Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, analizarea circumstantelor personale ale condamnatului Sentinta penala nr. 1882 din data de 16.06.2011
pronunțată de Judecatoria Iasi

Prin sentinta penala nr. 1882 din 10.06.2011 a Judecatoriei Iasi s-a dispus in temeiul dispozitiilor art. 447 alin. 1 Cod procedura penala raportat la prevederile art. 1101 alin. 3 cu referire la art. 864 alin. 2 Cod penal, respingerea sesizarii Biroului Executari Penale din cadrul Judecatoriei Iasi privind revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei inchisoarii aplicate condamnatului G.G. prin sentinta penala nr. 473 din 04.02.2009 a Judecatoriei Iasi , definitiva prin neapelare la data de 17.02.2009 .
Pentru a dispune astfel instanta a retinut in esenta ca, prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi la data de 06.05.2011 sub numarul 14859/245/2011 , Biroul Executari Penale din cadrul Judecatoriei Iasi, prin judecatorul delegat, a solicitat revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei rezultante de 2 ani si 6 luni inchisoare aplicate condamnatului motivat de faptul ca petentul condamnat nu s-a conformat masurilor de supraveghere si obligatiilor stabilite potrivit art.110 1 Cod penal, desi au fost facute numeroase demersuri in vederea responsabilizarii persoanei supravegheate privind respectarea masurilor si obligatiilor impuse de instanta.
Cererea a fost respinsa avandu-se in vedere ca, din analiza fisei de monitorizare, rezulta ca G.G.a manifestat in general interes fata de masurile si obligatiile impuse, a fost sustinut in vederea reluarii studiilor, avand in vedere nivelul redus de scolarizare, acesta inscriindu-se in clasa a V-a la Scoala Generala G. Calinescu, abandonand insa in iarna anului 2010 scoala, a avut in general o atitudine cooperanta, cu interes si deschidere pentru activitatile desfasurate in cadrul Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Iasi.
Potrivit art. 864 alin. 2 C.p., daca cel condamnat nu indeplineste, cu rea-credinta masurile de supraveghere prevazute de lege ori obligatiile stabilite de instanta, aceasta revoca suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, dispunand executarea in intregime a pedepsei.
Instanta a apreciat ca masurile de supraveghere, care se iau fata de condamnat pe durata termenului de incercare, sunt menite sa asigure un control permanent asupra comportamentului acestuia, pentru a-l determina la o conduita licita, asigurarea scopului masurii de individualizare a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.
De asemenea, obligatiile impuse trebuie sa constientizeze condamnatul ca pedeapsa aplicata a fost una privativa de libertate.
Fata de probele administrate, instanta a apreciat ca, din ansamblul circumstantelor expuse in sesizarea formulata de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Iasi, dar si din comportamentul condamnatului pe parcursul cercetarii judecatoresti, rezulta ca acesta, desi avea cunostinta de obligatia sa de prezentare in vederea indeplinirii masurilor de supraveghere, s-a sustras acesteia, parasind tara si lipsind de obiect continutul masurii de individualizare dispuse.Cu toate acestea, avand in vedere perioada scurta in care a fost plecat, faptul ca, dupa intoarcerea din Grecia, condamnatul s-a prezentat la organul de supraveghere, imprejurarea ca din momentul stabilirii unui plan de monitorizare condamnatul s-a prezentat, cu doua exceptii, la organul de supraveghere, respectand programul stabilit, instanta a apreciat ca nu se impune la acest moment revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei rezultante de 2 ani si 6 luni inchisoare aplicate condamnatului, acesta constientizand consecintele nerespectarii obligatiilor stabilite prin hotararea de condamnare si anume executarea efectiva a pedepsei in regim de detentie in cazul unei noi incalcari a obligatiilor impuse.

Sursa: Portal.just.ro