CONTESTATIE LA EXECUTARE Dosar nr.2562/237/2011 SC nr.121/30.01.2012
Contestatoarea SC P.T. COM SRL, in contradictoriu cu intimata CNADNR SA -DRDP Iasi, a formulat contestatie la executare, solicitand anularea somatiei din 15.09.2011 si a titlului executoriu nr.70/2011 ambele emise de Societatea Civila Profesionala de executori judecatoresti Dumitras si Asociatii, precum si a sentintei civile nr.1049/31.03.2009 a Judecatoriei Iasi; contestatoarea a solicitat suspendarea executarii silite pana la solutionarea definitiva si irevocabila a prezentei contestatii, sub rezerva depunerii unei cautiuni in cuantumul stabilit de instanta de judecata; cu cheltuieli de judecata. Contestatoarea a motivat ca sentinta somatie de plata a fost data de o instanta necompetenta teritorial, iar creanta nu este certa, lichida si exigibila.
Instanta a respins cererea de suspendare a executarii silite (nefiind achitata cautiunea) si a respins contestatia la executare (ca nefondata). Avand in vedere ca titlul executoriu ordonanta nr.1049/31.03.2009 a Judecatoriei Iasi este o hotarare judecatoreasca, impotriva careia contestatoarea avea posibilitatea exercitarii cailor de atac prevazute de lege, fata de disp. art.399 cod proc. civ. instanta constata ca nu se poate ataca pe calea contestatiei la executare ordonanta de plata, contestatia la executare in acest sens fiind inadmisibila. Referitor la somatia nr.70/2011 din 15.09.2011 si titlul executoriu nr.70/2011 din 15.09.2011 (cheltuielile de executare) ambele emise de Societatea Civila Profesionala de executori judecatoresti Dumitras si Asociatii, instanta constata ca acestea au fost intocmite cu respectarea conditiilor de fond si forma prevazute de lege. Cuantumul penalitatilor de intarziere a fost stabilit corect, conform desfasuratorului (fila 12), iar contestatoarea nu a facut dovada vreunei erori de calcul in ce priveste cuantumul penalitatilor.
