Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

infr. de vatamare corporala (art. 181 C.p.) Sentinta penala nr. 6 din data de 27.01.2009
pronunțată de Judecatoria Pitesti

Dosar nr. 4921/280/2008
R O M A N I A

JUDECATORIA PITESTI
SECTIA PENALA

SENTINTA PENALA NR. 186
Sedinta publica de la 27 Ianuarie 2009
Instanta constituita din:
PRESEDINTE Anda Pluteanu
Grefier Mariana Sandu

Pe rol pronuntarea asupra cauzei penale privind pe inculpat P.C.L. si pe parte civila P.M., parte civila Spitalul Judetean Arges, avand ca obiect infr. de vatamare corporala (art. 181 C.p.)
La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns partile.
Procedura legal indeplinita, fara citarea partilor.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, care invedereaza ca dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 13.01.2009, cand sustinerile partilor si ale reprezentantului parchetului au fost consemnate in incheierea de sedinta din acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, iar instanta a amanat pronuntarea la data de 20.01.2009 si apoi la data de astazi.


INSTANTA, Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
Prin rechizitoriul nr. 5995/P/2007 emis la data de 19.05.2008 de Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului P.C.L., pentru infractiunea prevazuta de art. 181 C.pen., precum si neinceperea urmaririi penale fata de acesta, pentru infractiunile prevazute de art. 193 si 205 C.pen., si fata de faptuitorul C.C.I., pentru infractiunile prevazute de art. 181, 193 si 205 C.pen.
In actul de sesizare s-a retinut ca inculpatul, la data de 05.10.2007, a lovit-o pe partea vatamata P.M., provocandu-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un numar de 50-55 zile de ingrijiri medicale.
In fata urmaririi penale au fost avute in vedere urmatoarele mijloace de proba: plangerea si declaratiile partii vatamate si certificatele medico-legale, procesul verbal de sesizare si planse foto, procesul verbal de sesizare, declaratiile martorilor PMC, SG, BRM, declaratiile inculpatului, fisa de cazier judiciar, alte inscrisuri.
Inculpatul a recunoscut pe parcursul urmaririi penale ca l-a lovit pe partea vatamata, aratand ca a avut o discutie si intre ei a izbucnit o bataie in cadrul careia s-au lovit reciproc, si ca l-a lovit pe partea vatamata cu pumnii in zona fetei si cu un par si l-a strans de gat.
In faza urmaririi penale, partea vatamata P.M. a aratat ca se constituie parte civila cu suma de 50.000 lei (f.10 d.u.p. ), cerere modificata in fata instantei, anterior citarii actului de sesizare, in sensul ca solicita pe latura civila suma de 50.000 lei daune morale si suma de 5.000 lei daune materiale (f. 32 dos.inst.)
Totodata, in cursul urmaririi penale Spitalul Judetean Arges s-a constituit parte civila cu suma de 1.146,35 lei, reprezentand cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea partii vatamate P.M. in perioada 05.10-09.10.2007 in Sectia Neurochirurgie (f. 34 d.u.p. ).
In faza cercetarii judecatoresti au fost audiati: inculpatul P.C.L.; partea civila P.M.; martorii PMC, SG, BRM, la solicitarea inculpatului si a partii vatamate -civile; martora B.M. si inscrisuri pe latura civila, la solicitarea partii vatamate -civile; martorul B.I. in circumstantiere la solicitarea inculpatului; martorul C.C.I. propus din oficiu de instanta pe latura penala.
Totodata, s-a administrat proba cu inscrisuri, sens in care s-au depus la dosar de catre partea vatamata copii de pe raportul de expertiza medico-legala, scrisoare medicala, articol de presa si rezolutii emise de procuror si s-a solicitat si depus fisa de cazier actualizata a inculpatului.
In declaratia data in fata instantei, inculpatul a aratat ca s-a intalnit cu partea vatamata si au avut o discutie legata de un incident petrecut anterior, iar partea vatamata i-a dat un pumn in fata si l-a tras de tricou, dupa care s-au luat amandoi la bataie, aratand inculpatul ca s-au lovit cu mainile, cu pumnii, cu picioarele, in fata casei numitei S.G.. A mai sustinut inculpatul ca nu este de acord cu despagubirile solicitate de partea vatamata si ca anterior acestui incident partea vatamata il lovise, il tarase la el in curte si il legase.
