Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Infractiunea de nerespectare a masurii privind incredintarea minorului, prevazuta de art.307 alin. 1 Cod penal-probe Sentinta penala nr. 1917 din data de 21.06.2011
pronunțată de Judecatoria Iasi

Pe rolul Judecatoriei Iasi a fost inregistrata cauza penala privindu-l pe inculpatul I.F., trimis an judecata pentru savarsirea infractiunii de nerespectare masurii privind incredintarea minorului, prevazuta de art.307 alin. 1 Cod penal.
In fapt, in actul de sesizare al instantei s-a retinut ca, incepand cu luna martie 2008, inculpatul I.F. a retinut-o pe minora I.A.M., nepermitandu-i mamei naturale sa aiba nici o legatura cu copilul si, de asemenea, sa-si exercite drepturile parentale stabilite prin lege si prin hotararea judecatoreasca definitiva, irevocabila si executorie, de incredintare a copilului, urmare a actiunii de divort.
Instanta a retinut ca partea vatamata si inculpatul sunt parintii minorei I.A.N., nascuta la data de 12.11.2005. Impreuna cu mama partii vatamate, B.M., cuplul a achizitionat o locuinta in satul R..., din comuna H.
Din primavara anului 2006, I.F. a ramas fara loc de munca, iar dupa nasterea minorei, mama acesteia - care lucra la o firma de confectii, a intrat in concediu de crestere copil - astfel incat singurul venit al familiei era format din indemnizatia de 800 de lei primita de catre mama. In aceste imprejurari, sotii au decis, de comun acord, sa caute de lucru in strainatate, in acest sens, F.D. apeland la o sora de a sa, stabilita in Italia, unde a plecat din luna noiembrie 2006, sotul sau ramanand in locuinta din R..., impreuna cu copiii si bunica materna.
La scurt timp, intre I.F. si soacra sa au aparut neintelegeri, din cauza faptului ca inculpatul consuma bauturi alcoolice, se comporta necorespunzator cu minorul I.I, fiul partii vatamate dintr-o alta casatorie, refuzand, totodata, sa faca demersuri reale pentru a-si gasi un loc de munca si a contribui si el la intretinerea familiei. Din cauza ca acest comportament a fost adus la cunostinta iui F.D., de catre mama si fiul sau mai mare, aceasta nu a mai trimis bani din Italia pe numele sotului, ci pe numele mamei sale si a unei rude,cu atat mai mult cu cat din iarna 2006 - 2007, I.F. a plecat din locuinta comuna stabilindu-se la parintii sai, in S...
Pana in primavara anului 2007, I.F. nu s-a implicat in mod real in sustinerea celor doi copii, venind doar ocazional la locuinta soacrei sale, unde a provocat scandal, fiind in stare de ebrietate. Cu toate acestea, el a continuat sa ridice indemnizatia de crestere a copilului, in suma de 800 de lei lunar, fara ca din acesti bani sa contribuie la intretinerea fiicei sale, aflata la bunica materna.
In cursul lunii aprilie 2007, F.D. a revenit in tara, constatand ca sotul sau s-a mutat definitiv din locuinta comuna; discutiile purtate cu acesta au adancii neintelegerile dintre cei doi, sotul reprosandu-i ca nu i-a trimis lui nici un ban din Italia, iar ea, la randul sau, reprosandu-i ca nu a avut grija de copii, nu a obtinut el insusi venituri si a incasat, in mod nejustificat, indemnizatia de crestere a copilului, fara a contribui insa la intretinerea fiicei sale.
Din luna aprilie 2007, I.F. s-a angajat ca factor postal; pana la sfarsitul anului 2008, cat sotia sa a stat in Romania, inculpatul a refuzat sa locuiasca impreuna cu aceasta sau sa-si viziteze copilul. Din februarie 2008, F.D. a plecat din nou la munca in Italia, lasand copiii in grija mamei sale, B.M., careia i-a lasat si imputernicire pentru incasarea drepturilor materiale ce i se cuveneau.
Din cursul anului 2007, I.F. a intentat actiune de divort, cauza fiind inregistrata sub Dosarul nr. 22943/245/2007, acesta invocand faptul ca sotia sa a plecat in Italia, de unde nu a mai contribuit la intretinerea familiei. Instanta de judecata a constatat ca minora rezultata din timpul casatoriei s-a aflat, din anul 2005, in grija bunicilor materni, dupa plecarea mamei in strainatate, I.F. necontribuind financiar la intretinerea copilului. De asemenea, din ancheta sociala efectuata la solicitarea instantei de judecata, s-a retinut ca de la data nasterii si pana in luna martie 2008, fetita a trait impreuna cu bunicii materni, schimbarea mediului si a conditiilor de trai putand avea efecte nocive asupra dezvoltarii acesteia (...).
