pensie de intretinere pentru major

Sentinta civila nr. 245 din data de 18.03.2010 pronunțată de Judecatoria Costesti

R O M A N I A
JUDECATORIA COSTESTI

DOSAR NR. xxxxxxx

SENTINTA CIVILA NR. xxxxx
Sedinta publica din xxxxxxxxx
Instanta constituita din:
PRESEDINTE judecator x
Grefier x

Pe rol solutionarea cauzei civile privind pe reclamantul V I A, in contradictoriu cu paratul PG, avand ca obiect - stabilire pensie de intretinere pentru major.
La apelul nominal facut in sedinta publica, au raspuns ambele parti.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Paratul arata ca a mai fost obligat la plata unei pensii de intretinere pentru reclamant, dar acesta nu a mai mers la scoala, ci a plecat in strainatate, motiv pentru care a incetat plata si depune, in copie, sentinta civila nr. 707 din 22.03.2000, pronuntata de Judecatoria C in dosarul nr. xxx.
Reclamantul arata ca i s-a stabilit paternitatea fata de parat si depune la dosar o copie a sentintei civile nr. 3905 din 23.04.1992, pronuntata de Judecatoria P in dosarul nr. xxx.
Avand cuvantul asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului, reclamantul solicita respingerea acesteia, intrucat paratul este tatal sau, iar paratul arata ca i-a platit pensie de intretinere fiului sau pana in noiembrie, cand acesta a implinit 18 ani.
Avand in vedere sustinerile partilor si sentintele depuse la dosar, instanta constata ca paratul este tatal reclamantului major si respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului, exceptie invocata din oficiu, ca neintemeiata.
Avand cuvantul pentru formularea de probatorii, atat reclamantul, cat si paratul solicita proba cu inscrisurile depuse deja la dosar.
In temeiul art. 167 din Codul de procedura civila, instanta incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisurile aflate la dosar, apreciind ca este pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, alte exceptii de invocat si nici alte probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri pe fondul cauzei.
Reclamantul solicita admiterea cererii si obligarea paratului, tatal sau, sa-i plateasca pensie de intretinere intrucat este elev.
Paratul solicita admiterea actiunii, dar doreste ca reclamantul sa-i faca, in continuare, dovada ca isi continua studiile.
Instanta declara dezbaterile inchise si retine cauza spre solutionare.


INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei C la 14.01.2010, sub nr. xxx, reclamantul VIA a solicitat ca, prin hotararea ce se va pronunta, instanta sa il oblige pe paratul PG la plata unei pensii de intretinere in favoarea sa.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca paratul a fost casatorit cu mama sa, din casatorie rezultand el, nascut la data de 18.06.1991.
Reclamantul a mai invederat ca locuieste, in prezent, cu mama sa si este elev la Grupul Scolar Agricol C, iar tatal sau refuza sa contribuie la cheltuielile cu intretinerea sa, desi este angajat la S A C.
In drept, reclamantul nu a indicat niciun text de lege.
Actiunea este scutita de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
In dovedirea cererii sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei: adeverinta eliberata de Grupul Scolar Agricol C - A nr. 93 din 12.01.xxx (fila 2), copie a cartii sale de identitate (fila 3), copia certificatului de nastere seria NV nr. 005601 din 04.07.xxx (fila 4) si adeverinta cu venitul obtinut de parat pe ultimele 6 luni la SAB (fila 10), sentinta civila nr. 3905 din 23.04.1992, pronuntata de Judecatoria in dosarul nr. 9274/1991 (fila 13).
La termenul de judecata din data de 03.02.2010, instanta a invocat, din oficiu, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului, pe care a respins-o, ca neintemeiata, la prezentul termen de judecata, pentru motivele indicate in practicaua prezentei hotarari.

Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine:

