 lei,
intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 -
art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i si alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 si
urm. C.pen.
La individualizarea pedepsei pentru fiecare inculpat, instanta are in vedere toate
criteriile prevazute de art. 72 C.pen.:
- dispozitiile partii generale a Codului penal;
- limitele de pedeapsa fixate in partea speciala si reducerea cu o treime a limitelor
pedepselor pentru toti inculpatii, conform art. 3201 alin.7 C.pr.penala, deoarece acestia au
aratat la inceputul cercetarii judecatoresti, in declaratiile date in fata instantei, ca recunosc
savarsirea faptelor in totalitate in conditiile descrise in rechizitoriu, necontestand in vreun
fel situatia de fapt;
- gradul de pericol social al faptelor, apreciat de instanta ca fiind foarte ridicat, prin
prisma imprejurarilor savarsirii lor (pe timp de noapte, de cate doua persoane impreuna,
prin escaladare si efractie, cu producerea unui prejudiciu foarte mare, acoperit doar in
parte, prin executarea multor acte materiale in perioade scurte de timp, ceea ce denota
perseverenta si indrazneala, precum si periculozitate sporita);
- persoana fiecarui inculpat, sens in care instanta retine urmatoarele aspecte: -
inculpatii Pisicaru si Iordache erau minori la data savarsirii faptei, inculpatul T. era major,
niciunul dintre ei nu are ocupatie sau loc de munca; - inculpatul minor P. nu are
antecedente penale (f. 287 d.u.p.); inculpatul minor I. este cunoscut cu astfel de
antecedente penale, beneficiind de clementa anterior, in sensul ca a fost sanctionat in
prima parte a anului 2010 cu amenda administrativa pentru savarsirea unei fapte penale de
furt calificat (f. 275 d.u.p); inculpatul major T. nu are locuinta stabila si este recidivist,
fiind condamnat in 2001, respectiv 2005, la doua pedepse cu inchisoarea pentru savarsirea
unei infractiuni de talharie in forma calificata, respectiv a unei infractiuni de furt calificat,
a fost liberat conditionat inainte de executarea integrala a fiecarei pedepse, iar in anul 2009
a beneficiat si de clementa, intrucat a fost sanctionat cu amenda administrativa pentru
savarsirea altor fapte penale, de nerespectare a hotararilor judecatoresti, respectiv de
tentativa la infractiunea de furt calificat (f. 265-266 d.u.p.), - ambii inculpati minori erau
fugiti de acasa in perioada lunii decembrie 2010, pe motiv ca s-au certat cu parintii,
locuind singuri cu chirie in mun. Pitesti, au fost si sunt si in prezent lipsiti de supraveghere
parinteasca efectiva, in general parintii fiind plecati de acasa la munca si neputandu-i
supraveghea; - ambii inculpati minori au savarsit faptele pe fondul lipsei supravegherii
parintesti, al imaturitatii, impulsivitatii si influentabilitatii crescute specifice varstei, precum
si al lipsei unor mijloace materiale in cazul inculpatului I., ambii avand insa perspective de
reintegrare in societate, potrivit referatelor de evaluare intocmite de Serviciul de
Probatiune de pe langa Tribunalul Arges (f. 83-87, 88-91 dos. inst.);
- savarsirea faptei de catre inculpatii P. si I. in stare de minoritate, cu efectul
aplicarii dispozitiilor art. 99 si urm. C.pen. referitoare la atenuarea raspunderii lor penale;
- existenta circumstantei agravantei legale prev. de art. 75 alin.1 lit. c Cod penal in
ceea ce priveste pe inculpatul major T., deoarece probele administrate au relevat faptul ca
acesta a cunoscut la data savarsirii infractiunii ca inculpatul P.I. era minor;
- savarsirea infractiunii in stare de recidiva postexecutorie de catre inculpatul T.,
conform art. 37 lit. b C.pen., in raport de dispozitiile art. 61 C.pen. si de faptul ca anterior
fusese condamnat la 4 ani inchisoare, a carei executare a inceput-o la data de 22.10.2004,
fiind liberat conditionat la data de 18.04.2007 cu un rest ramas neexecutat de 552 de zile
(f. 266 d.u.p.);
- savarsirea infractiunii de catre toti inculpatii in forma continuata, stare de natura a
agrava raspunderea lor penala, conform art. 41 alin. 1 C.pen.;
- existenta circumstantelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a, b Cod penal in
ceea ce priveste pe inculpatul P., intrucat este la prima abatere, neavand antecedente
penale, iar pe parcursul judecatii a achitat o parte din prejudiciul produs unora dintre
partile civile, dovedind in acest sens staruinta in ceea ce priveste repararea pagubelor.
