pretentii

Sentinta civila nr. 501 din data de 18.02.2011 pronunțată de Judecatoria Oradea

Dosar nr.
R O M A N I A

JUDECATORIA ORADEA
SECTIA CIVILA

SENTINTA COMERCIALA Nr.
Sedinta publica de la
Completul compus din:
PRESEDINTE
Grefier Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta X si pe paratul Y, avand ca obiect pretentii.
La apelul nominal facut in sedinta publica de azi se constata absenta partilor.
Procedura legal indeplinita.
Se constata ca fondul cauzei a fost dezbatut la data de 04.02.2011 cand partile prezente au pus concluzii, consemnate in incheierea de sedinta din acea data, cand in vederea deliberarii si pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise, s-a amanat pronuntarea pentru data de 11.02.2011, respectiv pentru data de 18.02.2011, cand


INSTANTA

Deliberand asuprea cererii de fata, constata urmatoarele:
Prin actiunea comerciala inregistrata pe rolul Judecatoriei Oradea pe data de 12 ianuarie 2010, sub dosarul nr. 501/271/2010, reclamanta X a solicitat instantei, in contradictoriu cu paratul Y, obligarea acestuia la plata sumei de 1.464 lei cu titlu de despagubiri, precum si cheltuieli de judecata
In fapt, s-a invederat instantei ca paratul a condus autoutilitara Volvo FL 18 cu nr. de inmatriculare ____ in incinta autobazei proprietatea Z si a acrosat coltul cabinei si usa dreapta a autotractorului Volvo FH 12 cu nr. de inmatriculare ____. care se afla stationat in incinta autobazei pentru reparatii. Cuantumul prejudiciului suferit de proprietarul autotractorului cu nr. de inmatriculare ____. s-a ridicat la suma de 1.464 lei. Reclamanta a mai aratat ca, in baza politei de asigurare facultativa CASCO nr. A pe care proprietarul autovehiculului avariat o avea incheiata cu reclamanta, a deschis dosarul de dauna AAA in baza caruia a despagubit propriul asigurat cu aceasta suma, potrivit OP nr. 34.
In drept, reclamanta a invocat art. 998 si urm. Cod civil, art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 11, alin. 1, pct. 1 Cod procedura civila.
Paratul nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a-si preciza pozitia procesuala.
In cauza, instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei si proba testimoniala cu martorul propus de reclamanta.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
In fapt, pe data de 27.11.2006, paratul Y a condus autoutilitara Volvo cu nr. de inmatriculare ___. in incinta autobazei proprietatea Z, ocazie cu care a acrosat coltul cabinei si usa dreapta a autotractorului Volvo cu nr. de inmatriculare ___ care se afla stationat in incinta autobazei pentru reparatii. Cuantumul prejudiciului suferit de proprietarul autotractorului Volvo cu nr. de inmatriculare ___.., s-a ridicat la suma de 1.464 lei.
In baza politei de asigurare facultativa CASCO nr. A (fila 14), reclamanta a deschis dosarul de dauna nr. AAA si a despagubit propriul asigurat, potrivit Ordinului de plata nr. 34 (fila 7).
Instanta retine ca, la data producerii evenimentului, autoutilitara Volvo FL cu nr. de inmatriculare ___., condusa de paratul Y era in proprietatea Z, fiind utilizata de Y, si avand incheiata polita de asigurare RCA seria XS (fila 40) cu societatea reclamanta.
Reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, care statueaza ca: ,,in limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei, cu exceptia asigurarilor de persoane, iar in cazul in care in vigoare era o asigurare obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule, si impotriva asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia, conform art. 54’’.
Instanta retine ca, potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, ,, (_) in cazul stabilirii despagubirii prin hotarare judecatoreasca, drepturile persoanelor pagubite prin accidente produse de vehicule aflate in proprietatea persoanelor asigurate in Romania se exercita impotriva asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor raspunzatoare de producerea accidentului in calitate de intervenienti fortati’’.
