Folosirea bunurilor societatii in folosul administratorului sau al altei persoane. Sarcina si continutul probei.
Mentionarea unor imobilizari incorporale sau a unor sume de bani in bilantul societatii debitoare nu duce la aplicarea dispozitiilor art.138 lit.a) din legea insolventei, in lipsa unor probe certe ca respectivele bunuri au fost folosite in interes personal de catre administratorul societatii.
- Art.138 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Concluzia instantei in sensul ca daca nici paratul, nici chematii in garantie nu au depus acte din care sa rezulte modalitatea iesirii din patrimoniul societatii a acestor bunuri, atunci rezulta incidenta art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, este vadit inadmisibila in conditiile unui stat de drept, in care prezumtia de nevinovatie se aplica atat in materie penala, dar si in materie civila ( corespondentul in materie civila fiind de regula prezumtia de buna-credinta), iar certitudinea instantei nu este intemeiata pe un fapt afirmativ, ci pe unul negativ.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.1920 din 05.11. 2012)
Prin sentinta civila nr.7179/12.10.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Civila, in dosarul nr.16.855/3/2009 a fost admisa, in parte, cererea lichidatorului judiciar si pe cale de consecinta a fost obligat paratul T C P sa suporte o parte din pasivul societatii debitoare SC A B & T SRL in suma de 99.258 lei. In baza art. 142 din legea 85/2006 executarea silita se va efectua conform Codului de procedura civila. A fost admisa in parte cererea de chemare in garantie. Au fost obligati chematii in garantie B R si S A, in solidar, la plata catre paratul T C P a sumei de 66.172 lei. In baza art. 131 din legea 85/2006 s-a dispus inchiderea procedurii de insolventa impotriva societatii debitoare SC A B & T SRL, in contradictoriu cu creditorii SC T E R SRL, AFP S 2. In baza art. 135 din lege, sentinta de inchidere a procedurii a fost notificata D.G.F.P.M.B. pentru efectuarea mentiunii. S-a dispus radierea societatii debitoare de la ORCB. S-a dispus plata catre lichidatorul judiciar R SPRL a sumei de 2089,40 lei reprezentand remuneratie/cheltuieli de procedura din fondul special de lichidare prevazut de articolul 4 alin 4 din legea 85/2006.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Comerciala sub nr.16855/3/2009 creditoarea SC T E R SRL a solicitat deschiderea procedurii prevazute de Legea 85/2006 impotriva debitoarei SC A B & T SRL pentru o creanta in suma de 166.613,58 lei si 3.153 euro reprezentand debit principal, la care se adauga penalitati de intarziere de 0,1% pe zi din valoarea debitului scadent si neachitat conform articolului 5 alin 5 pct.2 din contractul general de colaborare nr.911/25.07.2008.
In motivarea cererii creditoarea a aratat ca intre cele doua societatii s-a incheiat contractul general de colaborare nr.911/25.07.2008 avand ca obiect vanzare de catre societatea debitoare - in calitate de beneficiar - a tuturor serviciilor puse la dispozitie de catre creditoare conform anexelor la contract si pentru serviciile oferite de catre creditoare si/sau folosirea acestor servicii de debitoare ca parti ale programelor proprii. Societatea creditoare arata ca si-a indeplinit legal obligatiile emitand in perioada 24.10.2008 - 23.01.2009 mai multe facturi fiscale in cuantum de 166.613,58 lei si 3.153 euro debit principal, la care se adauga penalitatile de 0,1% pe zi din valoarea debitului scadent si neachitat conform articolului 5 alin 5 pct.2 din contractul mentionat.
Totodata creditoarea a mai aratat ca respectiva creanta este certa, lichida si exigibila, dureaza de mai bine de 30 de zile, iar debitoarea se afla in incetare de plati, astfel incat sunt incidente in cauza dispozitiile din Legea 85/2006.
In dovedirea cererii creditoarea a depus la dosar contractul general de colaborare nr.911/25.07.2008, facturile fiscale, relatii ORC B.
In drept au fost invocate dispozitiile Legii 85/2006 .
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara in valoare de 39 lei si timbru judiciar de 0,3 lei.
In baza art.33 alin.1 din Legea 85/2006 cererea a fost comunicata debitoarei care nu a formulat contestatie la cererea creditoarei conform art.33 alin.2 din aceeasi lege.
In dovedirea cererii creditoarea a depus la dosar inscrisuri.
