DOMENIU Concediere colectiva.
Aplicarea criteriilor de prioritate la concediere. Obligativitatea respectarii procedurii prevazute de lege.
- Codul muncii, art. 68 si urm.
Mentionarea in decizia de concediere a criteriilor de prioritate, prevazuta sub sanctiunea nulitatii, este justificata de necesitatea protejarii drepturilor salariatului in cadrul unei concedieri colective. Ratione legis, conditia respectiva a fost impusa pentru a proteja persoanele aflate in situatii sociale sau personale mai putin favorabile, urmand ca acestea sa sufere doar in cele din urma efectele unei concedieri colective.
Deoarece analiza aplicarii criteriilor de prioritate se face in privinta posturilor identice cu cel ocupat de salariatul concediat, iar la nivelul Directiei unde contestatorul presta munca existau mai multe posturi identice care nu au fost desfiintate in totalitate, angajatorul trebuia sa justifice selectia facuta intre salariatii incadrati pe posturi identice sau similare.
Intalnirea dintre angajator si sindicate, la care s-au discutat aspecte legate de completarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, de participare in comisiile de selectare si testare a cunostintelor in vederea redistribuirii, nu poate echivala cu intreaga procedura prevazuta imperativ de lege in cazul concedierii colective, scopul fiind tocmai protejarea salariatilor afectati si diminuarea efectelor sociale ale unei concedieri colective.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VII A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 5241
din 05.10.2012)
Prin sentinta civila nr.2832 din data de 26.03.2012, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis contestatia formulata de contestatorul L.A. in contradictoriu cu intimata P.M.B.; a anulat Dispozitia din data de 31.08.2010; a dispus reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior concedierii; a obligat intimata la plata despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, incepand cu data concedierii -31.08.2010- si pana la efectiva reintegrare.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca in data de 31.08.2010 a fost emisa Dispozitia contestata prin care s-a decis ca, incepand cu data de 31.08.2010, reclamantului i se acorda preaviz de 20 de zile lucratoare, iar la data de 28.09.2010 va inceta contractul individual de munca prin desfiintarea postului ocupat ca urmare a reorganizarii si restructurarii aparatului de specialitate al primarului general.
Desi intimata a motivat incetarea contractului de munca prin desfiintarea postului ocupat, din cuprinsul deciziei a rezultat ca aceasta a fost emisa in conformitate cu prevederile art.65 alin.1 dar si 68 lit.c) Codul Muncii si art.73 alin.1 si art. 74 alin.1 din Legea nr.53/2003.
Astfel, art.68 lit.c) Codul Muncii lamureste cadrul legal in care s-a desfasurat concedierea contestatorului, mentionand ca "prin concediere colectiva se intelege concedierea, intr-o perioada de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu tin de persoana salariatului, a unui numar de: (..) cel putin 30 de salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati cel putin 300 de salariati".
In acest mod, se indica fara putinta de tagada faptul ca intimata a avut in vedere o concediere colectiva, care i-a afectat pe contestator si in egala masura pe cel putin alti 29 de angajati.
Fiind in prezenta unei concedieri colective, incidente in speta sunt prevederile art.74 din Codul Muncii.
Tribunalul a constatat ca, desi avea obligatia de a insera in cuprinsul deciziei de concediere criteriile avute in vedere la concedierea contestatorului, intimata nu a facut acest lucru, acesta constituind unul dintre motivele de nulitate a deciziei, in raport de prevederile art.74 alin.1 Codul Muncii, mentiunea fiind obligatorie precum dispune textul de lege.
Un alt motiv de nulitate il constituie nerespectarea de catre intimata a procedurii prevazuta de art.69 alin.1 Codul Muncii.
Desi intimata arata ca "a luat toate masurile prevazute de lege cu privire la consultarile cu Sindicatele reprezentative si a instiintarii autoritatilor prevazute de lege", asa cum sustine prin notele scrise de la dosar si desi a precizat ca s-a intalnit cu reprezentantii sindicatelor reprezentative pentru a discuta masurile care se impun, la dosarul cauzei nu au fost anexate dovezile indeplinirii procedurilor prealabile concedierii colective, conform dispozitiilor art.69 - 72 Codul Muncii.
Or, in conformitate cu dispozitiile art.287 Codul Muncii, "sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare".
Intimata a fost citata de instanta, in virtutea rolului activ si cu respectarea art.129 Cod procedura civila, cu mentiunea de a depune dovada procedurii prealabile concedierii colective, dar aceasta nu a inteles sa ataseze inscrisurile solicitate.
Pe cale de consecinta, tribunalul a prezumat ca procedura prealabila nu a fost indeplinita, devenind incidente prevederile art.76 Codul Muncii, conform carora "concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta".
In concluzie, tribunalul a identificat un nou motiv de nulitate a decizii de concediere contestata, constand in aceea ca a fost emisa cu nerespectarea procedurilor legale.