Potrivit art. 55, alin. 6 din acelasi act normativ, ,,in cazul in care in drepturile persoanei pagubite s-a subrogat asiguratorul conform prevederilor art. 22, eventuala diferenta de despagubire dintre asigurarea facultativa si asigurarea obligatorie de raspundere civila auto ramane pe contul asigurarii facultative, neputand fi recuperata de la asigurat (persoana vinovata), daca despagubirea platita din asigurarea facultativa nu depaseste limita maxima a despagubirii ce poate fi acordata de asigurator pentru prejudiciile cauzate in unul si acelasi accident de vehicul, prevazuta de legislatia in vigoare’’.
Pe de alta parte, raportat la art. 4 din acelasi act normativ, asigurarea de raspundere civila obligatorie auto - RCA - se caracterizeaza prin obligativitatea celui care detine un autoturism de a-l asigura, astfel incat, in eventualitatea producerii riscului asigurat, societatea de asigurari sa plateasca persoanei prejudiciate valoarea pagubei.
Din interpretarea dispozitiilor legale mai sus mentionate, reiese ca asiguratorul se subroga in drepturile si obligatiile asiguratului si, pe cale de consecinta, despagubirile cuvenite persoanelor pagubite vor fi achitate in temeiul contractului de asigurare. Astfel, asiguratorul de raspundere civila obligatorie - RCA - va raspunde singur, in limitele plafoanelor stabilite anual de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, neputand fi antrenata nici raspunderea solidara a acestuia cu asiguratul, nici raspunderea singulara a asiguratului pentru despagubiri.
Instanta retine ca asiguratorul de raspundere civila auto nu poate fi considerat o persoana responsabila, in acceptiunea Codului civil, pentru paguba cauzata de asigurat, chiar prin prepusul sau, ci asiguratorul suporta aceasta paguba numai in baza legii si a contractului de asigurare. Astfel, raspunderea asiguratorului RCA are un caracter prioritar fata de raspunderea civila delictuala a asiguratului pentru fapta proprie sau a prepusului sau.
Doar in contextul in care intinderea despagubirii platite ar depasi plafonul maxim prevazut de legislatia in materie, asiguratorul se poate indrepta, pentru diferenta, impotriva persoanei vinovate, dar nu in temeiul actiunii in regres prevazute de Legea nr. 136/1995, ci in baza raspunderii civile delictuale reglementate de dispozitiile art. 998-999 Cod civil.
De altfel, legiuitorul a stabilit in mod expres si limitativ, la art. 58 din Legea nr. 136/1995, care sunt cazurile in care asiguratorul recupereaza sumele platite drept despagubiri de la persoana raspunzatoare de producerea pagubei, si anume atunci cand: ,,a) accidentul a fost produs cu intentie;
b) accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni savarsite cu intentie, chiar daca aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau in timpul comiterii altor infractiuni savarsite cu intentie;
c) accidentul a fost produs in timpul cand autorul infractiunii savarsite cu intentie incearca sa se sustraga de la urmarire;
d) persoana raspunzatoare de producerea pagubei a condus vehiculul fara consimtamantul asiguratului’’.
Avand in vedere ca in speta nu este incident niciunul dintre aceste cazuri, instanta considera ca actiunea introdusa de reclamanta impotriva persoanei fizice vinovate de producerea incidentului asigurat este neintemeiata, in contextul in care reclamanta ar fi trebuit sa se indrepte impotriva asiguratorului RCA al comitentului persoanei vinovate, ceea ce reclamanta insa a evitat, avand in vedere ca acest asigurator RCA este tocmai reclamanta.
Pe de alta parte, instanta va inlatura apararea reclamantei raportata la art. 22, alin. 1 pct. 2 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 3108/2008, avand in vedere ca acest text de lege priveste raporturile juridice izvorate intre doi asiguratori RCA, or in prezenta cauza este vorba despre doua asigurari de tip diferit, respectiv o asigurare de tip CASCO si o asigurare de tip RCA. Prin urmare, prevederile art. 22, alin. 1 pct. 2 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 3108/2008 nu sunt incidente in prezenta cauza.
In consecinta, instanta va respinge actiunea comerciala formulata de reclamanta X in contradictoriu cu paratul Y.
Avand in vedere dispozitiile art. 274 Cod procedura civila, constatand ca reclamanta este in culpa procesuala, instanta va respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Respinge actiunea comerciala formulata de reclamanta X in contradictoriu cu paratul Y.
Fara cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din data de 18 februarie 2011.
Presedinte: Grefier:

Sursa: Portal.just.ro