Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Fond funciar, perfectare antecontract de vanzare cumparare. Sentinta civila nr. 136 din data de 02.02.2009
pronunțată de Judecatoria Odorheiul Secuiesc

Prin actiunea civila introdusa la aceasta Judecatorie la data de ________ reclamantii V. P.M. si P.Gy.J. au chemat in judecata pe paratii S.V.-E., P.A., S.A.-F. solicitand instantei ca prin sentinta ce va pronunta:
-sa dispuna intabularea dreptului de proprietate (pe baza unei documentatii cadastrale) pe numele lui S.Zs. asupra terenurilor pentru care dreptul de proprietate a fost reconstituit pe baza Legii 18/1991 la litera B. din titlul de proprietate nr.101487 din 08.10.2008 eliberat de Prefectura Harghita.
-sa stabileasca, ca terenurile obiect al contractului de vanzare cumparare cu semnatura legalizata din 08 iulie 1996 incheiat de Biroul Notarului Public L.A., sunt identice cu terenurile cuprinse la litera B in titlul de proprietate nr.101487/2008 eliberat dupa defuncta S.Zs..
-sa constate ca reclamantii pe baza contractului de vanzare cumparare cu semnatura legalizata din 08 iulie 1996 incheiat de Biroul Notarului Public L.A. au cumparat de la numita S.Zs. terenurile de la lit.B din titlul de proprietate susindicat si sa dispuna ca sentinta pe care o va pronunta in cauza sa tina loc de contract autentic de vanzare-cumparare.
-sa dispuna intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamantilor V. P.M. si P.Gy.J. cu titlu de cumparare in cote egale de cate 1/2 - 1/2 parte.
-sa fie obligati paratii - cu vocatie succesorala dupa defuncta S.Zs. sa recunoasca dreptul lor de proprietate dobandit cu titlu de cumparare.
-obligarea paratilor care s-ar opune la plata cheltuielilor de judecata.
In motivele actiunii reclamantii arata ca numita S.Zs. a instrainat cota ei de 1/4 parte din terenurile care au fost introduse in CAP de antecesorii ei pe seama lor conform contractului de vanzare-cumparare sub semnatura privata legalizata incheiat la BNP L.A.. Ulterior incheierii contractului la data de 12 noiembrie 1996 vanzatoarea a decedat, iar la data de 8 octombrie 2008 s-a eliberat titlul de proprietate nr.101487 asupra terenurilor care reveneau defunctei si care epuizeaza cota ei de 1/4 parte, pe numele mostenitorilor - parati de azi S.V. E., P.A., S.A. F.. Parcelele cuprinse la lit.B din titlu sunt identice cu cele care fac obiectul contractului de vanzare-cumparare sub semnatura legalizata. Paratii sunt mostenitorii defunctei si solicita ca ei sa recunoasca valabilitatea contractului incheiat anterior emiterii titlului.
In dovedirea actiunii reclamantii au depus: copia cartilor de identitate, copia cartilor de identitate al paratilor 1 si 2, copia titlului de proprietate, doua carti funciare pentru identificarea cadastrala, copia contractului de vanzare cumparare, copia certificatului de deces al lui S.Zs..
Din actele si lucrarile dosarului instanta constata urmatoarele:
Prin contractul de vanzare-cumparare sub semnatura legalizata sub nr.5379/8 iulie 1996 de BNP L.A. vanzatoarea S.Zs. a instrainat cota ei de 1/4 parte din terenul arator situat la locul numit "Csalóka" cuprins in Cf.1555 O.S. sub nr.top 1663 si 1699 si terenul din Cf.843 O.S. cu nr.top 266/1 si 267.
Pretul acestei vanzari a fost stipulat in suma de 1.000.000 lei vechi; pret achitat vanzatoarei si reclamantii au intrat in posesia imobilelor cumparate.
Prin Titlul de proprietate nr.101484/8 octombrie 2008 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor care au fost introduse in CAP de antecesorii lui S.Zs. terenurile cuprinse in titlu epuizand cota de 1/4 parte acesteia. De mentionat ca S.Zs. a decedat la data de 12 noiembrie 1996, astfel titlul de proprietate a fost eliberat ulterior pe numele paratilor S.F., S.V. E. si P.A. in calitate de mostenitori ai defunctei.
Pentru delimitarea si identificarea in sistem de carte funciara a terenurilor cuprinse la lit.B din titlu s-a intocmit documentatia necesara intabularii dreptului de proprietate din Titlul de proprietate nr.101484/8 octombrie 2008 tarla 3, parcela 808 situat la locul numit Cs. de ing.G.T.J..
Paratele 1 si 2 fiind audiate in instanta nu s-au opus admiterii actiunii (f.21) iar paratul S.A. F. prin intampinarea depusa a fost de acord cu admiterea actiunii in sensul recunoasterii valabilitatii contractului de vanzare cumparare sub semnatura legalizata (f.20).
Paratul ulterior a formulat actiune reconventionala solicitand dezbaterea succesiunii defunctei S.Zs. decedata la 12 noiembrie 1996 in privinta terenurilor cuprinse in Titlul de proprietate nr.101484/8 octombrie 2008 eliberat de CJPSDDPAT jud.Harghita mentionata la lit.A in suprafata totala de 1 ha 7437 mp si partajarea acestui teren conform cotelor de proprietate.
La termenul de judecata din 2 februarie 2009 actiunea introductiva fiind in stare de judecata pe fond in baza art.120 al.2 Cod procedura civila s-a dispus disjungerea actiunii reconventionale.
Avand in vedere cele de mai sus instanta vazand si dispozitiile Legii 7/1996, art.969, 1294 si urmatoarele Cod civil si 480 Cod civil va admite actiunea reclamantilor ca legala si intemeiata.

Sursa: Portal.just.ro