In fapt, asa cum rezulta din sentinta civila nr. 3905 din 23.04.1992, pronuntata de Judecatoria P, in dosarul nr. 9274/1991 (fila 13), precum si din sustinerile partilor, reclamantul este fiul paratului. Acesta a fost obligat, prin sentinta civila nr. 707 din 22.03.2000, pronuntata de Judecatoria Ci in dosarul nr. xxx (fila 14) sa-i plateasca reclamantului o pensie de intretinere in cuantum de 25% din venitul mediu lunar, incepand cu data de 13.12.1999 si pana la implinirea de catre minor a varstei de 18 ani.
In prezent reclamantul este major, dar se afla in continuarea studiilor la Grupul Scolar Agricol C-A ( adresa nr. 93 din 12.01.2010, fila 2) si locuieste cu mama sa, iar paratul a incetat sa contribuie la intretinerea sa de la implinirea varstei de 18 ani.
Paratul a invederat ca este de acord sa-i plateasca reclamantului pensie de intretinere, dar doreste ca reclamantul sa dovedeasca, in continuare, ca nu si-a incetat studiile.
Din adeverinta SAB nr. 13 din 02.02.2010 (fila 10) rezulta ca paratul a obtinut venituri pe lunile iulie 2009-decembrie 2009 cuprinse intre 1070 lei si 1833 lei.
In drept, potrivit art. 86 din Codul familiei, obligatia de intretinere exista intre parinti si copii, avand dreptul la intretinere numai cel care se afla in nevoie, neavand putinta unui castig din munca, din cauza incapacitatii de a munci.
Conform art. 94, alin. 1 din Codul familiei intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati.
Din interpretarea logico-juridica a acestor texte rezulta ca descendentii majori au dreptul sa fie intretinuti parintii lor daca nu pot obtine un castig din munca, intretinerea urmand a fi stabilita prin raportare la nevoile copiilor majori, dar si la veniturile parintelui care urmeaza a fi obligat la plata acesteia.
Reclamantul se afla in continuarea studiilor, fiind, deci, in imposibilitate de a obtine venituri din munca, din cauza incapacitatii dea presta o activitate producatore de venituri din ratiuni ce tin de respectarea programului cursurilor liceale de zi, a pregatirii si studiului individual, activitati necesare pentru insusirea cunostintelor si aptitudinilor practice, in vederea pregatirii pentru desavarsirea formarii sale profesionale.
Prin urmare, in sarcina paratului subzista obligatia legala de intretinere in favoarea fiului sau major, in baza art. 101 din Codul familiei, in virtutea caruia parintii sunt datori sa ingrijeasca de copii, inclusiv sub aspectul educatiei, invataturii si pregatirii profesionale.
Pentru cuantificarea pensiei, instanta va tine seama de nevoile majorului, specifice varstei acestuia si etapei de instruire in care se afla: hrana, imbracaminte, achizitionarea manualelor scolare etc.
Totodata, paratul este angajat, obtinand venituri pe lunile iulie 2009-decembrie 2009 cuprinse intre 1070 lei si 1833 lei (adeverinta SAB nr. 13 din 02.02.2010, fila 10).
Avand in vedere dispozitiile art. 94, alin. 3 din Codul familiei, care permit stabilirea pensiei de intretinere pana la o patrime din castigul din munca, pentru un copil, precum si faptul ca paratul nu a dovedit ca presteaza intretinere si altor persoane fata de care sa fie in mod legal obligat, instanta va stabili pensia de intretinere la o patrime din venitul lunar net al acestuia, rezultand un procent de 25%.
Instanta constata ca art. 93, alin. 1 si art. 94 din Codul familiei nu interzic stabilirea pensiei de intretinere intr-o cota procentuala din veniturile salariale ale debitorului intretinerii, iar paratul nu este prejudiciat in raport de fluctuatiile ce ar putea interveni in veniturile sale. Dimpotriva, este o modalitate eficienta de a evita actionarea in judecata repetat, in raport de cresterea sau reducerea veniturilor acestuia.
Reclamantul nu a solicitat plata pensiei de intretinere de la o data anterioara cererii de chemare in judecata. Prin urmare, se prezuma ca nevoia ca paratul sa contribuie la intretinerea acestuia s-a ivit din momentul introducerii actiunii, de la xxx.
Cu privire la solicitarea paratului ca reclamantul sa faca dovada ca se afla in continuarea studiilor, paratul poate recurge la posibilitatea prevazuta de art. 94, alin. 2 din Codul familiei.
In consecinta, instanta, in baza art. 86 si art. 94 din Codul familiei, va admite actiunea si il va obliga pe parat sa plateasca reclamantului, nascut la data de yyy, o pensie de intretinere lunara, in cuantum de 25% din venitul lunar net al paratului, incepand cu data introducerii actiunii, yyy si pana la finalizarea studiilor reclamantului, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 25 de ani.
In aplicarea art. 453, alin. 2 din Codul de procedura civila se va emite adresa de infiintare a popririi asupra salariului paratului.

PENTRU TOATE ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Admite cererea formulata de reclamantul VI-A, in contradictoriu cu paratul PG.
Obliga paratul sa plateasca reclamantului, nascut la data de xxx, o pensie de intretinere lunara, in cuantum de 25% din venitul lunar net al paratului, incepand cu data introducerii actiunii, xxx si pana la finalizarea studiilor reclamantului, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 25 de ani.
In aplicarea art. 453, alin. 2 din Codul de procedura civila se emite adresa de infiintare a popririi asupra salariului paratului.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, xx.

Presedinte, Grefier, Red./tehn./ L.I.-M./4 ex.
18 martie 2010

Sursa: Portal.just.ro