Aparatorul partii civile P.M. a solicitat la data de 13.01.2009 retinerea, cu privire la fapta inculpatului, a circumstantei agravante judecatoresti, in baza art. 75 alin 2 C.pen. prin prisma modului si imprejurarilor savarsirii faptei.
La aceeasi data, aparatorul inculpatului a solicitat, in principal, retinerea in favoarea cestuia a starii de legitima aparare prev. de art. 44 C.pen., cu privire la infractiunea pentru care este cercetat, prin prisma faptului ca inculpatul a lovit-o pe partea vatamata numai pentru a se apara.
In subsidiar, aparatorul inculpatului a solicitat si retinerea circumstantei atenuante a provocarii prev.de art. 73 lit. b C.pen., prin prisma faptului ca actiunea de lovire exercitata de inculpat a fost provocata de actele de violenta ale partii vatamate.
In fine, aparatorul inculpatului a solicitat si retinerea in favoarea inculpatului si a altor circumstante atenuante legate de persoana acestuia.
Analizand ansamblul materialului probatoriu administrat in cursul urmaririi penale, precum si in faza cercetarii judecatoresti, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
La data de 05.10.2007, inculpatul P.C.L. a vazut-o pe partea vatamata P.M. pe strada Bananai din Pitesti si s-a indreptat spre el. Pe fondul unor conflicte vechi si legat de un incident violent petrecut anterior intre ei, aceasta si inculpatul s-au luat la cearta, partea vatamata l-a tras de tricou pe inculpat, iar apoi partile s-au luat la bataie. Inculpatul a lovit-o pe partea vatamata cu pumnii, aceasta a incercat sa fuga, dar a fost trantita jos de inculpat, care a continuat sa o loveasca cu pumnii in zona fetei, dupa care partea vatamata s-a ridicat si a fost din nou lovita cu picioarele, stransa de gat si lovita de inculpat si cu o bucata de lemn rupta din gardul martorei S.G.. Partea vatamata s-a refugiat in curtea acesteia din urma, iar inculpatul a urmat-o pana la poarta, fara insa a intra, deoarece martora l-a avertizat ca va chema politia, astfel incat inculpatul a renuntat.
In urma loviturilor primite, partea vatamata P.M. a suferit leziuni traumatice la nivelul fetei si al capului, al mainii stangi, al coapselor si gambei drepte, pentru care a fost internata in Spitalul Judetean Arges - Sectia Neurochirurgie in perioada 05.10-09.10.2007 si care au necesitat cca. 50-55 de zile de ingrijiri medicale.
Situatia de fapt rezulta din declaratiile partii vatamate si ale inculpatului, care se coroboreaza cu declaratiile martorilor audiati, sub aspectul imprejurarilor in care a avut loc incidentul, precum si cu concluziile certificatului medico-legal nr. 1381/12.10.2007 emis de SML Arges.
Astfel, faptul ca partea vatamata a fost lovit de inculpat la data mentionata rezulta din declaratiile ambelor parti, inculpatul recunoscand, atat in cursul urmaririi penale, cat si in fata instantei de judecata, ca a lovit-o cu pumnii si picioarele si cu o uluca pe partea vatamata.
Declaratiile partii vatamate si cele ale inculpatului difera insa sub aspectul participarii numitului C.I.C. la actiunile de lovire, respectiv sub aspectul imprejurarilor de la inceputul incidentului.
Astfel, partea vatamata P.M. a aratat ca inculpatul a inceput sa-l injure si sa-l ameninte cu moartea pe strada, numitul C. a iesit cu o bata, inculpatul a luat si el o bata si amandoi l-au lovit cu aceste obiecte pe partea vatamata, iar dupa ce batele s-au rupt cei doi au rupt doua uluci din gardul martorei S. continuand sa-l loveasca, apoi au plecat, dar inculpatul s-a intors cu o ranga metalica si partea vatamata s-a refugiat in curtea martorei S. (f. 5-6 si 8-10 d.u.p. si f. 33-34 dos. inst.).