In timp ce actiunea de divort era in curs, inainte de pronuntarea hotararii, respectiv in data de 23.03.2008, inculpatul s-a deplasat cu un autoturism in satul R.., la locuinta soacrei sale, B.M., unde minora IAN se juca in curte, bunica sa fiind preocupara cu treburi casnice. Profitand de faptul ca poarta nu era inchisa decat cu zavor si ca BM era ocupata, inculpatul a patruns in curte, a luat minora, plecand cu aceasta. Desi BM a anuntat organele de politie din cadrul Postului de Politie H..., sesizarea acesteia nu a fost considerata ca fiind de natura penala, atat timp cat I.F. era, la acea data, legal casatorit cu FD.
Fiind anuntata de catre mama sa despre faptul ca sotul sau a luat fetita, FD a revenit imediat in tara, incercand sa discute cu sotul sau pentru a prelua copilul. Aceasta s-a deplasat la domiciliul lui IF din S.., avand discutii tensionate cu sotul si cu socrii, care i-au interzis sa ia copilul.
In ciuda demersurilor partii vatamate de a se intelege cu I.F. , in perioada aprilie - noiembrie 2008 pentru a prelua fetita, acesta a refuzat orice discutie, nepermitandu-i mamei sa-si mai vada copilul.
Prin sentinta civila nr.4796/16.04.2008 a Judecatoriei Iasi, definitiva si irevocabila, s-a dispus desfacerea casatoriei partilor, din culpa comuna acestora, minora fiind incredintata spre crestere si educare partii vatamate, cu obligarea inculpatului la plata unei pensii de intretinere. Prin incheierea data in Camera de consiliu, in data de 13.01.2010, s-a executarea silita a acestei sentinte.
Din anul 2009, FD- care fusese, din nou, plecata in Italia, fiind nevoita sa munceasca pentru a se intretine - a reluat demersurile pentru a putea sa preia minora.
Aceasta a apelat la serviciile unui executor judecatoresc care, dupa investirea hotararii de incredintare a copilului cu formula executorie - prin incheierea din data de 13.01.2010 a Judecatoriei Iasi- a procedat la executare.
Conform procesului verbal din data de 17.03.2010 rezulta ca inculpatul a fost somat prin Biroul Executorului Judecatoresc.. , IC, tatal inculpatului primind somatia si copia titlului executoriu; intrucat inculpatul nu si-a indeplinit obligatia, creditoarea, insotita de organele de executare, s-au deplasat, atat la domiciliul acestuia, cat si la o cunostinta a acestuia, din municipiul lasi - fara a-i gasi pe IF si pe minora.
Procedurile de executare au fost reluate, inculpatului fiindu-i comunicate, din nou, somatii, la data de 22.03.2010 organele de executare deplasandu-se la domiciliul la data de 21.04.2010, unde, insa nu l-au gasit nici pe acesta, nici pe minora.
A fost comunicata o noua somatie, la data de 26.04.2010, la data de 06.05.2010, organele de executare, deplasandu-se la domiciliul inculpatului, constatand acelasi lucru ca in situatiile anterior prezentate.
Raportat la pozitia procesuala a inculpatului, care nu a recunoscut comiterea infractiunii pentru care a fost trimis in judecata, instanta a coroborat probele administrate in cauza, retinand ca, in vreme ce, initial, inculpatul a sustinut ca locuia la S.., impreuna cu parintii sai, aspect confirmat de tatal sau, in declaratia data in fata instantei, ulterior a declarat ca locuia cu minora in mun. Iasi, acesta fiind motivul pentru care nu a fost gasit la domiciliu. Tatal sau insa, in declaratia data in fata instantei, a aratat ca inculpatul locuia impreuna cu minora in satul S..insa, uneori, o mai lua cu el la serviciu, in mun. Iasi, asa intamplandu-se in zilele in care s-a prezentat partea vatamata cu executorul judecatoresc si politia. De remarcat faptul ca, potrivit procesului verbal de executare din data de 11.02.2010 parintii acestuia au declarat executorului judecatoresc ca nu au cunostinta unde locuieste fiul lor si fiica acestuia. De asemenea, inculpatul a sustinut initial ca partea vatamata putea sa-l caute la serviciu, sa vorbeasca cu el, nu sa apeleze la un executor judecatoresc (la urmarire penala), pentru ca, in fata instantei, sa arate ca partea vatamata l-a cautat, conditionandu-i retragerea cererii de avantaje patrimoniale, in cadrul procesului de partaj Cu privire la incercarile de punere in executare, esuate, acesta a aratat ca, desi a cunoscut ca este somat, nu a putut sta la domiciliu, fiind plecat cu copilul la tratament. In acest sens, inculpatul a prezentat in cursul urmaririi penale adeverintele medicale eliberate de catre medicul de familie AA, din datele de 11.02.2010, 17.03.2010 si 21.04.2010, din care rezulta ca minora suferea, la datele respective, de tuse, rinoree, dureri abdominale.
