JUDECATORIA MANGALIA
SENTINTA PENALA NR.70/P/25.02.2009 Cerere de intrerupere a executarii pedepsei. Instanta competenta.
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia la data de 26.01.2009 petentul condamnat T. I. a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna intreruperea executarii pedepsei.
In motivarea cererii, petentul condamnat a aratat ca mama sa este foarte bolnava si este posibil ca aceasta sa inceteze din viata pana la eliberarea petentului din executarea pedepsei.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 455, art. 453 alin. 1 lit. c si art. 453 alin. 2 Cod procedura penala.
Cererii nu i-au fost anexate inscrisuri.
In exercitarea rolului activ reglementat de dispozitiile art. 4 Cod procedura penala si apreciind ca este utila solutionarii juste a cauzei, instanta a dispus din oficiu obtinerea de relatii cu privire la mandatul de executare in baza caruia a fost incarcerat petentul.
Au fost depuse la dosarul cauzei adresa nr. C2/8829 din 02.02.2009 emisa de Penitenciarul Poarta Alba, adresa nr. R2/17088/PMTTBR/23.02.2009 emisa de Penitenciarul de Minori si Tineri Tichilesti , si copie de pe mandatul de executarea a pedepsei inchisorii emis de Judecatoria Botosani.
In sedinta publica din data de 25.02.2008 reprezentantul Ministerului Public a invocat, fata de dispozitiile art. 456 Cod procedura penala, exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Mangalia in solutionarea cauzei.
In vederea solutionarii acestei exceptii, din analiza inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanta retine imprejurarea ca petentul se afla in executarea unei pedepse de 1 an si 6 luni inchisoare, conform mandatului de executare emis in baza sentintei penale nr. 2322 din 20.11.2007 pronuntata de Judecatoria Botosani.
Petentul se afla in executarea pedepsei in Penitenciarul de Minori si Tineri Tichilesti.
In drept, potrivit art. art. 456 Cod procedura penala, instanta competenta sa dispuna asupra intreruperii executarii pedepsei este instanta de executare sau instanta in a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau, dupa caz, unitatea unde se executa pedeapsa la locul de munca, corespunzatoare in grad instantei de executare.
Fata de aceste dispozitii legale si avand in vedere imprejurarea ca petentul se afla in Penitenciarul de Minori si Tineri Tichilesti, in executarea unei pedepse cu inchisoare aplicate prin sentinta penala nr. 2322/2007 pronuntata de Judecatoria Botosani, instanta apreciaza ca exceptia invocata de procuror este intemeiata si o va admite.
Potrivit dispozitiilor H.G. nr. 337/1993, Penitenciarul Tichilesti se afla situat in circumscriptia teritoriala a Judecatoriei Braila.
Avand in vedere considerentele de fapt si de drept anterior expuse, instanta va declina competenta de solutionare a cererii de intrerupere a pedepsei formulate de petentul - condamnat in favoarea Judecatoriei Braila, instanta in circumscriptia careia se afla locul de detinere.
In conformitate cu dispozitiile art. 42 alin.1 Cod procedura penala va dispune trimiterea dosarului la Judecatoria Braila.
In conformitate cu dispozitiile art. 189 Cod procedura penala instanta va dispune ca onorariul aparatorului desemnat din oficiu pentru petentul condamnat, in suma de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
In baza dispozitiilor art. 192 alin.3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat in cauza raman in sarcina statului.