In ceea ce priveste sustinerile contestatorului cu privire la lista locurilor vacante din unitate, art.74 Codul Muncii face referire la obligativitatea inserarii mentiunii in cuprinsul deciziei doar in situatiile vizate de art.64, care nu este aplicabil in situatia sa.
De asemenea, s-au inlaturat si sustinerile cu privire la lipsa cauzei reale si serioase, dovada existentei acesteia fiind facuta cu hotararile de Guvern si actele normative invocate in cuprinsul deciziei, incidente in speta si cu organigramele depuse la dosar, care dovedesc necesitatea restructurarii, impuse de situatia economica nefasta precum si disparitia efectiva a postului ocupat de contestator din organigrama angajatorului ca urmare a acestei restructurari.
Cu toate acestea, in raport de cele doua motive de nulitate constatate anterior, tribunalul a retinut ca Dispozitia contestata a fost emisa in mod nelegal, astfel ca a dispus anularea actului si repunerea partilor in situatia anterioara, prin reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior concedierii.
De asemenea, a obligat intimata la plata despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, incepand cu data concedierii -31.08.2010- si pana la efectiva reintegrare, conform prevederilor art.78 alin.1 Codul Muncii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal intimata, criticand-o pentru nelegalitate.
Analizand actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate, cat si a dispozitiilor art.3041 C. proc. civ., Curtea a apreciat recursul formulat ca nefiind fondat.
In ceea ce priveste primul motiv de recurs, Curtea nu a retinut sustinerile referitoare la lipsa calitatii procesuale pasive, deoarece prin cererea introductiva de instanta contestatorul a solicitat anularea Dispozitiei nr.1025/31.08.2010 in contradictoriu cu Primarul General al Municipiului Bucuresti, emitent al respectivei decizii.
Cum decizia este emisa de Primarul General, in antetul acesteia fiind mentionata si Primaria Municipiului Bucuresti, Curtea a constatat ca exista identitate intre parat si titularul drepturilor si obligatiilor in raportul juridic dedus judecatii, motiv pentru care exceptia invocata de recurenta este neintemeiata.
Referitor la criticile recurentei pe aspectul criteriilor de prioritate la concediere, argumentul principal sustinut de recurenta este neaplicabilitatea acestor criterii, deoarece postul intimatului a fost desfiintat.
Asa cum a retinut si prima instanta, avand in vedere temeiurile de drept invocate in decizia de concediere (art.65 alin.1, art.68 lit.c, art.73 alin.1, art.74 al.1 Codul muncii), Curtea a constatat ca in cauza este vorba de o concediere colectiva. Doar in acest caz se justifica trimiterea facuta de angajator la dispozitiile art.68 lit.c) Codul muncii, in varianta in vigoare anterior republicarii, aplicabila deciziei de concediere.
Mai mult, faptul ca a fost vorba de o concediere colectiva nu a fost negat de recurenta, iar dovada contrara, a caracterului individual al concedierii, trebuia facuta tot de aceasta, sarcina probei revenind angajatorului, potrivit art.287 Codul muncii (art.272 Codul muncii republicat).
Recurenta nu a depus la dosar nici un inscris referitor la numarul de angajati concediati in intervalul de timp prevazut de art.68 Codul muncii prin raportare la data emiterii deciziei contestate in prezenta cauza. Trebuie retinut ca prima instanta a dispus citarea recurentei cu mentiunea de a depune la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, inclusiv statele de functii si organigramele anterioare si ulterioare concedierii. Din organigrame nu rezulta cate persoane au fost concediate, iar statele de functii au fost depuse doar pentru un compartiment, motiv pentru care nu se poate verifica numarul de posturi desfiintate la nivelul angajatorului. Mai mult, angajatorul trebuia sa faca dovada temeiului in baza caruia au incetat contractele de munca ale celorlalti angajati in intervalul de 30 de zile corespunzator datei concedierii intimatului-contestator, pentru ca instanta sa poata aprecia asupra caracterului individual sau colectiv al concedierii.
Cum insa recurenta nu a negat faptul ca a fost vorba de o concediere colectiva, acesta fiind si temeiul de drept invocat in decizie, in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.74 al.1 lit.c Codul muncii, potrivit carora decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective.
Dar, din continutul dispozitiei, depusa la fila 5 dosar de fond, rezulta ca aceasta nu face nicio referire la criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, lipsind elementul prevazut de art.74 al.1 lit.c Codul muncii sub sanctiunea nulitatii.
Recurenta a invocat in recurs ca postul ocupat de recurent a fost desfiintat, motiv pentru care nu trebuiau aplicate criteriile respective. Elementul respectiv, prevazut sub sanctiunea nulitatii, este justificat de necesitatea protejarii drepturilor salariatului in cadrul unei concedieri colective. Ratione legis, conditia respectiva a fost impusa pentru a proteja persoanele aflate in situatii sociale sau personale mai putin favorabile, urmand ca acestea sa sufere doar in cele din urma efectele unei concedieri colective.
