Infractiunea prevazuta de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. Achitare in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b /1 Cod procedura penala si 18/1 Cod penal. Nelegalitate.
Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala, in conditiile in care acesta a fost condamnat recent pentru o infractiune de acelasi gen, prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. Sectia penala - Decizia penala nr. 3/ 8 ianuarie 2008 Prin sentinta penala nr. 45/18,04,2007 a Judecatorie Avrig a fost achitat inculpatul A.F. in baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b /1 Cod procedura penala si art. 18/1 Cod penal de sub invinuirea savarsirii infractiunii prevazute de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr.195/2002.
S-a retinut in considerentele hotararii ca raportat la concentratia redusa de alcool in sange 1%o si la lipsa unui incident rutier, fapta savarsita de inculpat nu prezinta gradul de pericol specific unei infractiuni.
Impotriva hotararii a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Avrig, solicitand condamnarea inculpatului A.F.
Prin decizia penala nr. 209/1 octombrie 2007, Tribunalul Sibiu a respins ca nefondat apelul Parchetului.
Decizia a fost atacata cu recurs de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu, aducandu-se aceleasi critici de nelegalitate.
Recursul este fondat.
Fapta comisa de inculpat intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art.87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, prezentand dincolo de orice dubiu, gradul de pericol social al unei infractiuni.
Din perspectiva impusa de art. 18/1 al. 2 Cod penal , deosebit de relevanta este imprejurarea ca inculpatul a fost condamnat recent pentru o fapta de acelasi gen, prin sentinta penala nr.59/21.04.2004 a Judecatoriei Avrig.
In acelasi sens, nu se poate retine ca fapta inculpatului care persista in savarsirea unor atari infractiuni de pericol este in mod vadit lipsita de importanta.
Gradul redus al alcoolemiei, lipsa unui eveniment rutier si atitudinea sincera a inculpatului pot fi retinute ca imprejurari ce constituie circumstante atenuante in sensul art. 74,76 Cod penal si nu elemente suficiente si definitorii in speta de fata, pentru a justifica aplicarea art. 18/1 Cod penal.
Recursul a fost admis, iar hotararile casate cu consecinta condamnarii inculpatului pentru infractiunea prevazuta de art. 87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002.
Infractiunea prevazuta de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002
Decizie nr. 3 din data de 08.01.2008
pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia
Sursa: Portal.just.ro