Familie

(Sentinta civila nr. 2147 din data de 15.11.2010 pronuntata de Judecatoria Falticeni)

Domeniu Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia) | Dosare Judecatoria Falticeni | Jurisprudență Judecatoria Falticeni

Prin sentinta civila nr. 2147/15.11.2010 s-a admis in parte cererea principala formulata de catre reclamanta - parata _.., cu domiciliul in Mun. Falticeni, str. _. sc. .., et. .., ap. 9, jud. Suceava, in contradictoriu cu paratul __., domiciliat in Mun. Falticeni, Al. _ sc. B, et. I, ap. _. jud. Suceava.
  S-a admis in parte cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant.
S-a constatat ca masa bunurilor comune se compune din: frigider in valoare de 1000 lei, mobila bucatarie in valoare de 1400 lei, jaluzele verticale bucatarie in valoare de 80 lei, 2 scaune bucatarie  in valoare de 140 lei, lustra bucatarie in valoare de 20 lei, vase de bucatarie diverse in valoare de 100 lei, 3 prelungitoare  in valoare de 24 lei, 4 perdele in valoare de 400 lei, covor mare dormitor in valoare de 240 lei, 4 draperii in valoare de 200 lei, covor hol in valoare de 70 lei, covor mic dormitor in valoare de  50 lei, comoda cu sertare dormitor in valoare de 360 lei, scaun de birou in valoare de 100 lei, canapea dormitor in valoare de 900 lei, pat dublu dormitor  in valoare de 80 lei, coltar sufragerie in valoare de 1400 lei, masa plianta sufragerie in valoare de 220 lei, 3 lustre in valoare de 180 lei, saltea relaxa in valoare de 300 lei, cuier baie in valoare de 20 lei, capac wc in valoare de 20 lei, pom craciun in valoare de 30 lei, calculator in  valoare de 1700 lei, masa calculator in valoare de 120 lei, aparat foto in valoare de 500 lei, imprimanta, in valoare de 250 lei, dulapior baie in valoare de 120 lei, covor in valoare de 300 lei, aspirator in valoare de 229 lei, masina tuns in valoare de 100 lei,  tablou in valoare de 60 lei, covor baie in valoare de  30 lei, cos rufe in valoare de 20 lei, oale si vesela in valoare de 70 lei si suma de 2000 lei depusa la CAR Invatamant, valoarea totala a masei partajabile fiind de 12.933 lei.
S-a constatat partile au o cota de contributie egala, de 1/2 fiecare, la dobandirea bunurilor comune.
S-a constatat ca reclamanta - parata are un drept de creanta in suma de 7125 lei, reprezentand 1/2 din valoarea imbunatatirilor aduse in timpul casatoriei la imobilul bun propriu al paratului - reclamant, situat in _.
S-a constatat ca patrimoniul comun este grevat de datorii comune in valoare totala de 3639,53 lei, din care 802,22 lei rate si dobanzi restante la BRD Groupe Societe Generale si 2837,31 lei rate si dobanzi restante la CEC Bank.
Dispune lichidarea starii de devalmasie.
            Atribuie in lotul reclamantei - parate urmatoarele bunuri mobile: calculator, masa calculator, aparat foto, imprimanta, dulapior baie, covor, aspirator, masina tuns, tablou, covor baie, cos rufe si suma de 2000 lei depusa la CAR Invatamant valoarea lotului fiind de 5429 lei.
Atribuie in lotul paratului - reclamant urmatoarele bunuri mobile: frigider, mobila bucatarie, jaluzele verticale, 2 scaune bucatarie , lustra bucatarie, vase de bucatarie diverse 3 prelungitoare, 4 perdele, covor mare dormitor, 4 draperii, covor hol, covor mic dormitor, comoda cu sertare dormitor, scaun de birou, canapea dormitor, pat dublu dormitor, coltar sufragerie, masa plianta sufragerie, 3 lustre, saltea relaxa, cuier baie, capac wc, pom craciun, oale, vesela si 2 fete masa valoarea totala a lotului fiind de 7504 lei.