In schimb, inculpatul a declarat ca partea vatamata l-a lovit initial cu pumnul in fata si l-a tras de tricou, rupandu-l, dupa care inculpatul l-a lovit la randul sau cu pumnul in fata pe partea vatamata si s-au batut amandoi (f. 48-50, 46-47, 44-45 d.u.p.si f. 47-74 dos. inst.), declaratiile inculpatului fiind asadar diferite de cele ale partii vatamate sub aspectul imprejurarilor in care a inceput intre ei bataia si al participarii numitului C.C.I..
Din declaratiile martorului P.M.C. rezulta ca acesta nu a vazut cum a inceput incidentul intre parti, dar, aflandu-se pe strada respectiva, a vazut cum inculpatul deja se batea cu partea vatamata, lovindu-se reciproc cu pumnii, iar la un moment dat partea vatamata a vrut sa fuga, dar s-a impiedicat, iar inculpatul s-a aplecat asupra lui si l-a lovit cu pumnii in fata (f. 14-15,16-17 d.u.p. si f. 86 dos. inst.).
Instanta mai retine declaratiile martorului B.R.C., conform caruia inculpatul s-a indreptat spre partea vatamata, au discutat, partea vatamata l-a tras de tricou pe inculpat, rupandu-l, dupa care intre ei a inceput bataia, lovindu-se reciproc si cazand in sant, unde au continuat sa se loveasca (f. 23-24,25 d.u.p. si f. 77 dos. inst.).
Aspecte similare sunt declarate si de martorul C.C.I., conform caruia el nu a participat la bataia dintre parti, nu a vazut exact cum a inceput incidentul, dar le-a vazut din curtea sa pe acestea lovindu-se cu pumnii si cu picioarele (f. 41-42 d.u.p. si f. 85 dos. inst.).
Cat priveste pe martora S.G., instanta retine ca aceasta nu a vazut decat finalul incidentului dintre parti de la data respectiva, conform declaratiilor sale, in care a aratat ca partea vatamata a intrat in curtea sa, cu leziuni in zona fetei, din care siroia sangele, in timp ce in poarta a aparut inculpatul cu o ranga, care il urmarea pe partea vatamata si injura, martora avertizandu-l pe inculpat sa nu intre in curtea sa, intrucat va chema politia, dupa cum a vazut ulterior ca din gardul ei sunt rupte doua uluci, iar dalele din fata portii sunt murdare de sange (f. 18-19,20-21 d.u.p. si f. 76 dos. inst.).
Date fiind declaratiile martorilor analizati, se observa ca acestea confirma derularea evenimentelor in sensul retinut de instanta, faptul ca martorul C.C.I. nu l-a lovit pe partea vatamata, ca inculpatul este cel care s-a indreptat initial spre partea vatamata, dar si ca acesta din urma a tras de tricoul inculpatului si l-a rupt, anterior exercitarii de catre cel din urma a actiunilor de lovire.
Se observa insa ca declaratiile martorilor audiati nu confirma si sustinerile inculpatului, in sensul ca primul care a exercitat actiuni de lovire este partea vatamata, care l-ar fi lovit cu pumnul in fata, astfel incat nu poate fi retinuta apararea inculpatului, in sensul ca l-ar fi lovit pe partea vatamata pentru a se apara de aceasta.
Instanta mai retine ca din certificatul medico-legal nr. 1381/12.10.2007 emis de SML Arges (f. 7 d.u.p.), rezulta ca partea vatamata a suferit numeroase leziuni traumatice la nivelul fetei si al capului, al mainii stangi, al coapselor si gambei drepte, care au necesitat cca. 50-55 de zile de ingrijiri medicale.
Fata de cele retinute, instanta constata ca fapta inculpatului, care la data de 05.10.2007 a lovit-o pe partea vatamata P.M., provocandu-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un numar de 50-55 zile de ingrijiri medicale, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de vatamare corporala prev. de art. 181 alin. 1 C.pen.