Asa cum rezulta din declaratia medicului de familie, data atat in cursul urmaririi penale, cat si in fata instantei, inculpatul s-a prezentat la cabinetul medical singur, fara copil, adeverintele fiind eliberate, de fiecare data, pe baza declaratiilor verbale ale acestuia, care si-a motivat necesitatea de a le obtine pentru a putea motiva absentele copilului de la gradinita. De asemenea, minora IAN, desi initial fusese inscrisa la gradinita din Schitu Duca, aceasta a frecventat-o sporadic, din luna aprilie tatal nemaiducand-o, fara a justifica acest gest. Inculpatul a spus educatoarelor ca fetita sa nu fie luata de acolo de nimeni altcineva decat de el. La raspunsul personalului conform caruia mama are dreptul de a-si vizita si de a lua copilul, inculpatul a intrerupt contactul cu unitatea de invatamant, copilul nemaifiind dus la ore, astfel cum rezulta din declaratiile numitei CM. Martora a aratat ca inculpatul i-a spus sa nu ii permita mamei minorei sa o ia intrucat au probleme in familie. La solicitarea martorei de a-i comunica un inscris care sa ateste faptul ca nu poate permite mamei sa ia copilul, inculpatul i-a spus ca nu s-a finalizat procesul. A mai aratat martora in fata instantei ca minora i-ar fi relatat faptul ca tatal sau nu este in relatii bune cu mama sa si ii este frica sa nu fie luata de acesta, fara a preciza cu care dintre parinti doreste sa stea. Minora era un copil tacut, necomunicativ. Martora a precizat ca partea vatamata s-a prezentat la gradinita de doua ori, insotita de un executor judecatoresc, fara a o gasi pe minora.
Martorii din lucrari SV, DE, DV au aratat in declaratiile date in cursul urmaririi penale ca minora locuia cu tatal si bunicii ei, se juca doar in curte si era luata de acasa in preajma deplasarii partii vatamat, insotite de executor la domiciliul inculpatului, in fata instantei, desi au aratat ca isi mentin declaratiile, le-au nuantat, in sensul ca minora se juca doar in curte, poarte fiind asigurata cu zavoare, in conditiile in care in apropiere nu erau alti copii iar pe strada circulau masini.
Instanta a retinut si declaratia data de martora BM, mama partii vatamate, care a declarat ca se considera a fi in dusmanie cu inculpatul, datorita comportamentului acestuia fata de ea fiica sa, in conditiile in care, sub aspectul sustinerilor legate de deplasarea partii vatamate la domiciliul inculpatului si al negasirii acestuia sau a minorei, declaratia sa se coroboreaza cu celelalte probe.
In ceea ce priveste sustinerile inculpatului referitoare la faptul ca minora ar fi fost neglijata, s-ar fi imbolnavit din cauza neglijentei mamei si bunicii ei materne, raportat la inscrisurile medicale depuse la dosar (bilete de iesire din spital), instanta a constatat ca acesta a avut drept diagnostice afectiuni legate de existenta unor alergii si a unei anemii carentiale, ori legate de alte afectiuni frecvente la copii, din inscrisurile prezentate nerezultand ca acestea au fost produse ca urmare a atitudinii culpabile a mamei sau bunicii copilului.
De asemenea, instanta nu a retinut sustinerile inculpatului referitoare la faptul ca plangerea penala ar fi fost formulata de partea vatamata din dorinta a acesteia de a obtine in acest fel o partajare a bunurilor comune si o rezolvare a unui imprumut facut de mama ei, de la o matusa a inculpatului, conduita acestuia de urma de a nu incredinta copilul fiind evidenta si manifesta, in afara acestor sustineri.
Instanta a constatat ca din toate aceste probe rezulta faptul ca inculpatul se face vinovat de comiterea infractiunii de nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului, in conditiile in care acesta a retinut-o pe fiica sa minora, fara consimtamantul partii vatamate, mama minorei, care a incercat sa ia legatura cu minora dar nu i s-a permis acest lucru. Atitudinea inculpatului, in sensul de a nu permite partii vatamate sa ia minora ce i-a fost incredintata prin sentinta de divort, rezulta din faptul ca acesta si-a declarat domiciliul, cand in satul parintilor sai, cand in mun. Iasi, a precizat in mod nereala ca ar fi fost cu fiica sa bolnava la medic, in mun. Iasi, insa inscrisurile medicale prezentate au fost obtinute in baza declaratiilor sale de la medicul de familie, acesta nevazand copilul. Raportat la toate aceste considerente, instanta a apreciat ca in cauza s-a facut dovada vinovatiei inculpatului, raportat la infractiunea pentru care a fost judecat, faptele sale intrunind elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art.307 alin.1 Cod penal, dispunand condamnarea acestuia.

Sursa: Portal.just.ro