Prin sentinta comerciala nr.16855 pronuntata la data de 28.10.2008, judecatorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa impotriva societatii debitoare, constatand existenta unei creante certa, lichida si exigibila, ce intruneste cerintele art.31 din Legea 85/2006, iar prin sentinta comerciala nr.518/20.01.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala instanta a dispus in temeiul articolului 107 din legea 85/2006 intrarea in faliment a societatii debitoare SC A B & T SRL, fiind desemnat lichidator judiciar.
In acest dosar, lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragerea raspunderii impotriva paratului T C- P intemeiata pe dispozitiile art. 138 lit. a si c din Legea 85/2006.
In motivarea cererii lichidatorul judiciar a aratat ca paratul a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care, ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati, fapte ce rezulta din analiza datelor economico-financiare, astfel: soldul activelor imobilizate a fost de: 444 de lei la 31.12.2007, de 34.142 de lei la 31.12.2008 si de 30.930 de lei la 30.06.2009.
Conform bilantului contabil la 31.12.2008 in structura activelor imobilizate au fost incluse urmatoarele: imobilizari necorporale (cheltuieli de constituire si cheltuieli de dezvoltare) - 30.930 de lei, alte instalatii, utilaje si mobilier - 34.656 de lei, diferenta de 514 lei fiind reprezentata de amortizari.
La 30.06.2009 debitoarea S.C. A B & T S.R.L. avea disponibil in casa si conturi bancare suma de 33.672 de lei.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 138 lit a si c din Legea 85/2006 .
La dosarul cauzei paratul T C P a formulat cerere de chemare in garantie a asociatilor B R si S A aratand ca nu a semnat niciuna dintre situatiile financiare ale societatii si nu exista nici hotarari ale administratorilor de aprobare a acestora, semnate de el, toate faptele apartinand chematilor in garantie care, in calitate de administratori ai societatii au exercitat administrarea societatii sub aceste aspecte. De asemenea, doar chematii in garantie s-au ocupat de activitatea financiara a societatii, el neavand vreun drept de semnatura in raport cu bancile cu care a lucrat societatea.
In subsidiar s-a aratat ca ar trebui sa raspunda in solidar cu chematii in garantie, in calitate de administratori ai societatii debitoare.
Tribunalul a constatat ca din relatiile emise de ORCB, rezulta ca paratul T CP incepand cu data de 10.10.2007 si chematii in garantie B R si S A incepand cu 01.07.2008 au detinut functia de administratori in cadrul societatii debitoare SC A B & T SRL.
Din analiza principalilor indicatori economici reflectati in bilanturile contabile aferente perioadei 2008-2009 rezulta ca societatea debitoare inregistra la sfarsitul anului 2008 venituri de 91.002 lei, pentru ca la mijlocul anului 2009 valoarea acestora sa fie de 45.922 lei, cheltuieli totale in cuantum de 83.794 lei, la o cifra de afaceri de 45.587 lei, creantele neincasate fiind de 432.719 lei in anul 2009 .
In acelasi an, debitoarea inregistra disponibilitati banesti in cuantum de 33.672 lei, imobilizari corporale in valoare de 30.930 lei si instalatii, utilaje si mobilier in valoare de 34.656 de lei.
Administratorii societatii debitoare nu au depus actele contabile prevazute de art.28 din lege pentru a se putea verifica activitatea economico-financiara a societatii debitoare.
Asa cum reiese din rapoartele de activitate intocmite de lichidatorul judiciar in cauza, administratorii societatii desi au fost notificati despre obligatia de a depune actele financiar contabile ale societatii conform articolului 28 din Legea 85/2006 nu s-au conformat sa prezinte documentele respective, in baza carora sa se stabileasca modalitatea in care au condus activitatea societatii si si-au indeplinit obligatiile prevazute de lege in sarcina acestora.
In raportul privind cauzele de insolventa se retin ca principali factori generatori ai starii de faliment managementul defectuos al activitatii precum si gestionarea ineficienta a resurselor financiare ale societatii.
Examinand incidenta faptelor prevazute la articolul 138 alin. 1 din legea insolventei, instanta a constatat in cauza si existenta faptei prevazute la art.138 lit. a) din legea 85/2006.
Astfel, din analiza indicatorilor financiari reflectati in bilantul depus pe anul 2009 rezulta ca societatea avea disponibilitati banesti in cuantum de 33.672 lei, imobilizari corporale in valoare de 30.930 lei, instalatii, utilaje si mobilier in valoare de 34.656 de lei .
Instanta a retinut ca desi societatea debitoare figureaza in conturi cu aceste sume, nu le-a predat pentru a fi distribuite creditorilor si, de asemenea nici bunurile instalatii, utilaje si mobilier nu au fost identificate pentru a fi valorificate in cadrul prezentei proceduri de insolventa.