Obliga paratul reclamant sa plateasca reclamantei - parate suma de 2075 lei sulta.
Obliga paratul - reclamant sa plateasca reclamantei-parate suma de 7125 lei reprezentand drept de creanta.
Obliga paratul - reclamant sa plateasca reclamantei-parate suma de 1819,76 lei reprezentand aportul sau la pasivul ce greveaza patrimoniul comun.
Compenseaza cheltuielile judiciare efectuate de parti si obliga reclamanta - parata sa plateasca paratului - reclamant suma de 290 lei cheltuieli de judecata.
Prin cererea adresata acestei instante si inregistrata sub nr. 932/227 din 19.03.2010 reclamanta -__.. a chemat in judecata, personal la interogatoriu, pe paratul __, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei in cote de 80% pentru ea si 20% pentru parat.
In fapt, arata ca s-a casatorit cu paratul la data de _., casatoria fiind desfacuta prin sentinta civila nr. 2222 din 12 noiembrie 2009 a Judecatoriei Falticeni, ramasa irevocabila.
Anterior casatoriei paratul avea in proprietate ca bun propriu apartamentul situat in mun. Falticeni, ___, apartament la care, in perioada convietuirii, a executat lucrarile de imbunatatiri indicate in anexa 1, a caror contravaloare o apreciaza la suma de 14.250 lei.
Faptul executarii lucrarilor de imbunatatiri la imobilul proprietatea paratului este de natura sa genereze un drept de creanta care face parte din patrimoniul comun dobandit in timpul casatoriei si care urmeaza a fi partajat conform cotei de contributie a fiecarei parti.
Mai arata ca au dobandit in timpul convietuirii bunurile mobile indicate in anexa 2, aflate in posesia paratului si bunurile mobile in anexa 3, aflate in posesia ei, bunuri in valoare de 10.860 lei.
Activul comunitatii de bunuri este grevat de un pasiv reprezentand datorii contractate anterior divortului, care se compune din:
- suma de 802,22 lei reprezentand rate si dobanzi restante la data despartirii in fapt (iunie 2009) din creditul contractat la BRD Groupe Sociwete General cu contractul nr. 506920648/2007;
- suma de 2.837,31 lei  reprezentand rate si dobanzi restante la data despartirii in fapt din creditul contractat la CEC Bank la data de 5 mai 2006.
In ceea ce priveste contributia la dobandirea bunurilor comune, considera ca are o contributie majoritara de 80%, intrucat  a fost singura care a realizat venituri in perioada convietuirii, tot ea fiind cea care a prestat munca zilnica in gospodarie si care s-a ocupat de cresterea si ingrijirea copilului rezultat din casatorie.
Sub aspectul modalitatii de lotizare, solicita atribuirea paratului dreptul de creanta si bunurile mobile aflate in posesia lui, iar ei sa-i fie atribuite bunurile mobile pe care le detine, cu obligarea paratului la plata pasivului ce greveaza masa bunurilor comune in raport de cota de contributie ce va fi stabilita in favoarea sa.
In drept, reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 30, 32, 36 C. fam., art. 741-742 C. civ., art. 6731 si urmatoarele, art. 276 C. proc. civ.
In dovedire, a anexat inscrisuri si a solicitat proba testimoniala.
Paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala (f. 23-26) prin care a aratat urmatoarele:
- in principiu este de acord cu partajarea bunurilor comune, insa contributia la dobandirea bunurilor este egala;
- in timpul casatoriei au efectuat imbunatatiri la apartamentul bunul sau propriu, lucrari indicate in anexa 1 la actiune, pe care le evalueaza la suma de 10.160 lei; diferentele de valori fata de cele apreciate de reclamanta sunt urmatoarele:
- geam termopan sufragerie = 700 lei;
- usa metalica intrare = 700 lei;
- gresie bucatarie+faianta = 660 lei inclusiv manopera;
- gresie baie+faianta = 600 lei inclusiv manopera;
- instalatie sanitara baie = 500 lei (masca - 100 lei, WC - 150 lei, chiuveta - 150 lei, 2 baterii - 100 lei);
- au mai dobandit impreuna bunurile mobile indicate in anexa 2, in valoare totala de 7.024 lei; diferentele de valori fata de cele apreciate de reclamanta constau in:
- nu a existat set de scule;
- 3 buc prelungitoare  =  24 lei;
- draperii 3 buc = 200 lei;
- nu au existat becuri ecologice.
- de asemenea, au dobandit bunurile mobile precizate in lista 3 care se afla in posesia reclamantei, cu mentiunea ca imprimanta are valoarea de 250 lei si aspiratorul 229 lei;
- solicita pe cale de cerere reconventionala includerea in masa de partajat a urmatoarelor bunuri care se afla in posesia reclamantei si pe care aceasta le-a omis sa le cuprinda in anexa 3:
- tablou (vaza cu flori) - 120 lei;
- covor de baie - 70 lei;
- cos de rufe - 30 lei;
- oale si vesela - 100 lei;
- 2 fete de masa - 70 lei;
- suma de 2000 lei ce a fost depusa de reclamanta la CAR Invatamant si retrasa de aceasta dupa despartirea in fapt;
- este real ca dupa despartirea in fapt reclamanta a achitat la CEC Bank si BRD Groupe Sociwete General sumele precizate in actiune, acest pasiv grevand comunitatea de bunuri;
- nu este de acord cu cotele solicitate de reclamanta, aratand ca majoritatea bunurilor precizate in actiune si cererea reconventionala au fost dobandite cu banii rezultati de la nunta lor, unde au participat invitati in procent de 80% din partea sa si 20% din partea reclamantei. De asemene, a fost plecat o perioada scurta  in Olanda, unde a realizat 1100 euro, care au fost investiti parte in casa si alta parte au fost depusi de reclamanta la CAR Invatamant. Amandoi au fost angajati si au realizat venituri, iar munca zilnica in gospodarie a fost facuta tot de ei.
In ceea ce priveste cresterea si ingrijirea copilului, timp de doi ani el a avut indemnizatie in acest sens si doar el s-a ocupat de copil zi si noapte, reclamanta dormind in camera separata de cea in care se afla el cu copilul.
In perioada casatoriei a primit ajutor de la parintii lui care locuiesc la tara, ajutor constand in alimentele de baza necesare in gospodarie.
Pe de alta parte, cea mai mare parte din salariul reclamantei era cheltuit pe consultatii la medici particulari, medicamente, intrucat sustinea permanent ca este bolnava, precum si pe haine destul de scumpe, produse cosmetice, etc.
Fata de cele sus-mentionate, reclamanta nu a contribuit cu nimic mai mult la dobandirea bunurilor comune mai ales ca majoritatea acestora au fost achizitionate din banii de la nunta, iar o parte din creditele pe care le-au achitat impreuna pana a despartirea in fapt.
Nu este de acord cu proiectul de partaj propus de reclamanta, ci solicita atribuirea in lotul sau a urmatoarelor bunuri:
- imbunatatirile la apartament;
- draperiile;
- pat dublu dormitor;
- saltea relaxa.
Toate celelalte bunuri sa fie atribuite in lotul reclamantei inclusiv centrala termica, deoarece sunt in aceeasi stare in care se aflau la despartirea lor in fapt, el locuind mai mult la parintii sai. Solicita acest mod de partajare pentru a evita stabilirea unei sulte impovaratoare in sarcina sa si pentru a se respecta principiul partajarii in natura a bunurilor.
A anexat inscrisuri si a solicitat proba testimoniala.