La individualizarea pedepsei, instanta are in vedere toate criteriile prev. de art. 72 C.pen.: dispozitiile generale ale Codului penal; limitele de pedeapsa fixate in partea speciala; gradul de pericol social al faptei, apreciind ca fiind ridicat, fata de numeroasele leziuni traumatice produse partii vatamate, de zonele corpului in care au fost produse, de imprejurarile savarsirii faptei si mijloacele folosite de inculpat (perseverenta inculpatului, care a continuat sa-l loveasca pe partea vatamata cu pumnii, cu picioarele, cu un lemn rupt din gard, chiar si cand acesta incerca sa se retraga, dar si faptul ca partea vatamata l-a tras initial de tricou si i l-a rupt, iar incidentul a avut loc pe fondul unor vechi conflicte intre ei, inclusiv violente din punct de vedere fizic), aspecte care nu pot constitui circumstante agravante sau atenuante, astfel cum au solicitat aparatorii partilor, dar care au relevanta la individualizarea pedepsei; persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale (f. 51 d.u.p. ), este tanar, avand aproape 20 de ani la data savarsirii faptei, are doi copii minori, a avut o atitudine in general sincera pe parcursul procesului penal, dar fara a regreta savarsirea faptei, astfel cum in mod expres a precizat pe parcursul urmaririi penale (f. 3 d.u.p.); inexistenta circumstantelor atenuante sau agravante.
Desi sunt aspecte pe care le are in vedere la individualizarea pedepsei, instanta nu poate retine ca imprejurarile savarsirii faptei sau modul si mijloacele de savarsire a sa de catre inculpat pot conduce la retinerea unei circumstante agravante in baza art. 75 alin. 2 C.pen., conform solicitarii aparatorului partii vatamate. Astfel, aceste aspecte, astfel cum au fost stabilite de instanta cu ocazia prezentarii situatiei de fapt, confera faptei savarsite de inculpat un pericol social concret ridicat, dar nu si un caracter grav in sensul art. 75 alin. 2 C.pen., prin prisma faptului ca incidentul a avut la baza vechi conflicte dintre parti, inculpatul fiind chiar vazut de martora S.G., la o data anterioara, iesind lovit din curtea partii vatamate, partea vatamata l-a tras de tricou pe inculpat in cadrul incidentului, chiar daca acest lucru nu poate constitui o provocare in sensul art. 73 lit. b C.pen., iar in cadrul incidentului ambele parti s-au lovit reciproc.
Instanta nu poate retine nici starea de legitima aparare in favoarea inculpatului, conform solicitarii aparatorului acestuia, deoarece, astfel cum s-a retinut si anterior, declaratiile martorilor audiati nu confirma ca inculpatul l-a lovit pe partea vatamata pentru a se apara de un atac material, direct, injust si imediat al acestuia, in sensul art. 44 C.pen. Chiar daca in cadrul incidentului ambele parti s-au lovit reciproc, din moment ce inculpatul l-a lovit pe partea vatamata si cand acesta incerca sa fuga sau sa se retraga spre gardul martorei S.G. si a continuat sa-l loveasca si cand acesta era cazut la pamant, este evident ca in cauza nu sunt intrunite conditiile legitimei aparari prevazute de textul legal mentionat.
Tot astfel, nu poate fi retinuta nici cererea aceluiasi aparator, vizand retinerea circumstantei atenuante a provocarii prev. de art. 73 lit. b C.pen. in favoarea inculpatului, deoarece nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege. In acest sens, din probatoriul administrat nu rezulta ca partea vatamata l-ar fi lovit primul pe inculpat, iar ruperea tricoului acestuia nu reprezinta o atingere atat de grava a demnitatii persoanei inculpatului, pentru a-i determina acestuia o puternica tulburare sau emotie care sa stea la baza actiunilor multiple de lovire a partii vatamate, peste tot corpul, cu pumnii, cu picioarele, cu uluca, atat la inceput, cat si dupa ce partea vatamata a incercat sa scape prin fuga, luciditatea inculpatului in momentele respective reiesind chiar din lecturarea declaratiilor date de acesta in cursul urmaririi penale.
