Dosar nr. 1720/239/2008
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 11.12.2008 sub nr. 1720/239/2008, ulterior precizata, reclamantul ******************, a chemat in judecata pe parata ***********************, solicitand obligarea acesteia la plata sumei de 4277,59 lei, reprezentand lipsa de folosinta a suprafetei de 0,90 ha teren situat in comuna Cotnari judetul Iasi, proprietatea sa, echivalenta cu contravaloarea profitului net nerealizat de el pe anul 2006, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca el este proprietarul suprafetei de 0,90 ha teren situat in comuna Cotnari judetul Iasi, suprafata de teren inclusa in titlul de proprietate nr. 34461/07.08.2002.
Reclamantul a aratat ca, de la data punerii in posesie si a emiterii titlului de proprietate amintit mai sus, a facut nenumarate demersuri pentru a intra in posesia terenului, insa parata a refuzat sa elibereze terenul, desi a fost notificata prin executorul judecatoresc.
A invederat reclamantul ca, ulterior, parata a fost chemata in judecata pentru revendicare, astfel ca, prin sentinta civila nr. 303/06.06.2006 actiunea a fost admisa iar parata a fost obligata sa-i lase reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de teren de 0,90 ha, cuprinsa in titlul de proprietate nr. 34461/2002.
A sustinut reclamantul ca solicita contravaloarea profitului net nerealizat ca urmare a folosirii terenului de catre parata, deoarece aceasta nu s-a conformat dispozitivului acestei sentinte civile si a continuat sa foloseasca terenul.
Cererea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 480, 998 si urm. C.civ. si art. 274 C.proc.civ.
In dovedirea cererii, legal timbrata, reclamantul a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriul reclamantei, martori si expertiza tehnica agricola.
Legal citata, parata a depus intampinare si multiple precizari si cereri, prin care a solicitat respingerea in parte a actiunii reclamantului, aceasta fiind fondata pe o imbogatire fara justa cauza. A solicitat si suspendarea judecatii, motivat de faptul ca reclamantul a promovat o actiune penala care are legatura cu prezenta cauza civila.
A invocat parata si exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, motivat de faptul ca nu poate uza de o actiune in pretentii, in conditiile in care reclamantul are la dispozitie o actiune izvorand din contractul de locatiune si Legea nr. 16/1994.
A fost invocata si lipsa calitatii procesuale active a reclamantului, motivat de faptul ca reclamantul nu a facut dovada calitatii de mostenitor prin certificatul de mostenitor, dupa autoarea sa, defuncta Surugiu Maria.
Pe fondul cauzei, parata a invederat instantei faptul ca reclamantul nu a aratat baza de calcul in functie de care a stabilit cuantumul sumei cerute, sustinand caracterul exagerat al acestui cuantum raportat la pretul de vanzare al terenului practicat in zona.
In continuare, parata a aratat ca reclamantul a avut statutul de locator pentru suprafata de teren de 0,90 ha, inscrisa in titlul de proprietate amintit mai sus si a primit drepturile banesti legal cuvenite.
A precizat parata ca reclamantul urmareste o imbogatire fara justa cauza, motivat de faptul ca plantatia de vie existenta pe terenul in discutie este proprietatea ei, reclamantul fiind indreptatit sa solicite doar lipsa de folosinta asupra nudei proprietati a terenului asupra terenului arabil si nu si asupra plantatiei de vita de vie.
Intampinarea nu a fost motivata in drept.
In dovedire, a fost solicitata proba cu inscrisuri, interogatoriul p?r?tului, martori.
La termenul de judecata din data de 12.02.2009, instanta, prin incheiere cu caracter interlocutoriu, a respins motivat exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata. La termenul de judecata din data de 15.10.2009, instanta a respins motivat cererile de suspendare a judecatii formulate de p?r?ta in acest dosar.