Fata de toate aceste criterii, in baza art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i
C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. c C.pen., art. 37 lit. b C.pen. si art.
320 ind. 1 C.pr.pen., instanta va condamna pe inculpatul T.M. la 4 ani inchisoare, in
conditiile art. 57 C.pen.
In baza art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i si alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic.
art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 si urm. C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a, b, C.pen., art. 80 C.pen. si
art. 320 ind. 1 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul P.G.A. la 1 an si 6 luni inchisoare, in
conditiile art. 57 C.pen.
In baza art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i si alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic.
art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 si urm. C.pen. si art. 320 ind. 1 C.pr.pen., va condamna pe
inculpatul I.V.D. 1 an inchisoare, in conditiile art. 57 C.pen.
In baza art. 71 C.pen., instanta va interzice fiecaruia dintre inculpati drepturile
prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b C.pen. pe durata executarii pedepsei, apreciind
ca limitarea acestor drepturi este justificata de faptul ca inculpatii s-au dovedit nedemni,
prin conduita lor ilegala, sa ocupe si sa fie alesi in functii publice sau implicand exercitiul
autoritatii de stat.
Totodata, instanta constata ca interzicerea automata a dreptului de a alege al
inculpatilor, deci de a-si exprima liber opinia, ca cetateni romani, ar constitui o ingerinta
nejustificata in exercitarea dreptului prev. de art. 3 din Primul Protocol Aditional la
Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in considerarea art. 11 si 20 din Constitutia
Romaniei, iar interzicerea automata si absoluta a dreptului lor de a ocupa o alta functie
sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate nu s-ar justifica, in conditiile
in care inculpatii nu s-au folosit la savarsirea infractiunii de nicio astfel de activitate,
functie sau profesie.
In baza art. 88 C.pen., instanta va deduce din pedeapsa aplicata fiecaruia dintre
inculpati durata retinerii preventive si a arestarii preventive, de la data de 02.01.2011 la zi
(f. 326, 328, 330, 334-339 d.u.p.).
In baza art. 350 C.pr.pen. rap. la art. 148 lit. f Cpr.pen., va mentine masura arestarii
preventive a fiecarui inculpat, deoarece imprejurarile savarsirii cu o mare indrazneala si
usurinta din partea acestora a infractiunii de furt calificat (5 acte materiale pentru
inculpatul T., 10 acte materiale pentru inculpatul I., 15 acte materiale pentru inculpatul P.),
constand in multe acte materiale savarsite la interval de cateva zile sau, dupa caz, de cateva
ore, pe timp de noapte, prin efractie, constituie probe certe ca lasarea inculpatilor in
libertate ar constitui un real si concret pericol pentru ordinea publica, existand riscul
savarsirii de infractiuni similare, in orice loc s-ar afla libertate si indiferent de impunerea
unor obligatii sau a unui program de supraveghere. In acest sens, este de subliniat ca
inculpatul T. este recidivist, inculpatul I. a savarsit si anterior o fapta penala similara,
pentru care insa beneficiase de clementa, fiind sanctionat doar cu amenda administrativa,
iar inculpatul P. nu are antecedente penale, dar savarsirea celor 15 acte materiale de furt
calificat din prezenta cauza dovedeste persistenta deosebita si indrazneala in activitatea
infractionala, precum si o periculozitate sporita a acestuia. In raport de toate aceste
aspecte, se constata ca se mentin si in prezent aceleasi temeiuri care au stat la baza luarii si
mentinerii masurii arestarii preventive a tuturor inculpatilor, neputandu-se dispune
inlocuirea masurii cu alta masura neprivativa de libertate, care nu ar fi apta sa asigure
atingerea scopului prev. de art. 136 C.pen.
Cat priveste latura civila, instanta constata ca partea civila SC VISTIM SRL a
solicitat despagubiri civile in cuantum total de 5.784,40 lei reprezentand contravaloarea
bunurilor sustrase ramase nerecuperate (f. 61 dos. inst.), dar in cursul judecatii inculpatul
P. a acoperit partial prejudiciul, achitand partii civile suma de 2.000 lei (f. 134 dos. inst.).
Partea civila I.V. a solicitat despagubiri civile in cuantum total de 200 lei, dar in
cursul judecatii inculpatul P. a acoperit intreg prejudiciul, achitand partii civile suma de
200 lei (f. 135 dos. inst.).