Date fiind imprejurarile savarsirii faptei si modul in care aceasta a fost comisa, urmarile produse partii vatamate, dar si faptul ca, desi a recunoscut ca l-a lovit pe partea vatamata, inculpatul nu a dat dovezi sincere de regret dupa savarsirea faptei ( cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala a declarat expres ca recunoaste fapta, dar nu o regreta- f. 3 d.u.p.), desi nu este cunoscut cu antecedente penale, a mai fost implicat in conflicte violente cu partea vatamata, nu l-a interesat in niciun moment starea partii vatamate dupa savarsirea faptei (f. 74 dos. inst.), instanta apreciaza ca nu pot fi retinute nici alte circumstante atenuante personale prevazute de art.74 C.pen., in sensul cererii aparatorului inculpatului, aspectele invocate de acesta in sustinerea cererii, precum si faptul ca inculpatul nu are serviciu, dar lucreaza cu ziua si are doi copii foarte mici (cca. 3 ani si 2saptamani), conform declaratiei martorului B.I., fiind insa luate in considerare de instanta la individualizarea pedepsei.
Pentru aceste motive, instanta va respinge, ca nefondate, cererea formulata de aparatorul partii vatamate avand ca obiect retinerea circumstantei agravante in baza art. 75 alin. 2 C.pen., precum si cererea formulata de aparatorul inculpatului avand ca obiect retinerea starii de legitima aparare prev. de art. 44 C.pen., a circumstantei atenuante a provocarii prev. de art. 73 lit. b C.pen. si a altor circumstante atenuante prev. de art. 74 C.pen.
Fata de criteriile deja expuse, in baza art. 181 alin. 1 C.pen., va condamna pe inculpat la 2 ani inchisoare pentru infractiunea de vatamare corporala.
Considerand, fata de aceleasi criterii, ca scopul pedepsei prevazut de art.52 C.pen. poate fi atins si fara privarea de libertate a inculpatului si ca insasi condamnarea reprezinta pentru acesta un avertisment real si serios pentru a nu mai savarsi alte infractiuni in viitor, instanta, in baza art. 86 ind. 1 Cod penal, va dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, pe un termen de incercare de 5 ani, stabilit conform art. 86 ind. 2 Cod penal.
In baza art. 86 ind. 3 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de incercare, inculpatul se va supune urmatoarelor masuri de supraveghere :
a) se va prezenta lunar la sediul Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges la termenele fixate de consilierii de reintegrare;
b ) va anunta in prealabil, la serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea ;
c) va comunica Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges si va justifica schimbarea locului de munca;
d) va comunica Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta .
Pe durata termenului de incercare, in baza art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. d Cod penal, instanta va stabili pentru inculpat obligatia de a nu intra in legatura cu partea vatamata P.M., apreciind ca limitarea acestui drept al inculpatului se impune fata de faptul ca intre acestia sunt conflicte mai vechi, care pot usor degenera in actiuni violente cu un grad de pericol social ridicat, cum este cazul infractiunii deduse judecatii, iar posibilitatea producerii lor este foarte mare din moment ce partile locuiesc pe aceeasi strada.
Totodata, instanta va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 86 ind. 4 Cod penal privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere .
Cat priveste latura civila, instanta retine ca prin fapta inculpatului a fost cauzat partii civile Spitalul Judetean Arges un prejudiciu material in cuantum de 1.146,35 lei, reprezentand cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea partii vatamate P.M. in sectia Neurochirurgie a acestui Spital, in perioada 05.10.2007-09.10.2007, in urma leziunilor traumatice produse prin infractiune (f. 34 d.u.p.), astfel incat sunt indeplinite in cauza conditiile raspunderii civile delictuale prevazute de art. 998-999 C. civil.
Cat priveste pe partea vatamata -civila P.M., instanta retine ca si acestuia i-a fost cauzat un prejudiciu prin fapta inculpatului, reprezentat de suma de 5.000 lei Ron cheltuita de partea civila pentru tratamentul medical necesar vindecarii leziunilor traumatice, precum si de suferinta fizica, dar si psihica inerente leziunilor traumatice suferite.
Astfel, sustinerile partii civile din cadrul cererii de precizare a daunelor solicitate, in sensul ca a urmat un regim alimentar specific, fiind hranit cu furtunul timp de 2 saptamani si urmand o medicamentatie specifica (f. 32 dos. inst.), sunt confirmate de declaratia martorei B.M., care a relatat ca l-a ingrijit pe partea civila in spital, pe care l-a si insotit ulterior la controale, acesta nu se putea hrani normal dupa externare, ci cu paiul, avea dureri in mai multe zone ale corpului si a cheltuit circa 50.000.000 lei Rol pentru a se ingriji si trata (f. 48 dos. inst.).