In timpul cercetarii judecatoresti, instanta a administrat proba cu inscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei, in copie, sentinta civila nr. 303/2006 a Judecatoriei H?rlau, titlul de proprietate nr. 34461/07.08.2002, un raport de expertiza tehnica extrajudiciara impreuna cu supliment, nota nr. 232238/2006 a Directiei Generale de Inspectii din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, sentinta civila nr. 735/2006 a Judecatoriei H?rlau, tabele cu proprietari; sentinta civila nr. 673/2008 a Judecatoriei H?rlau, sentinta civila nr. 779/2004 a Judecatoriei H?rlau, sentinta civila nr. 790/2006 a Judecatoriei H?rlau, sentinta civila nr. 303/2006 a Judecatoriei H?rlau, sentinta civila nr. 170/2008 a Judecatoriei H?rlau, sentinta civila nr. 303/2006 a Judecatoriei H?rlau, decizia penala nr. 84/2008 a Tribunalului Iasi, pl?ngere penala a reclamantului, certificatul de mostenitor nr. 29/2007 de pe urma defunctei Surugiu Maria; proba cu 4 martori, a caror declaratii sub juram?nt au fost atasate la dosarul prezentei cauze; precum si proba cu expertiza tehnica agricola, concluziile acesteia fiind atasate, de asemenea, la dosarul de fata.
Analiz?nd actele si lucrarile dosarului, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:
Reclamantul este proprietarul suprafetei de 0,90 ha teren, conform titlului de proprietate nr. 34461/07.08.2002, in calitate de mostenitor testamentar al matusii sale, defuncta Surugiu Maria.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, exceptie invocata de catre p?r?ta, instanta urmeaza sa o respinga, motivat de faptul ca reclamantul a facut dovada calitatii sale de mostenitor testamentar dupa autoarea sa, defuncta Surugiu Maria. Astfel, prin depunerea certificatului de mostenitor nr. 29/28.03.2007, instanta constata indeplinirea conditiilor prevazute de art. 83 din Legea nr. 36/1995.
In ceea ce priveste fondul cauzei, instanta retine ca in anul 2006 reclamantul s-a judecat cu p?r?ta pentru revendicarea suprafetei de teren care face obiectul acestui dosar in dosarul nr. 15/2006, actiune care a fost admisa prin sentinta civila nr. 303/06.06.2006 a Judecatoriei H?rlau, ramasa definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. 1666/10.11.2006 a Tribunalului Iasi, iar p?r?ta a fost obligata sa lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de teren de 0,90 ha, inclusa in titlul de proprietate nr. 34461/07.08.2002.
Din declaratiile martorilor audiati in prezenta cauza, coroborate cu sustinerile partilor, instanta constata ca in anul 2006 p?r?ta nu s-a conformat dispozitiilor sentintei civile mai sus amintite si a folosit suprafata de teren care apartine reclamantului.
Instanta observa ca p?r?ta a mai fost obligata sa achite reclamantului sume de bani cu titlu de lipsa de folosinta pentru aceeasi suprafata de teren si pentru o alta suprafata de teren pentru anii 2003, 2004 si 2005 prin sentinta civila nr. 790/19.12.2006 a Judecatoriei H?rlau, sentinta ramasa irevocabila prin respingerea recursului promovat de p?r?ta prin decizia civila nr. 768/30.04.2007 a Tribunalului Iasi.
Mai mult, instanta observa ca pentru suprafata de teren de 1,50 ha, suprafata care a facut obiectul sentintei civile nr. 790/2006, inclusa in alt titlu de proprietate, prin sentinta civila nr. 170/12.02.2008, ramasa definitiva si irevocabila, p?r?ta a fost obligata la plata unei sume de bani pentru lipsa de folosinta a acelei suprafete de teren, echivalent cu profitul net nerealizat de reclamant aferent anului 2006.
In aceste conditii, pretentiile reclamantului sunt indreptatite, el fiind proprietarul terenului care a fost folosit abuziv de p?r?ta in anul 2006.
Instanta retine ca, raportat la toate considerentele mai sus enuntate, nu se pot retine sustinerile p?r?tei referitoare la imbogatirea fara justa cauza, intruc?t imbogatirea reclamantului are ca temei legitim si ca justa cauza raspunderea civila delictuala a p?r?tei.