Prin raspunsul la intampinare si intampinare la cererea reconventionala (f. 32-35) reclamanta - parata a aratat urmatoarele:
- lucrarile de imbunatatiri executate in timpul casatoriei la apartamentul proprietatea paratului au valoarea indicata de ea in actiune;
- in privinta bunurilor mobile indicate in anexele 2 si 3 la actiune, este de acord ca acestea sa fie supuse partajului la valorile mentionate in intampinare pentru a evita efectuarea unor cheltuieli inutile cu o expertiza merceologica;
- referitor la bunurile ce formeaza obiectul cererii reconventionale a paratului (pct. 4 din intampinare), precizeaza urmatoarele:
- este adevarat ca sunt bunuri comune si se afla in posesia sa un tablou in valoare de 60 lei, un covor baie in valoare de 30 lei si un cos de rufe in valoare de 20 lei, fiind de acord cu partajarea acestor bunuri, dar nu la valoarea exagerata indicata de parat, ci la valorile reale pe care le-a mentionat;
- nu se afla in posesia sa oale si vesela si nici doua fete de masa, aceste bunuri ramanand in posesia paratului la data despartirii in fapt;
- este de acord cu includerea in masa partajabila a sumei de 2000 lei depusa de ea la CAR Invatamant.
Sub aspectul cotelor de contributie la dobandirea bunurilor mobile, isi mentine in totalitate pretentiile formulate prin cererea introductiva, in sensul stabilirii unei cote majoritare de contributie de 80% in favoarea sa si a unei cote de 20% in favoarea paratului.
Pe tot parcursul casatoriei paratul a manifestat dezinteres fata de problemele curente ale menajului si fata d situatia financiara a familiei, petrecandu-si timpul in baruri si restaurante si risipindu-si veniturile pe procurarea bauturilor alcoolice si a tigarilor. In timp ce ea a efectuat in mod frecvent ore suplimentare (peste norma didactica obisnuita) si a acordat meditatii la domiciliu pentru a suplimenta veniturile familiei si pentru a putea achita imprumuturile contractate in vederea achizitionarii bunurilor comune, paratul nu s-a implicat deloc in achitarea obligatiilor financiare contractate si nici in cheltuielile curente ale menajului, acesta necontribuind in niciun mod la achizitionarea bunurilor si la plata datoriilor comune.
Sustine ca la data casatoriei lor, apartamentul paratului se afla intr-o stare deplorabila, nu avea incalzire, nu era mobilat, nu avea niciun fel de imbunatatiri, astfel incat din banii obtinuti la nunta au efectuat in apartament o serie de lucrari de amenajare, pentru ca acesta sa devina locuibil. Au schimbat tamplaria veche cu tamplarie noua din lemn, au montat gresie si faianta, iar mai tarziu lucrarile initiale de imbunatatiri au fost inlocuite cu tamplarie termopan si cu gresie si faianta noua, aceste ultime investitii fiind suportate in exclusivitate de ea.
De asemenea, pentru montarea usii metalice la intrare si pentru procurarea unora din bunurile mobile (coltar, sufragerie, canapea) au beneficiat de ajutor financiar din partea parintilor ei, care au contribuit cu cea mai mare parte din suma de bani destinata procurarii acestor bunuri.
In ceea ce-i priveste pe parintii paratului, acestia nu i-au ajutat cu produse alimentare si nu au contribuit in nici un mod la procurarea bunurilor, nici la cresterea si educarea copilului, ei fiind total dezinteresati de situatia lor materiala.
De asemenea, arata ca nu este de acord cu propunerea de lotizare formulata de parat prin intampinare, in sensul de a i se atribui ei centrala termica si majoritatea bunurilor mobile.