Desi societatea figureaza cu imobilizari corporale in valoare de 30.930 lei in patrimoniu, bunurile nu au fost identificate faptic pentru a fi valorificate in cadrul procedurii de insolventa.
De asemenea, in conditiile in care societatea debitoare inregistra la sfarsitul anului 2008 venituri de 91.002 lei, iar cheltuielile inregistrate de societate erau de 100.967 lei pentru ca la mijlocul anului 2009 valoarea veniturilor sa fie de 45.922 iar cheltuielile de 83.794 lei rezulta ca administratorii au efectuat cheltuieli nejustificate, in interes personal dispunand continuarea unei activitati care, ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati. In conformitate cu prevederile articolului 138 din legea insolventei instanta poate dispune ca o parte din pasivul societatii ajunsa in incetare de plati sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere daca acestia prin activitatea lor culpabila au cauzat societatii debitoare starea de incetare de plati.
Atat paratul, cat si chematii in garantie au fost asociati in cadrul societatii debitoare - si administratori -in perioada analizata, respectiv sfarsitul anului 2008 mijlocul anului 2009, anterior deschiderii procedurii insolventei, functie in care s-au ocupat de toata activitatea societatii debitoare. In conditiile in care nici paratul, precum nici chematii in garantie nu au depus acte din care sa rezulte modalitatea de iesire din patrimoniul societatii a bunurilor inregistrate in evidentele contabile, fara a se regasi in conturile bancare ale debitoarei ori in casieria acesteia contravaloarea acestor bunuri, precum nici disponibilitatile banesti - corespunzator perioadei in care toti cei trei au detinut functia de administratori in cadrul societatii debitoare SC A B & T SRL - instanta a retinut in acestora savarsirea faptelor prevazute de art. 138 lit. a si c din Legea 85/2006, de natura sa atraga raspunderea administratorilor conform articolului 138 din legea 85/2006.
Sustinerea paratului T C P in sensul ca doar chematii in garantie s-au ocupat de activitatea financiara a societatii, el neavand vreun drept de semnatura in raport cu bancile cu care a lucrat societatea nu a fost dovedita desi sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in fata judecatii, paratul alaturi de chematii in garantie avand atributii de conducere in societate.
Din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, corelat cu indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale, instanta a obligat paratul T C P la plata unei parti din pasivului societatii retinut in tabelul definitiv in suma de 99.258 lei, reprezentand valoarea imobilizarilor corporale, a disponibilitatilor banesti si instalatiilor, utilajelor si mobilierului inregistrate in contabilitatea societatii, dar neidentificate faptic in patrimoniul societatii ori in conturile societatii.
Executarea silita se va efectua in conformitate cu art. 142 din Legea 85/2006, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila.
In baza articolelor 60-63 C.pr. civ retinand, de asemenea, in sarcina chematilor in garantie B R si S A savarsirea faptelor prevazute de art. 138 lit. a si c din legea 85/2006 (si contributia egala a celor trei administratori la aparitia starii de insolventa) instanta a admis, in parte, cererea de chemare in garantie dispunand obligarea, in solidar, a chematilor in garantie la plata catre paratul T C P a sumei de 66.172 lei (suma reprezentand procentul de 2/3 din valoarea partii din pasiv la care a fost obligat paratul T C P).
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul T C P, cauza fiind inregistrata sub acelasi numar unic la 10.09.2012 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a V- a Civila.
In motivarea recursului, recurentul arata ca a fost asociat al S.C. A B & T S.R.L. (denumita in continuare "AIDROM"), detinand 8 parti sociale, ce reprezentau 40% din capitalul social al acesteia. Ceilalti asociati ai Aidrom au fost B R, care detinea 4 parti sociale, reprezentand 20% din capitalul social, si S A, care detinea 8 parti sociale, reprezentand 40% din capitalul social.
Conducerea societatii a fost asigurata, astfel cum rezulta din actele emise de O RC, de catre cei trei asociati ai A, care intruneau si calitatea de administratori.
Cei trei administratori si-au impartit atributiile de administrare a activitatii societatii, recurentul ocupandu-se in mod exclusiv de organizarea si desfasurarea prestarii de servicii de turism, care intra in obiectul de activitate al societatii. Ceilalti doi administratori, B R si S A au condus din punct de vedere financiar, juridic, administrativ, etc. activitatea A.
