Cerere privind emiterea unei ordonante de plata. Mentionarea cuantumului penalitatilor in facturile fiscale. Lipsa unei clauze penale Sentinta civila nr. 3705 din data de 31.03.2015
pronunțată de Judecatoria Constanta

Contracte Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul instantei la data de 03.11.2014, sub nr. 36946/212/2014, creditoarea SC R. SRL a solicitat, in contradictoriu cu debitoarea C.E.SRL, emiterea unei ordonante de plata pentru suma de 51388,96 lei, compusa din 42369,65 lei, reprezentand debit neachitat si 8819,31 lei, reprezentand penalitati de intarziere.
In motivarea cererii a aratat ca la data de 18.03.2010 a inceput colaborarea cu debitoarea, in baza contractului WTG 72/18.03.2010, valoarea marfurilor comandate si livrate fiind de 42369,65 lei. A mai precizat ca plata marfurilor urma sa se efectueze la 90 de zile calendaristice de la data emiterii facturilor.
Totodata, a mai aratat creditoarea ca la data de 17.06.2014, iar mai apoi la data de 11.08.2014, i s-a comunicat debitoarei, prin doua scrisori recomandate cu confirmare de primire si continut declarat, somatiile prevazute de art. 1014 Cod procedura civila, insa nici in urma acestora si dupa 15 zile de la primire, debitoarea nu a facut plata facturilor.
A sustinut ca debitul in cuantum de 42369,65 lei reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila, precum si ca asupra acestor sume au fost calculate penalitati de intarziere conform contractului, in valoare de 8819,31 lei.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 1013 si urm. Cod procedura civila.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 200 lei, conform art. 6 alin. 2 din Ordonan?a de Urgen?a a Guvernului nr. 80/2013.
In proba?iune, creditoarea a anexat cererii inscrisuri.
Debitoarea a depus la dosarul cauzei intampinare prin care a precizat ca solicita respingerea pretentiilor creditoarei constand in obligarea sa la plata penalitatilor de intarziere. Astfel, contractul a fost incheiat la data de 18.03.2010, a aratat debitoarea, cu posibilitatea prelungirii valabilitatii sale doar prin incheierea unui act aditional, partile perfectand un unic asemenea act aditional prin care s-a prelungit valabilitatea contractului pana la data de 18.03.2012.
Asadar, a precizat debitoarea, la momentul livrarilor al caror pret face obiectul cererii formulate de catre creditoare, respectiv noiembrie-decembrie 2014 si martie 2014, raporturile dintre parti nu mai erau guvernate de contractul incheiat la data de 18.03.2010. Pe cale de consecinta, creditoarea nu poate pretinde penalitati de intarziere calculate in temeiul contractului anterior mentionat
Analizand actele ?i lucrarile dosarului, instan?a re?ine urmatoarele:
In fapt, la data 18.03.2010, partile au incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. WTG 72, prin care creditoarea s-a obligat sa vanda, iar debitoarea sa cumpere, in cantitatile, sortimentatia si preturile din anexa contractului, produse din carton.
In drept, potrivit art. 1013 din Cod procedura civila, procedura ordonantei de plata se aplica creantelor certe, lichide si exigibile constand in obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv din cele incheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege.
In ceea ce priveste caracterul creantelor, potrivit art. 662 alin. 2-4 Cod procedura civila, creanta este certa atunci cand existenta ei neindoielnica rezulta din titlul executoriu, este lichida atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu contine elementele care permit stabilirea lui si este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata.
Instan?a re?ine ca existen?a crean?ei reprezentand debit principal in valoare totala de 42369,65 lei rezulta din facturile depuse la dosarul cauzei (factura nr. 33912449/19.11.2013 in valoare de 14913,66 lei - f. 31, factura nr. 33913520/13.12.2013 - f. 35, factura nr. 34903574/31.03.2014 in valoare de 12670,11 lei - f. 43) asumate prin semnatura de catre debitoare, existenta care de altfel nu este contestata de catre aceasta din urma prin intampinarea formulata in cauza, astfel incat instan?a va considera ca acesta recunoa?te debitul principal reclamat de catre creditoare. Intinderea crean?ei este stabilita cu certitudine din acelea?i inscrisuri, ?i, de asemenea, aceasta este exigibila, debitul fiecarei facturi fiind scadent in termen de 90 de zile de la emiterea acesteia, asa cum este evidentiat in cuprinsul facturilor.
Fa?a de acestea, fiind indeplinite condi?iile prevazute de lege pentru emiterea ordonan?ei de plata, instan?a va admite capatul de cerere privind obligarea debitoarei la plata sumei de 42369,65 lei, reprezentand debit principal.
Cu privire la penalita?ile de intarziere, instan?a apreciaza drept intemeiate sustinerile debitoarei. Astfel, potrivit art. 24 din contractul incheiat de parti, acesta din urma este valabil pentru o perioada de 1 an de la data incheierii sale si se prelungeste numai printr-un act aditional.
Instanta observa ca partile au incheiat un asemenea act aditional, depus la fila 20 de la dosarul cauzei, convenind ca efectele contractului sa se prelungeasca pana la data de 18.03.2012. Sub acest aspect, instanta apreciaza ca emiterea in continuare de facturi de catre creditoare si dupa aceasta data (18.03.2012) nu obliga debitoarea si la plata penalitatilor convenite prin contract, intrucat el a incetat sa isi produca efectele ulterior datei de 18.03.2012, rationament ce nu se aplica insa si in ceea ce priveste debitul principal cuprins in facturi, dat fiind ca acestea din urma sunt contracte in forma simplificata ce atesta operatiunile comerciale desfasurate intre parti.
Cu privire la penalitatile de intarziere in cuantum de 0,4% pe zi de intarziere mentionate in cuprinsul facturii, instanta considera ca simpla mentiune pe facturi a unor penalitati de intarziere nu poate fi asimilata unei clauze penale din perspectiva principiului fortei obligatorii a contractului, consacrat de art. 1270 Cod civil, intrucat reprezinta un act unilateral de vointa al reclamantei, neasumat de catre parata. In acelasi sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 778/28.02.011 pronuntata in recurs de catre Sectia Comerciala, a retinut ca acceptarea la plata a acestor facturi nu echivaleaza cu acordul celeilalte parti cu privire la pretinsele penalitati de intarziere.
Avand in vedere cele expuse anterior, instan?a urmeaza a admite in parte cererea, a soma debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 42369,65 lei, reprezentand debit neachitat, in termen de 20 de zile de la comunicare si a respinge capatul de cerere privind obligarea debitoarei la plata sumei de 8819,31 lei, reprezentand penalitati de intarziere, ca neintemeiat.
In ceea ce priveste obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata, instanta observa ca potrivit art. 453 alin. 2 Cod procedura civila, cand cererea a fost admisa numai in parte, judecatorii vor stabili masura in care fiecare dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata. Dat fiind ca cererea urmeaza a fi admisa in parte, instanta va obliga debitoarea la plata catre creditoare a sumei de 100 lei, reprezentand cheltuieli de judecata (1/2 din taxa judiciara de timbru achitata de catre creditoare.