Dosar nr. 270/233/2010
Sentinta civila nr. 645 din 26.01.2010
Titlu:
Contestatie la executare. Exceptia lipsei obiectului. Netemeinicia pe fond a cererii in
conditiile in care singurul argument este existenta riscului de casare a unei hotarari judecatoresti
definitive si executorii in urma solutionarii apelului.
Hotararea:
Prin actiunea inregistrata la data de 06.10.2009 pe rolul Tribunalului Galati sub nr.
5726/121/2009, contestatoarea SERVICIUL PUBLIC GEOTOPOCAD EXPERT, in contradictoriu
cu intimata P T, a contestat titlul executoriu emis de Tribunalul Galati prin sentinta nr.1070/2009,
titlu in baza caruia a fost pornita executarea silita in dosarul de executare nr.489/2009 al B.E.J. C
D C. Pana la solutionarea contestatiei, a solicitat suspendarea executarii silite.
In motivarea actiunii, contestatoarea a aratat ca titlul - sentinta nr.1070/2009 - a fost
recurata, deci este posibila schimbarea ei in tot ori in parte. Chiar daca hotararea este definitiva,
deci executorie, existand riscul modificarii, se impune neexecutarea ei.
In drept a invocat dispozitiile art.399 si urmatoarele din C.pr.civ.
Intimata P T, care a depus intampinare la dosar, a invocat exceptia necompetentei
materiale a Tribunalului iar, pe fond, a solicitat respingerea contestatiei. A motivat prin faptul ca o
contestatie la executare se judeca in prima instanta de instanta de executare, care in cauza este
Judecatoria Galati. A mai aratat ca, atata vreme cat hotararea este executorie, nu exista motiv
pentru neexecutarea ei.
Prin sentinta comerciala nr.1112/2009, TRIBUNALUL GALATI a admis implicit exceptia
necompetentei materiale invocate de intimata si a declinat cauza la Judecatoria Galati spre
competenta solutionare.
Cauza a fost inregistrata la 07.01.2010 pe rolul Judecatorie Galati sub nr.270/233/2010. A
fost atasat dosarul de incuviintare a executarii silite nr.15235/233/2009 al Judecatoriei Galati.
La termenul de judecata din 26.01.2010, intimata, prin avocat S I-B, a invocat exceptia
lipsei obiectului contestatiei. A motiv de faptul ca, intre timp, recursul contestatoarei impotriva
titlului executoriu a fost respins; a depus un extras de pe portalul Curtii de apel Galati (fila 7).
Analizand cu prioritate exceptia lipsei obiectului contestatiei, ridicata de intimata,
instanta apreciaza ca este neintemeiata pentru motivele ce se vor arata.
In fapt, titlul executoriu invocat de intimata pentru executare silita este reprezentat de
sentinta civila nr.1070/2009 pronuntata in dosarul nr.2003/121/2009, sentinta definitiva, deci
executorie la data pronuntarii. Sentinta a fost recurata de contestatoare, dar recursul a fost respins
prin decizia nr.73/2010 a Curtii de apel Galati (asa cum reiese din evidenta informatizata
disponibila pe site-ul instantei).
In drept, existenta obiectului unei cereri este o conditie fundamentala pentru ca aceasta
sa poata fi judecata. Totusi, o contestatie la titlu nu ramane fara obiect daca s-a respins recursul
impotriva hotararii care constituie insusi titlul. Astfel, in cadrul judecarii unei astfel de contestatii nu
se pot discuta chestiuni de fond (pentru ca fondul poate fi analizat doar prin sistemul cailor de atac
prevazute de lege). Singurele avute in vedere sunt chestiunile de forma, deci contestatia la
executare, pe de o parte, si recursul, pe de alta, au sfere de aplicare diferite. Rezulta ca solutia
unuia (recursul) nu influenteaza desfasurarea celeilalte (contestatia).
In consecinta, instanta va respinge ca neintemeiata exceptia.
Analizand fondul cauzei, instanta retine ca actiunea este neintemeiata pentru
urmatoarele considerente:
In fapt, singurul argument contestatoarei este ca, atata vreme cat exista riscul ca
hotararea sa fie modificata in recurs, nu se justifica executarea ei (nici silita). Un astfel de
argument este evident neintemeiat. Legiuitorul a stabilit expres executorialitatea hotararilor
definitive, luand in calcul inclusiv posibilitatea ca ele sa fie modificate in recurs. Deci critica este
una la dispozitiile relevante din procedura civila, insa nu este rolul instantei de fata sa analizeze
oportunitatea unei solutii legislative. Existe alte cai in acest sens, de exemplu exceptia de
neconstitutionalitate.
In drept, in lipsa unor motive temeinice, contestatia apare ca nefondata.
In consecinta, instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata contestatia la executare
formulata de contestatoarea SERVICIUL PUBLIC GEOTOPOCAD EXPERT in contradictoriu cu
intimata P T.
In ce priveste suspendarea executarii silite, solicitata de contestatoare, instanta constata
ca cererea nu mai poate fi analizata, din moment ce a fost pronuntata o solutie pe fond.
In ce priveste cheltuielile de judecata, fiind indeplinite conditiile din art.274 Cod de
procedura civila, instanta va admite cererea intimatei si va obliga contestatoare la plata catre
aceasta a sumei de 700 lei (chitanta onorariu avocat - fila 5).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
H O T A R A S T E
Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei obiectului actiunii, exceptie invocata de intimata
P T, cu domiciliul in Galati, , judetul Galati.
Respinge ca neintemeiata contestatia la executare formulata de contestatoarea
SERVICIUL PUBLIC GEOTOPOCAD EXPERT cu sediul in Galati, in contradictoriu cu intimata P
T, impotriva executarii silite pornite in dosarul de executare nr.489/2009 al B.E.J. C D C din Galati.
Obliga contestatoarea la plata catre intimata a sumei de 700 lei cu titlul de cheltuieli de
judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 26.01.2010.