Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Furt calificat. Inlaturarea apararilor inculpatului. Individualizare judiciara a pedepsei. Sentinta penala nr. 830 din data de 03.03.2009
pronunțată de Judecatoria Iasi

Prin sentinta penala nr. 830/2009, instanta a dispus condamnarea inculpatului
B.M. la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat,
prevazuta de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal, cu aplicarea
art. 41 alin. 2 Cod penal. Pentru a dispune astfel, instanta a retinut urmatoarele:
In perioada 20.07.2008 - 17.08.2008, in realizarea aceleiasi rezolutii
infractionale, inculpatul a sustras mai multe bunuri din cinci autoturisme,
valorificandu-le ulterior. Faptele au fost savarsite de inculpat in locuri publice,
profitand de lasarea intunericului si de faptul ca in zona nu se aflau alte persoane, ori
prin spargerea geamurilor autoturismelor.
Cu privire la unul din actele materiale retinute in ansamblul infractiunii,
inculpatul a recunoscut comiterea acestei fapte pentru ca apoi, fara a justifica in mod
credibil schimbarea pozitiei sale, sa revina asupra acesteia, in declaratia data in fata
instantei de fond, aratand ca nu a comis fapta.
Inculpatul a solicitat ascultarea martorului C.C. pentru a dovedi faptul ca in
noaptea de 20/21.07.2008 s-a aflat la domiciliul bunicii sale, insa acest martor a
aratat ca nu poate preciza sigur unde se afla inculpatul la sfarsitul lunii iulie 2007,
insa stie ca s-a intalnit cu acesta in zona Copou.
Vinovatia inculpatului a fost insa considerata dovedita in conditiile in care
acesta a precizat in declaratia data la solutionarea recursului declarat impotriva
incheierii prin care s-a dispus arestarea preventiva, ca a sustras dintr-un autoturism
marca VW un telefon mobil marca si un MP3 pe care l-a vandut unei persoane
necunoscute. Modulatorul FM a fost vandut martorului B.M., de la care a fost
recuperat si restituit partii vatamate care l-a recunoscut ca fiind al sau. Probele
administrate in cauza, respectiv plangerea si declaratiile partii vatamate, procesul-
verbal de cercetare la fata locului cu plansele foto aferente; declaratia martorului
B.N.; dovada de restituire a MP3 modulator FM catre partea vatamata, declaratiile
inculpatului din cursul urmaririi penale au condus instanta la concluzia vinovatiei
inculpatului cu privire la acest act material.
La stabilirea pedepsei instanta a avut in vedere gradul ridicat de pericol social al
faptelor, savarsite, unele dintre ele, in timpul noptii, in locuri publice si prin efractie,
urmarile produse, importanta relatiilor sociale lezate , persistenta infractionala a
inculpatului, care, fara a fi recidivist, a suferit totusi condamnari pentru fapte de
acelasi gen comise in timpul minoritatii, probabilitatea majora a savarsirii de catre
inculpat a unor noi fapte penale (intrucat inculpatul nu are alt mijloc de a-si asigura
existenta, neavand nici un loc de munca, fiind fara nici o ocupatie si intelegand sa-si
asigure in aceasta modalitate cele necesare traiului zilnic.
Astfel, instanta a ajuns la concluzia ca pentru atingerea scopului educativ, dar si
coercitiv al pedepsei se impune aplicarea unei pedepse peste minimul special, de 4
ani inchisoare, cu executare in regim de detentie, avand in vedere gravitatea faptei,
perseverenta manifestata de inculpat in savarsirea de fapte cu caracter penal si de
faptul ca acesta a inteles sa continue sa comita fapte prevazute de legea penala, in
conditiile in care, atat in cursul anului 2007 cat si 2008 i s-au aplicat sanctiuni
administrative pentru fapte de sustragere, mai mult, pentru fapte de acelasi gen, i s-a
aplicat masura educativa a internarii intr-un centru de reeducare.

Sursa: Portal.just.ro