Cu privire la netemeinicia hotararii primei instante se sustine cu titlu prealabil ca, intrucat prezentul recurs este formulat in temeiul art. 3041 din Codul de procedura civila, argumentele prezentate in continuare nu vor fi limitate la motivele cuprinse in art. 304 C. pr. civ. ci vor avea in vedere toate aspectele care conduc la concluzia netemeiniciei hotararii primei instante.
Astfel, se sustine in primul rand ca in mod gresit prima instanta a admis in parte cererea de atragere a raspunderii paratului, intrucat probele administrate in cauza nu puteau conduce decat la concluzia respingerii cererii de atragere a raspunderii administratorului, fundamentata pe art. 138 lit. a) si c) din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, in mod gresit prima instanta a admis doar in parte cererea de chemare in garantie formulata de catre recurent, in cauza impunandu-se admiterea in totalitate a acesteia, ca urmare a faptului ca recurentul nu a desfasurat activitati de administrare financiar-contabila, juridica, administrativa, etc. a societatii, aceasta fiind realizata de chematii in garantie, asa cum unul dintre acestia, B R, a si recunoscut in mod expres prin declaratia olografa depusa la dosarul de fond al cauzei, dar pe care, in mod netemeinic, instanta de fond nu a luat-o in considerare.
Cererea de atragere a raspunderii paratului formulata de catre R S.R.L. s-a intemeiat pe prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) si c) din Legea nr. 85/2006, legea insolventei.
Aceste dispozitii legale permit angajarea raspunderii persoanei care a asigurat conducerea societatii in cazul in care aceasta "a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane", respectiv atunci cand "a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati."
Gresita apreciere a intrunirii conditiilor prevazute la art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Analizand intrunirea conditiilor prevazute de lege pentru angajarea raspunderii persoanelor care, conducand societatea, au contribuit la intrarea acesteia in insolventa, instanta de fond a retinut faptul ca administratorii societatii nu au depus actele contabile prevazute de art. 28 din Legea insolventei, neputandu-se verifica activitatea economico-financiara a societatii.
Din faptul ca documentele contabile nu ar fi fost predate in cadrul procedurii insolventei, prima instanta a tras concluzia existentei unui management defectuos si a gestionarii ineficiente a resurselor financiare ale societatii.
Cu alte cuvinte, instanta a creat o prezumtie de folosire a bunurilor societatii in interes propriu ca urmare a nedepunerii actelor contabile ale acesteia, prezumtie ce este lipsita de temei, fiind contrazisa de practica si jurisprudenta actuala.
Astfel, in jurisprudenta (Anexa nr. 1) a fost retinut faptul ca nedovedirea in concreto a faptului ca administratorul societatii a folosit bunurile acesteia in interes propriu sau in cel al unei terte persoane conduce la respingerea cererii de atragere a raspunderii.
Pentru angajarea raspunderii este necesar deci sa se probeze in concret folosirea bunurilor societatii in folosul propriu al paratului sau al unei terte persoane.
De asemenea, lipsa actiunilor de recuperare a creantelor nu se constituie automat in fapta prevazuta in textul de lege la art. 138 lit. a) cata vreme nu se aduc probe temeinice in acest sens.
Intrucat, astfel cum s-a retinut in mod constant in practica raspunderea antrenata conform prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006 are natura unei raspunderi civile delictuale, este necesara dovedirea existentei tuturor celor patru conditii ale atragerii raspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre fapta administratorului si ajungerea societatii in starea de insolventa.
Concluzia primei instante in sensul indeplinirii conditiilor prevazute de art. 138 lit. a), bazata doar pe elemente ce rezulta din indicatorii financiari ai societatii, lipsind cu desavarsire orice argument care sa stabileasca legatura de cauzalitate dintre eventuala lipsa si atitudinea paratului, este deci profund netemeinica.
Rezulta asadar, sustine recurentul, ca in mod gresit, a apreciat prima instanta ca in cauza ar fi fost indeplinite conditiile prevazute de art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr.85/2006, in sensul angajarii raspunderii paratului, intrucat as fi folosit bunurile sau creditele societatii in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Gresita apreciere a intrunirii conditiilor prevazute la art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006 in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor prevazute la art. 138 lit. c) din Legea 85/2006, rezulta din faptul ca instanta, bazandu-se exclusiv pe faptul ca, in anul 2009, cheltuielile au fost de 83.794 lei, iar veniturile de 45.922 lei, a tras concluzia realizarii de catre parat a unor cheltuieli in interes personal, continuand o activitate care ducea in mod vadit catre incetarea de plati.
