sechestru judiciar.

Sentinta civila nr. 4361 din data de 09.06.2011 pronunțată de Judecatoria Oradea

R O M A N I A
JUDECATORIA ORADEA
SECTIA CIVILA
Dosar nr. ___/271/2011 INCHEIEREA CIVILA Nr___/2011

Sedinta publica din data de 09.06.2011

Completul constituit din:

PRESEDINTE: P.A.R.
GREFIER: A.M.M.
Pe rol judecarea cauzei civile formulata de reclamantul N.G., cu domiciliul in ___.., judetul Bihor in contradictoriu cu paratii M.A. si M.K., ambii cu domiciliul in localitatea Cetariu nr. 83, judetul Bihor, avand ca obiect sechestru judiciar.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care:
Reprezentanta reclamantului depune la dosar copie CF _. Cetariu, copie CF ___ Cetariu si copie CF ___ Cetariu, in extenso actualizate la zi, si face o precizare orala a actiunii, in sensul ca solicita instituirea sechestrului judiciar asupra unei parti din suprafata terenului cuprins in CF __.., respectiv suprafata de 1638,5 mp. Arata ca suprafata totala de 3611 mp se imparte intre reclamant si sora acestuia, dupa care se scade suprafata de 167 mp, care arata ca a fost cumparata de catre reclamant si inscrisa in CF, ramanand astfel suprafata de 1638,5 mp.
De asemenea, solicita ca baza bunului sa fie incredintata reclamantului.
Reprezentanta reclamantului arata ca nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus si solicita cuvantul pe fond.
In temeiul art. 167 C.proc.civ. instanta incuviinteaza proba cu inscrisurile de depuse de reclamant la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, in baza art. 150 C.proc.civ. instanta constata cauza lamurita, declara inchisa faza probatorie si acorda cuvantul pe fond.
Reprezentanta reclamantului solicita admiterea cererii astfel cum a fost precizata, iar paza bunului sa-i fie incredintata reclamantului. De asemenea, nu solicita obligarea paratilor la plata de cheltuieli de judecata. JUDECATORIA, Deliberand asupra actiunii civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Oradea la data de 08.03.2011, ulterior precizata, reclamantul N.G. in contradictoriu cu paratii M.A. si M.K., a solicitat instantei instituirea sechestrului judiciar asupra bunului imobil ce formeaza obiectul dosarului nr. ___./271/2011 al Judecatoriei Oradea, constand in teren intravilan situat in localitatea Cetariu inscris in CF nr. __ nr. top. __./1, precizand ca aceasta masura este necesara pentru conservarea dreptului sau de proprietate. Totodata reclamantul a solicitat ca paza bunului sa ii fie incredintata, el fiind de altfel si posesorul actual al terenului.
In drept reclamantul a invocat dispozitiile art. 598-601 C.proc.civ.
In probatiune reclamantul a depus urmatoarele inscrisuri, in xerocopie: extrase coli CF (filele 12-14, 18, 30-34), carte identitate reclamant (fila 15), schita de dezmembrare (fila 16), contract de intretinere (fila 17), titlu de proprietate (fila 19), contract vanzare-cumparare in limba romana si limba maghiara (filele 20-21), contract vanzare-cumparare sub semnatura privata (fila 22), cerere de chemare in judecata privind rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare (filele 23-25).

Paratii M.A. si M.K., desi legal citati, nu au formulat intampinare si nu s-au prezentat in instanta pentru a-si sustine pozitia procesuala.

Instanta a incuviintat pentru reclamant proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Conform dispozitiilor art. 598-601 C.proc.civ., sechestrul judiciar consta in indisponibilizarea de catre instanta sesizata cu judecarea cererii principale, la cererea persoanei interesate, a unor bunuri mobile si imobile apartinand unei alte persoane, daca aceasta masura este necesara pentru conservarea dreptului respectiv. Totodata art. 598 alin. (1) din acelasi act normativ prevede ca o conditie de admisibilitate a acestei actiuni este existenta unui proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosintei sau administrarii unui bun proprietate comuna.
Din interpretarea dispozitiilor sus mentionate, instanta retine ca pentru admisibilitatea unei cereri de sechestru judiciar este necesara indeplinirea mai multor conditii expres prevazute de lege.
Potrivit art. 598 alin. (1) C.proc.civ., conditiile de admisibilitate necesare pentru a se putea institui masura sechestrului judiciar sunt: existenta unui proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosintei sau administrarii unui bun proprietate comuna, precum si dovedirea de catre reclamant a faptului ca luarea masurii sechestrului judiciar este necesara pentru conservarea dreptului respectiv.
Din inscrisurile depuse la dosar in prezenta cauza nu rezulta indeplinirea celor doua conditii enuntate mai sus.
Actiunea promovata de reclamantul N.G. in dosarul nr. __../271/2011 al Judecatoriei Oradea nu se incadreaza in nici una din ipotezele avute in vedere de prevederile legale mai sus mentionate, reclamantul neinvocand pentru sine un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului cu privire la care se solicita a se dispune instituirea sechestrului judiciar, ci solicitand sa obtina rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare sub semnatura privata incheiat de catre el, in calitate de cumparator, in contradictoriu cu paratii din prezenta cauza, in calitate de vanzatori, cu privire la imobilul situat in ___., inscris in CF nr. __., nr. top. ___./1, pentru a-si putea apoi valorifica un eventual drept de creanta fata de parati.
In ceea ce priveste cea de a doua conditie de admisibilitate, prevazuta de textul de lege, respectiv dovedirea de catre reclamant a faptului ca luarea masurii sechestrului judiciar este necesara pentru conservarea dreptului respectiv, instanta retine urmatoarele:
Conform art. 1169 C.civ., cel care face o cerere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca.
Astfel, partea care solicita luarea acestei masuri asiguratorii este obligata sa dovedeasca necesitatea masurii, necesitatea infiintarii sechestrului judiciar putand rezulta din pericolul de degradare, instrainare sau risipire a bunurilor, din proasta administrare a acestora etc.
Din actele dosarului, instanta retine ca reclamantul nu a facut in vreun fel dovada faptului ca luarea masurii sechestrului judiciar este necesara pentru conservarea dreptului respectiv, respectiv nu a facut dovada unui eventual pericol de instrainare a bunului.
Totodata instanta retine ca in speta nu se poate retine nici incidenta vreuneia din ipotezele avute in vedere de art. 599 Cod procedura civila, care sa indreptateasca, in conditiile prevazute de lege, instituirea acestei masuri asiguratorii.

Fata de cele de mai sus, constatand ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 598 alin. (1) C.proc.civ. pentru instituirea masurii sechestrului judiciar, nici cazurile prevazute de art. 599 C.proc.civ., instanta urmeaza sa respinga cererea formulata de reclamantul N.G. in contradictoriu cu paratii M.A. si M.K., ca nefondata.
Totodata instanta retine faptul ca o astfel de cerere poate fi reiterata daca s-au schimbat imprejurarile avute in vedere la solutionarea primei cereri.
Instanta va lua act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Respinge cererea de instituire a sechestrului judiciar formulata de reclamantul N.G., cu domiciliul in ____. in contradictoriu cu paratii M.A. si M.K. ambii cu domiciliul in ____...
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 09.06.2011. PRESEDINTE, GREFIER,


Red. P.A.R.
Dact. P.A.R./5ex/10.06.2011
Comunicari: 1 ex incheiere cu reclamantul N.G./14.06.2011
1 ex incheiere cu paratul M.A./14.06.2011
1 ex incheiere cu parata M.K./14.06.2011

Sursa: Portal.just.ro