Hotararile instantei de recurs pot fi atacate cu contestatie in anulare doar cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale.
- Articolul 318 Teza I Cod procedura civila
In cauza, toate motivele invocate atat in contestatia in anulare, cat si in precizarea acesteia, privesc aspecte ce tin de judecarea recursului, de aprecierea unor probe si de interpretarea si aplicarea unor dispozitii legale. Niciunul din motivele invocate nu reprezinta o greseala materiala a instantei de recurs, ci toate se circumscriu unor critici de fond, critici ce nu pot fi primite pe calea extraordinara de atac a contestatiei in anulare.
De altfel, desi invoca drept temei pentru prezenta cale extraordinara de atac dispozitiile art.318 teza intai Cpc, contestatorul nu arata care sunt greselile materiale ce au determinat solutionarea gresita a recursului. Contestatorul sustine ca instanta de recurs, din greseala (nu din greseala materiala), a omis sa observe anumite fapte si imprejurari (incidenta art.36 din legea nr.85/2006, nevalabilitatea titlului invocat de oponenta sau prescriptia acestuia, deschiderea procedurii insolventei ulterior cesiunii si inscrierea oponentei in tabelul preliminar de creante, lipsa identitatii intre suma solicitata prin opozitie si suma din sentinta de condamnare pentru evaziune fiscala), a omis sa analizeze anumite aspecte sau sa se pronunte pe anumite cereri, ori din eroare a apreciat gresit anumite sustineri.
Or, toate aceste sustineri ale contestatorului privesc aspecte ce tin de judecata pe fond a recursului, neputand fi incadrate in categoria greselilor materiale.
Avand in vedere cele retinute mai sus, Curtea a respins ca nefondata contestatia in anulare formulata impotriva deciziei civile nr.2107/09.11.2012, contestatie intemeiata pe dispozitiile art.318 teza intai Cod procedura civila.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR. 261 din 05.02.2013)
Asupra cauzei civile de fata:
Prin sentinta civila nr.11427/14.09.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Civila in dosarul nr.195/3/2012, a fost respinsa ca nefondata opozitia impotriva hotararii de cesiune parti sociale formulata de petenta DGFP, in contradictoriu cu intimatii SC F. F. SRL si F. P..
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut, fata de dispozitiile art.202 alin.23 si art.61 din legea nr.31/1990 rep.,ca petenta nu a facut dovada ca hotararea asociatilor prin care s-a dispus cesionarea partilor sociale este cauza prejudiciului invocat de titularul opozitiei. Mai mult, petenta nu a probat nici existenta debitului invocat, nedepunand titlurile de creanta de care s-a prevalat pentru formularea opozitiei.
Instanta de fond a mai precizat ca, urmare a cesiunii partilor sociale, se modifica doar structura asociatilor si participarea acestora la formarea capitalului social, fara a disparea societatea. In aceste conditii nu se intervine in nici un fel asupra pasivului si activului societatii, petenta fiind in masura sa-si recupereze pretinsa creanta in conditiile legii, daca dovedeste existenta acesteia.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petenta DGFP, acesta fiind inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Civila sub nr.7741/2/2012.
Prin decizia civila nr.2107/09.11.2012 pronuntata in dosarul mentionat mai sus, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Civila a admis recursul si a modificat sentinta atacata in sensul admiterii opozitiei si obligarii paratului Fabian Petru la plata sumei de 50.636.526 lei.
Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de recurs a retinut ca prin Hotararea AGA nr.1/04.11.2011 s-a decis cesionarea de catre intimatul-parat Fabian Petru a 90% din capitalul social al SC F. F. SRL catre numita P. M..
Recurenta DGFPMB a formulat opozitie impotriva acestei hotarari justificat de faptul ca intimata-parata SC F. F. SRL are debite restante catre bugetul statului in suma de 50.636.526 lei.
Potrivit art.202 alin.213 din Legea nr.31/1990 creditorii sociali si orice alte persoane prejudiciate prin hotararea asociatilor privitoare la transmiterea partilor sociale pot formula opozitie prin care sa solicite instantei judecatoresti sa oblige, dupa caz, societatea sau asociatii la repararea prejudiciului cauzat, precum si, daca este cazul, atragerea raspunderii civile a asociatului care intentioneaza sa-si cedeze partile sociale.
Dispozitiile art.202 alin.213 din Legea nr.31/1990 au fost introduse prin OUG nr.54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale. Scopul principal avut in vedere de OUG nr.54/2010 se refera la limitarea abuzului intalnit in legatura cu executarea, de catre asociati, a dreptului de dispozitie asupra bunurilor mobile necorporale ce sunt reprezentate de partile sociale detinute, in sensul in care, prevalandu-se de dreptul de instrainare, aceste persoane nu urmaresc altceva decat zadarnicirea oricaror actiuni, prezente ori viitoare, intreprinse de organul fiscal in vederea realizarii creantelor detinute fata de societatea comerciala debitoare, inclusiv asupra propriului patrimoniu in eventualitatea unei angajari a raspunderii solidare.