A pune semnul egalitatii intre existenta unor pierderi, confirmate de situatiile financiare ale societatii si faptul ca aceste cheltuieli ar fi fost facute in interesul personal al paratului, ducand in mod vadit societatea catre incetarea de plati, constituie o alta inovatie periculoasa a primei instante.
Se creeaza astfel premisele includerii tuturor administratorilor, indiferent de natura faptelor lor, in categoria persoanelor susceptibile de a fi sanctionate conform art. 138 lit. c), pentru simplul motiv ca societatea nu a avut profit. Or, acest lucru este inadmisibil, atat timp cat pentru angajarea raspunderii civile delictuale este necesara dovedirea tuturor celor patru elemente ale raspunderii civile delictuale.
In fapt, nu a fost prezentat nici un motiv care sa conduca la concluzia ca paratul, cu intentie, as fi dispus continuarea activitatii inspre insolventa. Mai mult, nu s-a dovedit nici faptul ca aceasta activitate ar fi fost realizata in interes personal, existenta unui asemenea interes fiind de esenta angajarii raspunderii intemeiate pe prevederile art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr.85/2006.
Or, astfel cum s-a retinut in mod constant in practica, nu este suficient ca administratorul debitoarei sa fi dispus continuarea activitatii societatii, fiind necesara probarea imprejurarii ca a dispus in interes personal continuarea activitatii societatii debitoare.
Din cele prezentate, recurentul considera ca rezulta ca nici in ceea ce priveste intrunirea conditiilor prevazute de art. 138 alin.1 lit. c) din Legea nr.85/2006 instanta nu a motivat cu temei solutia indeplinirii conditiilor legale pentru atragerea raspunderii paratului.
Depune in sustinerea celor de mai sus si (i) sentinta comerciala nr.4877 din data de 29.06.2010 si, respectiv, (ii) sentinta civila nr. 3257 din data de 14.03.2012, ambele pronuntate de catre Tribunalul Bucuresti care confirma modul expus mai sus de catre parat cu privire la corecta interpretare si aplicare a art. 138 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, recurentul sustine ca acesta nu a avut atributii de administrare financiar-contabila a societatii.
Astfel cum rezulta si din declaratia olografa depusa de catre intimatul-chemat in garantie B R la dosarul de fond al cauzei si transmisa lichidatorului R S.P.R.L., cei trei administratori ai A si-au impartit atributiile de asa natura incat recurentul-parat nu s-a ocupat in niciun moment de aspectele financiar-contabile, juridice, administrative, etc. ale societatii ci numai de activitatea de turism ce forma obiectul de activitate al acesteia.
Astfel, prin declaratia olografa sus mentionata, intimatul-chemat in garantie B R a aratat in mod clar si expres ca: "Domnul administrator C T nu s-a ocupat de aspectele financiar-contabile ale societatii, ci doar de promovarea societatii mentionate.
Precizeaza ca recurentul parat s-a ocupat impreuna cu domnul S Ade tinerea legaturii cu societatea de contabilitate, care a intocmit toate documentele financiar-contabile ale societatii, precum si de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
In mod nejustificat, prima instanta nu a tinut cont de inscrisul mentionat mai sus, depus la dosarul cauzei, afirmand doar in hotararea recurata faptul ca paratul nu ar fi dovedit ca nu avea drept de semnatura in raport cu bancile cu care lucra societatea, cu alte cuvinte ca nu as fi demonstrat faptul ca nu a desfasurat o activitate de administrare a societatii din punct de vedere financiar-contabil.
Afirmatia primei instante arata superficialitatea cu care au fost analizate probele aflate la dosarul cauzei din care reiesea in mod vadit faptul ca, in realitate, recurentul nu a asigurat in fapt administrarea societatii sub aspect financiar-contabil, juridic, administrativ, etc. ci s-a ocupat doar de promovarea societatii, de dezvoltarea activitatii de turism ce forma obiectul de activitate al acesteia.
Pusa in fata recunoasterii facute chiar de catre unul dintre ceilalti doi administratori ai societatii/intimati-chemati in garantie, instanta, fara a considera necesara administrarea altor probe care sa lamureasca situatia de fapt de care depindea, in mod esential, modul de solutionare a cauzei (desi paratul a solicitat si administrarea probei cu interogatoriile celor doi intimati-chemati in garantie spre a dovedi si in acest fel ca nu s-a ocupat de aspectele sus mentionate), a concluzionat in mod netemeinic prin hotararea pronuntata ca paratul nu ar fi dovedit neimplicarea in administrarea societatii sub aspect financiar-contabil, juridic, administrativ, etc.