In drept, instanta retine ca, potrivit art. 998-999 C.civ., orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe cel din a carui greseala s-a ocazionat sa-l repare. Raspunderea civila delictuala a persoanei juridice poate fi angajata in conditiile art. 998-999 C.civ., deoarece acestea sunt subiecte de drept care participa in nume propriu la circuitul civil, intr?nd in raporturi juridice de obligatii contractuale sau delictuale, dupa caz.
Analiz?nd conditiile legale, instanta constata ca sunt indeplinite in prezenta cauza toate conditiile raspunderii civile delictuale prevazute de lege si doctrina, si anume: sav?rsirea unei fapte cu caracter ilicit, existenta unui prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia civila a celui care a sav?rsit fapta ilicita.
Astfel, p?r?ta persoana juridica, prin organele sale, a dispus ca terenul sa nu-i fie restituit reclamantului, desi existau acte de proprietate si hotar?ri judecatoresti care o obligau in acest sens. Instanta retine ca suprafata de teren care face obiectul acestei cauze a fost cultivata in anul 2006 de catre p?r?ta, care si-a insusit recolta de struguri de pe acest teren pentru anul 2006, desi fusese obligata anterior la restituirea unor sume de bani pentru prejudicii identice aferente anilor 2003, 2004 si 2005.
Astfel, din intreg materialul probator care a fost administrat in prezenta cauza instanta retine ca pretentiile reclamantului sunt justificate, reclamantul suferind o paguba de 4277,59 lei, stabilita prin raportul de expertiza, ca urmare a folosintei suprafetei de teren care era in proprietatea reclamantului.
La cuantumul prejudiciului suferit de reclamant, instanta a avut in vedere concluziile raportului de expertiza intocmit in prezenta cauza, care a stabilit ca venitul net obtinut pe anul 2006 de pe suprafata de teren ce face obiectul acestui dosar este de 9505,75 lei - 5228,16 lei = 4277,59 lei.
Av?nd in vedere toate considerentele mai sus aratate, instanta urmeaza sa admita actiunea reclamantului, asa cum a fost ea precizata, si va obliga pe p?r?ta la plata catre reclamant a sumei de 4277,59 lei, reprezent?nd lipsa de folosinta a suprafetei de 0,90 ha teren situat in comuna Cotnari judetul Iasi, proprietatea reclamantului, echivalenta cu contravaloarea profitului net nerealizat de reclamant pe anul 2006.
In baza art. 274 C.proc.civ., av?nd in vedere lipsa partiala a unor chitante de la dosarul cauzei, instanta va admite in parte cheltuielile de judecata solicitate de catre reclamant si va obliga pe p?r?ta la plata catre reclamant a sumei de 1675,91 lei, reprezent?nd 339,91 lei taxa judiciara de timbru, 3 lei timbrul judiciar, 833 lei onorariul avocatului ales si 500 lei contravaloarea expertizei. Instanta nu a acordat cheltuielile reprezent?nd contravaloarea deplasarilor de la Iasi la sediul instantei, motivat de lipsa chitantelor doveditoare sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE :
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului.
Admite actiunea formulata de reclamantul *********************************, in contradictoriu cu parata *******************************, asa cum a fost ea precizata.
Obliga pe p?r?ta la plata catre reclamant a sumei de 4277,59 lei, reprezent?nd lipsa de folosinta a suprafetei de 0,90 ha teren situat in comuna Cotnari judetul Iasi, proprietatea reclamantului, echivalenta cu contravaloarea profitului net nerealizat de reclamant pe anul 2006.
In baza art. 274 C.proc.civ., admite in parte cheltuielile de judecata solicitate de catre reclamant si obliga pe p?r?ta la plata catre reclamant a sumei de 1675,91 lei, reprezent?nd 339,91 lei taxa judiciara de timbru, 3 lei timbrul judiciar, 833 lei onorariul avocatului ales si 500 lei onorariul de expert.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 22.10.2009.
Presedinte, Grefier,
Pristavu Codrin Mirel Dobos Mirela
Red./tehnored. P.C.M.
4 ex.
28.10.2009