In acest context, instanta de recurs a retinut faptul ca intimatul cedent Fabian Petru a fost condamnat pentru evaziune fiscala in dosarul nr.5963/2004 aflat pe rolul Tribunalului Dambovita, activitate infractionala desfasurata in perioada ianuarie 1999 - decembrie 2000, fiind obligat la despagubiri civile in suma de 501.289 lei (TVA, accize, impozit pe venit) catre Directia Generala a Finantelor Publice Dambovita.
Fata de societate au fost luate masuri asiguratorii in baza deciziei nr.35968/20.09.2005 emisa de catre ANAF - D. A. F., masuri contestate de catre societate, instantele judecatoresti respingand insa toate contestatiile la executare formulate.
S-a mai retinut ca fata de societate a fost deschisa procedura insolventei la data de 26.03.2012, recurenta fiind inscrisa in tabelul preliminar rectificat cu suma de 40.080.935,88 lei cu titlu de creanta garantata conform sechestrului asiguratoriu, astfel cum rezulta din copia tabelului depus de catre administratorul judiciar al debitoarei, CII F. N..
Instanta de recurs a mai retinut ca eventuala atragere a raspunderii intimatului-parat Fabian Petru reglementata de art.138 din legea nr.85/2006, nu exclude atragerea raspunderii civile a asociatului care intentioneaza sa-si cedeze partile sociale, in conditiile art.202 alin.213 din Legea nr.31/1990.
In tabelul preliminar rectificat al creantelor depus de catre administratorul judiciar al SC F. F. SRL se face mentiune despre o cercetare penala aflata in curs de solutionare pe rolul DNA, conform unor adrese emise de ANAF in 2007 si 2008.
In concluzie, instanta de recurs a apreciat ca se afla pe deplin in ipoteza prevazuta de art.202 alin.213 din Legea nr.31/1990 astfel cum a fost modificat de OUG nr.34/2010, motiv pentru care a apreciat ca instanta de fond a pronuntat o hotarare lipsita de temei legal, facand o aplicare gresita a legii. Ca urmare, in temeiul art.312 alin.1 Cod procedura civila raportat la art.304 pct.9 Cod procedura civila a admis recursul si a modificat sentinta atacata in sensul admiterii opozitiei si obligarii paratului la plata sumei de 50.636.526 lei cu titlu de obligatii fiscale datorate bugetului de stat.
Impotriva deciziei civile nr.2107/09.11.2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Civila, intimatul-parat F. P. a formulat contestatie in anulare, in termen legal, contestatie ce a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a Civila sub nr.9154/2/2012.
In motivarea contestatiei in anulare, legal timbrata, contestatorul a aratat ca instanta de recurs, din eroare, nu a observat incidentele procedurale existente in cauza si nu a facut nicio judecata cu privire la acestea.
Este vorba de aplicabilitatea in speta a dispozitiilor art.36 din legea insolventei si de valabilitatea titlului exibat de intimata-petenta recurenta.
Referitor la aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor art.36 din legea nr.85/2006, contestatorul a aratat ca recurenta DGFPMB a adus la cunostinta instantei de recurs faptul ca impotriva societatii intimate SC F. F. SRL, chemata in judecata pentru a fi obligata la plata aceleiasi sume ca si asociatul-cedent, s-a deschis procedura insolventei. De asemenea, s-a adus la cunostinta instantei de recurs si faptul ca recurenta DGFPMB a fost inscrisa in tabelul preliminar de creante al societatii intimate.
Contestatorul a aratat ca instanta de recurs a omis, din eroare, sa analizeze aceste incidente procedurale cu influenta directa asupra judecarii cauzei si a pronuntat o hotarare care s-a bazat pe o greseala esentiala, in conditiile in care situatia de fapt era alta decat cea de la momentul promovarii opozitiei.
Referitor la valabilitatea titlului exibat de recurenta DGFPMB, instanta de recurs, din eroare, nu a luat in considerare faptul ca presupusul titlu este obiect al unui dosar penal cu nr.404/P/2005 indicat de recurenta si ca nu indeplineste conditiile unui titlu de creanta fiscala potrivit regulilor fiscale, fiind un act de constatare nematerializat pana in prezent. Si procesul-verbal nr.2181/07.10.2005 mentioneaza ca acesta nu este titlu de creanta.