Cu privire la netemeinicia admiterii in parte a cererii de chemare in garantie formulate de recurentul parat se arata:
Prima instanta a admis doar in parte cererea de chemare in garantie formulata de catre parat, obligand chematii in garantie la plata catre parat numai a 2/3 din valoarea sumei de 99.258 lei, la care a fost obligat ca urmare a admiterii in parte, de catre instanta de fond, a cererii de atragere a raspunderii formulate in temeiul art. 138 I lit. a) si c) din Legea nr. 85/2006.
Chemarea in garantie constituie o veritabila cerere de chemare in judecata, prin care partea atrage in proces un tert impotriva caruia s-ar putea indrepta in cazul in care ar cadea in pretentii.
Conform art. 138 alin. 4 din Legea nr. 85/2006: "in caz de pluralitate, raspunderea persoanelor prevazute la alin.(1) este solidara, cu conditia ca aparitia starii de insolventa sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp in care si-au exercitat mandatul ori in care au detinut pozitia care ar fi putut cauza insolventa. Persoanele in cauza se pot apara de solidaritate daca, in organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolventa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolventa si au facut sa se consemneze, ulterior luarii deciziei, opozitia lor la aceste decizii."
In interpretarea textului de lege precitat, doctrina a aratat ca raspunderea solidara a administratorilor este totusi o raspundere personala, astfel ca solidaritatea va opera doar daca se dovedeste in prealabil faptul ca toti administratorii au contribuit prin fapta lor personala la producerea faptelor ilicite prevazute de art. 138.
Astfel cum a aratat si in cererea de chemare in garantie pe care a formulat-o, intrucat in cazul societatilor cu raspundere limitata nu se poate vorbi despre existenta unui organ colegial, raspunderea paratului nu poate fi decat o raspundere pentru fapta proprie. In aceste conditii, intrucat, astfel cum a aratat anterior, nu a savarsit nici una dintre faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006, nu este posibila atragerea raspunderii solidare a paratului recurent.
In plus, atat timp cat, astfel cum a aratat recurentul, unul dintre cei doi chemati in garantie, Barbu Romeo, a recunoscut in mod expres faptul ca recurentul parat nu a asigurat administrarea societatii sub aspect financiar-contabil, juridic, administrativ, etc. ci s-a ocupat doar de promovarea societatii, de dezvoltarea activitatii de turism ce forma obiectul de activitate al acesteia, astfel ca se impunea admiterea in intregime a cererii de chemare in garantie, cel putin in raport cu acest intimat-chemat in garantie.
In concluzie, pentru toate motivele prezentate mai sus, solicita instantei investite cu solutionarea prezentei cauze sa admita recursul formulat de parat si, pe cale de consecinta, sa modifice in tot sentinta civila nr.7179 din 12.10.2011 in sensul: respingerii cererii formulate de catre R S.P.R.L. pentru atragerea raspunderii paratului, in conditiile art. 138 alin. 1 lit. a) si c) din Legea nr.85/2006, nefiind intrunite conditiile raspunderii speciale reglementate de acest articol de lege, deoarece (i) nu a fost comisa nicio fapta ilicita prevazuta de art. 138 alin. 1 lit. a) si c) din Legea nr.85/2006, (ii) nu exista vinovatia paratului pentru a i se atrage raspunderea si (iii) nu exista un raport de cauzalitate intre starea de insolventa a A si vreo fapta ilicita a paratului; admiterii in intregime a cererii de chemare in garantie formulata de catre parat in contradictoriu cu B R si S A, in concret, de obligare a chematilor in garantie la plata catre parat: in principal, a intregii sume la plata careia paratul va fi obligat, in cazul admiterii irevocabile a cererii R de atragere a raspunderii paratului in conditiile art. 138 alin. 1 lit. a) si c) din Legea nr.85/2006, ca administrator al societatii, suma reprezentand pasiv al societatii A inscris in tabelul definitiv consolidat rectificat intocmit de catre R si cuprinzand creantele acestei societati; in subsidiar, a unor sume proportionale cu contributia fiecarui chemat in garantie, astfel cum va fi stabilita de instanta, la cauzarea starii de insolventa a societatii A, din suma la plata careia recurentul parat va fi obligat in mod irevocabil ca urmare a cererii R de atragere a raspunderii paratului in conditiile art. 138 alin. 1 lit. a) si c) din Legea nr.85/2006, ca administrator al societatii, suma reprezentand pasiv al societatii A inscris in tabelul definitiv consolidat rectificat intocmit de catre R si cuprinzand creantele acestei societati.
