Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Majorare, pensie de intretinere Sentinta civila nr. 2232/2012 din data de 25.10.2012
pronunțată de Judecatoria Ineu

ROMANIA
JUDECATORIA INEU, JUDETUL ARAD OPERATOR 2826
DOSAR NR.

SENTINTA CIVILA NR.2232/2012
Sedinta publica din 25 octombrie 2012
Presedinte :
Grefier :

S-a luat in examinare cauza civila formulata de reclamanta D. S.-D., impotriva paratului K. T.-A., pentru majorare pensie de intretinere .
La apelul nominal se prezinta reprezentantul paratului avocat _ din Baroul Arad, lipsa fiind reclamanta si paratul.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care se constata ca prin serviciul registratura al instantei, la data de 17 octombrie 2012 au fost depuse la dosar relatiile solicitate la locul de munca al paratului.
Reprezentantul paratului avocat _ depune la dosar imputernicire avocatiala si intampinare, prin care arata ca paratul ofera cu titlu de pensie de intretinere pentru cele doua minore suma de 300 lei si nu este de acord cu stabilirea pensiei in cuantumul legal de 1/3 parti conform cotei legale, motivand ca in prezent si-a intemeiat o familie cu o alta femeie care are si ea doi copii dintr-o alta casatorie, tatal minorilor are stabilita o pensie de intretinere de cate 50 lei lunar pentru fiecare minor, pe care, cu rea-credinta nu o achita, iar mama minorilor nu realizeaza nici un venit, astfel incat paratul este obligat sa se ocupe si de cresterea si intretinerea acestora, pe care reprezentantul paratului avocat _ o sustine si oral in fata instantei de judecata si nu solicita incuviintarea altor probe.
Instanta constatand ca nu sunt alte probe de administrat, declara faza probatorie incheiata si acorda cuvantul pentru dezbaterea cauzei in fond.
Reprezentantul paratului avocat _ solicita admiterea in parte a actiunii reclamantei si modificarea cuantumului pensiei de intretinere astfel cum a fost stabilita prin Sentinta civila nr_./2009 pronuntata la data de 03 aprilie 2009 in dosar nr_. al Judecatoriei Ineu, conform ofertei din intampinare, fara cheltuieli de judecata.