Partea civila A.T.C. a solicitat despagubiri civile in cuantum total de 3.000 lei
reprezentand contravaloarea reparatiei masinii, dar in cursul judecatii inculpatul P. a
acoperit partial prejudiciul, achitand partii civile suma de 1.000 lei (f. 136 dos. inst.).
Partea civila E.M. a solicitat despagubiri civile in cuantum total de 700 lei
reprezentand contravaloarea reparatiei masinii, prejudiciu ramas nerecuperat pana in
prezent.
Partea civila S.A.M. a solicitat despagubiri civile in cuantum total de 500 lei
reprezentand contravaloarea reparatiei masinii, prejudiciu ramas nerecuperat pana in
prezent.
Partea civila B.G.E. a solicitat despagubiri civile in cuantum total de 700 lei
reprezentand contravaloarea reparatiei masinii, prejudiciu ramas nerecuperat pana in
prezent.
Partile vatamate I.V., B.T.C., U.C, D.C., M.L.I., C.R.M. si G.B. nu au solicitat
despagubiri civile ori au renuntat, pe parcursul procesului penal, la pretentiile civile initial
precizate.
Instanta constata ca in cauza sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale
prev. de art. 998-999 C.civ., intrucat prin faptele inculpatilor s-a cauzat partilor civile in
mod direct cate un prejudiciu constand in valoarea bunurilor sustrase si nerecuperate,
precum si in contravaloarea reparatiilor la autoturismele distruse de inculpati odata cu
savarsirea infractiunii prin efractie.
Mai retine ca, potrivit art. 1003, toti inculpatii raspund solidar pentru repararea
prejudiciului astfel cauzat partilor civile, iar in cauza sunt aplicabile si dispozitiile art. 1000
alin. 2 C.civ., care prevad ca parintii inculpatilor minori, care aveau obligatia supravegherii
lor, raspund solidar pentru faptele cauzate de copii lor minori.
Pentru aceste considerente, in baza art. 14 si art. 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-
999, art. 1000 alin. 2 si art. 1003 Cod civil, instanta va obliga in solidar pe inculpatii T.M.
si P.G.A., acesta din urma in solidar si cu partile responsabile civilmente P.G. si P.I., la
plata sumei de 3.784,40 lei daune materiale catre partea civila SC VISTIM SRL,
constatand acoperit restul prejudiciului.
In baza art. 14 si art. 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999, art. 1000 alin. 2 si art.
1003 Cod civil, va obliga in solidar pe inculpatii P.G.A si I.V.D., in solidar si cu partile
responsabile civilmente P.G., P.I., I.I. si I.L., la plata despagubirilor civile, dupa cum
urmeaza:
- la plata sumei de 2.000 lei daune materiale catre partea civila A.T.C,
constatand acoperit restul prejudiciului;
- la plata sumei de 700 lei daune materiale catre partea civila E.M.;
- la plata sumei de 500 lei daune materiale catre partea civila S.A.M.;
- la plata sumei de 700 lei daune materiale catre partea civila B.G.E.
In baza art. 14 si art. 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999 C.civil, va respinge ca
ramasa fara obiect actiunea civila formulata de partea civila I.V., constatand acoperit
integral prejudiciul.
Instanta va lua act ca partile vatamate I.V., B.T.C., U.C., D.C., M.L.I., C.R.M. si
G.B. nu s-au constituit parti civile.
In baza art. 191 alin. 1 si 2 C.pr.pen., va obliga pe inculpatul T.M. la 1.150 lei
cheltuieli judiciare catre stat, din care suma de 300 lei reprezentand onorariul avocatului
din oficiu S.C. se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei.
In baza art. 191 alin. 1, 2 si 3 C.pr.pen., va obliga pe inculpatul P.G.A., in solidar
cu partile responsabile civilmente P.G. si P.I., la 850 lei cheltuieli judiciare catre stat.
In baza art. 191 alin. 1, 2 si 3 C.pr.pen., va obliga pe inculpatul I.V.D., in solidar cu
partile responsabile civilmente I.I. si I.L., la 1.150 lei cheltuieli judiciare catre stat, din care
suma de 300 lei reprezentand onorariul avocatului din oficiu S.C. se va avansa din
fondurile Ministerului Justitiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
In baza art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2
C.pen., art. 75 alin. 1 lit. c C.pen., art. 37 lit. b C.pen. si art. 320 ind. 1 C.pr.pen.,
condamna pe inculpatul T.M. detinut in stare de arest preventiv in Penitenciarul Colibasi,
la 4 (patru) ani inchisoare, in conditiile art. 57 C.pen.
In baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a
teza a II-a si lit. b C.pen. pe durata executarii pedepsei principale.
In baza art. 88 C.pen., deduce din pedeapsa durata retinerii preventive si a arestarii
preventive, de la data de 02.01.2011 la zi.
In baza art. 350 C.pr.pen. corob. cu art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., mentine masura
arestarii preventive a inculpatului.
In baza art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i si alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic.
art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 si urm. C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a, b, C.pen., art. 80 C.pen. si
art. 320 ind. 1 C.pr.pen., condamna pe inculpatul P.G.A. ,detinut in stare de arest
preventiv in Penitenciarul Colibasi, la 1 (unu) an si 6 (sase) luni inchisoare, in conditiile
art. 57 C.pen.
In baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a
teza a II-a si lit. b C.pen. pe durata executarii pedepsei principale.
In baza art. 88 C.pen., deduce din pedeapsa durata retinerii preventive si a arestarii
preventive, de la data de 02.01.2011 la zi.
In baza art. 350 C.pr.pen. corob. cu art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., mentine masura
arestarii preventive a inculpatului.
In baza art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i si alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic.
art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 si urm. C.pen. si art. 320 ind. 1 C.pr.pen., condamna pe
inculpatul I.V.D. detinut in stare de arest preventiv in Penitenciarul Colibasi, la 1 (unu) an
inchisoare, in conditiile art. 57 C.pen.
In baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a
teza a II-a si lit. b C.pen. pe durata executarii pedepsei principale.
In baza art. 88 C.pen., deduce din pedeapsa durata retinerii preventive si a arestarii
preventive, de la data de 02.01.2011 la zi.
In baza art. 350 C.pr.pen. corob. cu art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., mentine masura
arestarii preventive a inculpatului.
In baza art. 14 si art. 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999, art. 1000 alin. 2 si art.
1003 Cod civil, obliga in solidar pe inculpatii T.M. si P.G.A., acesta din urma in solidar si
cu partile responsabile civilmente P.G. si P.I., ambii cu acelasi domiciliu, la plata sumei de
3.784,40 lei daune materiale catre partea civila SC VISTIM SRL, constatand acoperit
restul prejudiciului.
In baza art. 14 si art. 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999, art. 1000 alin. 2 si art.
1003 Cod civil, obliga in solidar pe inculpatii P.G.A. si I.V.D., in solidar si cu partile
responsabile civilmente P.G., P.I., I.I. si I.L. la plata despagubirilor civile, dupa cum
urmeaza:
- la plata sumei de 2.000 lei daune materiale catre partea civila A.T.C.,
constatand acoperit restul prejudiciului;
- la plata sumei de 700 lei daune materiale catre partea civila E.M.;
- la plata sumei de 500 lei daune materiale catre partea civila S.A.M.;
- la plata sumei de 700 lei daune materiale catre partea civila B.G.E..
In baza art. 14 si art. 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999 C.civil, respinge ca
ramasa fara obiect actiunea civila formulata de partea civila I.V., constatand acoperit
integral prejudiciul.
Ia act ca partile vatamate I.N., B.T.C, U.C., D.C, M.L.I., C.R.M. si G.B., nu s-
au constituit parti civile.
In baza art. 191 alin. 1 si 2 C.pr.pen., obliga pe inculpatul T.M. la 1.150 lei
cheltuieli judiciare catre stat, din care suma de 300 lei reprezentand onorariul avocatului
din oficiu S.C. se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei.
In baza art. 191 alin. 1, 2 si 3 C.pr.pen., obliga pe inculpatul P.G.A., in solidar cu
partile responsabile civilmente P.G. si P.I., la 850 lei cheltuieli judiciare catre stat.
In baza art. 191 alin. 1, 2 si 3 C.pr.pen., obliga pe inculpatul I.V.D., in solidar cu
partile responsabile civilmente I.I. si I.L., la 1.150 lei cheltuieli judiciare catre stat, din care
suma de 300 lei reprezentand onorariul avocatului din oficiu S.C. se va avansa din
fondurile Ministerului Justitiei.
Cu recurs in 10 zile, de la pronuntare pentru Ministerul Public si partea
responsabila civilmente P.I. si de la comunicare pentru inculpati, celelalte parti vatamate,
civile si responsabile civilmente .
Pronuntata in sedinta publica azi, 12 aprilie 2011. Presedinte,
A.P. Grefier,
I.D.
Red.A.P./Tehn. MN-AP
5 ex/29.04.2011
1