De asemenea, solicita si obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata aferente prezentei cauze.
In drept, recurentul invoca art. 299 si urm. Cod de procedura civila, art. 8 alin. 2 si art. 138 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, art. 75-76 si 197 din Legea nr. 31/1990.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor invocate prin motivele de recurs, a dispozitiilor legale aplicabile in cauza si a probelor administrate in cauza, Curtea apreciaza ca recursul este fondat si urmeaza a fi admis ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Criticile recurentului referitoare la aplicarea gresita a dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. a) si d) din Legea nr. 85/2006 sunt fondate, dupa cum rezulta din cele ce vor fi retinute mai jos.
Cu privire la aplicabilitatea art. 138 alin. 1 lit.a) din Legea nr. 85/2006 , care reglementeaza ca : " Judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de catre membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere precum si si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului prin una dintre urmatoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane ; " Curtea constata ca Tribunalul, in mod gresit a retinut ca recurentul-parat se afla in aceasta situatie.
Esential pentru aplicarea art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 este sa stabilim despre care bunuri ale societatii sau credite ale acesteia este vorba si care ar fi fost folosite de administrator in folosul propriu sau al altei persoane.
Chiar daca lichidatorul judiciar afirma in cererea sa de atragere a raspunderii patrimoniale a paratului ca societatea figura cu imobilizari incorporale in valoare de 30.930 lei in patrimoniul sau si cu sume de bani, deoarece acestea au fost mentionate ca atare in bilantul pe anul 2009, in continuare, acesta ( desi avea sarcina probei, din acest punct de vedere el neavand in acest proces o situatie privilegiata in raport cu alti reclamanti ) nu a produs nici o dovada a imprejurarii ca aceste bunuri (individualizate, fiecare in parte) au fost folosite in interes personal de catre recurentul-parat, astfel ca nu poate fi facuta aplicarea precitatului text de lege.
Concluzia instantei in sensul ca daca nici paratul, nici chematii in garantie nu au depus acte din care sa rezulte modalitatea iesirii din patrimoniul societatii a acestor bunuri, atunci rezulta incidenta art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, este vadit inadmisibila in conditiile unui stat de drept, in care prezumtia de nevinovatie se aplica atat in materie penala, dar si in materie civila ( corespondentul in materie civila fiind de regula prezumtia de buna-credinta), iar certitudinea instantei nu este intemeiata pe un fapt afirmativ, ci pe unul negativ.
Pe de alta parte, nu paratii sau chematii in garantie aveau sarcina probei, ci reclamantul, respectiv administratorul judiciar.
In acest sens, Curtea observa, asa cum arata si recurentul, ca intregul rationament al instantei este bazat pe prezumtii simple, inadmisibile de sine statator pentru dovedirea unor fapte ilicite.
De asemenea,critica referitoare la gresita aplicare a art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, care reglementeaza posibilitatea ca membrii organelor de conducere sa fie obligati sa suporte o parte din pasivul societatii, daca au contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa prin aceea ca: "... au tinut o contabilitate fictiv, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea...", este fondata pentru urmatoarele considerente:
In primul rand, nici lichidatorul, nici instanta nu au aratat in primul ciclu procesual care dintre cele trei elemente materiale ale activitatii pagubitoare savarsite de administrator ar fi incidente in cauza, iar in al doilea rand, din actele existente la dosar, intocmite de lichidatorul judiciar nu rezulta caracterul fictiv al evidentelor contabile, nici disparitia unor documente contabile si nici incalcarea dispozitiilor legale privind evidenta contabila.
De altfel, Curtea retine, contrar celor retinute de tribunal, ca pentru aplicarea art. art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de intrunirea cumulativa a doua conditii speciale: a) savarsirea uneia sau mai multora dintre faptele prevazute de acest text de lege si b) conditia ca acestea sa fi fost cauzele starii de insolventa ( la care se adauga, desigur, conditiile generale ale raspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din C.civil) .
Or, in cauza, asa cum corect arata si recurentul, nu s-a facut dovada savarsirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 si a legaturii de cauzalitate dintre acestea si starea de insolventa.
Mentiunile judecatorului sindic recurentei referitoare la raspunderea pe care administratorii o au pentru neindeplinirea unor obligatii legale prevazute de Legea nr. 31/1990 precum si cele referitoare la imprejurarea ca managementul defectuos si gestionarea ineficienta a resurselor financiare ale societatii au fost principalele cauze ale insolventei sunt lipsite de relevanta deoarece dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementeaza o raspundere patrimoniala speciala, derogatorie de la dreptul comun ( care il constituie legea nr. 31/1990), conditiile prevazute in legea speciala fiind de stricta interpretare si aplicare, neputand fi extinse la alte situatii prevazute in legi generale ( potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis) . Altfel spus, "managementul defectuos" si "gestionarea ineficienta a resurselor financiare ale societati" nu se incadreaza in dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. a) si d) din Legea nr. 85/2006, astfel ca ele, de sine statator, nu conduc la atragerea raspunderii paratului.