S-a mai aratat ca instanta de recurs nu a observat data titlului invocat, respectiv 07.10.2005, raportat la data introducerii cererii, 28.12.2011, data la care pretentiile recurentei DGFPMB erau prescrise, termenul de prescriptie fiind de 5 ani si incepand sa curga de la 01 ianuarie a anului urmator.
Asadar, la solutionarea recursului instanta a omis, din eroare, sa analizeze incidentul procedural aparut ca urmare a deschiderii procedurii insolventei pe de o parte si, pe de alta parte, din greseala nu a observat ca titlul de creanta invocat de recurenta DGFPMB era prescris, ceea cea determinat solutionarea cauzei bazata pe greseli formale esentiale.
Fata de toate aceste motive, contestatorul a solicitat admiterea contestatiei in anulare si, pe calea retractarii, anularea deciziei civile nr.2107/09.11.2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Civila si rejudecarea recursul.
In drept, contestatorul a invocat dispozitiile art.318 teza intai din Codul de procedura civila.
Prin cererea precizatoare a contestatiei in anulare, cerere depusa la dosar la data de 04.01.2013, contestatorul a reiterat si dezvoltat argumentele pentru admiterea contestatiei, invocand eroarea in care s-a aflat instanta de recurs la momentul judecarii recursului. Astfel, s-a aratat, in plus fata de cererea introductiva, ca instanta de recurs, din eroare, nu a observat ca suma la plata careia a fost obligat prin sentinta de condamnare pentru evaziune fiscala nu este cea solicitata prin prezenta opozitie, nu a luat in considerare faptul ca titlul exhibat de recurenta este in realitate o estimare a obligatiilor fiscale, a apreciat gresit sustinerile lichidatorului judiciar referitoare la sumele cu care recurenta a fost inscrisa in tabelul preliminar.
De asemenea, s-a arata ca masurile asiguratorii nu probeaza faptul ca recurenta avea o creanta certa, lichida si exigibila fata de societate.
Instanta de recurs a omis, din greseala, sa analizeze legatura de cauzalitate intre fapta contestatorului-intimat de a cesiona parti sociale si prejudiciul invocat de recurenta, in conditiile in care, ulterior actului de cesiune, s-a deschis procedura insolventei impotriva societatii si a fost inscrisa recurenta in tabelul preliminar al creditorilor.
Totodata, instanta de recurs a omis sa se pronunte asupra capatului de cerere privind obligarea societatii intimate la plata datoriilor proprii.
A fost atasat dosarul nr.7741/2/2012 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Civila in care s-a pronuntat decizia civila nr.2107 din 09.11.2012.
Analizand contestatia in anulare prin raportare la motivele invocate, Curtea constata ca aceasta este nefondata, motiv pentru care o va respingere ca atare.
Curtea are in vedere faptul ca dispozitiile invocate in cauza, respectiv art.318 teza intai Cod procedura civila, prevad ca hotararile instantei de recurs pot fi atacate cu contestatie in anulare, cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale.
In cauza, toate motivele invocate atat in contestatia in anulare, cat si in precizarea acesteia, privesc aspecte ce tin de judecarea recursului, de aprecierea unor probe si de interpretarea si aplicarea unor dispozitii legale. Niciunul din motivele invocate nu reprezinta o greseala materiala a instantei de recurs, ci toate se circumscriu unor critici de fond, critici ce nu pot fi primite pe calea extraordinara de atac a contestatiei in anulare.
De altfel, desi invoca drept temei pentru prezenta cale extraordinara de atac dispozitiile art.318 teza intai Cpc, contestatorul nu arata care sunt greselile materiale ce au determinat solutionarea gresita a recursului. Contestatorul sustine ca instanta de recurs, din greseala (nu din greseala materiala), a omis sa observe anumite fapte si imprejurari (incidenta art.36 din legea nr.85/2006, nevalabilitatea titlului invocat de oponenta sau prescriptia acestuia, deschiderea procedurii insolventei ulterior cesiunii si inscrierea oponentei in tabelul preliminar de creante, lipsa identitatii intre suma solicitata prin opozitie si suma din sentinta de condamnare pentru evaziune fiscala), a omis sa analizeze anumite aspecte sau sa se pronunte pe anumite cereri, ori din eroare a apreciat gresit anumite sustineri.
Or, toate aceste sustineri ale contestatorului privesc aspecte ce tin de judecata pe fond a recursului, neputand fi incadrate in categoria greselilor materiale.
Avand in vedere cele retinute mai sus, Curtea a respins ca nefondata contestatia in anulare formulata impotriva deciziei civile nr.2107/09.11.2012, contestatie intemeiata pe dispozitiile art.318 teza intai Cod procedura civila.