Este adevarat ca analiza aplicarii criteriilor de prioritate se face doar in privinta posturilor identice cu cel ocupat de salariatul concediat, dar, asa cum rezulta din statele de functii, in cadrul Directiei unde desfasura activitate intimatul contestator, existau mai multe posturi de inspector de specialitate, grad profesional 2, functie ocupata de intimat la data concedierii. Nu toate aceste posturi au fost desfiintate, aspect ce rezulta din analiza comparativa a statelor de functii din 1.08.2010 si 31.08.2010, motiv pentru care angajatorul trebuia sa justifice selectia facuta intre salariatii incadrati pe posturi identice sau similare.
Mai mult, chiar recurenta a depus la dosarul de fond Dispozitia nr.981/25.02.2010 prin care au fost aprobate criteriile si procedura privind punerea in aplicare a HCGMB nr.174/2010 privind reducerea numarului total de posturi si aprobarea structurii organizatorice a aparatului de specialitate al Primarului General. Trebuie mentionat ca aceasta hotarare este indicata si in decizia de concediere ce face obiectul prezentului dosar. Potrivit anexei la Dispozitia nr.981/25.02.2010, angajatorul trebuia sa aplice criteriile mentionate expres in respectivul act, in cazul reducerii de personal.
Or, angajatorul nu a facut dovada modului de aplicare a procedurii respective de selectie si nici a faptului ca aceasta a fost aplicata in fapt, in conditiile in care au continuat sa existe posturi similare cu cel ocupat de intimatul-contestator si dupa restructurare.
In fapt, recurenta recunoaste ca in cazul intimatului nu a folosit o astfel de procedura de selectie, dar nu a putut preciza nici alte criterii care au determinat concedierea acestuia in raport cu ceilalti inspectori de specialitate care au fost pastrati in cadrul Primariei.
In ceea ce priveste cel de-al treilea motiv de recurs referitor la procedura prealabila obligatorie prevazuta de lege in cazul concedierii colective, Curtea a inlaturat sustinerile recurentei in sensul ca intalnirea dintre Primarul General si sindicatele reprezentative din data de 24.08.2010 ar echivala cu o astfel de procedura.
La dosar a fost depus procesul-verbal incheiat cu ocazia respectivei intalniri, din care rezulta ca s-au discutat aspecte legate de completarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, de participare in comisiile de selectare si testare a cunostintelor in vederea redistribuirii.
Dar, aceasta intalnire nu poate echivala cu intreaga procedura prevazuta imperativ de lege in cazul concedierii colective, scopul fiind tocmai protejarea salariatilor afectati si diminuarea efectelor sociale ale unei concedieri colective.
Astfel, in cauza nu s-a facut dovada parcurgerii procedurii prevazute de art.70-711 Codul muncii, la dosar neexistand notificarea intentiei de concediere colectiva si a deciziei de aplicare a masurii de concediere colectiva catre reprezentantii salariatilor, inspectoratul teritorial de munca si agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca, in termenele si conditiile prevazute de articolele mentionate.
Consultarile cu sindicatele nu au privit toate elementele prevazute de art.69 alin.1, respectiv metodele si mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numarului de salariati care vor fi concediati, precum si atenuarea consecintelor concedierii prin recurgerea la masuri sociale care vizeaza, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesionala a salariatilor concediati.
Recurenta nu a facut dovada indeplinirii obligatiei prevazute de art.69 alin.2 Codul muncii, respectiv de a furniza sindicatelor toate informatiile relevante si sa le notifice, in scris, urmatoarele: a) numarul total si categoriile de salariati; b) motivele care determina concedierea preconizata; c) numarul si categoriile de salariati care vor fi afectati de concediere; d) criteriile avute in vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de munca, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere; e) masurile avute in vedere pentru limitarea numarului concedierilor; f) masurile pentru atenuarea consecintelor concedierii si compensatiile ce urmeaza sa fie acordate salariatilor concediati, conform dispozitiilor legale si/sau contractului colectiv de munca aplicabil; g) data de la care sau perioada in care vor avea loc concedierile; h) termenul inauntrul caruia sindicatul sau, dupa caz, reprezentantii salariatilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numarului salariatilor concediati.
Aceasta obligatie se impunea cu atat mai mult cu cat, in cadrul intalnirii din 24.08.2010, sindicatele s-au plans ca nu au obtinut toate informatiile necesare, motiv pentru care nu au putut sa formuleze propuneri in timp util.
Fata de toate aceste considerente, in mod corect a retinut Tribunalul ca in speta este vorba de o concediere dispusa fara respectarea procedurii prevazute de lege, motiv pentru care este lovita de nulitate absoluta, in temeiul art.76 si 78 Codul muncii,
Avand in vedere toate aceste considerente, in temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul ca nefondat, sentinta recurata fiind legala si temeinica.