Sub acest aspect, solicita sa se aiba in vedere faptul ca la data despartirii in fapt toate bunurile mobile indicate in anexa 2 a actiunii au ramas in posesia paratului, care a locuit in aceasta perioada in apartamentul sau, iar nu la parintii lui, asa cum acesta pretinde. In aceste conditii, paratul s-a folosit de bunurile respective, precum si de lucrarile de imbunatatiri executate in apartament, fapt care a condus la deprecierea starii lor fizice si la accentuarea gradului de uzura.
Asa fiind, avand in vedere criteriul posesiei exercitate de la data despartirii in fapt si pana in prezent, dar si faptul ca ea nu detine o locuinta proprie in care sa poata fi montata centrala termica, considera ca nu se justifica cererea paratului decat de a-i fi atribuite ei bunurile indicate in anexa 3 pe care le detine efectiv de la data despartirii in fapt, celelalte bunuri si lucrarile de imbunatatiri urmand a fi incluse in lotul paratului.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca prin sentinta civila nr. 2222/12.11.2009 a Judecatoriei Falticeni, definitiva si irevocabila, s-a dispus desfacerea casatoriei incheiata intre parti la data de 25 iulie 2004.
Instanta constata ca in activul comunitatii de bunuri se includ imbunatatirile efectuate la apartamentul paratului in timpul casatoriei partilor, acestea fiind incorporate imobilului. Aceste imbunatatiri reprezinta un drept de creanta, corespunzator valorii declarate si insusite de parti de 14.250 lei, acesta urmand a fi supus impartelii si nu lucrarile in materialitatea lor.
Cu privire la acest aspect, atat practica judiciara a lamurit problema in sensul anterior aratat, iar o impartire in natura ar fi practic imposibila.
S-a stabilit, referitor la valoarea bunurilor mobile ca partile au achiesat la valorile declarate, contestandu-se existenta  setului de scule si a becurilor ecologice, cu privire la care nu s-au administrat probe si care vor fi scoase din masa partajabila.
De asemenea, opiniile partilor sunt convergente si cu privire la posesia exercitata asupra bunurilor mobile dupa separarea in fapt si divort, cu exceptia oalelor si veselei si a doua fete de masa. Instanta constata ca paratul a solicitat aceste bunuri prin cererea reconventionala, acesta a contestat existenta lor in posesia sa, dar nu a propus probe in sprijinul afirmatiilor sale, sens in care urmeaza a se retine ca se afla in posesia sa.
Instanta a constatat ca pasivul comunitatii de bunuri a partilor este compus din doua credite, care au fost contractate in timpul casatoriei, unul la BRD Groupe Societe Generale si unul la CEC Bank.
Cu privire la cotele de contributie ale sotilor la dobandirea bunurilor comune exista o prezumtie relativa ca acestea sunt dobandite de soti in cote egale, partea care solicita o cota de contributie mai mare urmand a o rasturna prin probe.
Pentru a dovedi cotele de contributie la dobandirea bunurilor comune solicitate de reclamanta, respectiv 80% pentru ea si 20% pentru parat, aceasta a propus ca martori pe numitele __., persoane aflate in relatii apropiate cu partile in timpul casatoriei lor.
Din declaratiile acestora nu a rezultat ca in timpul casatoriei contributia reclamantei sa fie disproportionat mai mare decat a paratului, in cotele solicitate de aceasta. Martorele au aratat ca veniturile reclamantei erau mai mari ca ale paratului, dar nu au precizat in ce proportie, iar multe din aspectele declarate le cunosc de la reclamanta, nu le-au perceput direct. Aceste informatii, primite de la reclamanta trebuie privite cu rezerve, avand in vedere subiectivismul unei persoane aflata intr-o situatie data.
De asemenea, afirmatiile martorelor referitoare la cheltuielile suplimentare ale paratului pe consumul de bauturi alcoolice trebuie privite cu rezerve, acestea au declarat ca paratul consuma sporadic bauturi alcoolice si ca l-au vazut o data sub influenta acestora, nu in stare de ebrietate.