Cat priveste daunele morale solicitate, instanta urmeaza a le aprecia, in lipsa unor criterii legale, in functie de numarul de zile de ingrijiri medicale destul de mare (50-55) necesar vindecarii leziunilor traumatice ale partii civile, de faptul ca s-au localizat pe tot corpul, inclusiv in zona capului si a fetei, de starea partii civile astfel cum a fost descrisa de martora B.M., dar si de imprejurarile savarsirii faptei de catre inculpat, criterii in functie de care apreciaza ca suma apta a repara prejudiciul moral produs partii civile este de 12.500 lei Ron.
Pentru aceste motive, in baza art. 14 si 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999 Cod civil, instanta va admite in parte actiunea civila formulata de partea civila P.M. si va obliga pe inculpat la plata catre partea civila a sumei de 17.500 lei, reprezentand despagubiri civile, din care 5.000 lei daune materiale si 12.500 lei daune morale .
In baza art. 14 si 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999 Cod civil si art. 313 din Legea nr. 95/2006, va admite actiunea civila formulata de partea civila Spitalul Judetean Arges si va obliga pe inculpat la plata catre partea civila a sumei de 1.146,35 lei, reprezentand despagubiri civile- cheltuieli de spitalizare.
In baza art. 193 alin. 1 si 2 C.pr.pen., va obliga pe inculpat la 700 lei cheltuieli judiciare catre partea vatamata-civila P.M., conform chitantelor atestand plata onorariului de avocat ( filele 28, 49 si 50 dos. inst.).
In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., va obliga pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare catre stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE: Respinge, ca nefondate, cererea formulata de aparatorul partii vatamate avand ca obiect retinerea circumstantei agravante in baza art. 75 alin. 2 C.pen., precum si cererea formulata de aparatorul inculpatului avand ca obiect retinerea starii de legitima aparare prev. de art. 44 C.pen., a circumstantei atenuante a provocarii prev. de art. 73 lit. b C.pen. si a altor circumstante atenuante prev. de art. 74 C.pen.
In baza art. 181 alin. 1 C.pen., condamna pe inculpatul P.C.L., la 2 ani inchisoare pentru infractiunea de vatamare corporala.
In baza art. 86 ind. 1 Cod penal, dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, pe un termen de incercare de 5 ani, stabilit conform art. 86 ind. 2 Cod penal.
In baza art. 86 ind. 3 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de incercare, inculpatul se va supune urmatoarelor masuri de supraveghere :
a) se va prezenta lunar la sediul Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges la termenele fixate de consilierii de reintegrare;
b ) va anunta in prealabil, la serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea ;
c) va comunica Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges si va justifica schimbarea locului de munca;
d) va comunica Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta .
Pe durata termenului de incercare, in baza art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. d Cod penal, stabileste pentru inculpat obligatia de a nu intra in legatura cu partea vatamata P.M.
Atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 86 ind. 4 Cod penal privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere .
In baza art. 14 si 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999 Cod civil, admite in parte actiunea civila formulata de partea civila P.M.,si obliga pe inculpat la plata catre partea civila a sumei de 17.500 lei, reprezentand despagubiri civile, din care 5.000 lei daune materiale si 12.500 lei daune morale .
In baza art. 14 si 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999 Cod civil si art. 313 din Legea nr. 95/2006, admite actiunea civila formulata de partea civila SPITALUL JUDETEAN ARGES, si obliga pe inculpat la plata catre partea civila a sumei de 1.146,35 lei, reprezentand despagubiri civile- cheltuieli de spitalizare.
In baza art. 193 alin. 1 si 2 C.pr.pen., obliga pe inculpat la 700 lei cheltuieli judiciare catre partea vatamata-civila P.M..
In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., obliga pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Cu apel in 10 zile.
Pronuntata in sedinta publica de la 27 Ianuarie 2009.

Presedinte,
Anda Pluteanu Grefier,
Mariana Sandu

Sursa: Portal.just.ro