Stabilirea paternitate - exceptia de inadmisibilitate -
Reclamanta I.S. , in numele si ca reprezentanta legala a minorei G.R. , l-a chemat in judecata si personal la interogatoriu pe paratul I.V., pentru stabilirea paternitatii, in sensul ca paratul este tatal minorei, sa se incuviinteze ca minora sa poarte numele paratului.
Actiunea a fost respinsa ca inadmisibila, avand in vedere ca in certificatul de nastere al minorei G.R., la rubrica "tatal", este trecut G.G. fostul sot al reclamantei. Odata dobandit statutul civil de copil nascut in timpul casatoriei mamei, nu poate fi modificat printr-un act de recunoastere voluntara a paternitatii, savarsit de un alt barbat, cata vreme prezumtia de paternitate:"Copilul nascut in timpul casatoriei, are ca tata pe sotul mamei" - art. 53 din C. Familiei - nu a fost inlaturata prin admiterea actiunii in tagaduirea paternitatii. Tot astfel, actiunea in stabilirea paternitatii copilului, pornita in numele acestuia de catre mama, devine admisibila numai in conditiile in care, sotul mamei sau mama, tagaduind succes paternitatea, copilul a devenit din afara casatoriei. Copiii rezultati dintr-o convietuire de fapt, nu se bucura de beneficiul prezumtiei legale de paternitate, chiar daca relatiile de concubinaj sunt de notorietate sau de lunga durata.
Stabilire paternitate - exceptia de inadmisibilitate
Hotarare nr. din data de 04.02.2010
pronunțată de Judecatoria Gura Humorului
Sursa: Portal.just.ro