Se poate concluziona ca, din probele administrate, nu s-a putut rasturna aceasta prezumtie, activul si pasivul comunitatii de bunuri urmand a fi partajat in cote egale, de 50% pentru fiecare parte.
Este adevarat ca e imposibil a cuantifica exact contributiile pe care le aduc  doi soti in timpul unei casatorii pentru dobandirea bunurilor comune, acestea putand fi doar aproximate. Insa, in contextul in care a solicitat o contributie de 80% reclamanta trebuia sa dovedeasca faptul ca paratul nu a contribuit cu aproape nimic la dobandirea acelor bunuri, in conditiile in care s-a dovedit doar o mica diferenta intre veniturile banesti provenite din salarii si orele suplimentare, nefacandu-se dovada contrara afirmatiilor paratului ca a avut o contributie in alimente aduse de la parinti.
Pentru constituirea loturilor partilor instanta va avea in vedere, in primul rand posesia exercitata asupra bunurilor mobile, avand-se in vedere ca trecerea acestor bunuri de la o parte la alta, fara a le solicita, nu ar fi permisa avand-se in vedere ca aceste bunuri nu sunt noi. Or, primind un bun pe care nu l-a solicitat, deci i-ar prisosi, o parte ar fi privata de o parte a valorii acelui bun, respectiv valoarea dintre un bun nou - declarata in cursul procesului, bunurile avand valoare declarata ca noi - si unul folosit.
Instanta va proceda la partajarea activului comunitatii de bunuri pe categorii, respectiv bunurile mobile si dreptul de creanta privind imbunatatirile aduse apartamentului paratului, precum si a pasivului, urmand ca egalizarea loturilor sa se faca prin stabilirea unor sulte.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spețe Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia)

Ordin de protectie - Sentinta civila nr. 5C din data de 03.10.2012
Reincredintare minor - stabilire program vizita - Sentinta civila nr. 147 din data de 19.11.2011
Stabilire domiciliu minor - pensie intretinere - Sentinta civila nr. 141 din data de 19.01.2011
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1111 din data de 10.11.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 635 din data de 25.08.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 634 din data de 25.08.2010
Pensie intretinere major - Sentinta civila nr. 490 din data de 03.06.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 223 din data de 15.04.2010
Divort - Sentinta civila nr. 160 din data de 11.03.2010
Pensie intretinere - stabilire pensie - Sentinta civila nr. 176 din data de 24.03.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 26 din data de 14.01.2010
pensie intretinere - Sentinta civila nr. 429 din data de 07.10.2009
Majorare pensie - Sentinta civila nr. 313 din data de 17.06.2009
Recunoastere hotarare de divort pronuntata intr-un stat tert fata de cetatenia ambilor soti. Art. 166 din Legea nr. 105/1992 - Decizie nr. 77/R din data de 30.01.2014
Divort. Exercitarea drepturilor parintesti asupra minorilor dupa divort. - Decizie nr. 276/R din data de 12.03.2014
Legea nr. 272/2004. Delegarea exercitarii drepturilor si obligatiilor parintesti. - Decizie nr. 30/R din data de 14.06.2006
Stabilirea paternitatii. Valoarea probatorie a expertizelor medico-legale de stabilire a legaturii de filiatie. - Decizie nr. 24/R din data de 21.04.2006
Dreptul familiei. Pastrarea numelui avut in timpul casatoriei. Intelesul notiunii de „motive temeinice” pentru care instanta poate admite cererea. - Decizie nr. 50/R din data de 06.05.2005
Dreptul familiei. Ocrotirea minorului prin masura plasamentului in regim de urgenta. Necesitatea cenzurarii masurii si dupa luarea acesteia prin aplicarea principiului interesului superior al copilului - Decizie nr. 39-R din data de 25.03.2005
Drept civil. Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort atunci cand unul din parinti locuieste in alta tara. - Decizie nr. 494 din data de 16.12.2014