Nici ideea unei prezumtii de culpa in sarcina administratorului nu poate fi primita de catre instanta de recurs, deoarece, asa cum si Curtea Constitutionala prin mai multe decizii (Decizia nr. 905/16.09.2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 697/14.10.2008, Decizia nr. 25/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea l, nr. 202 din 8 martie 2004, si prin Decizia nr. 82/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea l, nr. 120 din 19 februarie 2007, a constatat ca dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 ( ca si cele ale art. 137 din Legea nr. 64/1995), "nu instituie prezumtia de culpa a persoanei a carei raspundere se solicita a fi stabilita", ci prevad in concret natura faptelor pagubitoare pentru societatea comerciala debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia in stare de insolventa si care pot antrena raspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existentei unor asemenea fapte si a masurii in care ele au contribuit la ajungerea in stare de insolventa a societatii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile si in dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet si pertinent. In cadrul acestui proces, persoana a carei responsabilitate se cere a fi stabilita poate exercita fara nici o ingradire dreptul la aparare precum si caile legale de atac."
Cum lichidatorul nu a produs dovezi concrete in acest sens, rezulta ca in mod gresit a fost admisa cererea sa de atragere a raspunderii paratului.
In fine, invocarea dispozitiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006 ( retinuta tangential de catre judecatorul sindic in considerente - fila 307-verso din dosarul Tribunalului) este lipsita de relevanta, de vreme ce dispozitiile art. 28 din lege instituie o obligatie procedurala de depunere a unor documente, dupa ce a intervenit starea de insolventa, respectiv atunci cand insasi debitoarea formuleaza o atare cerere. Nu se poate retine astfel ca nedepunerea la dosarul cauzei a documentelor prevazute de dispozitiile art. 28 din lege sau necomunicarea acestora lichidatorului judiciar ar putea fi incadrata in dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 pentru simplul fapt ca incidenta acestora din urma poate fi discutata doar atunci cand faptele imputate au condus, au cauzat starea de insolventa, asadar cand acestea sunt anterioare starii de insolventa, nicidecum ulterioare acesteia.
Pe de alta parte, dispozitiile art. 28 din Legea nr. 85/2006 instituie o obligatie procedurala nascuta in cadrul procedurii insolventei, respectiv dupa sesizarea Tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii insolventei, ce se circumscrie obligatiei prevazute de art. 129 alin. 1 teza a doua din C.pr. civ. de a " proba pretentiile si apararile ", in timp ce faptele prevazute de dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 au natura unor aspecte de drept substantial, respectiv acestea constituie elemente materiale ale faptelor ilicite ce se pretinde a fi fost savarsite de persoanele raspunzatoare, anterioare oricarei sesizari a instantei, necesare pentru atragerea raspunderii speciale cu caracter derogatoriu de le dreptul comun, reglementate de legea speciala.
De aceea, Curtea retinand incidenta motivelor de modificare prevazute de art. 304 pct. 9 din C.pr. civ ( aplicarea gresita a dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. a) si d) din Legea nr. 85/2006) precum si, in temeiul art. 304 1 din C.pr. civ., nelegalitatea hotararii decurgand din conferirea fortei probante hotaratoare in solutionarea pricinii, a unor prezumtii simple extrase din analiza bilantului contabil depus pentru anul 2009, in temeiul art. 312 din C.pr. civ. a admis recursul, a modificat in parte sentinta recurata, in sensul ca a respins cererea lichidatorului judiciar de atragere a raspunderii patrimoniale a paratului, cu consecinta respingerii, ca ramasa fara obiect, a cererii de chemare in garantie.
In atare situatie, solicitarile formulate de recurent, in subsidiar, nu vor mai fi analizate, deoarece au fost primite sustinerile formulate de acesta, in principal, fiind de prisos analiza aspectelor privind chemarea in garantie, in conditiile respingerii cererii.
Intrucat prin sentinta recurata s-a dispus si inchiderea procedurii insolventei, iar aceasta dispozitie nu a fost criticata si analizata in recurs, Curtea a mentinut dispozitiile sentintei, care nu au facut obiectul recursului.