Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul acestei instante la data de 24.04.2007 sub nr. 3218/225/2007, petentul Tanase Adrian a solicitat intreruperea executarii pedepsei de 7 ani inchisoare aplicata prin s.p. nr. 3574/2003 de catre Judecatoria Drobeta Turnu Severin definitiva prin d.p. nr. 93/2007 a Tribunalului Mehedinti.
In motivarea cererii sale petentul a aratat ca prin sentinta mai sus aratata a fost condamnat la o pedeapsa cu inchisoarea de 7 ani iar de la data incarcerarii situatia sa familiala s-a inrautatit, mama sa fiind pensionata pe caz de boala, tatal sau avand un picior amputat, sora in varsta de 20 ani este handicapata psihic iar casa in care locuiesc este pe cale sa se prabuseasca.
In cauza s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la adresa de domiciliu a petentului, referatul fiind depus la dosar.
Examinand cererea conform art.455/art.453 alin.1, lit.c c.p.p., instanta retine ca : " executarea pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viata poate fi intrerupta - cand din cauza unor imprejurari speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecinte grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucreaza."
Ancheta sociala efectuata in cauza arata ca mama petentului este pensionara pe caz de boala cu o pensie de 220 lei si locuieste impreuna cu sotul persoana cu handicap fizic, o sora de asemenea cu handicap gradul I dar si cu o alta sora si un frate aflati in deplinatatea facultatilor fizice si psihice. Contrar spuselor petentului casa in care locuiesc compusa din 2 camere mobilate modest, nu se afla in stare de avansata degradare.
Prin urmare instanta apreciaza ca familia petentului nu se afla intr-o situatie materiala dificila, iar executarea pedepsei de catre petent nu are consecinte grave pentru familia sa.
Pentru considerentele expuse, instanta va respinge cererea ca neintemeiata, iar in baza art.192 alin. 2 c.p.p. va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 20 lei.
INTRERUPERE EXECUTARE PEDEAPSA
Domeniu Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia) |
Dosare Judecatoria Drobeta Turnu Severin |
Jurisprudență Judecatoria Drobeta Turnu Severin
Sursa: Portal.just.ro