J U D E C A T A

Asupra actiunii civile de fata inregistrata la aceasta instanta la data de 06 septembrie 2012, constata ca reclamanta D.S.-D., domiciliata _, in contradictoriu cu paratul K. T.-A., domiciliat in _ si respectiv in _, a solicitat instantei de judecata ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna majorarea pensiei de intretinere in cuantumul prevazut de lege, raportat la venitul realizat de parat la locul de munca _, pentru minorele K. M.-A. nascuta la data de 13 ianuarie 1997 si K.A.-L. nascuta la data de 13 ianuarie 1997, fara cheltuieli de judecata.
La data de 25 septembrie 2012, reclamanta a depus la dosar prin serviciul registratura al instantei, precizare de actiune, prin care solicita majorarea obligatiei de intretinere a paratului, in cota legala, de la 200 lei pentru cele doua minore, in cota procentuala de 33 % pentru ambele minore, in raport cu veniturile realizate de parat la locul de munca.
Paratul legal citat, prin intampinare si prin avocat _ solicita instantei de judecata admiterea in parte a actiunii reclamantei, oferind cu titlu de pensie de intretinere majorata pentru cele doua minore, suma de 300 lei si nu este de acord cu stabilirea pensiei in cuantumul legal de 1/3 din veniturile realizate la locul de munca conform cotei legale, motivand ca in prezent si-a intemeiat o familie cu o alta femeie care are si ea doi copii dintr-o alta casatorie, tatal minorilor are stabilita o pensie de intretinere de cate 50 lei lunar pentru fiecare minor, pe care, cu rea-credinta nu o achita, iar mama minorilor nu realizeaza nici un venit, astfel incat paratul este obligat sa se ocupe si de cresterea si intretinerea acestora.
Pentru solutionarea cauzei s-au depus la dosar: xerocopii acte stare civila fila 3-5, Sentinta civila nr_./2009 a Judecatoriei Ineu fila 6-7, proces-verbal de modificare a parametrilor de repartizare fila 8, fisa listing Ecris fila 9, precizare de actiune fila 18, adeverinta venituri fila 21, imputernicire avocatiala fila 24, intampinare fila 25 dosar.
Din coroborarea probelor administrate, instanta retine, in fapt, urmatoarele:
Prin Sentinta civila nr_./2009 pronuntata la data de 03 aprilie 2009 in dosar nr_./2009 al Judecatoriei Ineu, s-a dispus desfacerea casatoriei din vina ambilor soti, reclamanta sa revina la numele purtat anterior incheierii casatoriei, incredintarea minorelor K. M.-A. nascuta la data de 13 ianuarie 1997 si K.A.-L. nascuta la data de 13 ianuarie 1997 la mama reclamanta, cu obligarea paratului la plata pensiei de intretinere pe seama minorelor in cuantum de 200 lei pentru ambele minore.
Reclamanta a solicitat majorarea pensiei de intretinere astfel cum a fost stabilita prin Sentinta civila nr_./2009 pronuntata la data de 03 aprilie 2009 in dosar nr_. al Judecatoriei Ineu in cota legala de 1/3, iar prin precizarea de actiune a solicitat majorarea pensiei de intretinere in cota procentuala de 33%, in raport cu veniturile realizate de parat la locul de munca _ Arad.
Paratul a fost de acord cu admiterea in partea a actiunii reclamantei, in sensul ca a oferit suma de 300 lei cu titlu de pensie de intretinere pe seama minorelor, motivand ca in prezent si-a intemeiat o familie cu o alta femeie care are in intretinere doi copii, pentru care are stabilita o pensie de intretinere in cuantum de cate 50 lei pentru fiecare minor si pe care cu rea credinta nu o achita, mama acestora nu realizeaza venituri, fiind obligat sa se ocupe si de intretinerea acestora.
Instanta, vazand in drept dispozitiile art.403, coroborat cu dispozitiile art.524 si urmatoarele, art.529 si urmatoarele din Noul Cod Civil, va majora obligatia de plata a paratului de la 200 lei astfel cum a fost stabilita pentru cele doua minore si-l va obliga sa plateasca 33 % lunar, din veniturile realizate la locul de munca _, pentru minorele K. M.-A. nascuta la data de 13 ianuarie 1997 si K. A.-L.nascuta la data de 13 ianuarie 1997, cu titlu de pensie de intretinere majorata, incepand cu data de 06 septembrie 2012 si pana la majoratul minorelor, modificand astfel obligatia de plata a paratului astfel cum a fost stabilita prin Sentinta civila nr_./2009 pronuntata la data de 03 aprilie 2009 in dosar nr_. al Judecatoriei Ineu.
Vazand ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata, in drept disp.art.274 din codul de procedura civila, instanta nu le va acorda.
Pentru aceste motive, instanta, in numele legii,

H O T A R A S T E

Admite actiunea civila formulata si precizata de reclamanta D. S.-D., domiciliata in _, impotriva paratului K. T.-A., domiciliat in orasul _ si respectiv in _ si, in consecinta:
- majoreaza obligatia de plata a paratului de la 200 lei pentru cele doua minore si-l obliga sa plateasca 33 % lunar, din veniturile realizate la locul de munca _, pentru minorele K. M.-A. nascuta la data de 13 ianuarie 1997 si K. A.-L. nascuta la data de 13 ianuarie 1997, cu titlu de pensie de intretinere majorata, incepand cu data de 06 septembrie 2012 si pana la majoratul minorelor, modificand astfel obligatia de plata a paratului astfel cum a fost stabilita prin Sentinta civila nr_./2009 pronuntata la data de 03 aprilie 2009 in dosar nr_. al Judecatoriei Ineu.
Fara cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 25 octombrie 2012.

Presedinte GrefieR

Sursa: Portal.just.ro